agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ Escapism
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-12-03 | [This text should be read in romana] | Vineri, 5 decembrie, ora 19:00, la Librăria Bastilia, Piața Romană nr. 5, București, va avea loc lansarea volumului de versuri MAESTRUL ȘI JUMÃTATE LEBÃDÃ, publicat la Editura agol, autori Doina Roman și Gabriel Gherbăluță. Veți avea ocazia să vă întâlniți cu ,,Maestrul și jumătate lebădă”, să asistați la ,,Legea falimentului persoane fizice”, să faceți ,,Curs de autoapărare cu arome de verde brotac” în timp ce ,,Se prăbușesc cotele la bursă și în rai”, când ,,Dumnezeu își îmbracă haina de civil ”și îi amendează pe ,,Diavolul și peruca mov”, cu o noapte de ,,Rugăciune” făcută într-un ,,Menaj a trios cu amanta pe termen lung”. ,, Romeo și Julieta în garsonieră confort trei” vă vor povesti despre ,,Vacanța sticlelor goale la o mare virgină” așa, ca o ,, Proba de răbdare pentru cititor”. Să nu vă imaginați că se termină ușor acest volum de versuri în care ,,Wilhelm Tell, mărul și praștia” stau la o coadă imensă la farmacie pentru că doar când se lansează ,,Maestrul și jumătate lebădă” se dă ,,Viagra fără rețetă” și ,,Un gigolo pentru fiecare” femeie. Dacă simțiți cumva ,,Miros de migdale amare” să știți că el vine de la ,,Recepție pentru fabricanții cozilor de mătură”. Există și un ,,Poem cu bulină roșie” că doar n-o să lăsăm ,,Coada vacii și măslina din campari” să strice educația minorilor,,Vasilică și Vasilica”, așa cum s-a întâmplat ultima dată când au citit poezia ,,Joc de cuvinte, jocul caprelor” de se întreabă și astăzi: ,,animal sau poziție?”. Veți vedea cum ,,Un icar și o icară” ascultă ,,Confesiunea unui limax” ,,Despre ciorba rădăuțeană”, despre ,,Lanțul trofic și lecția de anatomie”. Dacă mai doriți un ,,Argument” pentru a vă convinge că această carte merită toată atenția cititorului, ei bine, vă invit să savurați ,,Campaniile lui Ștefan cel Mare” în care ,,julieta i-a mințit pe mă-sa și tac’su/ștefan cel mare și el l-a mințit pe sultan/ca/să nu mai spun/de câte ori și-o fi mințit nevestele/când își mai aducea câte un plod din flori/la curte/așa că nu-mi mai vorbi atâta de adevăr/ lasă-i pe politicieni să se facă de râs cu asta”. Cum s-a născut cartea vă vor povesti chiar autorii, prieteni la cataramă care se potrivesc ,,ca broasca și obuzul/ca luna și galoșii de gumă/ca moartea și bancomatul/ca iarba și aruncătorul de flăcări/…suntem pe potriveală/cum doar cianura din cuvântul tău/și poemul ăsta/se pot potrivi”.(Miros de migdale amare). ,,Al cui e rândul să stingă lumina”? ,, Întrebare la care încă mai aștept răspunsul” , ” Prinsă în crucea lunetei” încheind acest periplu al unui volum ,,Semn de carte în biblia de hotel” și ,,O mie la sută poveste”. (această invitație este realizată numai din titlurile volumului) Vă așteptăm la Librăria Bastilia unde surprizele se vor ține lanț.
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy