Am în mâini cuvinte.
Le privesc, le adulmec,
le sorb, le zâmbesc,
le șoptesc lor și altora,
le privesc, și,
cu toată forța mea,
râzând în hohote,
le arunc în apa mării
să se scufunde
cu bolovanii...
dar plutesc.
colace de salvare?

Le arunc spre cer
lipite cu aripi,
să zboare.
dar plutesc.
fulgi de urcare?

primesc doar
idei fermecătoare...
și totuși.
numele tău, altfel,
nu se poate pronunța.

și-am coborât cu parașuta,
lovindu-mă strident de pământ.
mă lovesc într-una.
din ce în ce mai tare,
de coastele mele,
de prea puținele litere și
de prea multele sensuri
ale numelui tau
în inima mea.