PLUGUȘORU CONZÃNSULUI NÃÞIONAL
I
Haidareț să huredzăm
Șî pră tăț să-i grătulăm:
Harnișii sidărurgișci
Rogu-i să nu fie trișci
C-am în tașcă prîntru ei
Pancove șî colășei
Ș-un văiling dă pocărăi;
Zâmbre, făcături șî taine,
Straița plină dă șelaine
Șî proțănturi tăt mai faine
(Da nu-i straiță, numa-i sac
Ca prîntru ăl dă-i sîrac).
Șe ne-arată năzgreșît
Cât dă bine am trăit
Până-n uliț-am ieșît!…
Am trăit ș-o să trăim:
„Noi munșim, noi nu gângim!"
Cucubine, filătoare,
Activișce, turnătoare,
Prăstă tăt femei fruntașă
La sace șî la orașă
Are Colă prîntru ele
Șî pucsă șî tortomele!
Iară, fraților mineri,
Turnători și ofițări,
Pune-om umăru cu fală
S-avem șe băga în oală
Spră victoria finală:
Tacâmuri și adidaș
Că d-aia stăm la oraș;
În făbriși cu drag munșim
Þărișoara s-o urnim
Că nu-i măi mult până-n vale
Unge stă să să prăvale.
Și tăt zdrăvănăm cam ghes
Prîntru pașe șî progres
(Șî măi nou prîntru conzăns!).
Să trăim prăcum ni-i voia:
„Þuric la sălam cu soia!"
Viața nu ne-ar fi prea tristă
Cu o leafă ceaușistă:
Că nă jiau șucar șî canși,
Ne-am luva dzășe bocanși
Șî măi dzășe la chenzînă
Ș-o canistră cu benzînă
Ca să fașem ănbărgou
La Chichinda un cădou:
Benzînă șî motorină
Să aibă sârbii lumină
Să vadă cum să să pușche,
Să-i facă pră „turși" gălușche,
Fără noduri să-i înghită
Prîntru țara răntrăjită,
Comunistă, îndrăjită
Șî dă Titu porînșită –
„Pârlit în țară pârlită",
La anu șî la mulți ani!
II
Ia nu staÈ›,
șî huredzaț
Șî bine vă trăctălaț!
Baș acu în dricu iernii
Mă suii în Gealu Cernii,
Pră noi culmi, în Gealu Popii
La Conziliu’ Eoropii!…
Cu o oală dă sărmale –
Succesă – ntrănățonale –
Sarme d-ăle dă curechi,
Ne țucarăm pră urechi
Ca cum fu Dej cu Hrușciov
Ș-Onăcher cu Gorbășiov,
Ion cu-ălelalce stace
Că-s bogace, pospăiace
Numa nu ca noi, rumânii,
Dă ne coldușăsc veșinii,
Șî veșinii șî străinii,
Ungurii șî cu nemțonii,
Agenturili, șpionii,
Tăț cu ochii gălbejîț
Pră țara noastră țîntiț
Șî dă poftă bântuiț –
La anu șî la mulț ani!
III
Draji mi-s șî ăi înșcolaț
Titulaț șî doftoraț
Șî bine îndoctrinaț:
Șî ei trăbe grătulaț –
Dî la cinereță
Pân-la bătrâneță.
Că îs tare strâns uniț,
Niși acu nu-s bășcășîț
Șî stau naocolu lui
Ca cloța pră lângă pui
Ș-așceaptă să să-ncăldzască
Să poată să-l lingușască.
C-acu-i pre gros îmbrăcat
Cear șî prîntru-ăi dîn Sănat,
Poețî ăi sănători
Care-or fost măi lingători:
Încă nu pot să să-ncingă
Ș-unge trăbuie să lingă!
Dăcă acu nu pot încă,
Îi roage o tugă adâncă
Că, baș șe vreau ei, nu pot
Ș-atunci mușcă prăstă tot,
Pră Ticu șî Moș Căposu
Dă-i numa pelea șî osu
Dă bine șe-o fost trăit
C-o stat șî s-o oginit
După cum ș-acu să vege:
Vo optspreșe ani la varmege!
