Macro frunza,
lumina-ncordata,
cu stivul filelor
de carte nocturna...
Macro...
si-un prieten trece,
padurea de zebre,
in mijlocul furtunii
si dintr-o data imi amintesc
ca aveam aripi, aripi de toamna,
cand incepusem a Te cunoaste!
Acum, in oglinda maslinelor
ma privesc si ma vad gasinduma,
cat un suflet de vant...
Macro...
*
Mi-e tot mai singur bratul ce Te purta,
sub soarele campiei...
Ca un traznet in iarna,
apoi, ma-nghet in gandurile unor plante...
vreau sa Te vad, asa, cum...
cum odata Te vedeam sub masa castanilor despuiati de lumina!
Vreau sa te-ating, cum se-ating norii deasupra tuturor celor din soapta vantului.
Vreau sa-ti devin o umbra macro-frunza, mai mult decat... decat sunt pamant...

Zambrean Iulian Adrian, Alba-Iulia (unei femei din amintire)