1. Obiectul și metoda oligopedagogiei





Dacă ți s-a urât cu binele și de la Musée de l’Homme pornești în căutarea oligopedagogiei dincolo de geometria sticloasă și grea, vag kaliningrădeană, a clădirii, atunci trecând Sena prin vad și cârmind cu mâhnire spre Soare-Răsare, poposești după cum ți-e norocul la Linz, la Viena sau la Bratislava. Apoi, ții neabătut cursul Dunării, treci în goana calului de Budapesta, lași de-a dreapta ta Belgradul și, cu Dumnezeu nainte, penetrând două lanțuri montane, cobori la niște dealuri alunecătoare de teren, după colțul cretos al cărora dai într-o stepuliță nelimitată parcă, din care decupezi în interes didactic doar o zonă stricată de șenile, când pârlită de secetă, când spălată de inundații, parcelată-n terenuri agricole fertile, mai mult sau mai puțin sau mai deloc lucrate, blagoslovite de Marele Agricultor c-un pitoresc preindustrial de un farmec aparte, pe care nu te poți abține a nu-l integra în bagajul achizițiilor tale estetice de vârf.
Brăcinarul acesta heterogen, de paragină poliflorală și de ogoare monocolore, zumzăitor ca un stupuleț de-atât gâzet, se află strâns unit în jurul intravilanului urzit de un destin sistematizant cu gospodăriile particulare convergente stradal mai degrabă către – la intersecția șoselei de rate-căruțe Cuțarida-Căgiurzia cu magistrala Nord-Sud a TIR-urilor și prostituatelor supergrele – Școala nr. 1 cu clasele I-VIII, decât gravitând spre biserica recent renovată sau către primăria fostă comandament de tanchiști, ale comunei DRUJBA, potențial orășel agroindustrial precum El Calafato în Patagonia, înghețat însă din dezvoltarea lui științific planificată, exact la jumătatea demolării vetrei satului străvechiu, vestit până la Balta, Camenița, Cluj-Napoca, Ragusa, Veliko Tîrnovo, Balcic, Fanar și Salonic prin iarmarocul ce se ține la noi pe imaș, spre pădure și spre Popas, în toiul verii, de Pobreajen.
Șef al executivului la Drujba este, din mila Celui Preaînalt, din vina, nu puțină, a alegătorilor și prin voința națională de democrație, domnul Mitrofan Buțai – nea Fane, cum ii zic slugile, colaboratorii și superiorii ierarhici, bărbat de casă, vioi, cu fizionomie hrușcioviană de shogun, care este și redactor-șef proprietar al foii trase la imprimantă Autonomia locală, precum și director al radioului ce emite din curțile domniei sale, pe 89, 12 Mhz FM, Statornicia, muzică de-a noastră și universală, prezentată dedicativ la părinții muribunzi, de tineret cum ar fi Brenda și Astolfo, propriii lui moștenitori legali, pe care ar aspira cu muierea să-i așeze pe la casele lor noi, cu câte-un fir de busuioc pe gaura cheii, înainte de expirarea actualului mandat, când i-ar veni rândul după algoritm să fie ales și instalat primar directorul școlii, adică patronul discotecii Raketta, Teofan Davidovici Filatov, deoarece nea Fane Ciuvîrin de la benzinărie de la Popas i-a zis-o generalului Vasea, că nu mai vrea să se complice, că-și bagă extinderea-n ea de primărie, din moment ce ce era de dat dat e deja.
La sfânta biserică, recent reabilitată și cu cimitirul extins, slujește părintele Ankifie, un creștin și jumătate, bun manager local, pe deasupra și bun profesionist, pricopsit însă c-o fată Haritina, motivat isterică și cam atee, nemăritată datorită darwinismului, în timp ce ca un fel de locțiitor de șef de post la Drujba, a fost adus, întru o mai extinsă și aprofundată cunoaștere-respectare a legii, domnul general de brigadă plutonier maior Alexandru Agheev, a cărui implicare-n treburile locale recoltează, după numai nouă luni de coabitare cu nea Fane, o curbă a reușitelor care sare de una din două, deși e-ndrăgostit lulea, remorcat fără voia lui, ca un lupuleț pe urmele infractoarei, de aria curriculară joasă, de obiectivele de referință purtate îndeobște fără sutien și de obiectivele cadru albastre cu gene lungi și-ntoarse, din dotarea domnișoarei învățătoare Corela Drob, care e talentată-n pavoazări, adoră vinul și săpunul de palmier și predă cu ora educație plastică pe la clasele mari, fiind o fană a pictorilor Rufino Tamayo, Jorge Camacho și Armando Morales, precum și a Tarsilei do Amaral, îndeosebi pentru ciclul ei antropofag.
Iar antiprimar la Drujba, se autopropune mintal, dar nu vrea încă să se demaște că vrea puterea, alde… hm ! domnul (domnul ?) Dudiță Străchinaru, care nici nu e de la noi din comună, e provenit, ba chiar se aude că e transferat disciplinar dintr-o gubernie-ndepărtată, de unde poate șituiala-i bănățeană de grâul mă-sii interlocutorului, ceea ce n-ar conta prea mult, om de ispravă să fie și bun manager, cum zicea și Fukuyama că numai managementul local sfințește locul, implementând lo real maravilloso, dar…
Dar ce?
Dudu Străchinaru este… cadru didactic !
Iar nevastă-sa, Inocencia, fata Pușii Romero de la metalo-chimice și a lui nea Mielu de la textile-încălțăminte, ambii decedați, o învățătoare albă ca bibeloul, grăsuță și calculată, care te surprinde plăcut privindu-te stăruitor cu niște obiective cadru verzi și confidențiale, e la cuțite de tranșat tapirul și la machete de tăiat la trestia-de-zahăr, tocmai cu simpatia cea cu arie curriculară joasă a căpitanului, de când s-au maculat reciproc și aproape că s-au păruit, pizduindu-se incalificabil de mamele lor biologice, arbitrate-n cămăruța femeilor de serviciu, nu de dumnealui cu fluierul de la circulație, ci de Praskovia Bukamașkina cu propria-i coadă de mătură, țigănindu-se ele două din lipsă de algoritm la care clasă paralelă de-a-ntâia să fie înscriși, pentru ciclul de… achiziții fundamentale, mai mulți copii de privatizați de la noi din mezelclas, că upercutclas, să te uiți la ei de jos în sus și să nu le vezi decât bărbia, cum ar sta pe Doma Norodului Nikolai Andreevici Gutalinșcik, ca cel mai iubit eșec al școlii românești, n-avem deocamdată-n Drujba, dar se ridică impetuos generalul Vasili Lukici Hlopov și alți câțiva intușabili la Căgiurzia.
Desigur, domnul Dudu Străchinaru a criticat-o sever pe Inocencia pentru calicia dumneaei, dar ea s-a apărat că e vorba doar de a-și armoniza calitatea de fată de burghezi seculari cu parcursul școlar meritat de acești megasponsori generoși ai noștri, formându-le copii cu mentalitate de stăpâni, capabili a ne chiureta cu clinerul de vase kakiul tanchist din suflet și, ascultând ei lambade in Blue de la bufetul roșu-galben pe pneuri americane, fixat la benzinărie la Popas de hamburghervorul Feodor Federico Frecardo al lui nea Fane Ciuvîrin, să impună hărților uie, peste DRUJBA noastră înfloritoare, un nume nou pentru un veac nou : MCDONDO !
„Ce ? Cuuum, fă ? Teleportat disciplinar din viitor, ai ?… Din Mcdondo-n Drujba ! Împotriva legilor naturii ! care nu se pot viola precum cele economice, la statele pe cale de dispariție, sau ca legile culturii, la neamurile propuse pentru casare !… Care unde scrie pe decizie la mine că în interesul învățământului am ajuns la iepurii directorului Filatov și ai Vizdelei sale ! – încă se mai și disculpă acest Străchinaru, deși e cadru… didactic, cu mustăți, în dimineața de sfârșit de aprilie 1998, lăsându-și să-i atârne lejer, sub corcodușii înfloriți sub pâlcul de cocotieri, picioarele subțiri și ciocate, cocoțat ca la catedră pe stănoaga Malașei Korneevna Bibikova, de la care ia cu abonament lapte muls de la cele două vaci zebu bivolițe, Zorika și Docika, uneori apos, cu detergent presărat isteț în el ca să nu se strice, și, gratuit, notă despre ce mai toacă gura cea slobodă a lumii, pe care doar lopata groparului Toska Bukamașkin o astupă. Eu, bre Malașă, de când m-a slobozit Alma Mater prin output în inputul SISTEMULUI – se bate el cu pumnișorii gălbejiți în pieptul inconsistent, dar păros, și-n stomacul gol și manierat – nu m-am abătut de la linie nici cât o potaie deviantă de la sârma ei din curte, ci mi-am îndeplinit întotdeauna, întocmai și la timp, cvasitotalitatea obligațiilor din fișa postului, rezistând prin cultură și întocmind toate hârtiile-situațiile și dosarele-mapele cerute de stăpânii mei ca să le fie lor mai lesne, când ies ca lotrii la-ndrumare, controlul dacă-mi justific eu lefșoara, dacă am REZULTATE, dacă muncesc, au ba ! Eu, Malanie, să moară copiii mei, Genaro și Maricusa, dacă-ți minț, n-am ieșit nici c-o carboavă din porunca arendașilor SISTEMULUI sau a vechililor noștri din mica noastră gubernie, sau a altor superiori din administrația locală, nesuferind ob-ser-vații c-aș epitomiza-întrupa rezistența la schimbare, darămite sancțiuni să fi-ncasat, cum s-a zvonit, în peste două’ j’ cinci de ani grei vechime, apucând mai multe regimuri și încă și mai multe revoluții educaționale ale mentalităților ! Ba din contra, Malașa mea, EU pot să mă laud ție, Drujbei și duhurilor tanchiștilor stepei, lui Stalin însuși, că pot concura pe orice post din SISTEM, că doară m-am preocupat și am în curriculeț încopciate pe viață cele mai nobile calificative imaginabile holist, cele mai elogioase aprecieri posibile-n limba comună practicată rațional-funcțional ca ustensilă a comunicării, inspectat fiind sistematic și intenționat, conform regulamentelor și metodologiilor în vigoare, atât în cadrul școlii noastre, unde am amenajat un laborator funcțional și o crescătorie de iepuri pentru elevi și pentru Vizdy, cât și-n profil teritorial extins, având inițiativa de-a se-nființa la noi la forturi, în contextul încălzirii globale, un incubator de struți de pampas, unic în felul său în Estul Europei, cu aviz sanitar, seismologic, pompieristic și de mediu, afirmându-mă până și gubernial prin anumite activități mai speciale, cum ar fi lecție deșchisă la nivel de cerc metodic – care acțiune ține loc de CÃRÞI pentru formarea resurselor umane – apreciată cu calificativul muy bien, înscrieri cu referat la simpozioane, dezbateri, seminare și colocvii, apoi strâns de la cimpanzei fonciirea ca perceptor pentru fondurile școlii, dar și pentru abonamentele și achizițiile la publicații interesând pe generalul Vasea și pe alți vechili, ca fosta mea colegă Saltîciha, care e cea mai a dracu inspectoare din lume, coautoare cu Skaraoțki și Dracula a unsprezece manuale alternative, precum și prin mersul la olimpiade, atât cu elevul nostru supradotat cât și cu supersupradotatul, sponsorizați de nea Fane Ciuvîrin de la benzinărie, preocupându-mă, de asemenea, și de alte sarcini compatibile cu diferite acte normative, omenuri (ordonate de ministerul educației noastre), comunicate și notificări, indicații și orientări sau instrucțiuni de aplicare a lor, remarcându-mă personalizat îndeosebi prin studiu individual inclusiv la Biblioteca Academiei, năzuind la însușirea aprofundată a neojargonului de ACUM, ca să-l practic corect, centrat creativ-inovativ pe cinocefal și pe-nvățarea desăvârșită-n clasă ce să facă, nu acasă ce să memoreze, promovând aci-n muie un învățământ modern și eficient, descongestionat activ ca-n uie, iară nu unul reproductiv, în contextul expresiv al manifestărilor de tip oral !”
„De tip oral !” – reproduce Malania Bibikova, întredeschizându-și puțin, pentru a le umecta cu vârful limbii, senzualele, zmeuriile și proeminentele ei buze de foc, vizibile de la o verstă și care par a nu necesita atingerea rujului european niciodată.
„Iacă dar – o privește canibalic clientul direct în această lacomă gură cărnoasă de ceapistă, urmărindu-i prin cadrul roșu al sfincterului nerujat mișcarea vârfului roz al limbii – de ce concluzionez EU, împotriva zvonurilor, că nu numai că curriculețul mi-e imaculat pe viață, Mașa, ci că el poate birui la orișice concurs de acte, ca să mă transfer din Drujba asta căcăcioasă oriunde-n stepă, pe orice nivel spațio-temporal la intrarea-n SISTEM pe ușă, fie și la școala de piloți din Mcdondo, de pe plantația de Hevea și Castilloa a lui Feodor Federico Frecardo Ciuvîrin, dacă de ex-academia de tanchiști de la Drujba am ajuns să nu ne mai fudulim cu ea !”
„Te pomenești că și la Căgiurzia, la o unitate de referință ca Liceul Ivan Vladimirovici Miciurin !” – se crucește-n linii mari Bibikova, părându-i rău că ea a frecventat vremelnic, arătându-și zmeuriile ei buze de reactor încins, doar pe la Liceul Trofim Denisovici Lîsenko din… Cuțarida, pân-a agățat cam repejor, corolă carnivoră, cu ele, pe Harneală, liderul de necontestat al tinerilor peoni angajați sezonier de cartofarii din cartierul Galapagos, și-și pune smerită și leneșă la această vulnerabilă închidere întru deschidere tremurândă, palma trandafirie și pătată ca de var de lăpticul muls Zorikăi și Docikăi, în vreme ce coada ca o parâmă de aur i se leagănă mângâietor pe spinare, mai grea decât a ciobănescului Murugoi ce tocmai o linge cu lăcomie pe piciorușele desculțe. „Ei, Căgiurzia, și tu, Mașa-Mașa ! – râde cu generozitate făr-un canin Dudulac Străchinaru, dilatându-și mustața și mărind gesticulația prin care sugerează interlocutoarei o vastitate cât să-ncapă-n ea toate stepele lumii. Păi nu de-acolo vin ? De la Miciurin ?… Competențele mele, Mașenka, potențate că nu solicit mai multe ore pentru biologie decât mi se dau și că iubesc opționalele ca pe mine însumi, sunt atât de crosscurricular competitive încât sar multișor, să știi, de-o Căgiurzie oarecare ! Fiindcă eu le am cultivate progresiv liniar și concentric spiralat, eficientizându-mi-le maximal de la ființa mea de pe-această eternă stănoagă până la un orizont ca o sală de așteptare la rată să evaluez și eu pe cineva, aș zice că nu gubernial, ci republican ! Da-da ! Re-pu-bli-can ! Pentru că EU, ca cadru didactic responsabil, am înțeles c-așa cum există fotbal sărac, așa poate exista și pedagogie cu săraci, adică oligopedagogie, și nu întâmplător, Malanie-Malanie, astăzi eu figurez ca singurul dascăl din mica noastră gubernie, care dețin în posesiune un permis netransmisibil de-a citi doar la Biblioteca Academiei, în exclusivitate, de pe lângă gară zece minute pe jos făr-a mai composta bilet, ca sală de așteptare să răsfoiesc presulică prospătură până-mi vine ultimul tren în circulație de Căgiurzia-Cuțarida, scăpat nesuprimat de occidentalizarea feroviară de-a speriat clienții, dezobișnuind electoratul să mai circule !… Pentru că eu, da, votez cu calea ferată, să știi, ca mai sigur, decât să ies la ia-mă nene, la Popas, la camping, la curbă, să-mi dea-n cap șoferul crezând c-am bani sau să mă violeze vreun excentric, de să mă vezi și la tembelizor cum arăt, ca un frustrat, gata a culpabiliza întreaga noastră cleptocrație, asta, marea călătorie, viaje en ferrocarril, practicând-o doar atunci când îmi mai permit și eu să mă mai destrăbălez cu fostele mele vârfuri și chiar cu Genaro și Maricusa, pe la facultăți – unde-o s-ajungă și Esmeralda dumitale dacă se pune-n decubit ventral, cu burtica pe cărticică – în scopul altruist ca să-i mai consiliez, ducându-le și câte ceva de-ale cavității bucale, îndeosebi prin prisma higienizării muncii intelectuale, dacă-nvață ei sistematic și continuu ce le dă universitarii pentru asigurarea retenției și transferului, ori memorează pe termen redus, haotic și-n salturi, deoarece a te baza, femeie, la o evaluare după standarde cu descriptorii de performanță compatibili uie, doar pe ce acumulezi în febra și căldurile sesiunii, este și stressant și cam riscant !”
„Și stressant, și cam riscant !” – reproduce cu gândurile duse la pârnaie și la soț Bibikova, mișcându-și pe spinare coada de aur răcoroasă ca mătasea, cauzatoare de gâdilături nostalgice, și căscând a foame și a lene de căldura ce emană din soare și din bălegarul cuprins de fermentație aerobă și anaerobă la doi pași de cotețul corpolentului Murugoi și de bucătărioara de vară, de unde vine un îmbietor miros de puchero.
Separeul dumneaei intuitiv îi șoptește că ceva nu e în regulă cu fostul ei prof de anatomie, care se uită pofticios ca un antropofag numai la gura ei și chiar mai jos decât atât, la obiectivele ei de referință, cum dospesc de caniculă cu sfârcurile lor zmeurii împungând orbește spre el cămășuța de noapte roz, asudată, cu aromă de cafea, în care-a fost surprinsă-n hamac de matinalitatea clientelară a solului familiei de cadre… didactice profilate din ce în ce mai mult pe lactate, ca și cum și-ar dori o regresiune temporală spre copilărie, pentru a se orienta altfel în viață, spre cariere mai respectate de tembelizor, de presulică, de alte organe ale cetății oligoeducative, ca : familia, cartierul, câinii liberi, pârnaia sau jocurile și concursurile norocoase.
Separeul ei parcă presupune chiorâș că doamna-nvățătoare Inocencia Străchinaru – care deși a alăptat, săraca, și pe Maricusa, și pe Genaro, nu are obiectivele de referință tot așa de cupuliforme și de propulsive, ci în formă de pară – tocmai va fi a antamat cu Praskovia Bukamașkina în cămăruța femeilor de serviciu, s-o călăuzească la forturi, călărind pe cozi de mătură-n pădurice, dincolo de gârle, pe partea răsăriteană, cea dinspre colhozul Drumul lui Lenin, unde-ntr-un luminiș cu mesteceni și mălini, ocolind niște știubeie zumzăitoare, dai de-o izbuliță păzită de-un negru strălucitor, ca antracitul din Donbass, armăsar sălbatic, hrănit numai cu urluială de mei și cu crupe de hrișcă, pre numele lui, Udaloi, care te mușcă de aria curriculară mai rău ca varanul, tyranosaurul sau godzilla, temut și stimat de toți de când s-a aciuiat la noi la Drujba o legendară vrăjitoare basarabeană, Staruha Izerghil, care i-a ghicit și lui Maxim Gorki că un institut bucureștean îi va purta numele târziu de ideolog realist-socialist și că vechili și arendași avansați în SISTEM poate ca experți în metodica predării limbii de ciment a lui Feodor Vasilievici Gladkov, se vor reprofila-n funcție de interesul de voiaj pe banii poporului, Malașa, implementându-ne nouă pe beregăți dresajul american bazat pe operaționale și întăriri, al porcului de Skinner, în loc să devenim noi, toți dascălii de dincoace de Cortina Vizelor, niște fani ai hulubașului de Maslow, genialul eseist parcă teleportat din specia Supradotatus supersupradotatus, de-a remarcat el că omulețul are nevoie de multe trebuințe pe lumuliță, începând cu o leafă mai consistentă, și că elevii rețin mai bine-n frigoriferele memoriei, în Separeu, un spectacol impresionant, o ex-pe-rrrriență de vârf, Malanie, ah și ce te-aș mai evalua ! ca de pildă să le povestești mai horror-thriller clonarea prometeică a oiței Dolly ca și cum ar putea fi clonați ei înșiși la noi la dispensar la Drujba, mărindu-se la nevoie efectivul școlii prin dublarea clasei Corelei Drob ca-n oglindă, dacă finanțarea s-ar da pe cap de elev, sau cum te-aș clona eu pe tine să te duc acasă, să mi te-mpodobească Cențica mea mireasă, decât să le fac tâmpiților mei clonați la beție o banală lecție de predare-învățare a unor obiective operaționale precise, cum ar fi cum se mulge-un ugeraș mititel fără a-l echimoza defel… Uite-așa !!!