Nu la Iaș șî Cimișoara,
Niși la Ape câtu-i țara,
Nu prăstă Cimiș ori Iaș,
Ori la cineri ministraÈ™!
Că Căposu-i oginit…
Șî pră ruș el i-o pofcit!
Vedz, i-o șciut, i-or fost coleji
Dăcă bine prădăleji.
Însă vorba lu Benșei:
„Colă, șe ce leji dă ei?!"
D-aia io vă dzîc cu bine
Spori la anu care vine,
La anu șî la mulț ani!
Șî acu, dă Sărbători,
La ureche pocnitori
Că poace că vă pomen,
Doamne-ajiută șî…
Amen!
IV
BaÈ™ acuma-n gura mare
Rugăm șî șerem iertare
Că pră paori i-am zuitat
Șî pră urmă i-am lăsat.
Ei, care-ar fi talpa țării,
Chemea șî șîra spinării
Șî tăt ei îs șî obrazu,
Dar pră ei stă tăt năcazu.
N-au iorsaguri, dar au dări,
Camece, impozitări,
N-au marve, n-au niși dă toace,
Niși ticluri dă propretace…
Dar nu-i bai, că Stăpânirea
Le vre întovărășîrea:
Noi colhozuri, ceapeuri,
Eroi, diplome șî pleuri,
Șî măi vre, țuc-o în bot,
Să-i aibă pră tăț la vot;
Ea să țînă, să cășcije
Pân-or pune-o în cârlije
S-o afume ca pră clisă
Că-i mândră, lisă
șî scrisă Ș-adușe-n țară belșiug
Prîntru boii dă supt jiug,
Prîntru ăi dă trag în ham
Le dă mulțam nu sălam…
Niși mulțamu nu-i mulțam
Numa-s țoalili lu-Adam
Ș-a’ lu betă Baba Eva
Șî nimica altă-șeva!
La anu șî la mulț ani,
Dî la cinereță
Pân-la bătrâneță!
V
Dă urat am măi ura
Da’ ni-i că ne-om băbița,
Ori-că țara-am giochia.
Că baș atâta dă bine
Nu măi i-i-n lume la nime:
Niși la chinej, niși la ruș,
Niși acasă la Moș Buș,
Care îi penzionari Șî el
șî doamna Bușoane
Ș-abe dacă-au trii milioane...
Că la ei îi tare greu
Că n-or avut ceapeu;
O duc greu, or dus-o greu,
Să ce feară Dumnedzău!
La anu șî la mulț ani!
MÂRTANU BUBU
ina Cuța o luvat năravu să-l spele pră Bubu, mârtanu ei, cât dă ghes, macăr o dată pră stămână, ca să-l aibă puțuluit șî să nu-l posogească purișii. Dă bună samă că așa șeva o vădzut ea la tălevizor; gireptu-i că doamnili dă le-o arătat tălevizoru îș spală cățăii nu mârtanii; dară cânili ei, Lampi, n-ar închepe niși în troaca a mare dă grijat porcu, d-apoi în văilinguțu dă făcut fășîrturi!… Așa că Uina Cuța îl îmbăiadză pră Bubu șî după aia îl pulfăreșce cu pudăr să miroasă mândru șî să nu-l prindă, cum dzîsăi, purișii.
– „Sama, Cuțo, să nu obârșășci cu atâta puțuluit șî să de dă rău betu Bubu!" – dzîsă Uica Prohab, veșinu.
Șî nu trăcură niși trii stămâni d-atunșea, când o vege Uica Prohab pră Uina Cuța cănunată rău șî vânătă dă năcaz.
– „Șe păcimiș, Cuțo, dă ieșci șivită dă mânie, ha?"
– „Ai-do-mine-Doamnee, Prohabe! Da’ cum să nu fiu?! C-o murit Bubu meu!", dzîsă ea tuguindu-să ca când ar fi răpăuzat nu-șciu-șine.
