nu trece umbra cumpănă
peste puntea suspinelor fărâmată
în ziua judecății de dinainte de facere
des făcută mereu ritualic în sângerarea tâmplei
crăpate spre ziua de după


suluri de fum răsucite pe degete
mirosind a câmpuri nebune de iriși
mă învălui în pâclă și pășesc în lacul oglindă
calc peste urmele verii întipărite
în valuri


urlă înlăuntru miezul seminței
articulând explicit o literă după alta și încă și încă
se naște o scară o cărare o cale o punte
luntrașul rămâne tăcut fără sens
nimeni nu mai vrea să se lase purtat pe brațe de valuri...