***

tot ce-mi vindeca inima pe-aceasta scumpa luntre aurita
nu-s vorbele maiestre cusute-n fir de-argint pe file-ngalbenite
glasuind pre limba cadavrelor slavite regatul gaunos al lenei
oricarui porumbel tradator intr-o palarie imprumutata cu invidia
nascatorilor de rau sau de lumina inteleasa diform

orice punct imi socoteste admirabil caderea
ca un spectacol de larga audienta
dar nu punctul rezuma intelepciunea erodata
asa ca privesc si rad cat se poate de grotesc
la propriul meu spectacol considerat o suma de erori
intangibile oricarui univers creat matematic discret

niciodata prea tanar sa amestec nu mai ascult demult
pasii interiori ai tuturor mortilor care se impletesc in mine
spre a ma confunda ridicol intregului sistem sufocat
de o reala frica profund necesara calitatii de om depersonalizat
concret-doar sa dormi la nesfarsit fara sa spargi sfera simbolurilor
inflacarate de spiritul ascuns intelectului progresiv

tot ce-mi vindeca inima pe-aceasta luntre aurita
nu-s florile-nrobite unui parfum suav nici valurile limpezi
din care-adesea ingeri urca inimii temple descentrate permanent
ci gandul mereu liber ca-ntr-un nonsens
gasi-voi eu odata un centru de lumina