A sorbi apa mării,
cu meduze cu tot,
căci, prieteni, ce alge
nu cresc și în suflet?
a sorbi apa mării, așadar,
e un act în doi timpi, pentru că întâi vom număra epavele
rămase în strecurătoare
le vom așeza în ordine alfabetică
apoi vom face castele din chipurile lor
(deși acesta, poate, era domeniul exclusiv al nisipului și-al cărților de joc).

Să ne grăbim a ne ridica de jos, prieteni,
înainte de a gusta din furtună!
n-am mai văzut asemenea valuri ce răvășesc mințile
și, din când în când, țărmul
o poză, o poză, vă rog,
doar trebuie să avem și noi ce povesti
când vom fi înșine țărm.

a sorbi apa mării duce la nesaț
și mii de pescăruși ți se opresc pe umeri să smulgă
mă-car-o-da-tă
lumina din ochiul farului ce ți-a rămas între dinți.

atât e mai greu, până-ți arunci ancora
apoi vin armate întregi de chirurgi să-ți amputeze dorul de ducă.