Am vrut să fiu un nesupus,
Am încercat să cred în mine…
Dar m-ați certat și m-ați răpus
Și-ați spus că-i rău să cred în bine…

Ați spus că a iubi-i păcat,
Că moare acel ce nu urăște…
Și-atunci am vrut să fiu iertat
– Povara încă dăinuiește
În sufletul meu întinat –
C-amoru-mi nu se veștejește
Și am certat și-am întristat
Iubirea care mă-ncălzește…

Aș fi-ncercat să evadez
Din lumea voastră, rea și crudă,
Dar n-am vrut să eliberez
Din mine fiara neînfrântă…

Și-am stat așa, lovit și singur,
Și-am așteptat să-i piară ghiara,
Să pot apoi brațul să-mi scutur,
Să-mi vadă lumea-ntreagă fala…

Și-am suferit, căci fala mea,
Mult prea târzie și bătrână,
Nu a fost cea a libertății,
Ci a morții…