Bocanc destinului mă dau
Firavul, eu, pantof de damă
Și Moartea beată-mi dă să beau
Zvîrlindu-mă din cramă-n cramă.

La deznădejde mă seduc
Abisuri tulburi, alcaline,
Cînd morile de vînt se rup
Învinse, în sfirșit, în mine.

Sunt fostul, blîndul amorez
Rupt între idoli și mascote,
Ca sub o lespede m-așez
În toga mea de Don Quijote.

Îmi țes fantasme-n jur lăstunii
Cu zborul lor de zei sirepi,
Eu trec desculț prin rîsul lumii
Ca printr-o pajiște de țepi.