Lipsa Ta din mine, Doamne,
mă tot doare, mă tot arde.
Căci nu mi Te-ai arătat
ca altora, Dumnezeu!
Osândindu-mă să fiu ateu.
Și tot mereu m-ai blestemat
să-mi pun întrebări neîncetat
și mi-ai aruncat în spate
o mie de păcate
rămase neispășite
și încă o mie de ispite.
Mi-ai dat boala poeziei
să-mi tulbure liniștea gliei
și m-ai făcut de ocară
zi de zi, seară de seară,
să nu pot fi liniștit
cât încă nu mi-ai vorbit.

N-ai zvârlit la păcătos
nici măcar, micuț, un os
din trupul Tău infinit
ca să-l ling la nesfârșit.
Pentr-un semn al Tău, mărunt
aș întoarce un Pământ
și pentr-un răspuns al Tău
Cerul l-aș străbate, zău.

Dar Tu taci, și taci, și taci.
De mă simt cuprins de draci.