Si s-au ridicat de la Miazazi
Ostile de ingeri
Si-au pornit tacuti, vartej- in jos.
A nins in ziua aceea.
Cu pene.
Si-au navalit puhoi in lume,
Capete de Rafaeli cu bucle lungi
Si calimari in maini.
Neagra, rosie si albastra,
Cerneala manjise tot.
Cu aripile picurand,
Improscau
pe fiecare.
" Asta-ti este scris ", spuneau,
Desi habar n-aveau de alfabet.
A nins din nou, multicolor,
Cu pene
Peste clovni.

Povestea asta s-a pierdut - ciudat,
Si lumea nu mai crede.
Nici eu nu cred,
Desi ma invart intr-un cerc
din care libertatea, nu stiu cum,
A fost zburatacita.
Cu ochi rai
Ma sui pe papainoage de idei
Si zgarman norii,
Infigand unghiile in Rai.
Rastorn pe Sfantul Petru,
Zdranganind cuvintele
In linistea de Sus;
Cer socoteala,
Bat din picior...
Strang pumnii si-i simt
umezi.
Sunt plini de cerneala.
Stau si ma uit la cer fara sa inteleg,
Oare trebuia sa scormon
in pamant?!
Poate-am gresit locul -
N-am zguduit temeliile potrivite.

Sensul imi scapa,
Si ma revolt mergand
in cerc,
Incercand sa ma curat de cerneala.
- Nu pot.
Dar ma cred om bun,
- caci ma revolt.
Nu mai vad petele de cerneala ( simpatica )
si, legata la ochi,
Vanez hotii de libertate,
Hotii de viata,
Fara sa ma-ntreb, totusi,
daca nu cumva cercul
Eu il prelungesc,
daca nu cumva refuz
sa-l parasesc,
Desi-mi sta agatat catuse
de picioare...