„Știu de ce te-ai abătut pe la mine, fată bibelou de porțelan cu obiective cadru niște ochi verzi ca rumegătura din burduful elanului vara-n tundră, vizibili de la o verstă ca două semafoare permisive, Inocencia ! – a anticipat direcția milogelilor, că să ne mai mărească și nouă leafa cum și-au mărit și ei averile, bătrâna Izerghil, ridicându-se smochinită ca o sibilă, din umbra tremurătoare ca piftia a unui scoruș, în vreme ce tot ciripea și ciripea cirip-cirip ! un botgros bălai pe-o rămurea de jugastru siberian dinspre forturi.
Tu, Cențica mamii, vrei să vă meargă și vouă mai bine cu banii ! M-am prins imediat ce ți-am auzit pașii șovăielnici… Cu alte cuvinte, având tu cu Dudulac un malcik ș-o devușkă de ținut pe la facultăți, de unde pot ieși dacă n-au spate solid niște dezabuzați de-atât abuz de-nvățătură, niște șomeri tineri, niște amărâți ca și părinții lor cărturari, niște câcați în bruma argintie sub lună blestemând întreg upercutclasul, dacă nu și mezelclasul, de te-ai scotocit tu-n gândirea reală, aia din Separeu, găsind alarmată cum că MIZERIA v-a depășit cota de atenție a suportabilității, pragul de disconfort casnic, și că n-ar strica neam ca să vă pice și vouă din slavă, poate din cosmos, la Blocurile Rușilor, Apartamentul 13, etajul doi, niște bănișori pe de-a moaca, ai ? Și de unde, fa ?… De unde, de neunde, numai să pice, ai ? De exemplu, o cărămidă de dolari de pe la cele avioane invizibile ce trec acum spre Belgrad ca să ne zdruncine conștiința balcanică sau un geamantan de bancnote de-alea de-ale noastre n-ai vrea tu ? de pe la cele teleloterii care la ore de maximă audiență fac una câte una în cetatea oligoeducativă elogiul câștigului fără muncă, propun ca ideal salariul pe viață, nimicind astfel influența educativă a școlii… Nu-ți convine profesional bruiajul ăsta, Cențico, dar ai vrea și tu un câștig consistent, nu ? și asta instant așa, doar să stai în aria curriculară priponită la tembelizor și s-aștepți ronțăind girasol să ți se-ntâmple, fără de să te mai canonești, fată, ani și ani cu agonisita-țârâita-n câmpul muncii, arându-l de dimineața până seara cu Docika și cu Zorika, cele două bivolițe cocoșate, cerute cu împrumut de Dudiță Malaniei Bibikova, ca să le-njugați în orezărie la plugul vostru de lemn ! Având totuși oarece dreptate, nefiind tu ereditar sau congenital nici proastă, nici idealistă, să nu realizezi că nu-ți poți lua așa presto tempestoso, nici mașini, nici apartamente la copii, doar din leafa de bugetar didactic, că e și de nestrâns, maică, dacă-n timpulețul tău liber citești CÃRÞI, azvârlind și bănișorii pe ele, în loc să exploatezi legumicol curtea școlii, ca să-și poată compara țăranii recoltele lor record cu ale voastre, ale învățătoarelor ! reclamând la ubicua doamnă inspectoare primară Korobocika, să vă facă de râs ca pe niște INTELECTUALE DE ZGONHEN, în limbajul celei teritoriale, vulgara Kabaniha, de puturoase și de proaste ce sunteți, dar aducând și pe sălbatica Saltîciha să vă-nvețe cele mai noi tehnologii de agricultură ecologică de pe unde-a voiajat ea ! Pe care oricum vor aplica toți consătenii noștri, achiziționând pălării albe din pai de Panama, sau negre, boliviene, cu boruri mari și-ntoarse sub o calotă înaltă, după ce hamburghervorul Feodor Federico Frecardo Stepanovici Ciuvîrin, cneazul și fondatorul Partidei Drujbenilor de pe Valea Spălăturii, va reabilita numele acestei așezări din Drujba în Mcdondo ! În Ciudad de Mcdondo, fa !!!
Apreciez totuși pozitiv, în altă ordine de idei, luciditatea ta, Cențica mamii, aprecierea realistă că-n ritmul actual de zdrențuire și uzură, tu riști să rămâi dezbrăcată, fa, adică fără chiloți, lângă Dudiță, da-n senzul că fără cearșafuri de să ai ce să-ntinzi pă bloc ca să te semnalezi când trece americanii spre Iugoslavia, și fără veselă când și-o face soțul tău POMANA DE VIU, fără tacâmuri și cu toate oalele esențiale găurite inexorabil, dacă fată de negustori fiind, cadru… didactic ți-a trebuit să te evalueze, că nu te mai puteai abține până-ți găsea tac-tu om, un cleptocrat de viitor ! Că alta era atunci situația ta ACUM și ai fi fost de o veselie irezistibilă…
Dar poate că erai prea necoaptă și tu să-ți imaginezi că se poate, că se poate orice, că se poate merge până unde ai zice că nu se poate, de să-ți dea salariile în furaje, la finișarea culesului spicoaselor, și după luni de zile de așteptări și de batjocură, colegii tăi să-și arate fasolele pe la tembelizor bucuroși de kok-sagîzul tetraploid primit, semn că nu mai speraseră nici atâtica ! (Și totuși SISTEMUL nu se va destrăma nici atunci ! Cum te-ai fi așteptat tu ca să se facă dracu toți apostolii racheți !)
Iar ca garderobă, deocamdată însă, să zic eu că-ți mai permiți, fată, contează mai puțin lucul, cu ce te-mbraci, pe piața forței de muncă, deoarece te duci la școală nu la magistrală, ca suplinitoarele alea decăzute de la Cuțarida sau ca potârnichile din cartierul Galapagos, să ai concurență. Din fericire, la noi în republică încă se mai practică titularizarea pe post, de ești inamovibilă pe el ca-n justiție, dar eu știu spaima ta că poate nu va mai dura, știu, Cențica mamii, de la armăsarul meu fermecat, Udaloi, de toate insomniile tale, știu de coșmarurile că-mbătrânești și de coșul necazurilor zilnice, știu că visezi reiterat că vor imita ăștia cu învățătoarele metodologia ca cu bursa de lăutari : că o să convoace Generalul toate cadrele… didactice pe la începutul lui august, când ți-e vacanța mai dragă, aliniindu-le-n Piața Republicii, la Căgiurzia, și fiecare director o să se plimbe pe platou plictisit printre rândurile voastre ca printre tarabe, alegând ca pe Muntele Găina mirese, sau ca la Machu Picchu lame, alpacale și vigonii sau ca la Rio-n port sclave de abanos, de tec, de mahagoni, de acaju, exact ce fel de specialiste-i trebuie, pe un an de învățământ, conform ofertei manageriale a școlii și-n deplină armonie cu finanțarea anticipată, avantajul fiind măcar că leafa ți se fixează pe loc, obiectiv, prin mecanismele pieții libere a forței de muncă !
Dar mai e pân-atunci și mai poți să faci pe panchista bătrână, Cențica mamii, încă n-a bătut ceasul să-ți înfometezi familia ca să ai din ce te-mbrăca la o ocazie ca la un defileu de modă sau ca la o competiție de misse.
Însă și așa, parcă-ți pare rău că vin lefile și se duc, iar tu de fapt nu te-alegi cu nimica mai durabil și de arătat și la altele !
Vorba ceea, fată, Cențica mamii : cum se scutură floarea de tei, așa se duce numai pe mâncare și banii mei, dar teii înflorește vară de vară, pe când banii mei nu revine iară !
Așa-i destinul ursitei de la horoscopul amar al sorții, Cențișor, și tu vrai exact contrariul, adică știind că viața-i un izvor de fericire, să-ntorci timpulețul înapoi cu tot cu banii, adică să ai iarăși sumele ce rulai când trăiau și Nikolai Andreevici Gutalinșcik, cel mai mare eșec al școlii românești, și mă-ta și tac-tu, și să stai la toalete față de proastele Drujbei ca pe când te știau toți de fata Pușii Romero de la metalo-chimice ș-a lui nea Mielu de la textile-ncălțăminte ! Ceea ce e absurd, fată dragă, ca statut social al dăscăliței care ești azi, bugetaro, deoarece obbbțional te mai faci, fă, cadru… didactic și din vocație pentru elevișori și sărăcie, nu numai pentru manuale alternative ca să-ți iasă de-o casă de mode ! Pe de altă parte, omenește reflectând, revendicările voastre, Cențico, de să vă mai mărească și vouă leafa, e perfect justificate, ca și să-i meargă lui Bonobo al tău sula bine, cât alte categorii de paraziți și le-au mărit deja, iar la a voastră se pare că nici nu se pune problema, deoarece vechilii voștri locali și arendașii de la centru, de v-administrează ca resurse umane, se bate cu pumnu-n piept că să-i instaleze proprietarii contractualist pe ei și numai pe ei, că s-angajează că se descurcă cu bugete cât mai mici, ba mai fac și reporturi senzaționale ca la loto 6 din 49, că de muncit vă vor constrânge prin teroarea inspecțiilor, trimițându-vă liste nesfârșite cu ce documente vor să vadă ! Însă o soluție la toți e, să știi, cam problematică, Cențica mamii, cât din vina educației avem o economie neperformantă, jefuită, iar din acest cerc vicios al învățământului mizerabil că-i economia-n creștere negativă din cauza forței de muncă needucate să se apere de cleptocrație, nu se poate evada, fată, decât făcând nițel pipi pe SISTEM și ieșind efectiv din rahat căutându-ți INDIVIDUAL o meserie cinstită și lucrativă ! Că să iei dintr-o parte mai ieftin și să dai în alta mai scump, te-oi pricepe și tu să clămpănești cu degețelele pe socotitor ! Fiindcă, de fapt, tu, Cențico, soliciți de la Soartă, într-un text de maxim zece rânduri de cerere-jalobă, un destin de EXCEPÞIE DE LA REGULÃ, a cărui ursită este să te privilegieze față de atâtea și atâtea și atâtea, ca furnicile, alte învățătorese terne din stepulița asta cenușie, care dacă le-ar fi dat să se prezinte cu toatele, nu la bursa de formatoare din Piața Republicii din Căgiurzia, ci la o acțiune metodică – de perfecționare prin prezență, nu prin studiu pe CÃRÞI occidentale – menită a se ținea de către euroinspectoarea Katrina Djorkaeff-Tornado, ca special guest star, la noi la iarmarocul tradițional de Pobreajen, pe islazul cu bivolițe, la Popas, la fatala Anfisa Barabanova a campingului lui nea Fane Ciuvîrin, atunci s-ar crea local o aglomerație incomensurabilă, de nu s-ar mai cunoaște la camping om cu persoană, putându-se desface băuturi sifonate sau alcoolice pe toată plaja orară a dughenilor ! De unde deduc că tu nici n-ai reflectat până ACUM că poate și celelalte sute de mii de colege, indiferent de grad, vechime și merit, ar putea năzui la strategia asta de salvare din vidanjclas, prin asceză, prin EXCEPÞIE DE LA REGULÃ, așteptând de pe la teleloterii, stând acasă-n aria curriculară, telefonul izbăvitor că au câștigat ! Că le vine tranșa ! Ceea ce nu se poate nega că adesea atrage evadarea din arhipelagul școlar !!! Vis măreț, izbăvitor, firesc, natural până la un punct, Cențica mamii, dar irealizabil pentru cele mai multe prizoniere, cărora nici nu le convine ca experiment mintal să fie depersonalizate ca bilele-n urnă, sau ca chitanțele-n acvariu, adică urăsc ele tocmai egalitatea omenească dintre suflete, care te asigură de câștig, cum arată și Kolmogorov sau Borel în tratatele lor de probabilități, că-ți vine tranșa la sigur, dar… nu se știe că vine duminica viitoare, că vine la anul, la nunta de diamant, la parastasul de șapte ani sau peste trei milioane de ani ! Aici trebuind a se adopta, prin înfrângerea rezistenței la schimbarea mentalităților, o strategie de anticipare bazată pe o competiție de virtute. Or, noi toți zicem c-avem suflețel privilegiat, ceea ce, uite, armăsarul meu Udaloi cel negru ca antracitul îmi contestă dând din căpățână ! În sensul că pentru a forța convenabil data câștigului trebuie – magic – să faci ceva ! Cu alte cuvinte, n-ai nici un drept la noroc, așa, ca… soție de om, fetițo ! Poate să ieși din anonimat devenind altceva, una de cal, nu știu ! nu mă bag ! De să citești că se scrie de tine și pe prima pagină : Cențica și Udaloi ! Și atunci ai oarece câștig, nu neg, dacă ai tupeu și știi să-ți exploatezi popularitatea ! Uite-o pe-aia cu armăsarul ! se va zice, și ea votează cu continuitatea sau cu schimbarea. Sau consumă cutare produs. Cusurul tău, Cențico, fiind însă că nu ești capabilă nici de gesturi excentrice, care să te facă mai populară, nici de o reflexie bazată creativ pe imaginar, ca să te poți vedea ca de pe Doma Norodului cum arăți făcând trotuarul la noroc !… Adică de ce morții mă-tii să câștigi tocmai tu, Cențica mamii, și nu, să zicem, vecina ta Nașpa, un etaj mai jos, că poate și ea are nevoie de bani, nu ? Nu ți-ai pus niciodată întrebarea ?” „Ba mi-am pus-o, babo !… Vorba ceea : omul care se îneacă în Orinoco, se agață și de coada prehensilă a unei maimuțe urlătoare guriba !… Cum arăt eu văzută de sus, de pe Doma Norodului, care e cea mai frumoasă clădire din lume după a Pentagonului ? Îți închipui, bre, că-mi fac vreo iluzie ? Arăt ca o expectorație de câine de rasă tebecist, fost ceva, dar decăzut ! Crezi că nu știu ce rău am ajuns ? Cum dracu să nu-mi pun problema priorității la câștig, cum să nu-mi imaginez criterii juste pentru priorități, dacă nu ne mai mărește și nouă hârciogii ăștia leafa, cum și-au mărit și lor averile ? Dar spovedindu-mă drept, tanti Staruho, eu am ajuns la relativitate pornind lingvistic cu Dudiță-n pat de la că l-am nominalizat prin devianță juvenilă de la proprietate-n extaz, ah, Dodiță ! Iar colega noastră de comunicare-n limba comună, nu Nașpa de la etajul unu, de zici dumneata că să câștige banii mei ! ailaltă, Fefeleaga, de-a venit și ea la Udaloi s-o izbăvești că nu merge lui soțul ei sula bine, deși ea mai câștigă șapte-opt salarii pe lună din meditații, susține că a dodi transcodează a găsi ceva din conjunctură, a pune laba pe ceva… Adică a-ți asuma răspunderea să o iei. Dar bine, bre, dadă Staruho, că mă și enervezi ! Ce vorbești dumneata în dodii aici-șa ? Da’ de ce să mă mai supun EU, și prin reflecție, ca un corolar, bietul meu soț Dudiță, poate și alții, la atâta canon pe o strategie de virtute ? Doar ca să mă mai și disting pe prima pagină și să câștig ? Ce am eu cu Udaloi ? Asta e virtute ? Și-n definitiv, de ce să-l canonesc tocmai pe Dudiță al meu cu EXCEPÞIA DE LA REGULÃ ? să-i impozitez de tot ultima lui plăcere de la Blocurile Rușilor, la urma urmei ?… Va fi el de acord să-și regândească demersul evaluativ ? Și dacă da, oare nu conține factori de risc pentru extinderea și subcomponentele sale această la modă strategie de virtute, pornită ca un Mercedes fără frâne spre reproducerea în eprubetă, în retortă, în urnă ? Ba eu cred că da ! Când mujul meu este nu numai un senzual incurabil-insațiabil, ci și un perdant înnăscut cu caracter nonprofit și n-o să-și lepede niciodată condiția de umblător la serviciu, dac-am ajuns eu cu el de-mi închide mie tembelizorul, pe motiv că ăștia face elogiul câștigului fără muncă în cetatea oligoeducativă ca învățământ la distanță paralel propovăduind inversiunea inevitabilă a valorilor ! De ce, bre, lele Staruho, să-mi amărăsc eu zilele încă și mai mult decât până-n ziua de azi, făcând un serial de penitențe, cum zici că zice armăsarul Udaloi, care, uite, rânjește ca un nesimțit, doar ca să mă deosebesc de sutele de mii de surate amărâte ?
Adică ce, bre, alte căi decât ce zice, în concupiscența extinderii sale, Udaloi, nu se mai există ? Că văz că ai și un dulău cu dinții de oțele aici, pe mai umanul și slăbănogul de Kabîzdoh, de ce nu l-oi fi tunzând pe canicula asta globală ! Cu semnificația de dilemă, cum ar veni. Adică dumneata, babo, chiar îți permiți a purcede de la conjectura că toate castelele de nisip ale vieții rămân neracordate la intrări foarte concrete în termeni de achiziții posibile și necesare oricărui cuplu care a dat patriei copii și trebuie să vază de ei ? Află, bre, că cu sărăcia nu te joci multă vreme ! Și nu te poți baza pe privilegiul intușabililor că gestionezi niște dosare și că stăpânești populația prin ele, fiindcă ura față de vipoi și dinamica fără egal a evenimentelor le poate transforma oricând în munți de informație nerelevantă, care fac doar obiectul memorizării și al reproducerii sterile !”
„Cuuum, fă, reproducere sterilă ?”
„Ei și dumneata acuma cum ! Reproducere !!! Prin descongestionarea exponențială a salariilor, bre ! E dezastru ! E Mizeriadă ! Păi să-l fi auzit aseară pe Ninel Calițoiu de mate, când ieșea cu Dudulac al meu, relativ lămuriți, de la Katiușa, de la drug-store ! Hai, bă Dudiță, să-i punem de-o grevă ! instiga el încins pe bărbatu-meu. Lasă tu etapele, că ăștia și-ar băga extinderea-n banderola ta de grevă japoneză ! I-ar durea-n aria curriculară de noi, dacă nu e risc să-i dăm jos ! Ceea ce numai prin grevă generală se poate, chiar dacă vor zbiera că încălcăm dreptul la dresaj înscris și în actul constituțional ! Și dacă bani nu vom obține, măcar se vor demasca toți : politicieni, arendași, vechili, solidari întru același la muuuuncă, băi inteectuale ! din 1990… Semn că liberalii și țărăniștii au fost reeducații acelei Mineriade, au învățat garantat pă viață că nu pot accede la putere la noi în republică DECÂT CA VARIETATE DE FESENIȘTI !… Hai mai bine să înghețăm anul ăsta școlar, Dudiță !… Bine, mă mârțoagă, om serios ești ? făcea omul meu, Staruho ! Râde de noi și quetzalul, mă frustratule ! Mai bine ia o jordie de bambus în mână și hai pe ei, Ninele ! Hai cu toții ! Hai și tu, Katiușo ! Hai la lupta cea mare, rob cu rob să ne remarxizăm și să-i belim ! Să-i concentrăm pe toți hoții în șantiere Naționale de muncă spre binele republicii ! Că NOI suntem patru-cinci sute de mii de asupriți, pe puțin, iar ei dacă sunt cinșpe mii de specialiști cel mult, dar eu zic că nici atâția nu sunt sau în orice caz până-n primăvara asta a lui 1998 nu i-au folosit pe toți !!! Că-n caz contrar ne-am fi simțit și noi APOSTOLII niște bugetari cu alt statut, am fi avut o senzație de a fi mai la putere, CU AI NOȘTRI, mai protejați, nu una de marginalizați tot mai la durere, ca niște INTELECTUALI DE ZGONHEN ! Și era și-n interesul răsprofilor să-și aibă minerii lor, câteva sute de mii de cărturari de folosit la o criză, fideli fiabil fiindcă numai un om cult poate înțelege ROSTUL divin al relicvelor liberalo-țărăniste, ca și al unei biserici de fast bizantin – într-o… republică ! Care-și poate juca de ochii uie pluralismul și cu diferite tricouri feseniste, Ninele !… Așa agita, Bonobel al meu, babo, c-am dat din Mineriadă-n Mizeriadă, Ninele ! Cât despre grevă, eu mi-s eurosceptică că-i fezabilă cu elemente ca Corela Drob, Vizdela, Fefeleaga, Nașpa și celelalte colege ale mele din contradictoriu, care unele au și venituri extrabugetare, iar altele se restrâng și se chibzuiesc de le-ar ajunge chiar și mai puțin decât leafa !
