scrii slab, spuse ea
(în rochia de vară, umărul
i se zbătea ca un cățel)

și tu care plecai, inima mea
(larvele tale sufocându-mă
vei fi un roi de fluturi sau
botul de nevăstuică sfâșiindu-mi
mațele
la ieșire)

eram la Lund, într-o cameră sub pământ
(limba mea se încărcase de tine
veninul tău în papilele mele
mi-amintea de Fuentes sugând labii dulci
ai Dianei)

și tu care plecai, inima mea
(cred că s-a plictisit, mi-a spus o cocotă
privindu-mă cu milă în timp ce în romanul lui Antunes
negrii se ușurau precum
furtunul de irigații)

ești slab, murmurau mătușile lui Antonio
pe când în Angola se trăgea (scrii slab, spuse ea)
și pe deasupra ești și zevzec
(tălpile tale odihnindu-mi capul
ca într-o sală de pansamente
mi-am așezat gura pe sânul tău
ca un plasture - ah, murmurai surprinsă
ca la o ședință de epilat)

eram la Lund, într-o cameră sub pământ
(priveam cuiele din tavan și cârligele pentru carne
mă gândeam la negii tăi, inima mea
ca niște bobițe de sulfină un păianjen
contempla tusea mea vibrând)

scrii slab, spuse ea în timp ce lumea
triunghiulară (eram la Lund voiam să mă spânzur
cu dressurile tale - fibrele lor vor aduce în mine
celula ta) se poticnea

leșul cuminte al unui bărbat
așteptând (voi bea din cana în care-ți
păstrai florile - putoarea mă va dezvăța)

și uite
stau în pat tremurând, așteptând
păianjenul meu
mă învelește încet
în comode straturi de nea
inima mea