Pe alei fierbinÈ›i din parcuri de mult prăfuite
ÃŽmi scot, uneori, la plimbare sufletul rece:
(Un puzzle din cioburile oglinzilor zdrobite)
Pe care un nou, învechit anotimp iar îl trece

ÃŽmi amintesc de primăvara iubirii din el,
Ce s-a născut pe-un cer albastru de iarnă;
Privesc la seninul de-aur al verii de-afară
Când numai sufletul meu este toamnă.

Sunt fiinÈ›a ploaie şi vânt cu suflet furtună,
Ce ştie că doar pentru tine,în suflet ploi vor să curgă
Iar marea de nori ce-n inima zării se-adună
O mân către tine, ca pe tine amarul să-şi plângă.