Aluat de harcea-parcea Marian Ioan [email protected](31decembrie 2001;Luduș/Mureș)


De-atunci de când în mine,un prunc născut rămasă
Setos de mântuire și-al fulgerului smalț;
Mă risipesc prin spinii din aripi spre înalt
Și-mi fac un ghem din drumuri torcându-le spre casă.

Adânc mi-e paradisul de nebătute cuie,
Cu care iscălit-am din ce în ce mai zilnic-
Să-mbrac învins cămașa-mi la sorți muncită silnic
De scoarță la suspine,arhanghelii s-o puie.

Din panglici zdrențuite în cerul gurii tale
Am râs crispat și am pătat cu-amurg
De timpuri ninse și cu tăceri ce curg
Tot ce mai sorcovit din firea-mi ți-iese-n cale.

Am răzimat în aer, cu spice îmbrăcate
Pământuri prăfuite cu rod și cu răscruci
Când îmi cinam de-amiaza foșnitului de cuci
Durerea-nmuguririi credeam c-o simt.Se poate.

Cuvinte frământate drumețul au momit
Căldura-i tremurată au descifrat drept rată;
Pocnind biciul de-antorsul cu palma despuiată
Pe-o față din aluatul ce încă n-a dospit.

Acordul somnolent, sărută vânzător
Și pare-a fi răspunsul ocheadelor de stele
Ce-observ în îngânatul colind de la zăbrele
Închis, în meditare la forma mea de zbor.

Desculțat de iubire purces-am nicăieri
Începând să respir niște trepte de har.
Pun capăt anevoie ispitei și în dar
Îți strecur „pieritorul” din lutul tău de ieri.

Delirez la umbra mugurilor din toiege
Dezmărginind gândurile spre tărâmul bănuit
Mă simt al cutiei cu vise descântec smintit
Și vreau să înot în priviri de sirenă,în fărădelege.

La dreapta împărțeală în genunchi eu mă văd.
A cere învăț prin semne muțeasca-mi făclie.
De Lună scânteie în brazdă un ciob când descrie
Unda-mi pe bolta ursită:extaz sau prăpăd?

Penultima bătaie de inimă-timp mărturie
O simt fugărit de pe cruce camuflat cu perucă
Depuneri de-aduceri aminte a ștersului eu-mă apucă
Și nu vreau coperișul din paie să-mi fie.


Bordei interior, aștept dimineața strunită
De-a Soarelui rază și `naltă lumină
Să zvânte necinstea din vechea-mi grădină
Cu frunze noi, eliberate din ispită.

Aștept să-nviu la anul din nou de ziua mea,
Să fiu copilul zării desprinse din sprânceană,
Să sui în Carul Mare alături de-o morgană,
Și să-ți înflori cercei pe ramuri, la uși de-mi vei bătea.

Vreau să-mi miros aluatul mai tânăr, mai întreg;
Din sensul vieții mele să sorb ca mai demult.
Răcoare-i în poiana-mi.Izvoarele m`ascult
Cum susur în miresme de proaspăt, de coleg.

Mai vreau acolo unde aproape ești de toate
Și tuturor dospirea se-mparte deopotrivă
Unde zvâcnește-n pietre viața primitivă
Și zorile se-ndeasă din ape peste ape.

Chem nălucit talașul peretelui în care stau
Să se zidească în trenul veșniciei mele.
Compartiment să-mi fie, rezervă pentru stele
Când ordin de-nverzire o să-mi dau.

O umbră de fantomă citind în zaț se complăcea
Ca norii trec buchete de gânduri și povești.
Bolnavă de-amintire e clipa-n care ești
O țâră mort.Înnoptat în eternul aluat de harcea-parcea.