– „Vedz dăcă l-ai spălat pre ghes, l-ai oglăvit… Þ-am spus io!…"
– „Lasă-mă năcazului, Prohabe, nu mă măi cănuna și tu, că hiba nu-i că l-am spălat, numa zmincii, acu, în rându-ăl dă pră urmă, că m-am nărăvat șî l-am stors un picuț cam pre tare"…
JIOCURI DÃ COPII DÎ LA BLOC

Doamne, po câtu-s dă cumince copiii dîn dzîua dă astădz! Să nu le fie dă giochi! Iaca, nu măi dăparce dăcât la iorsagurili mele dî la bloc la Cimișoara, în Calea Toron-talului, acu când fusă dă Creșiun. Le legară părințî cheile la grumadz ca izvonu la mândz, că vedz, basîm-că nu le-or dat șăfii dzîle libăre dă Sărbători până la 30 dățămbre, când îi dzîua răpublișii iubice, ș-or trăbuit să să ducă la lucru, ș-apo cu copiii șe să facă? I-or slobodzît să să jioașe. Că dădu Dumnedzău dă s-o făcut călduț afară ca primovara… numa-n bloc tăt frig o rămâneat, că s-o băgat în betoanili alea… Cum dzîsăi, copiii afară – să jiucau. Unu îș legă prăstă cheie o bărbuță cam rătărită, dă păumcă prinsă pră un pecec dîn cojocu lu moșu-so dî la sat. Dzîc în gându meu: „Să jioacă d-a Moș Creșiun copiii!" Șî vrusăi să mă apropii să prind dă givan cu ei. Îm dădură bună dzîua și să jucau măi dăparce. Când îi întrăbai cum îi dzîșe la jiocu-ăl șe să jioacă, îm spusără că-l ceamă D-a everacu. Io nu baș prășepui. Dzîc: D-a Everestu? Am ghingit, vedz, c-or fi audzît la tălevizor dă muncili ăsta năprasnic. Ei, nu! C-or audzît la tălăvizor dă unu șî măi năprasnic, dă everacu. Unu dzîsă: „D-a șcătula cu Moș Tabletă îi măi dzîșe la jiocu ăsta". Atunși am prășeput io că să jioacă d-a telejurnalu dî la actualităț dă sâmbătă sara. Încă am înțăles că o feciță să prăfăcea că-i Dănela Gămuleasca șî-l dușea pră Moș Tabletă legat c-un șpogot dă grumadz. Îl mățuia cătră containărili dă gunoi. Dzîșea cătră ortașii ei dă jioc că ș-o cumpărat un țap să-l jioașe dă Creșiun ș-acu îl dușe să pască hârcii dîn gunoi… Copii, șe să-i fași?! Găsîră un tălăvizor d-ăle bătrâne, numa ghioașea, lăpădat la containăr; bucuria lor! Să băgă Dănela cu capu-n șcătulă șî dece dă șcire Tăbleta lu Moș Pavăl. După aia îi băgă tălevizoru pră cap, gata să-i smulgă barba. Moș Pavăl înșepu să dzîcă tăbletu dîn cap, că cât dă bun a fost comunismu, cum o dat el dă lucru șî dă mâncare la tăt natu, cât dă dămocrat a fost statu socialist șî câce șî mai câce d-așcea. Șî pră latineșce o vorbit ca popa ăl cătălic dî la Iozîfalva; numa ăla n-are barbă… șî niși nevastă. Dănela îi smulsă tălevizoru dîn cap șî înșciință poporu că la Slacina – Olt un nepot d-a’ lu Ceaușăscu o lănsat baș acu dă Creșiun o carce dă pomană lu uică-so șî lu mătușă-sa, ăi dă i-or pușcat ășcialalț tăt dă Creșiun măi anțărț. Încă o pomenit șî dă neșce ziarișci tăleni, care ne-or lăudat cît ni-s noi dă dămocraț în Rumânia. Că niși n-or trecut șinși ani dă când îl pușcarăm pră Ceaușăscu șî iaca iar scoacem un volum dă Omăgii. Po la ei trecură șinșidzăși dă ani dă când îl spândzurară pră Mosolini șî încă nime nu-l laudă în cărț; că vedz, cu dămocrăția lor… vai-ș-amar! Da’ șî la noi îi vigilență, macăr