Voi scrie aici. Și tu vei citi, copil nenăscut, inocent!

Și scriu. Și citești.
Peste ani, chiar zeci,
când vei avea poate vârsta mea de acum,
copil al meu.

Primele mele gânduri
Când le vei descoperi?
Cine ți le va șopti?

Vei veni, poate, într-o dimineață
și, cu palmele alăturate, timid
îmi vei cânta înduioșat
o vorba care n-am s-o plac

Dar vorba ta,
născută din dragoste
pentru ea, pentru mine, pentru toți
mă va înduioșa
din cer lacrimi îți vor cădea pe față

tu te vei bucura.



Când ma gândesc...
generații vor veni
vor avea,
vei avea,
ca și copii tăi
lumi mai bune

sau deloc.

Să te concep? Tu nu îmi ceri.
Să te nască? Nu, nu îi ceri.
Vorbește prin mine, cu mine,
și prima discuție:
eu cu mine, un tu încă nerupt

tot cu tine vorbeam și în nopțile lungi
în care credeam ca nu există "mâine"

vorbesc cu tine când, cu ea,
pierduți între noi, pierduți înspre tine
te gândim...

copil nenăscut...