Ideea de piatră
nu se mișca...
piatra era o formă-gând,
care, într-o clipă, era iarbă,
în alta era pasăre,
completându-se cu o altă formă gând...
Într-o deplină bucurie,
s-a desprins o secvență de realitate,
ca s-o pot descrie:
piatra ca un fulger de vară
a devenit iarbă,
dând la iveală pasărea,
care, în zbor, mișca inima
sub forma unui dialog
cu lumina...

Ideea de piatră nu se mișca...
în realitate, însă, piatra
parcurge un drum în spirală,
liberă să se recreeze...

Ideea de copil
nu se mișca,
dar,
am lovit-o plină de stele
și forma -gând
- eu-
am negat
existența granițelor!