Așa că NU EXISTÃ DECÂT SALVARE INDIVIDUALÃ, bre !
Și atunci, aș accepta, ce să fac ? Dac-așa o fi blestemul, ca numai printr-o suferință de excepție să te distingi de gloată, maică Staruho ! Când e așa comod, la urma urmei, să te complaci în spațiul cultural drujbean devenit spațiu al suspiciunii asupra la cum fac bani alții și totuși să stai pasivă ! Să fii senină crezând în predestinare scrisă, dormind la umbra gradului unu, cum zicea și Korobocika, colega mea de liceu pedagogic, ajunsă vechilă și care a uitat de unde-a plecat, cerându-ne ACUM s-avem cu toatele, când vine-n îndrumare și control, mape cu de zece ori mai multe hârtii ca sub tanchiști.
Ca să n-aven noi timp să mai citim o carte, cum îi șade bine intelectualului, fie el și apostol preuniversitar inferior, de zgonhen ! Mai ales că se zice că ai carte, ai parte ! Și trebuie să avem o atitudine de respect față de înțelepciunea paremiologică, cotoroanțo ! Care cobești că să câștige Nașpa !
Că doară norodul nostru are-o zicătoare condensând într-însa o experiență multimilenară... Ãsta s-a căcat în scăldătoare ! zice lumea, pizmuind pe-ăla de dobândește brusc un capital de să nu mai muncească nici el cu familionul, nici urmașii, sute de ani. Iară mie, când am mângâiat-o pe mamica, ea mi-a relatat, în enunțuri intonative de dificultate și lungime progresivă, că eu când eram mai mică m-am căcat efectiv în scăldătoare ! Performanță confirmată și de tăticuțul meu când l-am mângâiat ! Iacă dar, babo, că eu pot zbiera cu deplină-ndreptățire, dinaintea acestor stejari seculari ca la porțile Romei : Și eu m-am căcat în scăldătoare ! De ce oare atuncea, țață Staruho, să mai și postesc de toate alea la Blocurile Rușilor cu Bonobel al meu, numai ca să dobândesc printr-o strategie de virtute un punctaj mai bun de prioritate a anticipării ? E corect, e just metafizic așa ceva ? Ce descriptor de performanță în nenoroc mai poate evalua sub sputnice, sequoia și quetzal atâta absurditate fără să se revolte ?”
„E posibil, maică, și câte un eșec al justiției probabilităților ! Și chiar așa cred că este cazul tău ș-al domnului profesor Străchinaru, căruia s-ar putea și să nu-i mai meargă sula bine. Pentru că te-oi fi cufurit dumneata-n scăldătoare – rânji dup-un moment de instanță Baba-Cloanța, sardonic cât Udaloi, cu buza de sus ornată c-un herpes – dar surioara ta Koala a avut atunci, dacă-ți mai actualizezi ce-au povestit nenorociții tăi părinți, când îi mângâiai, o conduită de consumator și, în consecință, ea ți-a șutit norocul și e acum pe la Sydney, aclimatizând cămile dublu cocoșate, aduse din Kazahstan, în așteptarea turiștilor Olimpiadei, să-i plimbe pe ele citindu-le pasaje porno din Shakespeare, iar tu, fă, orice-ai zice, nu ești cu nimic privilegiată față de toate celelalte cadre… didactice de la noi din republică, care uită că mai sunt, ăhă ! doi ani lungi până la alegeri pe itemi cu valori multiple sau poate cu alegere duală și tânjesc să le mai mărească și lor leafa de pe acum, pe motiv că occidentalizarea-desovietizarea educației, luată-n serios, pretinde înzecirea muncii, îndeosebi la acoperirea cu hârtii inspectabile pentru îndrumare și control. Că punctaj din care să reiasă prioritățile la câștig nu se face aici-șa la mine, la împărțitul norocului, ca la transferări de la o școală la alta, la generalul Vasea, Cențico ! Și impresia ta subiectivă ce ți se năzărește ție-n morții mă-tii că nu mai poți TU, sau copilașii, sau soțul, nu sensibilizează prin ea însăși jocul cel aleatoriu al bilețelelor, deoarece el a fost conceput tocmai cu proprietatea alba-neagra ca să fie impasibil la retorica mizeriei muritorilor, loteria fiind prin excelență mașinăria ce ia de la care n-are și pompează la care are, după cumu-i puterea de a participa, eventual spălând bani, a fiecăruia !
De aceea, poți câștiga și duminica ce vine, poți însă reuși-triumfa și scoasă la pensie, dar și moartă de peste trei milioane de ani. Asta este !
Și atunci ?… Ei, ce strategie să adoptăm, Cențico mamă, nu mai pișa ochii aci-șa la mine c-o să sufere Dudiță ! Lasă-l să sufere dacă n-a fost pe fază, pierzând startul și-n ’90, și-n 96 !… Ce-i facem ca între atâtea amărâte de speră egal, tu să stai în aria curriculară cu ochii beliți la tembelizor ronțăind girasol și să ajungi să devii să fii EXCEPÞIA DE LA REGULÃ ?…
Ce-i facem ? Ce-i facem ?
Evident fiind, Cențișor, fetița mea, că trebuie să ai o activitate care să convingă pe Udaloi cel ce-ți poate pune-o pilă-n piscina cu bilețele – gigantică metaforă a scăldătorii – ca să câștigi tocmai tu !”
„Eu cu Satana, nu vreau să am meciuri…” – își aruncă verzile ei obiective cadru spre negrul Udaloi martira Cențica, dovedind nonverbal o tărie morală morbidă și pe dată n-a mai ciripit botgrosul dinspre forturi pe craca de jugastru siberian !
Doar armăsarul de antracit sforăia și se uita la ea cu niște ochi roșii ca niște lasere de la discoteca Raketta a lui Filatov și își rânjea sub buza-i neagră și păroasă dinții lați și galbeni, gata s-o apuce de, mai albă decât porțelanul, aria curriculară, ca Străchinaru când mai bea cu domnul Ninel Calițoiu de matematică pe la Katiușa, vizavi de Blocurile Rușilor, și nici nu mai cere de mâncare acasă, urcă direct în patul conjugal, că oricum nu i se mai dă după telejurnalele de seară, conform obiceiului casei, moștenit de la Pușa Romero.
Iar Staruha Izerghil, în timp ce schivnicul Kabîzdoh, fratele grăsanului Murugoi al Malașei, zgrepțăna la talpa izbei, s-a lepădat de-un pachet mare de riduri, ca și cum un estetician competent și-ar fi croit un chimir lat de-un verșok din creștetul ei alb de bătrânică blajină și, trăgându-i astfel chelea facială-n sus, ar fi netezit-o și iluminat-o compatibil cu o carboavă de argint !
Ea deveni astfel mai atrăgătoare de făcut tâlcșou cu ea și pe dată soarele a țâșnit de după norii cei groși, cuprinși ca de-o senzație de extaz, strălucind orbitor ca un număr cu noroc, abia extras din urna siderală a mă-sii !
Rămânând până la urmă aranjat așa de Cențica mamii cu vrăjitoarea : punctul unu, că nu la orice teleloterie se poate urgenta providențial prin virtute câștigul, ci numai la cele generoase, cum ar fi zooteleloteria înființată de un zoofil din Rio de Janeiro pentru reabilitarea închisorii animalelor din Căgiurzia, iar punctul doi, ca numita Inocencia Străchinaru să accepte măcar experimental să influențeze prin EXCEPÞIA DE LA REGULÃ, ce-l va afecta devastator pe senzualu-i soț, soarta ursitei destinate horoscopic ei, fetiței ei, Maricusa, băiatului ei, Genaro și, dincolo de o lungă și grea suferință, a lui Moluscă însuși, coborât lângă Pușa, dar peste nea Mielu.
Iar acuma, sub cireșii înfloriți sub pâlcul de cocotieri, tocmai groaza de EXCEPÞIA DE LA REGULÃ, anunțată pe ocolite dar destul de transparent, o citește Malașa Korneevna Bibikova în ochii licăritori satanic de poftă, ca două picături de smoală topite de Dracula în orbitele obiectivelor cadru ale clientului.
Care, pedagog total fiind, și-a monitorizat elevele, păstrând legături cu ele, multă vreme după absolvire, până la lăbărțarea lor, și știe bine că întreprinzătorul de Harneală a scos-o nu o singură dată cu harapnicul la lucru pe taluz, la magistrala Nord-Sud cea zguduită de grele TIR-uri, pe blânda, mângâietoarea, somnoroasa, arghirofila, gingașa Malașa !
Care Bonobo excitat de la extindere la creier era gata să promită orice, inclusiv că-i cumpără Malașei din Italia diplomă de profesoară și o bagă la el la școală pe opționale de ecologie și stomatologie cu completări educație tehnologică, cultură civică și consiliere, riscând să aibă de-a face cu Harneală ca recuperator al prețului serviciilor ei, când s-a-ntoarce de la facultate !
„Iacă dar, doamna mulgătoare – își dădu el cu necaz drumul de pe stănoaga ei, blegit de cum pricepu că, fără parai, EXCEPÞIA DE LA REGULÃ, impusă de Cențica și de vrăjitoare, i se va prelungi din partea lăptăresei mult și bine – iacă dar, se uită el la ceasul negru de scafandru de pe brațu-i subțire și păros, iacă dar, că s-au acumulat, în concluziune, suficiente motivații să legați, care-o-ți fi p-aici p-acasă matinal, tu, Malașă, sau Esmeralda sau socrii pân’ s-a-ntoarce sănătos Harneală de la facultate, pe turbatul ista de Murugoi la coteț sau la paie, când sosesc eu, cadru… didactic serios, evitându-se pe cât posibil să mă muște și pe mine de braț, ticălosul de carnivor, ca pe tătuca lui Matvei Kojemeakin, dacă nu de aria curriculară, iară pe vacile de lapte fruntașe ce le dețineți în proprietate de la fostul colhoz Drumul lui Lenin, pe Zorika și pe Docika, cari într-o viață anterioară au fost inspectoare tipicare și dure ca ACUM nacealnițele noastre Korobocika, Saltîciha și Kabaniha, ba chiar cinovnicul de rang suprem, Vasili Lukici Hlopov, generalul nostru drag de la Căgiurzia, generalul Vasea, pretenția mea de client statornic la ele două și care mă achit cu onestitate de obligațiile contractuale, este ca să le găsesc permanent în starea de gata mulse, încă de pe când dau colțul spre dumneata, Malașă, de pe Republicii pe Cosmonauților ! Și nu mulse ca pân-acuma, bre, că nu așa se mulge, cu nod, cum te-a format Harneală, care e o brutalitate virilă, o mitocănie tanchistă, și scade în orișice caz producția, prin inhibarea vitei, ci întru delicatețe și omenie să fie procedura ordinară, cum ai vrea și dumneata – uite-așa !!! – la două degete trebuie, așa recomandă zootehnia progresistă, creându-se un climat în care crește simțitor calitatea și competitivitatea laptelui produs de gospodăria țărănească, precum și valoarea adăugată ugerului exportat, apropiind încă și mai mult momentul aderării la uie, care este și țelul suprem al politicii tuturor partidelor noastre, indiferent dacă sunt de-a gata, de comandă sau de zgonhen !”
„Da, sergent, fii vigilent ! – smiorcăi febril și ceru o țigară bălanului șofer de gip plutonierul Aleksașka. Feblețea mea, Corela Drob, raportează că neevaluata de Cențica insistă că-i va pica-n decolteu un plic de dolari din spațiul nostru aerian, când va întinde cearșafurile pe bloc, și va sări apoi cu toată familia din vidanjclas în sus, datorită mobilității societății deșchise !… Cum să-i pice, mă flăcăule, valori bănești din cer ? Aici e intoxicare ! E corupție ! E spălare de bani întinați ! Dar noi, de lângă unde scrie adresându-se unei categorii țintă aici sunt banii dumneavoastră ! pe tarifă, îi vedem nesănătoasei soțul pe stănoagă. Prin urmare, el nu penetrează-n ograda Malașei lui Harneală, ca să zici că se valorifică acolo obiecte colectate de competentul ei infractor pân-a intrat în restrângere temporară de activitate. Prin urmare, acest Străchinaru, zis Moluscă la locul lui de muncă și cunoscut în sat ca Gălușcă, se ferește să comită în flagrant fapte de mafiot ca evaziunea fiscală și crima organizată, împiedicându-ne să depășim planul cadru local de combatere a corupției ! Prin urmare, sergent, urmează să-l mai urmărim ! Fiindcă dacă n-a dat el faxul care-a cutremurat triada până la cel mai mic fractal sau șmenar, poate știe pe alții !”
Puternicul lătrat de mascul dominant pe toată ulița, lansat de grăsanul Murugoi când apostolul, prelevând lăpticul, atinse degetul cald ca un covrig al Mașei, reuși să mobilizeze comunitatea canină până departe, la Kabîzdoh al Staruhei la forturi și mustața lui Dudulică Străchinaru, ce stătuse cu sfârcurile-n sus cât tăinuise, se pleoști complet. Prin mintea cea capabilă să identifice organe și sisteme de organe ca să le explice funcțiile, trecură fantezii horror c-un evadat din arhipelagul școlar tranșat de niște lupi competenți să se lupte cu intelectuali și-i părea că doar o minibăltoacă de sânge foarte concentrat, ca de vigonie din Anzi, va mai rămânea din el în capul asfaltat al ulicioarei, la ieșirea-n Republicii, unde haitele afluite din mai multe direcții, l-ar fi putut și disemina, fugind fiecare luptător cu câte-un cartilagiu, oscior sau ciolănaș.
Și cum se va descurca atunci, mă Murugoi, Inocencia mea văduvă, cu doi orfani pe cap, expusă pe vecie la EXCEPÞIA DE LA REGULÃ ? Căci cine ar mai mușca-o vreodată delicat de aria curriculară, zicându-i părintește cu tact pedagogic, chiar când nu atinge ținta, doar așa de drag de fidbec, că brava, fată, ai fost de milioane !?
Nu, dulăii mei, nici un investitor serios n-ar mai lua-o-ntr-un nou mariaj, sărăcuța de ea, săracă în toată goliciunea cuvântului, pe-așa vremi, și cu obligații materne, și dresoare !
Pe măsură ce se apropia din Cosmonauților de Republicii, aproape alergând, cărturarului cu lapte i se părea că unii zăvozi au și atins performanța să deschidă, după o îndelungată învățare prin condiționare operantă, prin descoperiri întărite de plăcerile străzii, toate porțile labirintului de străduțe ale mahalalei comunale și s-au eșalonat după el ca după un drumeț din vidanjclas într-un oraș particular al upercutclasului și uite-acuș-acuș-acuș, au să-și înfigă colții nu în pielea sfarogită de pe oasele-i poroase și fragile, ci în ciocații negri și lustruiți, parcă din lac de clovn, ai lui Genaro, împrumutați fără să-i spună copilului, chiar dacă risca de la el două-trei șuturi în aria curriculară pentru sacrilegiul ăsta.
Dudu, Dudu, Dudu ! păreau că-l cheamă din gipul alb-bej al lui Agheev, du-du-du-du-du-du, ca un cârd de sirene dintr-un golf turcesc, niște entități lactate galactice cu obiective de referință generoase, consiliindu-l să se dea cu craniul, ca-n piscina Iordankăi Ciuvîrina, direct în pneurile proaspăt răcorite cu furtunul, umed-seducătoare, dac-a pichetat-o degeaba pe Malașa !
El rămase însă plastifiat când silabisi ca-n oglindă pe capota bej a gipului că într-adevăr are de-a face cu POLIÞIA și, în consecință, teama de rotofeiul Murugoi și de armata lui de cartier se mai ogoi, chiar dacă lătrături sporadice continuau să cutremure Eternitatea parcă nou-născută chiar atunci a satului, alăptată de vacile Malașei, Zorika și Docika, foste în altă viață inspectoare guberniale mediocre, promovate algoritmic să-și bage manuale alternative în curriculețele vitale și-n librării. Apăru acum groaza de Agheev, fiindcă Inocencia auzise de la directorul ei Filatov, că primarul Buțai a recepționat, în legătură cu niște faxuri, indicativul Străchinaru este principalul vinovat și că ar fi dat secretarei sale, Cachita Dolores, să-i conceapă o adresă către șeful de post ordonându-i eradicarea corupției de la noi din comună cu corupți cu tot, inclusiv ăla care a dat faxul.
Și de aceea el nu se putea corecta să nu exagereze riscul ca plutonierul să scoată pistolul din dotare și, după un singur foc în sus, să-i nimerească un glonț la picioare, găurindu-i vreunul din ciocații copilului, de mai bine i-ar fi pârlit mustața cea ca un trei culcat cu aria curriculară-n sus tremurându-și colțurile ca două hamsii slabe ca niște țâri, depunătoare de lapți.
El murmură-n neștire Doamne, ai grijă de familia mea, că și eu i-am mângâiat pe părinți ! pe când în pieptul gălbejit, uimitor de păros și cu jeg incipient pe coastele inferioare, deoarece, întrerupându-se apa caldă la Blocurile Rușilor că n-au achitat întreținerea locatarii, cadrul… didactic se spăla, dacă se spăla, în ligheanul roșu (care nu-i permitea să descopere legea lui Arhimede !), cel mult la subsuori, ca să nu smellească sau chiar să stinkăiască a sconcs la cancelarie, între colege, ah ! inima inițializă să i se zbată dezordonat cum roșioarele piranha când seacă Hodivoaia sau Ampoița, fiindcă avea, amărâtul, imaginație nu numai sociologică, ci și comemorativă și nu se putea corecta să nu-și reprezinte pe sergentul bălai coborând din gip și, nici măcar protejat c-un scut transparent și c-o cască albă, să ridice pulanul din dotare ca să-l croiască fulgerător peste gât, gazându-l cu spray, legându-l fedeleș, încătușându-l, aruncându-l în mașina de teren ca pe un colet și ducându-l spre Machu Picchu, lăsând-o pe Cențica să se descurce cu orfanii și cu EXCEPÞIA de una singură !
Admise repede că cea mai bună tactică de a ieși din încercuire, din punga de pe ulița Cosmonauților, și asta fără a fi reținut de sergent, nici împușcat de subofițer, este negocierea ; adică a-i îmbuna prin vreuna din următoarele două strategii didactice de captatio benevolentiae : ori se întinde pe spinare, adoptând o postură capitulardă, cu brațele răsfirate lateral și cu cămașa trasă spre gât, expunând la discreție persoanelor înarmate pieptul său slab, gălbejit, jegos, dar hirsut, ori dă… șpagă !
Dar ce morții mă-sii putea oferi persoanelor din gip salariatul de pe catedra de bio de la Școala nr. 1 cu clasele I-VIII din Drujba ? Minicăcărezele de culoarea antracitului din Donbass de la iepurii Vizdelei ?
Nu, nu putea conta decât pe laptele Malașei din punga veche cu Gică Hagi zâmbind destul de șters de pe ea, și pe ciocații propriului său copil ! Dar era evident că nu laptele e băutura preferată a celor doi vameși, iar a ceda încălțămintea și a umbla desculț prin sat era un supliciu inacceptabil pentru un cadru… didactic, cât nu se implementase legal obligația să se smerească înainte de-a se angaja-n ABSURDITATEA DE A ÎNVÃÞA PE ALTUL !
Își făcu semnul crucii cu limba pe cerul gurii și avu imediat inspirația să se rezeme de gardul din prefabricate din beton, cu spatele ca la zid, executând niște mișcări foarte rafinate, de lebădoi balerin de la Bolșoi, niște unduiri din brațele subțiri și din gâtul sfrijit, cum observase la un agent de circulație lângă Biblioteca Academiei, cu semnificația că să treacă întâi gipul alb-bej spre casa Malașei Bibikova, dacă vor s-o evalueze cât e Harneală la facultate, și-abia pe urmă s-a duce și el în treaba lui de… prof !
Surprinzător, teleportatul cneazului Frecardo, din Ciudad de Mcdondo-n Drujba noastră, condotierul Aleksașka Agheev, reacționă imediat la aceste semnale optice, dădu un ordin acustic scutierului bălan de la volan și, pe neașteptate, gipul altruist dudui mai îmbietor, ambalând la extrem inima lui Străchinaru, apoi începu să dea cu aria curriculară înapoi, tot înapoi, tot înapoi și tot dădu până când își atinse obiectivul operațional de a debloca ieșirea de pe ulița Cosmonauților.
Apostolul zâmbi și se temu ACUM de-o stratagemă ultravicleană, dar nu se putea corecta să nu avanseze cu pași buimaci de tucan ologit, până se pomeni cu spaimă c-a ajuns aproape de gardul din tablă verde de pe Republicii, de ale cărui ornamente din fier-beton subțire se ținea pe vreme noroioasă, sub influența alcoolului, de le lustruise.
