Am auzit ecou la moartea lui,
in cautarea zilelor lasate,
cu dese vai ale suisului,
pentru bucurie si dreptate.

Cu lacrimile sale tremurate,
ne-a sters durerea de pe frunte,
iar zambetul cu rime impanate,
a vrut lumina,in noptile crunte.

Cu cantec a-mpletit uitarea,
cazuta-n margine de drumuri;
si tuturor le-a pus chemarea
pe orizonturi,fara fumuri.

Imi ramane azi doar amintirea,
din rama tabloului intreg;
cat de adormita e trezirea,
doar acuma pot sa inteleg.