îi duc regelui capul tăiat al șeherezadei
părul despletit mătură firele de nisip
ale clepsidrelor
în care timpul s-a sinucis refuzând aerul
care o amăgea ispitind-o prin imitare

nu mai știu dacă scriu sau povestea
e un delir
maladiv al negării prin labirintul cuvintelor
a căror poartă am zăvorât-o semnelor
de punctuație

cât de târziu am descifrat zădărnicia:
femeia
despărțită de trup e tot femeie buzele
se închid se deschid
ritualic
într-un travaliu al nașterilor fonetice

nopțile
de nesomn m-au umplut de cerneală
scriu pe ziduri pe gunoaie pe umbrele
mute
literele râd și se ascund zburdalnice
uitându-mă uitându-le nicăieri

capul meu e un felinar afumat limba
unei săbii îmi scormonește grumazul
în o mie și una de stele uitarea
are chipul și asemănarea poetului

autodevorându-mă sfâșii întunericul
am spânzurat cocoșii de vise răsăritul
nu va mai trâmbița niciodată plecările

îmi voi tăia chilie într-o sepie
voi scrie mările adânci neștiut
un val mă va urma în clepsidră
voi șterge mă voi scrie început

capul șeherezadei va fi capul meu
precum un far acoperit de ape
în mine timpul va urî să se imite
va coborî născut să se îngroape