Într-o grădină din vechiul Edo creștea cel mai frumos cais de pe întregul cuprins al împărăției. Se spune că niciodată în Edo nu mai crescuse un cais atât de frumos.

În nopțile de primăvară între crengile sale cânta cea mai iscusită privighetoare asigurându-l apoi că nimeni nu poate cânta la fel de frumos ca ea.

În serile calde însăși fata împăratului venea sub cais împodobindu-l cu ghirlande și spunându-i că nici un copac de pe tot cuprinsul Japoniei nu e mai frumos împodobit ca el.

La ivitul zorilor însuși spiritul-grădină îi mângâia trunchiul șoptindu-i despre dragostea fără margini a spiritelor.

Într-o noapte friguroasă luna tăcea așa cum doar luna știe să tacă unui cais în iarnă.


Tăceri albastre
Luna așteptând vântul
Prin flori de cais.