„Pașol întâi tî ! – îl îndemnă prin oberlihtul deschis generalul tanchist Sașa Agheev, făcându-l să grăbească pașii prin autoritatea intrinsecă vocii sale de bas de pe cursul inferior al Volgăi. Treci, hai treci, treci în extinderea mea odată, că doar ai… prioritate națională !”
Dudulică se supuse, o zbughi prin strâmtoare și se tot micșoră pe Bulevardul Republicii, apoi pe Prospektul Pavel Trofimovici Morozov spre Blocurile Rușilor, uitându-se mereu urât înapoi, profund stânjenit de sintagma prioritate națională, resimțind-o ca pe o specie de nedreptate făcută altor categorii de bugetari cu care la o eventuală ciopârțire, de către guvernul pichetat, a pibului, ar fi putut avea necazuri, în sensul că de ce morții mă-sii să apuce el mai mult ? Ce, l-a fătat mă-sa unde avea prioritate ? Și nu mai știa cum să mulțumească stăpânilor săi, precum și arendașilor, ba chiar vechililor, că totuși tocmai datorită acestei sintagme de prioritate națională, el putea ACUM circula cu laptele Malașei, neîmpușcat de nimeni și nici măcar caftit sau, mai rău încă, pulverizat ca un excrement în tornadă !
Perfect liber, el abordă, dând din aripioare, scara slinoasă a blocului, gândind că experimentul de a suna la etajul unu, zicând Am venit, Vanessa !, ca să se consoleze-n cearșaful colegei fără bărbat de toate câte i-a refuzat somnoroasa Malașa-n hamac, ar fi fezabil fără nici un fel de pichetare, doar că cu materialul ei didactic constând din obiective de referință în formă de perișoare și o arie curriculară cât niște sponci, hm ! ar ieși o secvență de lecție cum ai ține-o doar cu creta din mână. De acea, el oftează cu năduf și ezită pe palier, parcă simte dincolo de ușă obiectivele ei cadru pândind, două lumânărele galbene sub ochelarii ca niște sifoane, dar ale Inocenciei sunt mult mai puternice, faruri verzi permisive exclusiv spre propriile-i obiective de referință însă, nu cupuliforme și propulsive ele ca ale Malașei, ci în formă de pară, fruct totuși existent, ca și aria curriculară fierbinte și albă ca laptele, din care ai ce strânge-n dinții galbeni de cal de povară, totul al tău, după ce… câștigăm la teleloteria animalelor, Dudiță !
Doamne, ai în pază familia mea ! se rugă el iar, la icoana călugărului Vasea ACUM, de să-i vină Inocenciei mai repede tranșa, orbit de albul delicios al laptelui de pe reșou al Malașei, de-l lăuda și biata Pușa denumindu-l însă pe aducător golan adunat de pe drumuri. Da, se ruga, deși avea o concepție despre lume ex-darwinistă ! Neacceptând el să se frământe decât atunci când i-a ajuns doamna inspectoare Sărăcia nu la calorifere cu întreținerea, nu la frigider cu lumina, nu pe noptieră cu telefonul, ci chiar în patul conjugal – surprinzător-surprinzător tocmai cu abonamentul de telecablu ! – ajutându-l să-nvețe nu prin conversație euristică purtată cu soacra, acum defunctă, ci prin descoperire dirijată de doamna profă Mizeria că el nu mai are din ce da EDUCAÞIE cimpanzeilor dacă prin etalarea prin sat a opulenței lu’ care n-a-nvățat așa bine, tot ce-și scuipă el plămânii la catedră e contrazis sub deviza premianții școlii, repetenții vieții.
Domnul Străchinaru !
Este panicat. Ar bea. Fie și o apă minerală naturală natural carbogazoasă. Numai atmosfera de local familial să fie ! Cât mai departe de blocul ăsta sordid ! El e trist de moarte c-a cam mierlit-o de când, și să vrea, nu-și mai poate permite a-și cumpăra cărți și, lipsindu-i prospătura de idei, ecoul e somatic, suferind de ceea ce canibalii numesc FEZANDARE, ayyyy ! o fermentare a musculaturii, cu efecte culinare benefice pentru consumatorul de om din junglă. El poartă, pe-o căldură certată cu moartea, un costum modern, bleumarin, cu dungi, trase cu linie albă, subțire, punctată, de către un creator canadian de mode din uie într-un mod care a fermecat pe Cențica, la Căgiurzia-n bazar la zgonhen, lângă moschee, de unde l-a achiziționat pe-o sumă modică, deși nu arăta a jerpelitură ca manualele de la recuperări.
Numai că, uite, se aude, se-aude-un glăscior de clopoțel oval de argint ! Și tresari, tresari din stereotipul asimilat an de an că pauza-recreația s-a terminat, că trebuie să stingi țigara, să iei catalogul sub brațu-ți păros de gorilă și să te duci la vreo clasă peste elevișori, ca să-ți faci numărul. Ești furios, Străchinare-Străchinare, tu-ți grâul mă-tii, c-ai devenit dependent de clopoțel ca jigodiile lui Pavlov ! Sau ca Zurka, iapa lui Toska Bukamașkin, care, pierzându-și în cartierul Galapagos un zurgălău, și-a pus copitele de soprană pe gard, solfegiind o cunoscută arie a clopoțeilor, dedicată mereu la părinții în agonie, pe 89, 12 Mhz FM, Statornicia, determinându-l astfel pe geambaș a face calea-ntoarsă ca să i-l caute. Și i l-a găsit !
Un copilandru cu fustă albă, lungă, lungă până-n pulberea ce vom fi toți, chiar și vipoii țării, nu însă și intușabilii cleptocrației, care sunt nemuritori ca gândacii de bucătărie, umblă pe caniculă, murmurând oarece, crispat din rădăcina nasului nasol, de parc-ar enumera principalele glande endocrine. Și-n urmă, gâfâind de vipie, cu ochelari de soare negri și oblici, taica părintele Ankifie de la școală, rotofei, pârlit de soarele stepei, se lasă remorcat asociind fiecăreia din glandele capitale, șapte trebuie să fie, cam ce funcții din nomenclator joacă-n organismul uman cât e viu și periculos.
Duce sfântul maslu unei pensionare de la colhozul Drumul lui Lenin, ACUM bolnavă și înfometată, deși a muncit și la plantațiile de citrice, kiwi, avocado, ananas, bananieri, chirimoya, curmali și cocotieri de la sovhozul Drumul hibridării vegetative și al zdruncinării naturii plantelor I. V. Miciurin, abandonată de copii și de nepoței fără bani nici de medicamente compensate, nici de coșciug din lădițe de citrice presate cu tancul, decisă în dimineața aceasta de sfârșit de aprilie mai mult ca oricând să se sacrifice pentru a despovăra pe guvernanți de un… talon, ceea ce ar atrage hihiliză la tembelizor și hohotele de râs ale tineretului cucerit integral de canalele cetății oligoeducative, ca să i se injecteze-n creierași numeroase mesaje promorționale, focalizate pe dreptul consumatorului de a consuma toate produsele din megabig !
Dudulac îngenunchează fără a-i ura o zi mișto colegului de predă religie, pocăindu-se etapizat, adică reîmbrăcând, lătrat de asceticul Kabîzdoh de la forturi, tranșă cu tranșă, în memoria-i de anatomist, atât pe somnoroasa și cărnoasa Malașa cât și pe schivnica, mereu treaza Nașpa, pe măsură ce clopoțelul se aude din ce în ce mai slab, ca-ntr-un experiment de scufundare-n Atlantic la Titanic, să cauți tacâmurile cu care s-au ingurgitat delicatese. Sau cum e când ți se taie aerul sub clopotul unei pompe de vid, ca restant la întreținere afișat pe ușă să se râdă vecinii, dar citind și ei măcar și atâtica !
Căzut în țărână, și tot nu șchimbă de paradigmă Străchinaru, iacă dar, crezând și mărturisind că cea mai inovativă dihanie din istoria naturală trebuie să fi fost ca să fie FIINÞA MAIMUÞANÃ, deoarece învățând din încercare-fasole și încercare-banană, ea ni l-a format prin condiționare operantă Skinner, gest cu gest și tril cu tril, pe OM, care s-a și grăbit să înalțe piramide Maslow din bogăția trebuințelor sale, ocazionându-și astfel acele peak experiences ca cu Lacul lebedelor, atribuite-n imaginar lui Heitor Villa-Lobos și devorate nefezandate, sau ca cu Bachianas Brasileiras , minunatele bacante braziliene ale columbianului Fernando Botero, atât de voluminoase, Cențico ! pictate parcă-n propria grăsime, de mai mult ca sigur sunt bune și de mâncat, la localul familial al Anfisei Barabanova și al Perlitei, sub umbroșii tamarini, în extaze contemporane de pisc, pe bază de reintroducerea educației muzicale și plastice, prin Sorela Blaster și Corela Drob la Drujba, două fumătoare pasionate care fac ca viața să se merite a fi trăită până și la modul estetic… Aia fiind șansa progresului, părinte, că din nenumărate păcate, ființa umană încă nu s-a depășit pe sine motanus mutantus ca cea maimuțană, întrând mai motivată pe teren și jucând la adevărata ei valoare, combinând din zdruncinarea celor două sexe vreun kok-sagîz de Supradotatus supersupradotatus !… de să-l iau la mine la olimpiadă la biologie, că de muuuuult n-am mai avut eu rezultate, mânca-ți-aș familia, de și-au permis hienuțele astea să nu mă mai nominalizeze la salariu de merit !
„Care mai e viața ta, mă Bonobo ?”
Popa Panda, cu capul alb, rotund, cu păr și barbă potrivite din forfecuță la maxim 2-3 centimetri, îl privește cu bunătate prin ochelarii de soare negri și romboidali, răscăcărați, generatori ai duioasei porecle, importate din geniala Chină de Harneală al Malașei, pe când abia-și inaugura afacerile la Europa, la Voluntari. Din vocea sa baritonală și plăcută, se răsfrânge asupra enoriașului darwinist o dragoste de o comprehensiune incomensurabilă, de diriginte-consilier total, specifică pe fond religiilor asiatice, unde omul nu e un privilegiat față de pietricelele din prundul chiar al unei ape mici ca Hodivoaia, a cărei oglindă reflectă-n mâhnire imensitățile celeste și lanuri de păpușoi prematur culese de trecători amatori de choclos fiert în propria-i pănușâ sau copt la foc de găteje odată cu broasca țestoasă-n propria-i carapace, speriind tatu-ul și năpârcile yarará camuflate-n hățișurile apăsătorului pampas.
„Am luat laptele de la Malașa – raportă el, spovedindu-se de parcă ar fi memorat mecanic supraîncărcându-se – m-am întâlnit cu gipul alb-bej al lui Agheev al Corelei, l-am fiert pe reșou și ACUM mă duc pe la primăria lui nea Fane Buțai, să mai negociez cu doamna secretară Cachita Dolores sau cu Salvador Fafulea de la butelii, poate rezolv cu pământul Inocenciei părăduit de tanchiști, rămas nouă din zestrea Pușii la pod pe Spălătura, sau poate că ne dă ceva ca unor specialiști din mediul rural, să ne lansăm să creștem câțiva struți sau să introducem noi și noi specii în stepă, din familia cămilelor, având în vedere încălzirea globală – niște animale de povară lânoase, folositoarea lamă a vitejilor incași de odinioară părându-mi-se a fi dintre cele mai surâzătoare, deoarece caravanele ar putea aduce din nord ambră și drobi de sare sau blocuri de gheață pentru sifon din apă filtrată, până la intersecția cu drumul mătăsii, la iarmarocul de Pobreajen …”
„Du-te, fiul meu, în pace ! Și icoana călugărului Vasea căile tale să lumineze pe zăpușeala asta de ne-ntunecă mințile ! – îi dădu binecuvântarea sa generoasă părintele, gâfâind ușurel. Ia aminte la școală, creștine, la ai tăi, la a cincea, să nu se bată Mișa, Grișa și Epișa cu Himena și Palașca, să-și scoață ochii pierzându-și vreunul lumina vederii în caz că eu mai întârziez sau nu mai prididesc să-mi fac ora ! Că a conceput și Calițoiu ăsta la Katiușa un oraaaar, de mai bine lipsă ! Auzi ! Să mă urnesc EU până la școală pentru o singură oră ! Le dai, mă creștine, de copiat din cărticică, de unde am rămas cu rugăciunile data trecută, să redescopere activ criteriul pentru pseudotaxonomia îngerilor după Dionisie Areopagitul ! Știi… Sunt câțiva morți în oraș, Bonobo… Pardon, în sat ! În sătuc la noi, în Drujba !”
Soarele lumină mai tare, ca manipulat din reostate de însuși Dracula.
Popa Panda se duse parcă remorcat de băiețașul cu clopoțel. Ochii lui oblici, negri și răzbătători, deveniră lăcrămoși după întâlnirea cu Bonobo. Pentru că sfinția sa știa bine ce e la dresor în casă, adică în apartamentul de două camere, nr. 13, etajul doi, de la Blocurile Rușilor, de deasupra Vanessei.
Inocencia i se spovedise recent, pe muzică plăcută, de Brahms, niște preludii de coral târzii, aproape postume, la orga satului.
„Aoleu, Bonobo, Bonobo, ce-o să mai pătimești tu, Bonobo ! Dumnezeu să te-ntărească să faci față EXCEPÞIEI DE LA REGULÃ cum te-ai lăsat și de viciul fumatului, fără să afle Harneală că pichetezi pe stănoagă la Malania lui ! Și nici amărâta-ți vecină din bloc, Răzvana-Năzdrăvana, despre care sunt indicii că prin magie neagră și-a azvârlit fostul soț în Universul îndepărtat, ferește-te, ferește-te, mă Bonobo, să nu ginească natura tulburărilor tale de comportament, că nu mai scapi de ea !… Și dacă află generalul Vasea, cel fermecat de spiritul ei, te dă afară din arhipelagul școlar ! Lucru firesc până la un punct, aici având și Darwin nițică dreptate, că marii reproducători se iau de acolo de unde sunt, în folosul speciei, și chiar al comunității, s-o umplem de supradotați și superdotați prin care ne îmbunătățim și imaginea până la calificativul excelent, cum ai planta o cortină de brad albastru-argintiu între lagăr și transsiberian !”
Este lumină, e prânz, Dudiță ! Tare-i cald, încât mai c-ai merita să-ți sponsorizeze o bere însuși primarul Mitrodor, ca s-o diseminezi în mediu răcorindu-te prin toți porii epidermei și prin ai cămășii celei albe, purtate doar la nuntă, la inspecțiile de grad didactic, la lecțiile deșchise și, în perspectivă, la pomana de viu sau la înmormântare.
De trei zile-ncoace, madam Cenți îl tot primenește ca și cum l-ar trimite nu să cerșească pământ de la proprietarii Drujbei, ci să negocieze intrarea-n NATO și-n uie. Și iată-l ACUM deplasându-se cam pe vârfurile ciocaților de cioclu, în costum nou de zgonhen bleumarin și cu cravată de la o clasă terminală, de-a opta, cu zgârci, instruit să pășească agresiv, ca o topmodelă desufletizată, alcătuită doar din obiective cadru, obiective de referință și arie curriculară !
Dar vai ! în dreptul propriei sale școli, s-a descongestionat în el ceva, dezvăluindu-i-se dulăul ei, Buxtehude, copulat-încârligat cu o cățelușă roșcată ca o vulpe, insuflându-i în plin cutremur curricular o păguboasă meditație la ABSURDITATEA DE A ÎNVÃÞA PE ALTUL și parcă tot aerul i s-a scurs ca dintr-o femeie gonflabilă crăpată, încât pe treptele fostului stat major al diviziei de tancuri, ACUM ale primăriei, el se muiase de parcă urca la balamuc, neliniștit profund de-o sugestie-ntre două promorționale de pe la tembelizor, pe placul audienței maxime, că-n SISTEM ar fi pululație de cadre demente.
Din fericire, Cachita Dolores, pistruiata și acra secretară a lui nea Fane Buțai, nu-l trată ca pe-o dăscăliță-n pragul pensionării cu pompele ionice dezechilibrate la toate membranele neuronale din lipsă de calciu la menopauză ; ea nici măcar nu-și strică obiectivele cadru căprii pe actul lui de prezență-n anticameră, deoarece tocmai conțopea.
Conțopea.
Și dac-aș reclama-o pe Cențica mea Cachitei că dacă nu-mi dă pământul Pușii, mă amenință ca parteneră de jocul vieții c-o să intre-n EXCEPÞIE DE LA REGULÃ ?… Ce mă fac eu, Cachito, ACUM ? Că nu era Cențica mea o femeie-n paradigma Claudiei Schiffer, dar îmi făceam treaba cu ea ! Iar ca femeie de casă da dovadă de validitate, fidelitate, obiectivitate și aplicabilitate-n bucătărie. Îââî ? Greu de anticipat reacția…Poate fi și copulativă, de încâlcire a cromozomilor, eu, tuciuriu și păros și ea… parcă nu mi-e destul gelozia lui Filatov apropo de Vizdy ! Atât mi-ar mai trebui, să mi-o taie lipsă zilnic Buțai pentru pistruiata asta roșcată, care mai și conțopește !… Dar, miza fiind a da un Supradotatus supersupradotatus, pe care să-l alegem să ne călăuzească… Mai știi ? Bine, mă, dar chiar cu zacusca asta, numai caroten ? Ayyy ! Am horror ! Cred că nici perfectamente borracho cu mescal la un pipiripao nu m-aș încumeta ! Ay de mi !
În curtea interioară, sub migdalii înfloriți, câțiva peoni cu frunțile brăzdate de tranziție ședeau pe bordură, la răcoarea havuzului cu capete de pume, bând reținut din niște tigve gălbui, un cahuin roz, fluorescent din cauza mescalinei, pe când vătămanul spân Salvador Fafulea, zis Zigotul, stând pe o butelie, le silabisea din listokul Autonomia locală editorialul Brendei Buțai, comentându-l cu injurii văcărești, de multumblat gaucho, pe care bărbații cei nădușiți și prăfuiți le dezvoltau creativ. Pălăriile lor jegoase priveau spre cer ca ale unor cerșetori dispuși să aștepte oricât să le mai mărească și lor leafa și proful deduse că nu-i nici primarul, nu-i nici domnul inginer hotarnic pe căldura asta, deci ar putea fi ei la albergue, la nea Fane Ciuvîrin la Popas, la intimitate-imunitate, trebuie, iacă dar, mers până acolo !
Dintre biserică și primărie, încremenit de parcă drujbenii i-ar fi ridicat deja statuia de prof, aducându-i prinos c-a format pe viitorul cneaz Feodor Federico Hamburghervorul, ce va implementa-n buricul Europei toponimul Ciudad de Mcdondo, își privi el ca un străin propriul loc de muncă, enormul local, conceput pentru de trei ori mai mulți cercopiteci, dar tanchiștii s-au cărat și, mult mai târziu, s-au răzlețit și familiile deportaților, diminuându-se drastic efectivul școlar. Era sau nu hardughia asta destul de încăpătoare pentru a se metamorfoza-n inima economică de angrouri a Drujbei și a sudului guberniei ? DA, Cențico, pentru că uite cum se leagănă aprobativ firma Școala nr. 1 cu clasele I-VIII și se schimbă în Gostinîi Dvor ! Ceea ce ar fi un fel de han al negustorilor varegi și ragusani, să bage marfă aleasă din secolele XIII-XVI, bine făcută, atrăgând în această republică a răsprofilor din muie, o mulțime de colecționari din uie, cu prilejul iarmarocului estival de Pobreajen, dar și ocazional agroturistic în stepuliță. Motivație pentru care, din cărămidă roșie de Cuțarida și din pietroaie mari tip Machu Picchu, importate însă de pe Insulele Solovki, gardul școlii s-ar putea îngroșa și supraînălța cât zidul chinezesc, la intrare și la colțurile patrulaterului punându-se turnuri masive cu miradoare, forța de muncă putându-se recruta ușor dintre peoni, mai ales dacă se declară zona defavorizată și descinde la noi pe Spălătura investitorul străin, de a cărui sosire de peste ocean pe muzică de Vangelis vorbește profetic Cronica de la Cuzco. Rămâne de văzut, Cențișorule ! Ca și chestia cu struții, ale căror ouă poate că încă nici nu le-a-mbarcat în portul Sydney, soru-ta Koala cu australopitecul ei, după cum nici lamele cele lățoase, comandate incașilor, nu vor fi ajuns în port la Valparaiso, neavând viza patriarhului pentru export, iar dromaderii cu care urmau a fi ele încrucișate nici măcar n-au fost achiziționați de omul meu, Selim, de la El Alamein.
