Pe brațul alb de ceară, din ochiul de lumină,
O lacrimă purces-a timidă să coboare
Când în fereastra oarbă privirea ei senină
Din inimă de crivăț a dăinuit o floare...

Cu fir de umbră vălul îmi pare făurit
Căci sânul îi ascunde sub forme efemere
Dar inima răpusă de fierul aurit
I-a transformat în lacrimi alaiul de himere...

Ești demon între oameni sau înger între demoni?
Din cântece de greieri faci punți peste abis...
În inima curată doar patimi poți să semeni?
Am să te-alung în lume caci nu te vreau în vis!

M.T.