treisprezece noiembrie și-o ploaie
liniștită în rolul zgomotului
de fond

balta din mijlocul șoselei nu zâmbește
nu visează, ar vrea poate
să privească pe geam
înăuntrul caselor cu mulți copii
roți de mașini îi retușează
necontenit chipul
risipind mii de ochi în înalt
o picătură aici pentru sufletul răposaților
și restul pentru soarta celor vii
a celor cu obrajii calzi.

apoi am să ies în oraș fără umbrelă
cu picioarele desculțe și sufletul ca o minge de volei șutată cu călcâiul
trebuie să-mi spăl toamna din creștet
odată pentru totdeauna, să-mi clătesc
umerii în ploaia asta
cu rol de zgomot de fond.

noaptea ar fi altfel frumoasă
cu lămpi multe ce se oglindesc una într-alta
o poză de azi pentru ziarul de ieri
și hai să tragem o fugă de-a lungul străzii!
poate vom adormi alergând și vom vedea lupte cu cocoși.