Călăul viselor mi-a închis pleoapele ruginite
peste zâmbetul uitat în lumina umbrelor
mereu static,
fixând același decor agățat în vitrină
papușa de argint
abandonată în praf
i-au cusut ochii să nu plângă
să nu audă
pietrele aruncate în oglinzi
să nu simtă
gustul viselor împachetate în staniol
să nu vadă
secundarul ce se oprește la ora exactă
când încheieturile își varsă chinul
iar sângele curge liber
așteptând înmormântarea în zăpada dureroasă
corpuri dezgolite așezate simetric
într-un cerc făcut de ape.

Copii dansează în jurul ei
o împung cu ace
să vadă dacă e vie,
dacă îi curge sânge,
dacă țipă
și luna nu mai răsare
luminile s-au stins
corpurile se revoltă în întuneric
pierzând zâmbetele și inocența
păpușa de argint nu plânge
nu are sentimente
nu o sperie coșmarurile
nu se trezește dimineața
mâinile ei alungă zâne imaginare
gresia rămâne rece
n-a curs sânge, n-a țipat.

In vise florile ardeau.