că-i dămocrățîie originală d-a năprasnică. Numa să cucedz să pomeneșci numili lu Hiclăr, că moment prășădincili nostru ce decretadză legionari șî ceamă Procoratura. Le priceșce la procorori, care tăț îs tari buni precini cu el să să atotsăsizadză dîn oficiu și să vină să ce leje că eșci hiclărist, să ce baje la varmege, măi dragă! Na, înșepură neșce mijgari dă ploaie șî mă băgai în sobă. Baș atunșea audzîi mare gumbuzală la copii afară. Dănela dădu cuvântu la Opozîțîie șî-l prinsă pră Eftimuț lu Pocăitu, dî la blocu-ălălalt, care să prăfășea că-i Moș Căposu, dă cimpu dă antenă. Eftimuț zbera ca dîn gură dă șărpe. Da’ Solcanu strîga șî măi tare să nu le de tălăvizoru că opozîțîia n-are cimpi dă antenă, că d-aia îi opozîțîie, să n-aibă cimpi… Să tacă șî să de dîn cap în conzăns. Eftimuț nu, că are cimp, da’ Dănela l-o prins șî nu-l lasă… Gata să i-l jiumătățască! Dănela îș pusă ochilarii, să mânié șî să resti cătră ei:
„– Tășeț, fir-aț a’ dracului! Bată-vă Dumnedzău dă socialișci!" Să potoliră. Eftimuț fu ușurat c-o scăpat cu cimpu dă antenă întrăg șî nu i-o măi trăbuit tălevizoru. L-o lăsat să fie a’ nățîunii… Io dădui drumu la tălevizoru meu ăl bun, ăl dă istina, ăl alba-neagra, că în fărburi n-am. Ș-o vădzui pră Dănela a agivărată cum îș pune ochilarii șî ié cuvântu dî la domnu Everac șî-l dă în conzăns lu doamna Rodica Beclean, care-i musai să aibă cimp dă antenă ca să fie mulțămită șî să ne arece șî noauă câtu-i dă frumos Creșiunu la Cotroșeni șî cum vin dîn tată țara să-l colinge pră nou’ nostru prășădince cu staua a în șinși colțuri. Nu mă putui cuncina șî-i șchipii pră tăț, să nu le fie dă giochi!…
FRANÞ-IOZÃF LA USPÃÞ
Multă lumne menunată șî dășceapă s-o prărângit prî la noi, la Bolomași, că pr-acoló trec șî ausfaltu șî ștrecu dî la Budapeșta la Bucureșci. Că șe-aș vre să vă povăstui io acuma, s-o tâmplat tare dă mult, poace să fie o sută șî măi bine dă ani dăcă nu baș doauă, da’ oamenii dă prî la noi măi vorbesc ș-acuma dă tâmplarea asta; că la noi, la Bolomași, săcenii îs tare lunji dă mince, nu să zăuită ușor. Iaca cumă o fost: Lângă noi, pră geal, s-o fost făcut satu-ăl nemțăsc, ăl nou, dă i-or fost dzîs măi pră urmă Iozîfalva, dî la numili lui Franț Iozăf, țucu-l io, c-o adus nemțî, pră șvabi, în pustînășagu dă gealuri d-or făcut mândreață dă sace: Iozîfalva, Ghizăla, mă rog… Nărocu că pică Ceaușăscu măi anțărț, că i-ar fi sîlit pră tăț nemțî să pustînească, ș-atunși ar fi îmburdat bunătace dă sace, ca să facă tăren agricól, să-l săpe el șî Lenca cu cătanili șî cu ștudențî. Apo-atunși, dă mult, cum dzîsăi, să fie prăstă o sută șî măi bine dă ani, când să gătă dă făcut satu-ăl nou, Iozîfalva, dă o fost să-l înăgurădză, nemțî or făcut mare fărșanc, șică ar fi țînut trii săptămâni, că atâta țîne la ei chirvaiu! Da’ un neamț dî la Iozîfalva, un fel dă burgmaistor a’ lor, cum ar vini un fel dă primari, ăl măi bogat, dă s-o isfelit dîn el neamu lu Prinț ăl vestît, șe ghingiț c-o mișluit să facă, dărinatu?!? Vedz, s-o dat după rumâni, o fost dășcept