Deodată, Dudulac îngălbeni, auzind întâi ropot ușor de copite ca de mustang în depărtări, apoi greu potop de copite potcovite, apropiindu-se printre biserică și primărie, ca și cum o întreagă legiune de jandarmi ar fi pornit ecvestru de la est către vest, necântând Treceți, batalioane române, Carpații ! și având consemn să radă municipiul Căgiurzia de prostituate și de vagabonzi, înființându-se Șantiere Naționale ale Tineretului, cu sprijinul esențial al reporterilor, urmând ca dacă ei nu relatează ce mult se face, atunci să nu li se mai livreze știri înroșite de sânge uman, singurele care-ți dau senzația antropofagă că ești bine informat de tembelizor și presulică, Vanessa.
„Hei, Toska ! Toska Bukamașkin, ia oprește un moment ! – fluieră el atelajul groparului, care întoarse o privire dezghețată și atentă a ochiului mai mare, alb-bleu, singurul cu care vedea, așteptând mai degrabă vreo comandă de butelie sau de antracit de Donbass decât una funerară pentru Moluscă însuși. Ascultă, Bukamașkin, ai înnebunit ??? – se rățoi proful la chior. Chiar vrei, din culpă, să omori azi pe cineva ? Trebuie să te stopez eu din drum ?… Nu așa se mână caii pe drumurile publice ! Indisciplinatule ce ești ! Mai ales în localitate ! Și-n dreptul școlii !!! De unde-n orice clipuliță o poate zbughi spre casă vreun copilaș, după carnetul de alocații, după vreun caiet de teme sau după diverse tranșe de fonciire solicitate de SISTEM prin preceptorii-perceptori, în tentativa lui de gigafomist de a-și căta resurse-n mediu… Păi e posibil așa ceva, Toska ? Să te comporți deviant ? Parcă te-ai tembelizat de tot în ultimul timp !… Te știam mai ascultător puțin !”
„Apăi, don’ profesore – mârâi întunecat Antoșka fără a protesta la probozirea-i în centrul Drujbei – m-o fi amețit bacilococul vitezei, că-l am, recunosc, m-am infectat c-o târguii ieri pe Zurka, pă iepulița asta albă kirkiză borțoasă și îndrăcită, și voiam s-o testez daca s-a potrivi la pas, trap și galop cu Udaloi, armăsarul ista bașkir focos și negru, hrănit numai de neveste, cu urluială de mei și cu crupe de hrișcă ! Altminteri, să știi și domnia ta că mi-s competent cum se mână caii prin localități ! Vorba e, ce faci dumneata ? Porniți greva aia ?… Auzii la Katiușa că e imanentă ! Înghețați anul școlar !!! Acuma, vara, bre don’ profesore ?” „Depinde !” „Eu zic să-l lăsați baltă, că nici nu prea e productivă încetarea activității în învățământ, domnul Gălușcă ! Copiii, bucuria lor ! Părinții îi pune la muncă, iar guvernul de bandiți economisește la combustibil, la energie electrică, la telefoane, la salarii … Nu e percutantă tactica, că nu se obsearvă protestul !” „Să facem atunci greva foamei și mai intens, ai ?” „Aș ! Ar râde și quetzalul, domnu’ Dudu ! Trebuie altceva, mai subtil, mai de știre principală pe scurt !” „Ce ?” „Inventați și voi ceva mai de kinogramă ! Mai de senzație !… De ce nu gâtuiți zilnic câte-un copil ? Azi într-un județ, mâine în altul… Să dea seara la tembelizor imagini de la morgă cu ei învinețiți și cu mămicile jelind de mila lor ! Să bage groaza-n populație !!!” „Asta-i bună, gropare ! – se înverzi cadaveric fostul dirig. Atât ne-ar mai lipsi ! Ar urma un adevărat CUTREMUR în învățământ, trecându-se la disponibilizări masive, cum dealtfel ne tot amenință actualii noștri proprietari. Ne-ar face pilaf și tocană și puchero, Toska, instigând cetățenii să ne asedieze cu topoarele, cu furcile și cu machetele-n școli încă de la primul cercopitec, nu gâtuit, ci numai fugit de acasă la Finala Cupei, dar presupus de vreun canal c-a fost luat ostatic de greviști !” „Atunci, învățați-i prostii pe copii, domnul Dudu !” „Ce prostii, Toska ?” „Să fumeze ! Să se drogheze-torpileze ! Să bea vodcă genocid… Să nu-și mai facă semnul crucii la sfânta masă și să-i înjure pe părinți !… Sau să nu composteze bilet pe rata de Cuțarida și să nu-și cedeze locul la babe ! Să mintă ! Să fure ! Să dea șpagă pentru notele trebuitoare, la admiteri / corigențe ! Să-și cumpere diploma cu totul, dacă ține ! Și fetele, fetele, domnu’ diriginte, măcar la liceu, să facă, indiferent de filieră, profil și specializare, și cantități catalitice de trotuar ! Că poate-și găsesc norocul pe alte meridiane ! Iar la alea micile, băgați-le-n căpșoare că debutul precoce al evaluării e benefic la calculul coeficientului de inteligență, stimulând hormonii de creștere a randamentului școlar la teste, dacă decizia e a lor !” „Din păcate, dragă Toska, cetatea oligoeducativă, prin organele ei, ca : tembelizorul, loteria, presulica, familia, câinii vagabonzi și cartierul, zi de zi și noapte de noapte formează-n acest sens cercopitecul mai performant decât am reuși vreodată noi, care ne-am pierdut credibilitatea din cauza lefilor mici !”
Zise și rămase mut, uimit, plastifiat : căruțașul se oprise din drum la porunca sa !
Văzuse, oare, respectuosul Bukamașkin cum Agheev retrăsese, cu infinit respect, gipul altruist de pe ulicioară, numai ca să penetreze de pe Cosmonauților pe Republicii – deoarece avea prioritate națională – domnul profesor Dudu Străchinaru ?
Poate ! Pocnind din bici ca și cum ar fi exorcizat lefile mici, el își trase pălăria pe ochiul diavolesc și se depărtă cuminte, într-un trap așa mărunt și sfios, atât din partea iepei albe cât și din a armăsarului negru ce râsese la izbulița Staruhei Izerghil spre Cențica, încât nu mai scoteau nici un fel de zgomot, de parcă ar fi fost niște holograme teleportate dintr-un trecut mai filmogenic decât prezentul, doar întru a ilustra REVELAÞIA ABSURDITÃÞII DE A ÎNVÃÞA PE ALTUL. Lăsându-l pe cadrul… didactic foarte enervat, cum e oricine când se ceartă cu un om matur ! Care mai e și gropar, spoliind rudele zdrobite de durere ale morților, prin perceperea de tarife exorbitante la metrul cub de săpătură niciodată terminată la nivelul convenit, cu scopul abject ca să te aibă la mână să mai dai când ajungi cu coșciugul la destinație și e risc să dezgroape mortul câinii comunitari, care umblă prin cimitir plăcându-le mirosul zonei, precum și uleiul de bunică de la candele !
Dacă se merge pe divertisul curricular de o treime variație de la o școală la alta, asigurându-se unicitatea unității școlare, cum e genetic unic și individul în specie, și, prin jocul pilelor, mi se vor reduce orele de științe și-mi dispare catedra, că doar n-o s-o alunge nea Fane Filatov pe Vizdela de la iepuri, EU nu merg la nici o pretransferare cromatică la două-trei școli, Cențico !… Gropar mă fac ! Așa cum mă vezi, cu oasele astea poroase ! Că doar, nu ? părintele Ankifie mi-e amic, ar vedea în așa smerenie lepădarea de ateism, iar fiică-sa Haritina-Erotiida, născută-n noaptea de 5 spre 6 octombrie, zile de la care a preluat numele celor două mucenițe de toamnă, ți-e și ție amică, Cențico, fir-ai a răului cu opționalul tău ! Zice că întâi să divorțez și abia pe urmă să lucrăm în echipă !
Pașii soțului predispus la abstinență în virtutea EXCEPÞIEI DE LA REGULÃ proclamabile de Inocencia dacă nu-i aduce nimic concret de la Cachita Dolores, se cam împleticesc în dreptul magazinului de medicamente, sub o cruciuliță ajutătoare, unde-i expusă perpetuu, poate pentru a epata pe peizanul protofermier, o arie curriculară de farmacistă parcă întrebându-l dacă are bani să-i ia tot mai grasei sale neveste, Cențica ex-Inocencia, o anume loțiune anticelulită din aia, să-i dea nu trup nou, sau măcar unul compatibil cu ăla vechiul.
N-avea acești bani și totdeauna știa că acea arie curriculară de farmacistă îi bulversează toți nervii, dar însă nu se putea abține să nu tragă cu coada ochiului spre ea, atât la dus cât și la-ntors, mâhnit din ce în ce mai mult că soarele barbar din stepuliță o tot albăstrea sub geam, serafizându-i carnația prin efect de seră.
„Veturie ! Hei Veturie ! – prinse el a ciocăni c-un pietroi în gardul impregnat cu motorină al profei de geogra, focalizându-și obiectivele cadru ca două picături de catran pe o anumită submulțime a rufelor ei de pe sârmă. Bine, mă Veturie – dădu el din cap necăjit și, cu piatra, de nervi, în mocirla șanțului, când spălătoreasa, impunător de înaltă, greoaie și îmbujorată, se ivi la poartă c-o cădiță de plastic roșu ținută de-o ureche cam crăpată și c-o expresie întrebătoare pe botul ei lânos și clăpăug și bun, ca de lamă pe plaiuri andine cărând drobi de sare și mestecând la înălțime o frunză de troscot apucată-n treacăt. Femeie serioasă ești tu, Veturie ? Și mai ești și-n Consiliul de Administrație al școlii, de hotărâți lista de premiere din fondul de 2 % ! Sau corectitudinea autoevaluării pentru salariu de merit ! Nu așa se întind rufele pe sârmă ! Nu așa se usucă lenjeria cea mai intimă ! Ce Dumnezeu, tu nu te gândești, mă Veturie ? că se perindă, trec sau vin gibonii și vai ! gibonițele noastre inocente de la școală, și văd – și să nu-mi zici că nu se obsearvă ! – tocmai aci la drum, expuși ca un giulgiu-ntr-o raclă, iacă dar, intimii ăștia așa de inexpert cârpiți ! Și nu doar o pereche din astea uriașele, moartea șarmului, ci mai multe ! Și toate cu reabilitări compromise !” „Mda-da-da-da-da, o să-i transfer după magazie ! – buigui doamna Veturia Lazaridi, rămasă câteva secunde bune cu obiectivele cadru holbate spre cartierul Galapagos și cam fără aer. Nu știu cum să-ți spun, Dudiță, dar nici n-am reflectat pân-ACUM la asta… Ce se-ntâmplă, de fapt, cu lenjeria achizițiilor mele fundamentale, demult propusă pentru casare : uite, dintotdeauna, vezi, eu mi-am uscat-o pe culme la drum, fără să am a roși pentru ceva ! Mutația a venit pe nesimțite, odată cu flexibilizarea curriculară specifică vârstei, și stă-n apariția peticelor neasortate și a unor găurele de uzură avansată, dar mă tem că repercursiunile acestei neglijențe asupra carismei mele-n clasă vor fi catastrofale, Diță, tocmai când implementăm noul examen la capa de naționalism ! De unde rezultă învățătura că există fațete ale mizeriei pe care poate că murim și nu le mai resimțim niciodată !” „Niciodată ! Dar cum-necum, stimată colegă, trebuie să ții la imaginea de cadru… didactic ! La a oficia ca popa sau ca judecătorii sau ca generalii ! Care o fac în stihare, robe și uniforme de fast regal ! Și, în acest sens, e rău pentru sacralitatea spațiului școlar că s-a renunțat la uniforme, de parcă lucrai la mănăstire, cocina cetății oligoeducative revărsându-și ACUM din populism lăturile-n școli. Ca să fie eleva mai elegantă ca profesoara. De-ar trebui să cerem la greve spor de stress pedofilic… Că suntem și noi babuini, ce dracu ! Aia e, Veturie ! Nu mai umbla, mă mamă, la școală, așa jerpelit și rufos ca un analist politic ! – mă consilia de bine și biata Pușa cât a trăit. Ce influență educativă mai poți avea tu în trențele astea de golan, Dudulache ? Guler alb ești tu ? Mă și mir cum de te mai ascultă și-ți aduc copiii fonciirea ! Așa-mi zicea soacră-mea mereu, Veturie !… Dar ce să faci dacă n-ai cu ce și nici cu cine ! Asta este !” – dădu din umeri, jenat și el, proful, căutând să se retragă cât mai repede spre capul alogen al satului și spre câmp, că el nu suporta colege bocind, nici măcar la îngropăciune sau la simulare de funeralii cu POMANÃ DE VIU.
Grabă care nu-l opri să cheme câteva gospodării mai încolo un om din livadă la drum că nu așa, adică fără lacăt, se lasă bicicleta la poartă ! Sau să recomande unora ce întindeau provizoriu niște carton asfaltat pe o vilă-n construcție, să se lege cu o frânghie unii de alții, că nu așa se respectă regulile de protecția muncii la înălțime !
Fierul stănoagei podului de pe Spălătura îl făcu apoi să zăbovească deoarece nu prea ruginise. Era negru, lucios și bun să prăjești ouă pe el la tigaie, ca pe-un blindaj de T-34 vara în Stepa Calmucă. Mai jos de șosea și de tarifa cu aici sunt banii !, dar deasupra nivelului apei, în lanul de porumb hibrid, tineri campesinos în slip prășeau, ajutați de neveste-n sutiene și chiloți (veritabili ! nu adevărate, funcțional, centuri de castitate ca ai Veturiei !), cu niște pălării trainice ca pe Mureș, pe Mekong și pe Târnave – costumație de plajă braziliană care le reliefa fostelor eleve cu epiderme acum creole ariile curriculare și obiectivele de referință, dar le masca sub boruri obiectivele cadru iscoditoare, mai ales la alea care se protejau cu parasolari. Călăuziți de părinți înțelepți, nu prea ofensați de goliciune, monitorizând doar cumu-i nora, performantă sau puturoasă, protofermierii ăștia prășeau, prășeau, prășeau la infinit, cu o senzație de lambada sau de samba, retezând buruienile și distrugând pe cât se putea adânci în țărână sapa manuală, tuburile capilare prin care apa, datorită unor forțe de tensiune superficială, copii, fiind ea un lichid ce udă pereții vasului și formează menisc concav, ar fi putut să părăsească solul, cum supradotații țara, chiar și de la un nivel freatic de sub rădăcini, lemnificându-le prematur, ceea ce ar constrânge iobagul, care s-a-ndatorat la băncile triadelor guberniale, punând casa zălog, să plătească pe Praskovia Apollinarievna Bukamașkina, înduplecând-o să organizeze paparude, și pe popa Panda să iasă cu icoana călugărului Vasea și să facă gură pehașoasă împotriva secetei proorocite corect de știma forturilor, Staruha Izerghil.
Erau chiar pogoanele lui Cențișor, de la bunică-su dinspre Pușa, măsurate în pripă de tanchiștii în ofensivă de la est către vest și distribuite celor mai petrecăreți peoni, în iarna lui 1944/45, instruiți să-și constituie un soviet al sărăcimii, un Kombed, iar primăria nu mai avea ACUM vreun registru agricol mai vechi de 1951 sau poate că nu voiau să existe acces la aceste dosare nea Fane Buțai, Stiopa Ciuvîrin, frații Filatov, generalul Vasea de la Căgiurzia și ceilalți vipoi ai drujbenilor sau intușabilii din spatele lor.
Cât despre reconstituirea proprietății pe bază de martori, inițial nimeni nu-și mai amintea sau nu avea curaj să-și amintească de pământurile Pușii ! Iar post-ințial, câțiva nemulțumiți și-au amintit, nerezolvându-se însă nimic la justiție. Deocamdată.
Ehei, dar și domnul Străchinaru !…
Dacă vrea să-i meargă și la familia lui mai bine, cu banii și cu altele, atunci pliscul mai mic ! Ca să nu fie nominalizat pe lista suspecților c-au dat faxul ! Pliscul mai mic și să cultive pe Mitrașa Buțai, care copil de peoni fiind, se jucase mult cu tanchiștii, întâi când treceau diviziile spre Sofia, Belgrad, Tirana, Budapesta, Praga, Varșovia și Berlin, apoi când s-au întors să se repauzeze la forturi și să se mai exerseze de două ori ani câte șapte, forțând Hodivoaia și Ampoița, pe când pedestrașii alergau după dropii și nevăstuici de stepuliță. Mai avea și ACUM și se juca cu ele pe la primărie, tot felul de insigne cu Lenin, steluțe aurii, autografe, tuburi de cartușe, fotografii…
Mohorții mă-tii !
Voce fioroasă, de macho, de măciucar tânăr și musculos, bronzat de ultravioletele de la Machu Picchu și tencuit fin de pulberile prășitului. Un uriaș întors cu fruntea și cu botu-n soare… Provocare evidentă ! Mascul dominant închipuindu-și că zăbava la stănoagă este sorbire nu estetică, ci concupiscentă a întregului potențial al femelelor prășitoare de ananas. Ca și cum s-ar fi adus astfel atingere obiectivelor lor de referință sau ariilor curriculare. Manifestându-se cu grosolănie astfel, de fapt, un nedelicat vot de neîncredere în capacitatea fiecăreia din neveste de a-și păzi opționalul de un evantai de ispite, dintre care, mitic, aceea a călătorului ce-și mestecă în sudoare bolul de coca, pe catâr sau la stănoagă, este și cea mai percutantă.
Mohorții mă-tii !
Profule ! Dirigule ! Dascăle ! Belfere ! Cărturarule ! Dresorule ! Cadru… didactic ce ești ! Da’ tu n-ai nici o treabă la ora asta ?
O sudoare funerară plimbându-se ca un glonț de gheață pe biata lui șiră de cal de povară, încovoind-o cum, în experimentul deobicei frontal, integrat în lecția de predare-învățare Dilatația și Contracția, flacăra de benzină a spirtierei (că alcoolul sanitar nu mai ia foc !) îndoaie o lamă bimetalică aparent rigidă, sub supravegherea fetei părintelui Ankifie, Haritina-Erotiida, profă de fizică, de chimie, de tehnologie, de consiliere și de obționale, poreclită Molecula datorită năzuinței de a-și axiomatiza conținuturile, începându-și invariabil procitania-evaluarea cu solicitarea definirii moleculei ca cea mai mică particulă dintr-o substanță care mai păstrează proprietățile acelei substanțe…
Miniaturizată cât o așa particulă, inimă de prof palpitând ca un peștișor scos cu bruschețe din Ampoița sau din Hodivoaia, și Dudulac nu se putea corecta să nu-și reprezinte cum o haită de oameni de bine te-ar demasca la Sala de Studii Unu a Bibliotecii Academiei că tu nu ești de umanități, dar te-nfrupți din presulică, ci de bio, și toți acei tineri protofermieri, dotați cu sape cu tăiș alb-lucios ca de topor, s-ar repezi asupră-ți, înconjurându-te cu profesionalism, fără scăpare, și dându-ți de sus de tot cu uneltele în creștet, scormonind în creieri, ca și cum ar da crezare glasului pământului că tu, ca un Ion polimorf și provenit la noi în Drujba, ți-ai fi asumat ca golan răspunderea de să le evaluezi nevestele la toți !
Tu-ți morții mă-tii !
Chicote înfundate de cazați la internat. ACUM cadrul… didactic Moluscă se simte și o ia din loc, mână măgarul care produce zgomote nu note muzicale, ducându-se-n opționalul mă-sii. Chiar că nu mai poate fi la mijloc nici o confuzie, nici o speranță în vreun parteneriat, pornit de la sfatul părintesc și competent că nu așa se prășește păpușoiul, ca cum ar fi ananas, cel puțin în uie, unde ăia dau cu erbicide-n buruieni !
Gălușca mă-tii !
Nu Gălușcă se zice, băi dobitocilor, ci Moluscă, moluștele fiind o încrengătură cu șapte clase de vreo sută treizeci de mii de specii, iacă dar, dintre care aproape o treime fosile, mai cunoscute fiind azi melcișorii, scoicile, bălosul limax de fântână și atât de lirica la osul ei sepie italiană…
Nici o speranță de dialog ! O pietricică țopăie pe asfalt, ca pe oglinda apei, se tot duce albă marmorean, cum au șlefuit-o milioanele de ani, cât se schimbă și relief, și specii, timp destul să se tragă oameni din vite pe pământul ăsta trist.
