Un soare crud
S-a trezit în dimineața asta
Să mă mângâie cu flăcări
Pe pielea încă albă.

L-aș mângâia și eu, de la distanță,
Dar mă dor ochii.

Avantaj el.

Nu contează: și eu pot să am degetele la fel de subțiri,
Și eu pot să mângâi și să dezmierd,
Și eu știu să mă înfig rigid în carne,
Să mă prefac că apun numai pentru a mă arăta apoi toată,
Să fiu vicleană și noaptea să mă ascund
După perdele orizontale, unele de apă,
Altele de mătase.

În timpul acesta el mă arde, mă întoarce pe toate părțile,
Se plimbă imperturbabil prin toate galeriile expoziției,
Se oprește la câte un tablou, privindu-l lung,
Dar apoi pleacă mai departe.

Mă pârjolește, e insistent și amabil,
Are tot timpul din lume pentru a mă ameți
Și înseta,
E liber să se joace din vârful buzelor
De-a ciclonul și de-a Marele Muson.

Mă dor ochii, îl rog să mă ierte,
Mă înfășor în cearșaf, doar că el e deja acolo,
Înlănțuindu-mă, legându-mă strâns cu brațele în sus,
Răsturnându-mi sticla de apă
În nemilosul deșert.

Ard toată, iar soarele crud se ascunde
Exact în clipa asta
După un nor.