Zbeng, zbeng, zbeng
gândurile mi se-ncreng
mi se vultuie privirea
ridurile mi se șterg,
devin plat ca o câmpie
și ermetic ca un cerc
râurile mi-s secate
iară razele-mi converg,
sunt mai flasc ca o moluscă
târâită-n mucilagiu
osul falnic mi se-nmoaie
cum nevrednic cartilagiu
mă complac în situații
care se răsfrâng pervers
și asupră-mi fac ravagii
și-ntr-un sens
și-n sens invers

Dacă e atunci se pare
căci a fi-i o circumstanță
dacă nu în cot mă doare
fiindcă n-are relevanță
și mă bâlbâi
și mă bâțâi
și mă scarpin la cuvinte,
limbi mele-i vine greață
când se franjură-ntr-un dinte,
brusc mă supăr pe-o ureche
fiindcă șade clăpăugă
și-am să inventez o rugă
rima dracului s-o ducă ;
mă mai enervez pe soartă
și pe lada de gunoi
fiindc-au început să pută
iar un damf de usturoi
coborât de nu știu unde
mă excită și se-ascunde
fix exact și-ntocmai unde
să muriți de ciudă voi

Detaliu:
peste drum o vacă paște,
într-un parc, printre copii
și se balegă, și naște,
dă din coadă și buric
și îi vine și să caște
și să rumege un pic

Restu-s numai lucruri clare
simple, fără importanță
nimeni n-o să-ți lămurească
cine-a pus magiun pe clanță
nimeni nu o să-ți explice
cum devine de se-mbucă,
n-o sa afli niciodată
taina dorului de ducă

.............................


Când e vremea pentru vorbe
nu te încurca în fapte
căci minuni omologate
nu-s pe lume decât.....șapte !