Nu mai e loc pentru nici o iluzie, Dudule !
Mai bine te uiți în altă parte și plângi. Spre forturi, spre liziera de mesteceni, spre imaș, spre Popas… Da, Pădurea… De fapt, ar trebui la fața locului s-o predăm magoților toți slujitorii școlii odată : eu să identific speciile vegetale și animale, aspectele ecologice ; Haritina să explice fotosinteza, ploile și alte fenomene bio-fizico-chimice, Calițoiu să numere copacii și să le estimeze valoarea de piață a lemnului ; Ciomolunga să ne spună unde ne aflăm geografic și ce scenarii cu relevanță istorică s-au jucat în acest loc cu forturi și cu sârmă ghimpată pentru deportați, vestit azi în presă grație cascadorilor care sparg din mișcare TIR-uri pe magistrala Nord-Sud ; Răzvana și Didina să gloseze alternativ cum e cu de-ale codrului în literatură ; Corela Drob să repete demersul ăsta-n artele plastice, iar Sorela Blaster la muzică ; musculoasa Muriela Tulup să ne vorbească de efectul benefic al aerosolilor de pădure, recomandând joggingul matinal pe cărăruie, poate și fitnessul printre crengi, concurând maimuțele urlătoare guriba… În fine, finuța educatoare Cicela Ghevara ar putea să ne rețină c-o prelegere despre paradigma modernă a libertății în junglă, despre imperativul de a crește după principiile lui Jean-Jacques Rousseau, pe măsură ce ne urbanizăm, copiii în pădure, cum se va și realiza visul maslowian al Școlii pilot modulare româno-euroatlantice Foma Akimușkin în locul academiei de tanchiști de pe vremuri. Poate-ar putea și popa Panda să ne improvizeze ceva despre sihăstrie sau despre pădurea ceea neagră a păcatelor văzute retrospectiv… Și totul, abordat ca un picnic, aducând Teofan Davidovici Filatov, ca director, de la Raketta de-ale gurii… Și chiar noi am contribui fiecare cu ce va putea !
Vai ! ce cald este și ce mai acțiuni utile și plăcute în echipă am putea planifica, ca și activități extrașcolare în timpul liber al elevilor – și al nostru !!! – dacă ne-ar mai mări și nouă ăștia leafa, de să scoată SISTEMUL din bolșevismul că ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim !
E cald, Malașa, e cald și poate că, pe unde-ți paști tu bivolițele, ca o laponă elanii vitali, te-ai descheiat la obiectivele tale de referință cupuliforme și propulsive, pe care eu, în reveriile mele singuratice, le-am botezat Docika și Zorika, ca pe perele Cențicăi și ca pe perișoarele Vanessei, tocmai pentru a-mi reaminti în eternitate că mie, de ACUM înainte, până la deces, îmi este interzisă pe pământ fericirea, Fericirea cu f mare, până ne vine-n familie prima tranșă de la loteria animalelor, și fundamentez o știință nouă, oligopedagogia, demascând cum îi strică cimpanzeului educația dată de mine cetatea oligoeducativă prin : tembelizor, cazinou, presulică, familie, bordel, cartier și chiar prin câinii vagabonzi, care sunt în acest nonsens mesajul upercutclasului către vidanjclas, că așa s-ajungă și copilașii voștri !… Finalitatea demersului meu fiind o revoluție în mentalități, Malașa, o zdruncinare încât când se mai duc Mișa, Grișa și Epișa să-i impoziteze Staruhei Izerghil știubeiele din poienița de la izbuliță, cotoroanța să nu le mai zică așa vă-nvață, mă, la școală curvele alea ?, cum i-a șituit ea până ACUM, ci așa vă-nvață, mă animale imparicopitate, tembelizorul sau presulica ?
Pe lângă prăpăditul pieton, care n-ai fi zis că visa la lichidarea exploatării profesorului inferior de către universitarul de-i impune structura bisemestrială a anului școlar, manuale inaccesibile cercopitecului și reciclări costisitoare, fulgerau, ale altora, mașini după mașini, și mai jigărite, și mai modeste, dar și unele orbitoare de tot, care, să slugărească el zece vieți la școală la Filatov la Drujba la iepuri, și nu le-ar putea achiziționa niciodată din leafă. Pe cinstite.
E suferiiiință, e nevoie mare de alcool, de nițică chicha măcar, dacă pentru tequila e prea cald. Și nu, nu-i o oază de halucinație, e chiar Popasul, mânca-ți-aș familia făcută mici ! Popasul lui nea Fane Ciuvîrin, copii ! Iacă dar, Popasul cu ale lui specifice, la umbra hanului cu acoperiș în șa, ca la casele ex-canibalilor Batak din Sumatra, niște mari și verzi ca obiectivele tale cadru, Cențișorule, fir-ai a dracu tu cu opționalul tău de l-ai înghețat ! binecunoscutele, dezgustătoarele-ntr-o republică, de persecuta Pușa berea asta, umbrele regale Tuborg, dar am eu bani la mine alții decât fonciirea, decât fondul clasei și al școlii, copii ?… Uite că nu prea am !
Teren mai jos puțin decât satul, inundat cam o dată la zece ani, dar bine extins și aprofundat în mijlocul naturii alcătuite din platani, castani, arini, tamarini, delicați avocado (Persea americana) aduși de Iordanka din Cuba, pentru fructul lor cu coajă groasă, de un verde amfibiu, pe care-l feliază-n salate de excepție, apoi niște mesteceni sădiți poate de ultimii tanchiști, pe care se răsucesc curpeni, liane, corzi de kiwi, totul peste o iarbă yuyo cum doar la cimitir crește după ploaie, ea legând în perspectiva legalizării prostituției benzinărie, angrou, albergue, căsuțe de camping străjuite de chiparoși unduitori ca niște lungi flăcări funerare, local familial, un ring de dans, iacă dar, spații comerciale apucate, copii, acoperit cu hârtii de licitație aranjată mai pe nimic, garantat pe la bănci tot cu aceste bunuri ale norodului truditor, după falimentarea complexului de stat, căruia i s-a schimbat doar firma, din Popas Turistic, în Restaurant local familial cu specific național românesc La familia Morometzilor, dar vorba ACUM este : intru sau nu intru în fondul clasei ? Îmi dai tu din CAR-ul tău, Cențico, să acopăr gaura ? Se tot întreba-nsetat Moluscă, zărind dincolo de gardul de bambus spart de un fel de poartă oltenească sculptată de un fel de Brâncuși, întâi tricolorul înălțat pe o lance albă și subțire, apoi drapelul uie fâlfâind liliachiu imediat dedesubt, ambele impregnate cu aromă de mititei din tocătură de lamă, de alpaca și de țigaie, provenit de la grătarul fumegând mai jos, iar sub un măreț tufan în care se zbenguiau maimuțe saki, cine-mi bea și tăinuia la o masă completă ?
Stăpânul locului, arțăgosul impexar Stiopa Ciuvîrin, cu primarul Mitrofan Buțai, cu șeful de post Aleksașka Agheev și cu – ceea ce făcu pe Moluscă să amețească anticipat folosirii degetarului de mescal turnat în halba de chicha, de bere oranj din porumb – don’ general Vasea !!! Da, însuși generalul Vasili Lukici Hlopov al nostru, ca guest star, căruia șeful executivului local tocmai îi demonstra-n local, familiar, ca unui inspector al inspectorilor și nacealnic al nacealnicilor și cinovnic al cinovnicilor, dar și partener de triadă, că AUTONOMIA LOCALÃ presupune nu doar personalizarea școlii printr-un divertis curricular de până la o treime și prin clase cu plată conform intereselor meschine ale mezelclasului drujbean, ci și prin asumarea finanțării exclusiv de către primar, exclusivitate incluzând nu numai a dispune discreționar de patrimoniu ci și de fondul de salarii de la minister, ca să poți plăti după rezultate numai pe care muncește, esența descentralizării fiind ca Cachita Dolores să aibă-n numele meu decizia finală în materie de angajări de cadre.
„Băi Vasea – îl ținea primarul de bărbie pe oaspete, într-o tovărășie de pipiripao, de bairam, de guleai – dacă EU nu m-ar fi ajutat Dumnezeu să rămân stăpân pe Drujba mea, ci m-ar fi rotit manager ca tine la Căgiurzia, pe resursele… umane, ca să le iau EU șomerițelor intelectuale interviul la intrarea-n arhipelagul școlar, ca la vamă, să-mi bag extinderea, nea Vasea, dacă le-aș admite să-l înceapă măcar, concursul, decât la gagicile cu obiectivele cadru extinse – coifiura, farurile și muianul – impecabile ! și cu cele de referință obligatorii pentru un trunchi comun, cum ar fi balcoanele (decolteu extins pe toată plaja !) și lifturile (interziși pantalonii !), în cea mai perfectă regulă ! Ca să nu mai zic nimic de estetica ariei curriculare în contextul permisivității evaluării de către mine și, după, de către oamenii sau prietenii mei, că va fi probă e-li-mi-na-torie ! din moment ce vorbim că școala trebuie să devină o unitate de deservire ofertantă CÃTRE AUTORITATEA LOCALÃ, adică EU ! Ca să-ți fie și ție drag, ca om, să intri-ntr-un astfel de local, c-un fel de trac, ca-ntr-un dormitor de stewardese sau ca-ntr-un cămin cu fecioare antrenate pentr-un concurs de misse ! Că pavoazarea ACUM se face la orice firmă din lume, care vrea să-i ia banii la un om, doar cu manechine care se râde politicos și ofertant simbolic, dacă nu și efectiv, la tine ca client ! Și-n afară de tovarășele calificate, dragă Stiopa, de fapt eu n-aș angaja, în Drujba mea, nici o suplinitoare nesupusă la un tribut de data asta colectiv în natură, ca s-o evaluăm toți cum face și-n mijlocul naturii, de ce nu chiar aici-șa la Popas la tine ? dacă-ți bagi dușuri calde la căsuțe la camping, că la han e un fel de zăpușeală stătută, oricât aer condiționat ai ventila, fiind și normal să se lucreze diferențiat cu începătoarele după un criteriu obiectiv de atractivitate, iar titularizările definitive, aoleu mamă ! alea nu le-aș aproba, dragă Aleksașka, decât pe șpagă serioasă, că e concurența mare, cu whisky nobil și țigări aristocrate pe birău și cu prețurile de începere a licitației în general cunoscute din gură-n gură, în funcție de post și de școală, pentru aceasta impunându-se ca un fel de urgență a se realiza, băi Vasea, evaluarea și ierarhizarea de către brigăzi tematice de îndrumare și control, a tutulor unităților școlare din punctul de vedere al accesibilității lor la navetă și din, deloc neglijabil, acela al calității vieții veșnice ce se duce acolo, dacă e directorul scârbos sau dimpotrivă, e un dulcic, un pulido, respectiv dacă sunt urangutanii de părinți reclamagii, dacă se simte și ei la o ocazie cum ar fi corigența sau examenele terminale sau la diverse zile mai onomastice, ori măcar barem dacă au posibilități sau influență să te mai sprijine cu niște chestii la niște probleme care poți să le ai personal, că e leafa inconsistentă, sau chiar în școală, pe bază de sponsorizări dezinteresate ! Și să se termine cu titularizarea asta pe viață ! Care nu e deloc stimulativă-n muncă, când ești o femeie sigură pe post ! Cum nu e bine nici în practica vieții, să fie sigură nevasta de bărbat, c-atunci nu mai e de casă, e de fabrică, ea îl neglijează ! Te faci a dracu-n școală și mai ești și bătrână, și schiloadă, și înfumurată, chit că n-ai rezultate, ca aia cu sifoanele, așa, ca Nașpa ! Ce, eu sunt ales aici pe viață ? Ei, ai dracu !… Unde e atunci social mobility ca de spermatozoizi a societății deșchise (open society), cum ne cere șmecherii din uie la noi ăștia din muie ? Nu e, dom’ le, nu se există ! Contractul legal de muncă cel mai benefic e să se întocmească anual, pe durată strict determinată, din septembrie până pe la iunie, să le văz eu atuncea în fiecare vară, fără concediu de să mai lectureze CÃRÞI, să le am în special pe încrezutele guberniei, pe Sorela Blaster, Muriela Tulup, Vizdela Socrates-Cucuteni (chit că mi-e nepoată !), Cicela Ghevara sau chiar pe Corela Drob ! că se poartă nedelicat cu Aleksașka al meu, reacționara, câteodată dându-i undă verde până la inundație și câteodată pretinzând că e pe roșu !… Nu-i așa, dragă Sașa ? Ba așa-i !… Ayyyy ! și să le trag eu pe video cu camera ascunsă cum îmi mătură ele cu ariile curriculare treptele primăriei, tot așteptându-mă c-au o treabă confidențială cu mine și mereu se-ntâmplă de nu mă găsește, ba plecat, ba ocupat !”
„Cu adevărat important este – îl dăscălea nea Fane Ciuvîrin, cu cicatricea împurpurată de indignare, tot pe marele vechil Vasea, ca pe un mai tânăr element de perspectivă – să verifici, frate drag, ca un prudent manager, cu mult înainte de angajare, dacă o salariată mișto okeizează că ți se dă, trecând cu ea o-bli-ga-toriu la testul inițial, deoarece ulterior devine migălos fără acest precedent plăcut s-o mai evaluezi continuu-formativ sau final-sumativ dacă se mută, în scop de diagnoză ce știe să facă, prognoză dacă va mai accepta, selecție ca să-ți faci topul auroral al haremului și certificare a competențelor la ce se pretează, în caz că vrei s-o plasezi-orientezi mai sus ierarhic în graful triadei noastre ! Fiind căcăcios pe urmă, în caz de refuz, să dai notă explicativă când te-o reclama la vreun protector al ei, în presulică sau la nevastă-ta că de ce-o dai, bă, afară ? Pe când, dacă ți-ai creat precedentul de test inițial de nivel cu ea, mai ales unul care i-o fi plăcut și dumneaei la opțional sau la aria curriculară, având în vedere și regula negocierii reiterabile că trebuie să lași profit și partenerei, atunci te poți baza la sigur c-ai s-o mai evaluezi oricând vrea extinderea ta să planifici acțiunea ! Uneori chiar și când se transferă !… Mai ales în condițiile când am auzit de la parlamentarii mei că și-n perspectivă salariul real în educație va manifesta trenduri descendente acut, maxima mizerie coincizând cu vara Eclipsei din anul Centenarului Căpitanului, 1999, după care, în Anul Eminescu 2000, vin alegerile locale, generale și prezidențiale și, dacă mai e pistonată și de-o lungă grevă, atunci republica răsprofilor nu va ignora influența acestor jeguri asupra gloatei nespălate, convenindu-se unele rectificări de salarii, după nimicirea lor completă de către prețurile tot mai elevate, dar o vacă, s-o ții, va rămâne în tot cazul mai rentabilă decât o învățătoare sau o profesoară fără vechime. Sau tot cam pe-acolo !… Ești de acord cu mine, Mitrodor, cum extrapolez trendurile ? Sau vei încerca iarăși să mă combați !” „Absolut de acord, Stiopa, cu un singur amendament !” „Care, domnule ?” „Pardon !!! Eu nu sunt domnule ! Mie mi te adresezi și tu, frate Stiopa, ori cu Mitrașa, ori cu domnule primar ales ! Fiindcă sunt alesul norodului ! Asta e ! Îăăăî…. Amen… Amendamentul că înnoirea-n educație este o amară iluzie dacă rolul conducător la contractarea cadrelor didactice nu este atribuit administrației locale, adică mie, ca factor reglator al acțiunii stihinice a legii mobilității sociale, care guvernează spermatozoidal și creativ societatea deșchisă ! Nu să-mi dea mie pe cap la primărie doar curățenia, paza, lemnele și întreținerea și alte plictiseli, iar arendașii și vechilii să voiajeze, să ia bani pe manuale și gestiunea fondurilor externe sau interne, să aibă plăcerile angajărilor, ba și să mai servească inițial, continuu și sumativ delicatese, formându-și burți de popă sau de iapă, când mâncarea e o problemă, autoinvitându-se la tot felul de inspecții speciale sau tematice de îndrumare și control ca și la diverse acțiuni metodice pilotate-n exces ! Aici e și veriga slabă : pe când justiția șade-n inamovibilitate, iar armata și biserica stau în ierarhiile lor rigide, măcar școala noastră trebuie să se democratizeze total, să devină o anexă spirituală a primăriilor, reflectând holist etosul local ! Asta este adevărata relansare a învățământului rural și vom face totul să accesăm la ea !” „Condiționând-o de a poseda asupra școlii o concepție ca despre o societate cu răspundere nelimitată, ofertantă de un divertis de servicii către părinți deschis non-stop, de unde rezultă și necesitățile de formare că să formăm la cadre toate bateriile de abilități, convingeri și deprinderi utile local ! – ricană maiorul Agheev. De exemplu, să-ți facă boul de Străchinaru un recensământ corect al animalelor domestice din comună, perfect, verosimil. Sau să meargă el din poartă-n poartă, ca pe vremuri când cu intrarea-n colhozul Drumul lui Lenin, și să lămurească gospodarii să manifeste un comportament ecologic mai european, nemaiaruncând pungile cu gunoaie de menajeră pe șosea, nici spre Căgiurzia, nici spre Cuțarida. Ca să nu mai vorbesc de să ia cu Cențica uliță după uliță, că e mai lămuritoare ca el, și să agite la urgentarea acțiunii de colectare de bani ca să băgăm gaze-n Drujba, întâi în centru la nomenclatură, apoi la cartofarii Galapagosului, după care-n tranșe stenbai și pe la unii amărâți !”
Deci, sub tufanul cu maimuțe saki, vipoii se regalau insistent cu berică verde, regală, la răcoare, pe când cadrul… didactic saliva, se chiora și trăgea cu urechea de după gardul de bambus, detectând cu amărăciune numele său, apoi pe-al Cențicăi, rostite nu fără scârbă de unsuroasele de pastramă buze ale plutonierului, care desigur c-a raportat stăpânilor săi că l-a identificat de dimineață cu batistă roșie-n piept, cum își legăna pe stănoaga Malașei Korneevna Bibikova, sub bolta de salchicheria, ciocații de lac, care oricât i-a frecat el de i se păreau a luci ca oglinda, pentru un expert în ritualul de paradă, ei aveau un pulimento care lăsa totuși mult de dorit, deoarece dăduse pe perie cu scuipat de ființă umană în loc de vacs.
Moluscă se uita năucit și nu știa ce atitudine să-și ieie din panoplia sa comportamentală, ca să nu pericliteze viitorul la familie, în timp ce se așeza cam ostentativ vizibil la o măsuță mov foarte însorită, făcându-se a nu-i fi observat pe proprietarii lui și așteptând, ștergându-se cu basmaua, pe Anfisa Barabanova, ca să-i aduc-o vodculiță de-aia de se da și la tanchiștii-n ofensivă, camuflată-ntr-o halbă oranj de chicha. Și iată, stimați cititori, că-l vede afară din joc și îl cheamă din deget la centru vechilul principal Vasea, cu mâna-n buzunar scotocind parcă după cartonașe galbene, de nu cumva-l va scoate chiar pe-ăla roșu, pentru că Moluscă frecventează cârciumi în loc să se fi dus la format prin contaminare la Fiokla Malafeevna la Liceul Trofim Denisovici Lîsenko la Cuțarida la acțiunea metodică de azi !
El s-apropie atunci șovăitor, câine flămând de dulău sătul, cu respect, târându-și ca melcul scaunul de plastic galben, spre marea indignare a lui nea Fane Ciuvîrin, implementându-se la beut între bestia de primar și dușmanul pe care i-l formase Inocencia, general plutonier Agheev, prinzând volubil a se jelui schelălăind încă de departe, cum unor cinovnici de rangul al șaselea unul de rangul al paișpelea, că el s-a urnit de-acasă pe șosea în costum cu ciocații după ce-a fiert laptele de la Docika și Zorika, pentru o audiență vitală pentru sărăcuții lui, Genaro (Gua) și Maricusa (Cica), având în vedere că când în vara lui 1996, am părăsit cu Cențișor apartament și facilități culturale la Căgiurzia, dooomnu Vasea, NOI, noi doi, patru cu puradeii și cinci cu Pușa, ne-am angajat aici-șa-n Drujba să relansăm învățământul rural luând în serios cartea de inspecție școlară, predând obiective nu idei, făcând dresaj nu inițiere, bazându-ne că ne mai mărește și nouă leafa, nu cu pân’ la 80 % ca-n Deltă sau prin pădurile lui Dracula, dar barem cât inflația lui Skaraoțki, și că vom primi… hm ! hm ! NOI VREM PÃMÂNT ! generale Vasea, dacă nu exact pe-al Pușii, domnule primar ales Mitrașa, atunci un lotișor ca de familie de apostoli formatori, veniți să luminăm satul ca pe vremea lui Spiru Haret !”
