Ferestrele aveau miros de ciocolata,
aseara,
iar apasatorul viselor nu si-a mai facut aparitia.
Rontaiam un colt de banana uscata
si imi faceam temele tremurand de indignare,
talmacitorul meu de bizarerii
ratacise drumul,
sau il curbase,
sau il rupse in dinti,
uitand cum se poate ajunge la mine,
si eu,
rontaind la fructul acela macabru
care nici macar nu-si merita numele,
cu gura plina de vanilie si seminte de scortisoara,
m-am abandonat dulciurilor,
ramas sa ma sacrific pentru ceilalti
in prima mea criza de anxietate,
pentru ca
cel care imi va retrai experientzele
nu va ajunge la timp.