Era tânăr și tăcut al castelului stăpân,
El cânta ritmuri cu arme suave,
El stăpânea și moșia și argații.
Cuvântu-și avea rostul său simplu:
muncea ogorul și-și zidea ideea.
Când iminent s-a-ntâmplat totul.
Spintecat cu baltagul, sfârtecat
de colțuri și muchii de-nțeles
a intrat în comă și-a murit.
Mișcări gramaticale și nunți cu morți și vii
se roteau labirintic în dansuri populare.
Din fundal, stăpânul cânta mereu ritmul mereu.

Noaptea-n voal de nostalgie seducea stele
când strigoiul se juca de-a nesimți
ore târzii, raze de lună
toate întinse la umbră.
Era tare trist și nenăscut pe lume
deși credea că moare, că dispare.
Era anemic de spirit și de ură.
De mână paralizat cu grija ajunse la medic:
Înghițise lacom și euforic în sine
Vitamine cu zei și eroi neologici. De ce
Atene, capul tot nu i-a născut? De ce
Copite de minotaur tot nu i-au crescut?
De ce pe-aceleași tălpi scrijelite-n pietre mergea
Zgârâindu-se-n târși ori în oase de nea?
Buzele și-a topit să respire Trecut,
cănd n-a respirat decât aer, tăcut.

Vampiri și Zamolxis și daci și romani
i-au fost injectați prin perfuzii.
S-a derulat strigoiu-n necuvinte
prelins în șirul mărgelelor de doină.
Orb fiind din noaptea lunilor absente,
Degetele i-au învățat doar Braille,
Pe-o pânză unde punctele sunt ace
și lumina străpunge
broderiile cu roșu și galben și albastru,
cu flori de credință, nadejde și iubire.

Învață să-nvețe culoarea de soare
din sunete și legende nemuritoare
în castelul sensului renăscut.

Stăpânul se plimbă printre toate și acum.
Batrân și tăcut când va-nvăța Braille?