„Drujba nu e sat, băi incultule, e comună-n devenire orășel agroindustrial, întru ființă, cum spunea regretatul Constantin Noica, de la a cărui moarte, fizică, parcă nici nu-ți vine-a crede, frate Vasea, că prăznuim atâția ani ! – se lăsă Buțai pradă temperamentului său hrușciovian de shogun deși lectura cărțile esențiale ale omenirii. Iar pământ… nu mai am, Străchinare, fir-ai ai dracului ! Nu mai e teren de dat ! Dincoace de Spălătura nu mai există pământ ! Decât la popa Panda și la groparul Toska Bukamașkin, la cimitir, dac-ai vrea !” „Mersi, Mitrașa, nu vreau ! – îl respinse-n gând muribundul. Ia-ți tu cu mă-ta acolo ! Și cu Cachita Dolores !!!” „Nu e cazul ! Mai am de deschioșcărit Drujba, să cumpărați tot ce vă poftește suflețelul doar de la Statornicia mea ! – rânji tot în gând primarul. Și-n general, nu mă-ncurc eu cu noi terenuri, c-am deja mai mult decât pot lucra cu Salvador și peonii lui !” „Te-ai trezit cam târzior don’ profesor cu pământul !” – surâse calm pe sub mustața-i stalinistă Generalul, bine informat asupra a toată mișcarea de cadre din mica noastră gubernie și uitându-se lung la ring, la platforma circulară de beton pentru dans, conturată de ierburi ca o farfurie zburătoare, poate deja zguduit de intuiția că pe una mult mai mare, cu diametrul de vreo patruzeci de metri, ai putea oricând, mutând glasvanduri, să improvizezi o școală modulară, perfect adecvată actualei mode a divertisului curricular, când nu mai există două instituții educative care să aibă aceeași machetă de oferte de parcursuri, din aceste fulgurații, pe care le avea simultan Dudu Străchinaru privind unde privea stăpânul, cristalizându-se proiectul Școlii pilot modulare româno-euroatlantice Foma Akimușkin de mai târziu.
„Așa-i ! Așa-i ! Recunosc că m-am trezit ! M-a zdruncinat Cențica !… Dar de ce să fie târzior, Generale ?… Un obiectiv imobiliar, cum e iubirea de moșie, poate fi urmărit în justiție până-n pânzele albe ! Totul e să am avocat bun de gură ! Și-l am, numai că nu mi-l prea ascultă nimeni ACUM, dar o să-l asculte mulți când om ieși din muie ca să penetrăm în uie ! Iar în acest context al lucrului bine făcut, aș atrage cu respect atenția tuturor celor prezenți că, domnilor intelectuali, dar pentru numele lui Dumnezeu, NU AȘA se bea o sticlă de bere ! fie ea și cu însemne regale pe etichetă într-o republică a răsprofilor ! Berea… berea ca băutură pentru simulări a fost inventată de egipteni, care o asortau cu multă carne de dromader, desigur mumificată-n salpetru ca să nu se strice la căldură, de ajungea la destinație neagră și uleioasă ca a tatu-ului ! Pentru noi însă, la această latitudine, berea după bere, fără niște mici mititei condimentați de să râgâim alături, e durere fără mângâiere, e sesiune fără moțiune, e ca ovarul fără pistil, subiectul fără atribut, eseul fără compunere, ipoteza fără concluzie, grănicerul fără frontiere și nevasta fără telecomandă la tembelizor !!!” „Hopaaa ! Multă bere vei fi convertit în pișat la viața ta, profesore !” – medită Ciuvîrin, de i se înroși pe tâmplă cicatricea de când îl atacaseră-n benzinărie niște domni mascați, pocnindu-l cu latul săbiuței și al șișului, să mărturisească unde e cheia de la seif, dar rezistase până sosise Agheev, ajutându-l și salariatele, strigându-i de prin tufișuri că nea Fane, nu ceda, noi suntem de partea ta !
„Multă, puțină, consumată însă creativ ! Că dascălul, patroane, se-mbată dintr-un degetar de mescal cât nu poate peonul dintr-o putină de aguardiente sau de whisky !” – insistă Moluscă, dărâmat mai degrabă de soarele stepei decât de cupa rece și transparentă, din care abia de-și spălase mustățile-n spumă, nevoind el să intre pân’ la cot în fondul clasei și anticipând că pișălăul ăsta de iapă turkmenă oricum nu-i amețește gândirile nocive, din moment ce era dependent de-un sortiment de vodcă locală, fatal ieftină și găuritoare de orice blindaj, poreclită de inspirații părinți cărora le mai tălmăcea Sămănătorul pe la câte o Katiușă, genocid, de te-mbătai tun numai auzindu-i comandând-o pe un ton imperios, ca niște tanchiști biruitori.
Nea Fane Ciuvîrin, hangiul, parcă ar mai fi voit să-i zică ceva de sus, ca de la mezelclas la un jeg didactic, că de ce-l… complexează pe Frecardo al lui dându-i sistematic mai mulți de zece Esmeraldei Malașei, dar intrusul păzit de îngeri avu o presimțire, se decoloră și începu să bâțâie spasmodic din ciocatul stâng, de frică să nu fie alungat în pumni de badigarzi de la acea masă festivă unde, poate pentru prima oară-n viața lui, se conversa la o bere regală, nu chicha din cucuruz, cu nu mai puțin de patru vipoi !!! Se gândi nostalgic la cât s-ar fi gudurat, dac-ar fi știut de atâta cinstire, părinții lui biologici, se înduioșă de propria lui milă și începu să plângă ușurel că : „Ne mai mărește, bre Generale, sau nu ne mai mărește ăștia și nouă leafa ? Că eu o duc în cârcă pe Cențica și ea poartă pe umerii rotunjori pe Gua și pe Cica … Și anticipez că chiar după creșterile cele mai consistente imaginabile rezonabil pentru Anul electoral Eminescu 2000, când se va anunța sfârșitul creșterii economice negative, doamna mea, învățătoarea de Cențica, tot n-are cum să devină mai rentabilă ca o vacă, s-o țiu ! Și atunci, din ce să-i mai satur pe toți trei ? Din părți, ai ? Ce mă fac eu, mă Aleksașka, dacă moare Cențica mea ?… Că nimic n-o oprește să mă lase și să se coboare-n negrul mormânt, în Hades, la mă-sa și la nea Mielu, patroane, ispitită când ar păți ceva oribil vreunul din copilași, iacă dar, dacă Maricusa, fata mea !!! și-ar pierde virginitatea absolută, sufletească, ori, vai ! vai ! vai ! prințișorul de Genaro, dacă l-ar corupe cineva ca trubadur să se dezbrace pe la vreun club feminist, fiind el hirsut mai ceva ca mine ! Sau dacă se-mbolnăvește de dus la spital vreunul din noi ! Care la bugetari e ca și moarte sigură, că nu se uită nimeni la tine, se uită toți numai după privatizații generoși ! Și ca strategie de termen lung, unde, cine, cum, când, de ce, în ce scop mă ajută, dom’ primar, să le găsesc la puradeii mei, de mă mândresc cu ei, niște locuri de muncă care să fie și ușoare, și de perspectivă, și stabile ? Și care să le plătească salarii, nu un fel de alocații ! Iar de pământul Pușii cui să mă rog sau să-ntreb ? Pe cine ? Când ? Cu ce ? Pentru cine ? În funcție de ce ? Băga-mi-aș extinderea-n el de pământ !”
„Păi du-te și dumneata, să-ți dea salarii la copii, pe la care i-ai votat și ai alergat pentru ei compatibil cu Gabi Szabo ! – zise cu răceală ea însăși o judecată de mare valoare primarul Buțai și chelia lui hrușcioviană lucea ca un bloc de gheață la Kaliningrad. Du-te cu Genaro și cu Maricusa ta pe la Piața Universității, că se dă de la balcon de la Geologie servicii la toți golanii, c-au luptat și-au câștigat !” „E o scorneală, domnu Agheev ! E o manipulare ordinară, domnu Vasea ! -– se trezi că tremură ca aripioara de colibri Moluscă. Am fost eu golan, dom’ le ? M-a văzut pe mine cineva, patroane, la Piața Universității ?… Pe miiine ?… De când se iau, dom’le, soacrele în serios în țara asta ? Că de la Pușa Romero mi se trage, că ca-n orice casă-nghesuită, îmi mai reproșa, sărmana, după vreo curda cu Ninel Calițoiu, neputând suferi ea aroma de pinga sau de chicha, mă mai lua cu voce tare că te-a adunat de pe drumuri Cențica, golanule ! Și vecinele au luat-o de informație pertinentă ! Eu golan, dom’ le ? Eu care din aproape în aproape, prin condiționare operantă, prin școala vieții, prin action learning mai dihai decât prin logica cercetării, am ctitorit aci-n Drujba noastră o nouă știință, o știință de tranziție, oligopedagogia, cum antecesorul meu Henri Coandă ne-a lăsat avionul cu reacție și ozeneul, un inginer Gogu Constantinescu – sonicitatea, folosită și la casetofoanele japoneze, prietenul meu Emil Racoviță, biospeologia, iar multilateralul nostru eseist Ștefan Odobleja cibernetica consonantistă, adică Internetul…”
„Oligo… ce, domnul diriginte ?” – nu reuși Anfisa Barabanova a-și reprima muieritatea cu aromă de fripteuză în vreme ce, grijulie ca cu muniția-n stare de necesitate, repartiza distinșilor consumatori câte cinci mici cilindrici, procesați la un mangal de araucaria, adus în săculeți de hârtie maro din magazia de tablă ondulată a Popasului. „Oligopedagogia, Anfiso scumpă… Oligopedagogia !” – o recunoscu Bonobo cu plăcere de evaluator gubernial pe fosta premiantă, zăpăcit retrospectiv de obiectivele de referință și de ariile curriculare percepute angrou la stănoagă la pod la Spălătura, contemplând cu atitudine participativă față de muncă prășitul cucuruzului și ananasului pe pământul Pușii, de către sclave goale ca pe plajă la Acapulco, la Havana sau la Rio de Janeiro, cobind ele a încălzire globală, pe când aplicau cu sapa agrotehnologii din secolul veselului boier Vasile Alecsandri.
Deși Bonobo o scana reflex, ca anatomist și ca mascul chinuit de acea EXCEPÞIE DE LA REGULÃ necesară Inocenciei pentru a devansa-n stenbai o primă tranșă de câștig la loterie și poate pentru a-l zdruncina pe el să se trezească la realitate, Anfisa nu era tot atât de dezbrăcată ca prășitoarele, și nici n-ar fi fost de dorit, fiind și așa competitivă sexy nu numai pentru că muncea ca o albinuță pentru stupulețul ei, ci și pentru că purta o ie drujbeană tipică etosului local, care-i valoriza până la valențe de air-bag balcoanele parcă siliconate-n uie, mai propulsive decât ale Malașei, deși nu tocmai cupuliforme, și o fustiță decupată dintr-un ațâțător taurin postav roșu, croită așa înalt pe suspensii tocmai pentru a evidenția lifturile ei de balerină de la Bolșoi, parcă puse ostentativ la exterior cum le au unele arhitecturi străine din oțel și sticlă – salivă Bonobo și înghiți în sec, împins spre această comparație de ciorapii ei negri, ornați cu rețele fine de romburi, iar rombul, afirma Calițoiu la Katiușa la un degetar de mescal, este cea mai obscenă figură din geometria euclidiană !
Dare-ar dracii-n opționalul tău, Cențico ! de vrei s-ajungă-n paragină el, nefuncțional !!! șoptiră-n bere buzele lui disperate de necunoscutul comportamental de la noapte, când se va trece la ghiduri de evaluare adulte pe telecablu, respectiv la doine și balade cu strigături obscene, vizavi de blocuri, în discotecă la… Katiușa !
Și avea dreptate, pentru că tocmai indecizia lui dinaintea sexului frumos, al colegelor sale, confundând taxonomiile, i-a deschis vara trecută ochii verzi doamnei Străchinaru că trebuie făcut ceva cu el ! Fiindcă animalul dovedise o flască tărie morală la examene la Cuțarida, când convocate fiind mai multe cadre decât trebuia la supravegheat, s-a ajuns la selecție artificială-n lupta pentru existență : deși cheltuiseră egal pă transport, numai unele aveau să intre, ca la futbol, în joc, iar altele aveau să stea pă banca de REZERVE și să primească doar o… adeverință către Filatov că s-au prezentat, bună de șters la aria curriculară cu ea, deoarece deosebit de regele nostru fotbalul, n-aveau să fie retribuite decât alea de-au supravegheat efectiv ! pentru fraierii respinși socotindu-se deranjul ca o banală atribuție de serviciu, în calitatea lor de sclavi ai statului, care oricum n-ar fi citit CÃRÞI în acest răstimp, și se pusese atunci problema că cine să cedeze să nu i se plătească cele patru ore cât se socotea activitatea – mai rămăsese o singură rezervă de stabilit după izgonirea de la bani a începătoarelor de coaliția vârstnicelor – și aia nu, aia da’ de ce eu, dragă, iar ailaltă că da’ de ce opționalul mă-tii eu, fă curvo, care ieși seara la magistrală cu soru-ta, de s-a ajuns că de jenă s-a oferit Dudiță de galanton, că vă rog respectuos să mă treceți pe mine-n rezervă, parcă tocmai pe el, om cu doi copii mari, l-ar fi dat banii afară din apartamentul Pușii !!!
Iară cât s-a tot plimbat el observând științific cum dădeau niște rândunele puișorilor lecții de zbor, afară din perimetrul școlii conform instrucțiunilor, așteptând-o pe dumneaei, care câștiga bănișori la familion în acest timp, obișnuit să plece de mână ca doi hulubi iubeți cu rata, cuplați la un nivel cvadruplu – cognitiv, afectiv, motor și relațional – a avut Inocencia, supraveghind, REVELAÞIA DE LA CUÞARIDA : dacă nu fac EU, chit că-s muiere, ceva ca să se salte și familia mea din vidanjclas, cu așa muj molatic și serviabil, bine poreclit Moluscă, n-am la ce să mă mai aștept de la viață ! Sărăcia, libărcile, termitele și păduchii lați, cei periculoși prin evaluările lor punctuale, ne mănâncă și pe mine, și pe copii, cum m-a avertizat și mamica dacă-i aduc de pe ulițe golan în casă !
„Anfiso – necheză nea Fane Ciuvîrin, trezind pe prof din reverie când puștoaica sfârși de diseminat rațiile de mici și o luă spre baraca pe pneuri – așa te-am învățat eu, fa, o… olingo… din aia ?” „Oligopedagogie ?” – surâse angelic salariata. „Olin… Olingo… Vezi în morții mă-tii că n-ai făcut FIGURA !!!” – mugi el în cele din urmă, parcă supărat pe el însuși că ea n-aplică ce-a-nvățat-o...
Tânăra nevastă cu coc se îmbujoră toată ca un rododendron, apoi zâmbi serafic, scăpă pe cimentul udat de dimineață tirbușonul nichelat strălucitor și se aplecă din mijlocel, în echer, ca să-l ridice, perfect gimnastic, fulgerător, cu genunchii neîndoiți, cu fața spre pădurea de mesteceni și cu aria curriculară spre clienții încântați de romburile euclidiene ca de-un reușit pamflet sau ca de-o epigramă de tractir !
Apoi se tot duse la sarcinile ei de serviciu la grătar, nemaiîndrăznind să dea obiectivele cadru, albastre ca cicoarea și genoase ca la junincă, cu domnul ei diriginte, Dudu Străchinaru, care o povățuise să fie-n viață cinstită și ascultătoare, formându-i și aprofundându-i capacitatea de a anticipa consecințele unui comportament deviant de la contractul de muncă.
„O nouă știință, bă ?” – tresări șeful de post Agheev, dar își înghiți repede întrebarea, cu privirile tocate-n mașina de mici, curios dacă este comestibil în sine colorantul alimentar de le imprima roșeața asta, de prospătură zmeurie instigând la a da banii pe ei și a-i consuma fierbinți.
„O știință cu oligo-freni, oligopedagogia asta ? – păli și tresări ca mușcat de-o năpârcă yarará nea Fane Buțai. Băi acesta, să nu te prinz cu handicapați și nici cu copii bobletici în Drujba mea, Moluscă, c-am raportat deja la Strasbourg că n-am !”
Vasili Lukici Hlopov, sorbind berea și făcând spume că oligo e mic-insuficient-sărac-slab în număr, alde ped copilul performant, iar agogos o fi impresarul lui, care pe vremuri poate că-l și pedofilea, se temu și el că știința mujicului inovativ de pe moșia sa e chiar defectologia ca știință a instrucției pentru deficienți, pe care dealtfel marea majoritate a cadrelor o ignoră-n loc să se bazeze pe ea, însă plănui să-l lase la băutură să se mai demaște și abia pe urmă să-l îndepărteze din SISTEM, dacă periclitează interese de pe relația cu uie.
Profesorul Străchinaru însă, se încăpățâna să nu le explice nimic mură-n gură comesenilor, șuierând enigmatic prin caninul lipsă, deoarece își propusese să-l uimească pe General cu arta sa didactică postmodernă, aplicând cu primarul, plutonierul și patronul metode active, participative, creative, permisive, compatibile uie, anume conversația euristică, studiul de caz, învățarea prin descoperire semidirijată, revelația magiei prin pățanii cu o magopață, brainstormingul, coalizarea semidoctă, jocul de rol într-o scenă de roman autoreferențial postmodern, sinectica, problematizarea acută, metoda socratică a avortării Ideii, algoritmizarea și altele.
„Care este obiectul ei și ce ne poți preciza despre metoda noii tale științe ?” – își ieși din pepeni primul tocmai Vasili Lukici Hlopov, dealtfel sincer admirator al preocupărilor inovative ale iobagului și, de ce nu ? generos coautor la vreo operă străchinară publicată-n doi în uie, chiar deosebit de cooperant, deoarece-și formase cu vârsta un stil de viață echilibrat fizic, intelectual și emoțional, fiind capabil să valorifice resurse umane în vederea autorealizării până la zece-douăsprezece manuale alternative și alte titluri de cumulat în curriculețul vital.
„Ia spune-ne și nouă – izbi în masă cu pumnu-i bătătorit, de karatist, Aleksașka Agheev – să ne luminăm și noi ăștia mai redușii mintal, învățătorule, ce ți-e și cu oligopedagogia asta, că doar nu numai adormita de Malașa Korneevna Bibikova are dreptul la revelație, al cărei muj, phiiii !… Păi când s-o repezi Harneală de la facultate, măi creștine, că sunt informat c-a depus cerere de suspendare a executării pedepsei pe motiv de dres țigla pe grajd, și prin urmare vine acușica, și o să ia referințe de pe la babe că cine a evaluat-o pe nevastă-sa mai mult -în top – adică tu, care-n loc să scoți banii ai pichetat-o ! – eu zic că se titularizează Vizdela Socrates-Cucuteni pe catedra și iepurașii tăi !”
„Obiectul și metoda oligopedagogiei – replică Vasea în locul paralizatului cu obiectivele cadru belite de spaimă Bonobo – dacă o asemenea știință poate exista în sistemul celor pedagogice acreditate, eu consider c-ar trebui să repete ontogenetic obiectul și metoda PEDAGOGIEI ca atare, numai că înfățișându-se intelectului – și obiectul, și metoda – puțin mai sărace, mai anemice, mai moi, mai oligo, cum ajunge faptic și concediul meu față de al unei învățătoare fără griji manageriale, deci de niște dimensiuni direct proporțional mai mici ! Ca la triunghiurile asemenea : ai Piramida de granit din deșert și, redusă la scară, piramida de carton din dulăpiorul cu echere și compasuri al lui Calițoiu. E pasionant, dom’ le ! Adică un breviar simpatic ! Putem scoate bani frumoși pe el, tipărindu-l în sute de mii de exemplare accesibile ca preț, dotând pe fiecare purtător de catalog cu o minipedagogie de buzunar !”
„Sute de mii ? – căscă Agheev obiectivele cadru. Păi asta e mai mult decât o armată ! E un partid, domnilor !!!”
