Incrustez zilnic in jurnalul meu din lemn de brad
ca ar trebui sa te vizitez candva,
in viitorul pantofilor mei inaripati,
ce ma vor trezi in dimineata de Craciun sa-mi aduca vestea,
impachetata, legata cu o funda mare, roz,
dominand fundalul,

"cred ca ar trebui sa folosesc toate cadourile din iarna asta",

si n-ar mai lipsi atunci,
decat un transatlantic,
cu multe cosuri de fum, cu sala de dans, restaurant
unde in fiecare seara,
orchestra condusa de un blond cu parul tepos
intoneaza romante si cantece de jale,

"oare cum arata bucatariile?"

intotdeauna m-au preocupat rosiile decojite, si legumele zemoase,
prajiturile de iarna cu seminte de molid,
orhideele crestate si zmeura creata,
nucile faramitate, presate in mijloc, zdrobite,
bunatati care nu ruginesc,
si care nu ma obliga sa-mi reamintesc de tine,
in ciuda cadoului meu,

"dar astazi m-am hotarat",

am sa-mi comand vaporul,
si am sa ma imbarc cu pasi repezi,
cautand diferite moduri de discutie pe teme formale,
fara importanta,
ca si timpul care a trecut printre,

trebuie sa-mi ascut calcaiele, sa se intepeneasca in pamant,
sa-mi dau cu pomada obrajii, sa nu se rupa scoarta,
sa-mi leg mainile la spate, sa nu tasneasca inspre buzele tale,

"oare le mai ai?"

dau o fuga pana in camera capitanului sa cer lamuriri,
poate are vreun album,
sau ceva poze mototolite lasate in spatele ibricului,
daca nu,
poate ma ajuta cu ceva date,
coordonate, curbe de nivel, sau izoterme,
orice mi se pare acum folositor,

promit sa le incrustez cu grija in jurnalul meu din lemn de brad,

si,
in clipa cand sirenele vor suna zgomotos despartirea de tarm,
ma voi duce la culcare,
strangand in brate pomul de iarna
si punand sub perna, tacticos,
pantofiorii mei inaripati.