ș-o prăpus măi mulce sărbători dă pră una: șî înegurarea satului ăl nou, șî chirvaiu, șî nunta lui fișioru-so! Na, po prîntru atâcea sărbători toce-odată nu poace să fie cum-goge: îl cemară nemțî noștri dî la Iozîfalva pră împăratu nemțîlor dî la Germania ș-a’ austriașilor dî la Austriia, pră erănțogu d-atunși, Franț Iozîf, șî l-or pus nănaș! Făcură șî nunta lu fișioru lu Prinț șî bocedzu satului la un loc, că d-aia i-or dzîs d-atunși lu satu Iozîfalva, agică satu lu Iozîf, prîntru c-o fost bocedzat dă el. Na, făcură nemțî trii căzane d-ăle mari dă zupă dă vacă, măi doauă dă sarme dă curechi ca-cumă or învățat dî la rumâni, vedz, dî la noi; o stămână măi măince tăt coșeau nemțoanili cuptoare dă cugluf, dă pucsă, dă tortomele, mă rog, pocărăi șî melșpaisuri d-a’ lor, d-ăle nemțășci, să fie biușag prîntru atâta lume, șe ghingesci, că or vinit șî neamurili dîn Germania, gavăt nu glumă! Iaca, tocmiră muzíca, o bandă cu alămuri, a lu Șmiț ăl vestît dî la Logoj, veni șî Franț-Iozîf cu tăt șeledu, cu doamna lui, cu mama-soacră, că socru-so s-o fost prăpăgit, sîracu, dă vro câțva ani, cu fișioru-ăl măi mare – că pră ăi măi miși i-o lăsat, vedz, omu acasă cu doica, să nu-i pirocească, ș-o înșeput fărșancu! Trii stămâni, dzî șî noapce, s-or tăt trăctălat. Da’ Franț Iozîf, care era nănaș, o jiucat cât o jiucat, dar dă durmit n-o fost cauzu să lasă fărșancu șî să să culșe. Na, po-acuma când o fost pră gătace, lu nevastă-sa, care s-o măi oginit macăr c-o fost nănașă, i-o ars dă jioc. Șî să prinsă să jioașe „a măturii" „leuca" șî „mălaiu-ăl spart" cum îi zăniatu la nunț. Șî era tăt coada la mătură, dă o pocneau care-cum. Ș-atâta șe s-o fi vesălit, ș-atâta șe s-o fi ris Franzț-Iozîf dă împărăceasa lui, că tare o fost om dă lume șî dă petreșere! – dăstul șî bine că cumă o fost dîn cale-afară dă pirocit, cum s-o ris cam pre tare dă i-o ajiuns barba până cătră buric, atâta o căscat gura ca să capece luft, iaca bine că i-or țăpenit fălșili cu gura căscată! Așa o rămâneat; s-o schilodzat șî n-o măi putut niși dă feli să-ș închidă gura! Na, acuma-i mare bai; cum să li-l de napoi la nemț pră împăratu lor cu gura căscată să nu măi poată niși vorbi niși mânca?!? El era om șităv când l-or pus nănaș... Șe-i dă făcut, șe-i dă făcut? Nărocu că un neamț dî la Paniova ș-o adus d-amince că tată-so ș-o fost scrîncit un pișior șî au șî au! șî dă năcaz neșce rumâni dî la Bapșa o-că dî la Ficătari l-or îndrumat să vină la unu dî la noi, dî la Bolomași, Mităluț Sacu ăl rănumit, care să prășepea să chicească mâni șî pișioare d-ale licnice. Na, bun, trimesără o coșiie să-l aducă pră Mităluț să-i chicească falca lui Franț-Iozîf șî să-i închidă fleanca. Când îl vădzu Mităluț pră împărat cu gura căscată, să s-astupe nu alta! Mâni, pișioare da, dar fălși scrîncice n-o măi chichit șî niși n-o măi vădzut dă când mama lui l-o făcut! Ș-apo el trăjea mânili șî pișioarili în apă frăbince, măi gata opărită, da’ cum să-l baje pră Franț Iozîf cu capu-n oala dată-n clocot, că i s-ar șiupeli mândreață dă