C-o vecie mai ÃŽnainte
De unde-ncepi a putea
Să te bănui în crochiuri,
Cumpănea Olarul câteva mâini de lut pentru templu.

Pe când te țeseai tainic,
Nădușeau sub omăt grâne;
Și I-a plăcut Lui să-ți inunde umerii
În cârcei zburdalnici de vie
Pictați cu ciorchine de spice.
Apoi a luat două nimburi din marea descreierată,
Ascunzând sub cortina cu gene
Două picături stupefiante...

Dogoare veșmântul mut,
Epidermă plăsmuită dunelor sahare,
Pielea.
Acum iți unge sublim
Universul ce stârnit prin suflarea-I,
E vrut spre ființă,
Chip al Celui ce este.