vom fi și mâine acei nebuni cromatici ce vieții sens vom da
ciupind lăuta vor alerga în verbe caii nemuririi
neputincioșii ne vor critica băuta

să ne urcăm din mers: să-ntârziem mașinăria tu taie hățurile
îi rup eu o roată – nu n-o oprim – este de neoprit
dar cine n-o întârzie nici nu va fi vreodată

să aruncăm din mers: să-și spargă capul pe-aceia care caii vor
să îi ucidă să dărâmăm un sfinx ce ei nu sunt
în noi să înălțăm ciudată piramidă

n-avem otravă arme nu avem atât avem: prea-sfintele cuvinte
ce noi n-am zis ce ei ar vrea să zică
cine va ține-n urmă minte

suntem eroi – azi încă suntem tineri – să ne luptăm, să-ntârziem
de-neopritul pe ei natura i-a-nzestrat doar cu auz
în noi gânditul cheamă negânditul

împinge-mă: ca să te trag și-apoi te-mping și trage-mă pe mine
să ne urcăm pe-un cal pe ceilalți cai
să prindem clipa care nu mai vine

apoi din cal în cal la cei din față că dacă nu-i oprim să-i îndrumăm
mai bine neputincioșii de pe jos vor azvârli cu pietre
ei sunt aceia care nu vor fi și mâine

noi? vom fi și mâine acei nebuni cromatici ce vieții sens vom da
ciupind lăuta – vor alerga în verbe nesfârșite caii nemuririi
neputincioșii ne vor critica băuta

noi am iubit doar Poezia bătrâne lăutar zi din lăută
de mâine am să dorm în gară azi am o sută ia o sută
sacâz n-ai mai găsit de mult prin târguri ai să-ți vinzi vioara
dar ai să-mi cânți cu dinții strânși cum cântă păsările seara