barbă, mustețîli șî pocompării! Când coló, vădzu Mităluț o muscă cum îmblă pră șerime, pră grinda cășî, în soba mică dî la grăgină unge l-or dosît pră împărat ca să nu să ridă lumea, că când îl vigeai cu gura căscată ce îmfla risu… Da’ Mităluț, șe-o fi o fi! Întrăbă pră o nemțoane bătrână dî la Iozîfalva șe șăgea să aibă grijă dă împăratu că cum să dzîșe pră nemțășce: „Domnule, fii cu băgare dă samă!" Nemțoanea îi întradusă pră nemțășce lui Mităluț. Ș-atunși Mităluț îi arată cu jejetu dî la mâna stângă lu împăratu musca dă pră șerime, care să șpărțîrea ca o pașă, șî-i porînși pră nemțășce, prăcum i-o întradus nemțoanea a bătrână. Șică: „Pas auf main her!" Șî împăratu să uită prostît la muscă, vedz, s-o fi ghingit basîm-că să nu i să baje-n gura căscată. Șî cum stăcea așa cu ochii stâlpiț în șerime șî cu barba-n sus, Mităluț vădzu unge să gată grumadzu șî unge înșepe falca a chilavă. Ș-atunși, șe ghingiț?! Cu mâna a gireaptă îi dece Mităluț un pumn zdravăn în barbă împăratului, dă-l clefni prăstă duna a înfoiată în pat. Împăratu să prăbușî ca mort, vedz, dîn pumnu-ăl năprasnic a’ lu Mităluț. Dar când îl înviară cu oțăt, să vădzu omu cu falca chichită, la locu ei, șî cu gura închisă! Apo-atunși să fi vădzut vesălie șî șinstă pră Mităluț Sacu, dî la neamț! Încă trii dzîle șî trii nopț s-o prălunjit uspățu nemțîlor, cu Mităluț cu tăt, pus la loc dă fală, lângă Franț Iozîf, că împăratu n-o măi vrut să să despartă dă Mităluț!… Șî măi dup-aia rânduiră muzíca cu alămurili în coșii șî cu cântări l-or adus pră Mităluț napoi la Bolomași, unge-o trăit cu Mărinca lui pân-o murit, sîracu. Na, iaca, oamini buni, Franț-Iozîf cât a fost el dă împărat, o dată să risă bine șî el – ș-o căpătat un pumn zdravăn în barbă; d-apo a’nostru d-acuma, ăl dă-i prășădince, că să rige întruna șî-i d-aficea, că tăt nu capătă nimic…
CUCUBINA
In bucfariu nostru dă învențîi, novațîi, scorneli șî scor-meleli, la lităra Cî avem măi mulce, da’a măi faină îi CUCUBINA, care ne-o făcut pră noi, ăi dî la Bolomași, hăi măi vestîț nu în jugeț, nu în țară, nu în Eoropa, numa-n întraga lumne! Minșinos să fiu dăcă nu mă cregeț! Numa staț un picuț să vigeț! CUCUBINA. Turcu are patru neveste șî dă patru ori cătă patru soacre – aia vine șaspreșe – că turcu-i om dă treabă șî prețuiește pră fieșcecare nevastă a lu socru-so; șî, cum el are patru socri cu cătă patru neveste fieșcecare, iaca, dzîsăi bine: șaspreșe soacre! Să șciț că ibovnișe turșii n-au, că nu-i slobod dî la popa lor ăl turșesc! Dar turcu ăl cinăr măi are șî un harem, cu acce-n răgulă, că asta-i slobod după lejea lor, care, după cât îi turcu dă bogat șî după câtu-i ceapeu’ dă mare la ei în Turșiia, poace să aibă câtă douădzăși și opt, o-că triidzăși și doauă dă muieri d-ăle cinere. Da’ nu-s neveste, numa-s cădâne! Că șî io – să nu m-audă Tutuboane – când fusăi la Stămbuliu cu atotcaru dî la Șiltu dă-i dzîșe „Atlantic", baș am nemerit să mă-mprecinesc c-un turc, numa nu era cear așa dă bogat, că n-avea dăcât ăle patru neveste, ăle șaspreșe soacre șî nu avea numa douădzăși șî patru dă cădâne d-așcea în harem, că vă spușăi că nu era cear așa dă bogat, săracu! Nărocu meu cu Ionel Iacob-Benșei, oamini buni, că era șî el cu noi la Stămbuliu, șî cum are el mare grijă dă mine, țucu-i persoana șî fața obrazului, m-o luvat la abrictăluit
