pe vremuri bunicul primea o multime de bani de la stat. factorul postal
batea ostenit la poarta si nu se dadea dus pana nu era omenit cu un pahar de vin.
si cu al doilea, si cu al treilea... ultimul il bea rugat fiind la poarta,
il dadea peste cap dintr-o gura si se jura ca nu mai calca pe la noi. banii
miroseau, poate din cauza asta, a vin, iar bunica se scalda in ei imediat
ce ramaneau singuri.
bunicul o gasea goala si fericita si varsa pe ea banetul, monede lucioase si bancnote
proaspete, nou-noute si ea tipa de placere, grasa si buna ca o closca mare si alba.
radeam cu totii de fericire si ne muiam degetul in banetul adunat in albie.
"nu ai nevoie de sapun?", intreba, hatru, batranul. bunica ii sufla incetisor
un balonas, un clabuc care ii atingea varful nasului. in acelasi timp deschideam televizorul.
nu era program la televiziunea nationala, dar prindeam balet rusesc
pe muzica de ceaikovski. si bunicul punea si de un ceai, pe care il beam fierbinte
de se incalzea toata casa.
bunica facea baie toata ziua si ne lasa sa o mirosim, la urma.
mirosea a proaspat. bunicul o intreba daca nu ii este rusine sa-si arate sanii
cu sfarcurile inrosite si tari. eu povesteam la fetite (prietenele mele din vecini)
ce se petrece acolo
si lor nu le venea sa creada. se visau si ele femei adevarate, ca bunica mea.
sa aiba mobila si nepoti sa se scalde in bani impreuna
una din ele a fost de acord sa se transforme in pusculita
si i-am bagat intr-una din zile o moneda de cinci bani
in pizdulice si s-a pierdut acolo.
nu se auzea nici macar clinchetind. au venit toti baietii de pe strada mea
sa-l caute, sa o asculte,
se lasa noaptea intr-un tarziu si toti adormeam cu capul pe burtica ei
ea plangea incetisor, banutul incepuse sa creasca inauntru
pana cand in final s-a oprit din crescut
a imbatranit acolo si am uitat cu totii de el.