Mi-am lasat ochii pe Salusa Secundus,
infasurati intr-o carpa
rupta din rochia mea de mireasa,
i-am ingropat
in coltul de taina unde imi plangeam durerea
cand mai murea cineva,
in locul acesta vor creste patru copaci
cu crengi rosiatice si mere dulci,
cu palme in loc de frunze,
"ce mai copac ciudat" va zice lumea
dar eu voi sti
ca mi-am lasat ochii sa vada
minunile pamantului.

Mi-am increstat nmele tau in vene,
cu litere boltite pentru ca sangele
sa nu-l poata sterge,
de-atunci fiecare vena pulseaza in silabe
iar inima mea e toata o simfonie.

Astazi m-au vizitat preotii tatei.
Am tinut tot timpul mana dreapta inchisa,
asa cum m-ai invatat,
pentru ca vantul lor sa nu poata trece
prin mine.

Sunt poarta ta.

Am fost si eu candva femeie.
Am iubit si eu un tanar sardaukar,
verde si aspru precum samanta de capsune.
I-am ingropa inima aici,
apa i-a ramas pe Arrakis.

Mi-am strans lucrurile intr-un cufar,
si camera s-a prabusit zdrobindu-mi calcaiele
insangerandu-mi genunchii,
sa nu te mai plang,
sa nu te mai cersesc inapoi,
oricum nu mai aveam nevoie de ei.
Veneam la tine.

Nu reusesc sa-mi aduc aminte
cum am sa ma imbrac la inmormantarea ta.
Atunci, am sa jur ca nu voi mai bea apa niciodata.
Preotii tatei mi-au adus o floare
neatinsa de roua,
uscata precum desertul
in care mi se vor infunda buzele,
neteda precum lumina
care imi va strapunge orbitele goale,
calda,
calda,
unghiile mi-au cazut la atingerea ei,
urletele cainilor mi-au sfasiat urechile,
am invatat
ca daca vreau sa-ti pastrez cuvinte de iubire
mai bine le ascund sub piele,
sau in capcanele de vant de pe lumea ta.
Asa le vom putea bea impreuna
la ceasul intoarcerii mele.

Mi-am ingropat ochii pe Salusa Secundus
sa nu te mai visez intors cu spatele,
plin de fluturi aurii,
sorbind din sufletul meu plin de intelepciune
mi-am ingropat ochii,
mi-am smuls bratele,
mi-am zdrobit dintii.
Nu mai aveam nevoie. Veneam la tine.