: – „Mă, Colă, mă, po fă tu bine șî lasă nevestili, soacrili, că niși ele nu erau dă etace pre bătrână, șî cădânili turcului, că dăcă ce zăpșășce turcu la vruna, ne-o bătut Dumnedzău-ăl turșesc. Nu mi-i dă alta, numa ce taie la gușă șî măi avem șî noi dă val, dă ne curăță, să iertați, turcu pră tăț, ca pră măscurei!"… Apo o dat Dumnedzău că nu m-o zăpșît turcu. Dar la noi, la creșcini, fieșcecare are o nevastă dăcă are, o soacră dăcă-i trăieșce șî cât-o drăguță în capătu grăginii, pră aialaltă uliță, numa să nu fie așa dăparce. Ei, ș-acuma-i novațîia noastră dî la Bolomași: Cucubina! Că la noi, oaminii care să reșpectă, îs valoroș șî prețuiț dă tăț ăialalț, n-au o nevastă, n-au patru neveste, n-au douadzăși șî opt dă cadâne ca turcu să le hărănească dă pomană, numa au cătă trii o patru cucubine! Cucubine au oaminii șî-n alce părț, da’ una șî bună, nu trii-patru ca la noi! Șî tăce trii-patru îs în câmpu munșii, șpețialișce a’ satului, cu acce-n răgulă șî cu potrocoale răcunoscuce până la Cotroșeni. Ele trăiesc în conzăns, să țîn dă supsori șî să prăzîntă cu mândrie, făloasă șî demne, înăincea macăr cui: ș-a lu Ceaușăscu, ș-a lu Regelu Mihai, ș-a lu Papa dî la Roma! Numa nărocu că Regelu șî Papa nu fac vizîce dă lucru la noi la Bolomași, că nu capătă ei viză în pașaport, n-ave grijă! Îi îngujbeșce ăstalalt buriu, țuric-năpoi dîn aeroport!… Numa, cum dzîc, vine ăstalalt, constatadză că cucubinilii-s la locu lor, le vijgăladză la potrocoale, găsășce că totu-i în răgúlă șî pleacă măi dăparce mulțămit. Omu, bărbatu cum ar vini, a’ lu cucubinili să numeșce: Cucubeț. Ș-apo cucubețu-i harnic, nu cum-goge, șî cu una dîntră cucubine, ori cu măi mulce fașe cât-un pui dă cucubeț. Puiu dă cucubeț ăl dîntâi născut, dăcă să isfeleșce pră vița a bună a lu cucubețu, pră sămânța lu tată-so, când ajiunje mare, are tătă moșcenirea lu ăl bătrân, luvată pră bază dă potrocoale, să ortășeșce cu cucubina-mamă ca să le încon-trădză pră ălelalce cucubine, mácăr că ele l-or crescut ca pră copilu lor, tăt cu oauă d-ale moi; că el nu-i copil ca tăț copiii, numa-i pui dă cucubeț, crescut șî educat dă cucubina-mamă șî dă ălelalce cucubine. Dîn cucubeț tăt cucubeț răsăre, dzîcă șine șe-o vre!…
CUMINCE OAMENI ÎS LA BOLOMAȘI!…
Hei, hei!… Dăcă ai îmbla lumnea-n lung șî-n lat șî Eoropa dî la Moscova până-n Ștrasburg șî iară năpoi la Căcauz, ca să nu ce dăsparț cum-goge dă pucerea soviecelor, apo dzîc dzău lu Dumnedzău, cum îi vorba, că oamini dășcepț ca la Bolomași măi rar găsășci! Că când s-o apuca Uinița Pălugoanea să-ț explicădză, să ce tălăntădză șî să ce grătulădză că cumu-i mincea la om, mincea tea, baș cum îi rândza la găină așa-i crielu la om, șî să-ș bată jioc dă cine, apăi nu ce măi speli cu tot năroiu dîn Moșiur șî cu totă apa dă pră Bighei… Că-m adusăi amince; o măi fost unu la noi, cumince șî dășcept om, unu Costa Crampu, o fost el șeva bau-maistor în cinereță, da’ măi pră urmă n-o măi încheput maistor la colhoz, șî cu Taica, fi-ertat, o lucrat la echipă, că rău or rătărit-o după șe le-o luvat totă averea șe-or stășit-o șî i-or sîlit să să baje la colectiv. Da’ or trecut mulț ani d-atunși. Io cam într-aia vreme îmblam la Cluj să dăpun egzamenturili șî să-m dăplinesc făculitacea la fără frecvenție, după cum trăbe că-ș aduc amince șî Ginuțu lu Barbu dî la Cimișoara șî Ion Budoniu dî la Șireașa dă după Cărănsăbeș șî măi unu dă s-o făcut șeva fișcal dî la Făgimac, o dî la Cucina el dă nașcere, unu Giță, bun precin d-a’ meu, care tăț merjeam pr-atunși la Cluj prî la făculităț, care-cum. Da’ dădui io să vă spun că șî nepotu-so dă jinere a’ lu Uica Costa Crampu, mácăr că era dă etace măi bătrână șî era pr-atunși cum dzîsăi om însurat, să scremea șî el săracu să între la faculitacea a fără frecvenție ca să-l poată vâpi șeva domn la tovarăș. Apo așa o șî fost. Domn la tovarăș, la comunișci, o încheput, că s-o șpezat omu dă i-o uns pră ăi care o trăbuit pră tăț, numa niși mort nu măi șciu să vă spun fost-o întrat nepotu-so dă jinere, o măi bine-dzîs ginere dă nepoată, că așa i-o venit el lu Uica Costa Crampu, la faculitace într-ahăla rând. Șciu că l-or trimes tovarășî la Șcefan Georghiu măi după aia șî tăt o ajiuns mare domn la comunișci: n-o măi avut lipsă dă făculităț. Șî domn o rămâneat șî-n dzîua dă astădz!. Dzîșe Uica Costa Crampu, luvându-l pră dândăparce pră Tăicuțu
: – Frace Titule, șe măi zgogeșce nepotu teu? – agică io. – Șe să facă, îi prî la oraș… la slujbă.
– Bine-bine, da’ cu faculitacea cum merje? Taica, cu gându că io mi-s dascăl la faculitace la Cimișoara și nășciind baș șe fac io într-ahăla moment, dă să-i spună că mi-s pră pașe șî merg dzîlnic la slujbă, ca-cum aș fi, bunăoară, la echipă, la colhoz. Dar Uica Costa Crampu, făcându-să ziutat dă prima me faculitace, îl ie măi pră dîn scurt:
– Dar dăspră dascălii dî la faculitacea dî la Cluj șe părere are? Că nepotu-mio Trăilă la momentu ăsta iară dăpune egzămenturili șî să învinje în cap cu ei! Spusu-ț-o nepotu teu – agică io – că dascălii dî la Cluj îs năprasnic dă mari în cap. Când să-ncocoră dă atâta șciință, ca armijii lu Brășcin, încă le măi creșce! Dă atâta șicit. Să îmflă capu la ei ca cum să sloboage splina în bou! Că așa-i șî mincea la om cumă-i splina la bou. Musai că trăbe să-i împungă, că altmintrilea nu li să măi bagă pălăria șî iarna clăbățu pră cap șî nu măi pot oaminii să pestească, pocnesc dă frig! O că-i bace soarili-n cap! Apo, la Răbăluțîie l-or împuns pră Trăilă, l-or nemerit cu sula baș în cap ca în splina dî la bou! Dă cum l-or porobocit cu sula-n cap, ca cumă l-o potricălit atunșea Moș Căposu pră prășădincili emănat, agică dămfuit, cu sula-n coaste, i-or fost dzîs lu Trăilă a’nostru Cap dă bou, vedz dă unge-i șî el persoană dă om, împuns cu sula, măi dragă, vestît în lume șî-n țară!…