Deși cu sugestia dezonorantă că obiectul lui Bonobo este disproporționat mai mic decât al pedagogiei uzuale, intervenția reducționistă de trăgător de concluzii și de specialist în procese-verbale, antrenat în nenumărate lecții deschise și inspecții de grad sau rutiniere sau tematice sau însoțind vreo brigadă de la minister sau câte o delegație din uie, umplu de respect pe toți. „Pedagogia acreditată – urmă el punând obiectivele cadru pe Sașa Agheev – cam știe toată lumea ce este. Știe din practică, fiind imposibil să-ncapă-ntr-o definiție imensitatea sarcinilor care le revin atât geniilor cât și ciurucurilor… didactice, unele incalificabile. Ca să zic așa, domnilor, pedagogia este știința educației în sens larg, extins, iar obiectul acestei științe – însușirea de către noile generații a înțelepciunii de care au beneficiat leaturile mai vechi, profesioniste, care le preced pe ele și care, cu grele sacrificii, durară tot-tot-tot-tot ce e măreț și azi în România…”
„Și nu prea se mai obsearvă bine din cauza chioșcurilor amplasate ilegal !” – completară plutonierul și primarul.
„Eu am crezut – mărturisi cu perfidă naivitate Străchinaru – că activitatea formatorului este și puțin o artă, ca a olarului, ca a sculer-matrițerului, ca a modelatorului în general, ca a omului de clasă politică și de stat dacă vreți ! Pentru că el trebuie mereu să improvizeze, ca o gospodină amărâtă din vidanjclas, care n-are niciodată exact ce ingrediente pretinde cartea de bucate, adresată de fapt bucătăreselor mezelclasului și upercutclasului. Oligopedagogia e, iacă dar, tocmai din acest motiv, al penuriei de supradotați, olecuță mai creativă decât PEDAGOGIA ! Asta cel puțin e părerea mea, că marea artă didactică și educativă ți-o arăți doar la clasele de bobletici și infractorași ! Cine nu lucrează cu elevi reali, din ăștia, nici n-ar trebui să se autoevalueze și să se autopropună nici la salariu de merit, dar la gradație de merit ! V-o spun eu, ca formator cu multă experiență !”
„Păi tu ești formator, Străchinare ? – își încreți îngusta-i dar frumoasa-i frunte Generalul. Nu știam, că nu te-am remarcat pe liste, nici la formatorii naționali din gubernie, nici la cei locali ! Nici măcar la evaluatori !”
„Dar ce sunt ?! Cum să nu fiu !” – se enervă Moluscă cu o siguranță de sine care-i luă piuitul marelui vechil.
Și tăcu brusc, parcă hipnotizat de țipătul promorțional, dinspre podul hanului, al unei cucuvele, care avea unele obligații față de el și de Inocencia.
Pe la începutul anului școlar 1996-1997, mai precis pe la jumătatea primului trimestru, mai exact în 18 noiembrie, imediat după alegeri, ștrengarii de la cele două blocuri așa-zise ale rușilor descoperiseră la forturi, rătăcită din alt areal, atrasă poate de șerpărie, de năpârcile yarará ce mișunau prin ierburile yuyo, o cucuvea paca-paca peruviană, cu aripa dreaptă frântă dintr-un motiv neclar, o capturaseră și o chinuiau într-un coteț de câine, iar Moluscă, ieșind cu lături pentru purcel, îi descoperise, constatase că NU AȘA se tratează o pasăre de la care pot emana mesaje promorționale și negociase cu ei, redându-le o minge pe care le-o confiscase mai demult, și se apucase cu nevasta s-o oblojească pe rănită, socotind că-n caz de grevă ar fi bună de mers cu ea pe umăr la marș și miting în Capitală, sensibilizându-i pe guvernanți să ne mai mărească și nouă leafa, să nu cumva să-i zdrobim la alegerile din 2000, abandonându-i singurei împotriva stângii, rerealegându-le și un președinte de second hand !
ACUM, când binefăcătorul ei simțea imboldul alcoolic să se avânte în disertație, cucuveaua încerca să-l oprească să se demaște cum că se crede COMPETENT și deci că vrea puterea în Drujba, considerându-se bun de primar ca Mitrașa, bun de director ca Teofan Davidovici Filatov, bun de anchetator ca Agheev și chiar bun de patron ca nea Fane Ciuvîrin, din care etalare de bunuri s-ar fi putut deduce de către generalul holist Vasea că fondatorul oligopedagogiei țintește de fapt foarte sus, și nu numai în SISTEM, ci spre însuși fotoliul de nacealnic al zemstvei sau că cel puțin are interese legate de previzibilele alegeri anticipate pentru Duma Municipală de la Căgiurzia !!!
Consecința la ăștia-n muie fiind abjectă, gândea cucuveaua peruviană : o să i se dea-n cap izbăvitorului meu !
Așa că el vibră de un fior rece pe șiră ca-n cimitir noaptea, că dac-ar vrea ăștia să-l bată, ar fi patru bine hrăniți contra unui jeg jigărit, adăugându-li-se eventual și sergentul cel bălai cu balalaica, de pe unde se va fi fiind camuflat cu gipul alb-bej burdușit cu scuturi, căști, pulane, grenade lacrimogene, videocamere, cătușe americane, poate și cu droguri străine sau cu lasere de multiplicat bumăști, care ar aduce la exasperare pe drujbeni, puse-n raclă la redacție la Autonomia locală !
Tăcu mâlc.
„Ce e pedagogia, ce e futbolnîi meaci și ce-i tranziția – se enervă încercatul vornic Mitrașa Buțai – știe tot drujbeanul de pe la tembelizor, din presulică, din cartier, de la câinii populari, de la pârnaie sau din piață. Și așa o fi și cu tine, Gălușcă, de ți se năzări de foame c-ai descoperit, la… mine-n circumscripție, o știință nouă ! Treaba ta, dar eu nu agreez deloc prefixul ăsta nebunesc, oligo, fiindcă el înseamnă… cam puțin ! Când miza-n veac nou pe timpuri noi, se pune nu pe menșe, pe mai puțin, cum ți se pare ție la blocuri, ci pe bolșe, pe mai mult, cum se vede situația de la noi din vilele nomenclaturii !… Auzi, băi inconștientule ? Nu cumva tu faci mișto de mine, de lupta mea inegală cu flagelul Corupției ? Ca David cu Goliat ? De zici că oligo, că cam puțin… Care Corupție poate că și ACUM șade, uite colo-șa ! la veceu, șade-n aria curriculară, pusă pe abis, citește titlurile dupe prima pagină, dă din flagel și se chiorăște din când în când la noi ca la tembelizor, prin gaura aia decupată didactic în formă de inimioară !… Corupția, bă ? Îmi spui tu mie la un pahar ce e, cum e ?! Corupția, Străchinare, află tu de la unul care s-a izbit de fenomenul ei, că e ca o vacă din astea nebunele, împungătoare, care stă cu obiectivele cadru focalizate fix pe victimă. Ea ne privește pe toți și rezultatul practic, care este, ai reținut ?… Vezi că nu mai raționezi ?… În primul rând, că degeaba o mai mulgi la două sau la douăzeci și două de dește, că nu mai ai ce recupera din obiectivele ei de referință, supte complet de intușabili mai mari ca mine sau ca ăsta de la județ, Vasea ! Iar în al doilea rând, că dacă ea ne privește pe toți, atunci și răspunderea pentru intrarea din muie-n uie DOAR A UPERCUTCLASULUI nostru e o răspundere colectivă, e diseminată-n întregul norod dornic de să se identifice cu ceva, așa că până la urmă nici nu mai există, băăăăi, de fapt Corupția, deci nici oligo la mine-n Drujba, boule ! primejduindu-mi tu mie înfrățirile cu alte primării și cu alte executive locale dupe mapamond ! Auzi bhăiii ? Trezește-te odată la realitate ! La realitatea asta a noastră, drujbeană, din muie ! Că dacă se mai repetă să mă critici, eu ți-o tai lipsă, Străchinare ! Pun la vot în consiliul comunal cazul tău, și dacă nu te vor expulza drujbenii – pe care i-ai făcut oligofreni corupți de numai oligopedagogia se poate ocupa de ei, așa că te vor chema-n instanță, imputându-ți daune de miliarde, să văz de unde le dai -– atunci eu vorbesc, să știi, cu fratele Filatov de la școală să te dea afară pentru lipsă de rezultate cu elevii, iar dacă zice că ai, atunci am EU ac de cojocul lui ! Nu-l mai finanțez ca ordonator secundar de credit, la lemne, la telefon, la lumina electrică și la curățenie ! Și-ai să vezi tu că n-o să-i convină deloc ! Și dacă nici așa nu te cari de-aici, asmut părinții, neamule, să te caute cu sapele ! Fiind și interesul lor să-ți dea-n cap, că dacă noi declarăm zona defavorizată și află uie c-avem flagelul corupției, atunci nu mai pupăm noi AJUTOARE ca la Revoluție decât la… o nouă Revoluție – prima Revoluție-n direct la un site pe Internet ! – dar asta, cum a proorocit și Staruha Izerghil, abia când oi vedea-o eu pe vecina ta, pe-aia NUMAI SPIRIT de te plângi mereu c-are obiectivele de referință-n formă de perișoare, pe Nașpa, stripteuză pe copertă la Sămănătorul / Krestianka ! Fiindcă eu, băi Moluscă, și prin funcție înainte, și fiindcă eram măciucar de renume gubernial în republica activiștilor, ba poate eram bun și de evaluator național, am… sprijinit multe cadre tinere să se aranjeze, care mi se mai și spovedeau la evaluare, folosind expresii dușmănoase că nu poci să scoț nimic din ei – despre fii de oameni ai muncii ! – că sunt oligofreni compostați la beție ! Că are clase-ntregi de copii bobletici sau de copii infractorași la care nici nu poți să predai de gălăgie ce fac ! Când oligofrene pentru oligofrenopedagogie, făcute la un pipiripao cu multă pinga, or fi fost chiar ele însele, care practicau tocmai… oligopedagogia, muncind prea puțin la clasă ! Luau pe oligo, pe menșe-n brațe, pe mai puțin, și trăgeau chiulul ! Niște menșevice bobletice ordinare, niște infractoare de luau leafa de pomană, de limosna ! Iar azi, inspectoratul tău, frate Vasea, ce face ? Se preocupă ? Știe c-au apărut în SISTEM primele manifestări de oligopedagogie ? De menșevism ? Controlează el cu zel dacă se muncește suplimentar, pe bază de mape cu fișe de reînvățare ? în sprijinul elementelor sănătoase, dar c-un ritm de progres mai jalnic, necesitând un efort de ratrapaj compatibil cu-al anumitor societăți spre uie, mai retardate, neîmplinind nici vârsta la care li se pot deconspira anumite structuri ? Iar la clasă, oare se lucrează pretutindeni diferențiat, cu avansați și începători ? Ori numai pe la lecțiile aranjate pentru inspecțiile de grad se mai face și carte ?... Gata, una-două, nota proastă-n catalog, corigența, REPETENÞIA PE BANII CONTRIBUABILULUI, uitând de reciproca evaluării că notele elevilor sunt cartea de vizită a școlii ! Notele sunt chiar ale cui le dă, măi tovarășe, ale cadrului… didactic respectiv, deoarece ele reflectă sugestiv tocmai dacă se muncește efectiv cu elevii sau se trage chiulul prin delăsare până la incompetență ! Hai să fim puțin serioși și la muncă băgăcioși !”
Dar Moluscă o luase de mult în serios.
Leșinase de cum i-a descântat cucuveaua paca-paca. Dar ca prin reverie, el amușina sudoarea cu binecunoscut iz de madlenă coaptă la forturi de Praskovia Apollinarievna Bukamașkina, sudoarea managerială a primarului, evocând o nu prea plăcută veche spaimă din aceiași ani de stagiatură când, începător fiind, iubea pe Cențica și, mergând cu copiii să-i exploateze la scos sfecla sovhozului Miciurin, iacă dar, acuzând ei talalgie mai toți, durându-i călcâiele învinețite de lovituri cu copita, din lipsă de furci omega, scădea ca la un fel de grevă spontană de la zi la zi grămada albă de sfeclă recoltată și aceeași voce hrușcioviană parcă-l băga-n pământul Pușii : „Străchinaru, ți-o tai lipsă !... Þi-o tai lipsă, tovarășe Străchinaru, ziua de azi !… Þi-o tai lipsă !”
Brusc începuse să plângă. Atunci, deoarece-și însușise Programul CADRU de educație comunistă al vremii și asimilase unitatea între educația politico-ideologică, morală și prin muncă, iar ACUM pentru că nu mai suporta pe el obiectivele CADRU ale atâtor vipoi belite la el :
„Domnu primar ! Tovarașu Buțai, vă implor ! Vă conjur ! Nu mai vreau nici un pogon de pământ pe Spălătura, de la comisie ! De la Cachita Dolores ! Poate că Pușa nici n-a avut moșie. Ce știu eu cum a fost cu tanchiștii ? Că sunt provenit în Drujba… Nea Fane, dacă mă dai ACUM afară din arhipelag, mă nenorocești complet !… Copilașii mei de prof ajunge pe drumuri, fiindcă Cențișor se transformă-n canguriță și pleacă la soru-sa Koala, tocmai la Sydney, să crească struți sub eucalipți cu australopitecul de cumnată-meu și mă lasă definitiv cu aria curriculară-n baltă la aligatorii yacaré !… Retrag tot ce-am spus ! N-am inventat nici o oligopedagogie la Drujba ! Zău ia ! Am zis și eu într-o seară la Katiușa că așa cum modernizarea-n transporturi e dezobișnuirea poporului de a mai călători cu trenul, motanus mutantus și occidentalizarea școlii constă în a-i dezvăța pe copii să mai învețe CARTE ! Sau să mai rețină precepte de MORALÃ să și le reactualizeze când vor fi aleși ! Sunt nevinovat, nea Fane ! Sunt și eu român. Mă gândeam și eu că, extrapolând trendurile ca Nașpa, în câțiva ani vedem pierirea Literaturii, iar în două-trei sute, punerea-n conservare a Limbii ! Dar cucuveaua paca-paca tocmai îmi reproșă că de ce mă bag ? Ce morții mamii, e treaba mea ? E a oamenilor de clasă politică !”
De bronz ca un monument funerar rămase ca plastifiat fratele Buțai nereceptiv. Jenat, Ciuvîrin privea spre camping cum un vier în șanț învăța un godac să-și eficientizeze râmatul, cum un excavatorist sovietic pe un deținut politic să-și facă norma la un canal. Iar Agheev nu mișca nici el.
„Tot așa boceai și pe vremuri, Moluscă, tu-ți morții și gălușca mă-tii de bandit și de reacționar și de sabotor de aștepți și azi sosirea investitorilor americani, luând în serios misticismul Cronicii de la Cuzco ! – explodă ca o mină antipersonal Generalul, zburlindu-și mustățile ca un tigru siberian. Îți făceai smerit autocritica, îți luai o multitudine de angajamente de ne năuceai, ne implorai să te iertăm, să te mai sprijinim, să te mai ținem în arhipelag pe banii norodului, că te-ndrepți, că-ți stopezi descompunerea morală, dar tu nu te preocupai niciodată îndeajuns ca să reabilitezi stările de lucruri necorespunzătoare cu care te confruntai și nu-ți aduceai aportul ca să nu mai avem creșteri negative la nici un indicator !
Mare minune dacă nu tot așa o să se întâmple și ACUM !”
„Eu să fiu primar și să am printre bugetari persoană care se autoevaluează și se autopropune antiprimar – mărturisi rânjind întunecatul polcovnic Aleksașka Agheev – aș face foarte urât ! I-aș trage golanului și o frecție cu eter pe dinăuntrul scalpului, care să-i mai răcorească creierașii !”
„În general – pricepu Dudu că numai a fi creativ îl poate ocroti să nu fie devorat de comeseni – obiectul și metoda oligopedagogiei mele, domnilor jurați, nu prea diferă de ale pedagogiei generale, fiindcă oligopedagogia este tot o pedagogie, dar nu neapărat direct proporțional mai mică, cum crede Generalul, ci doar mai săracă ! Unde săraci e toți, e oligo ! Și elev, și familie, și școală, și primărie, și inspectorat, și minister ! Toți ! Toți ! Toți ! Oligopedagogia este atunci pedagogia nehalită, anemică, distrofică. Este PEDAGOGIA BOLNAVÃ. Este, eufemistic vorbind, pedagogia de tranziție, în care, iacă dar, că și marea majoritate a elevilor, și marea majoritate a părinților, și majoritatea covârșitoare a formatorilor, ba încă și a formatorilor formatorilor sau chiar a livratorilor de formare-n managementul educațional, se constituie din săraci sau relativ săraci ! Ea autofundându-ți-se, bă primarule, ca element al suprastructurii ideologice de îndată ce spiritul reține, ca pe o noimă întemeietoare, calculul că o vită, s-o ții, e mai rentabilă ca o învățătoare bălțată ! Fiind fenomenologic disciplina asta al cărei ctitor sunt eu, patroane, nu atât o insipidă știință cupidă tematic inter-, pluri- sau transdisciplinară-n câmpul alunecos și așa saturat al științelor pedagogice eliptice de elev, dar acreditate, ci mai mult o stare de fapt social, Aleksașka, o ipostază mizeră a educației amărâte, anume EDUCAÞIA APROXIMATIVÃ, adaptată la omul incert, la puiul de om hămesit și înrăit, ca Mișa, Grișa și Epișa, în măsura în care ei ies din iarnă și mai ajung la școală fie și nițel distrofici !”
„Și tocmai de aceea – zâmbi îngăduitor fratele Vasea – se testează manualul genial și inovația de referință doar pe copiii de protocol sau de export, care nu sunt de fapt copii, din moment ce există-n același SISTEM și copilul real, sărac !” „Având însă pururea în memoria activă, atât pentru bobletici cât și pentru infractorași, situația precară a iluminatului public pe ulițele din comună – citi primarul de pe fițuică – începând cu stradelele Liteinaia, Sadovaia și Gorohovaia, dinspre ape, și poate chiar mai prioritar, cu Prospektul Pavel Trofimovici Morozov, de-a lungul căruia s-ar putea-ntoarce la Blocurile Rușilor, post mortem et post coitum, dinspre Cosmonauților, în noaptea universală, domnul Dudu Străchinaru, de la tovarășa mulgătoare fruntașă Malania Korneevna Bibikova la Inocencia lui, desigur via Nașpa, chit că are obiectivele de referință necupuliforme și nepropulsive, nici măcar în formă de pară mălăiață, ci compatibile cu niște perișoare !” „Da-da, da-da ! Și post modernum, punând capăt postului, iacă dar, adică EXCEPÞIEI DE LA REGULÃ ! – admise supus împricinatul. Poate și puțin post festum, ca încununare a SIMULÃRII, a pomenii mele de viu, ca simbol al pomenii universale, care este însăși Viața… Însă chiar finanțați ca să ne sincronizăm, eu n-aș capitula necondiționat, renunțând în arhipelag la oligopedagogie și contemplând-o la externe, când bogatul lucrează diferențiat, tranșă după tranșă, cu cleptocrațiile din țările sărace, obligându-le să ia decizii raționale ! Fiindcă riscăm să transplantăm în muie, la săraci, la clase de bobletici și de infractorași, forme fără fond din uie, de la bogați, multe din ajutoare diseminându-se pe parcurs ! Și atunci, domnilor, e o prioritate națională, cum îmi zicea matinal și Aleksașka, ca eu să scriu o CARTE insuflată de călugărul Vasea, acreditat pentru săracii mei, publicând-o la Căgiurzia prefațată de generalul Vasea sau în colaborare cu luminăția sa, caz în care poate m-ar sponsoriza și gazda noastră Stepan Ilici Ciuvîrin, tranșând-o eu foiletonistic și-n listokul Autonomia locală, ce cu onoare ți-o scoți, nene Fane, după cum n-aș fi nereceptiv la o invitație de tâlcșou la Radio Statornicia, dacă domnișoara Brenda sau conașul Astolfo cabulipsesc și ei…”
„Copiii mei ! – mugi cu jale antonesciană Buțai. Ay ! Brenda și Astolfo, puradeii mei… “
„Aia e ! Că pe lângă sărăcuții tăi, Străchinare, bobletici și infractorași sau nu, mai există și copiii din mezelclas și upercutclas, unde nevoia de lectură, de CÃRÞI, nu este o necesitate vitală de a rezista prin cultură tentației remarxizării… Au rămas și ăștia nerecenzați ! – se plesni peste frunte Generalul. Oligopedagogia ta, Străchinare, nu acoperă decât vidanjclasul, adică cel mult 90 – 95 % din populația școlară de la noi ! Și nici corpul didactic nu e omogen ! Multe profe mișto își găsesc masculi cu situație de mă și mir ce extinderea mea mai caută cu picioarele lor interminabile în mocirla arhipelagului ! Apoi, universitarii ! Unii se răsprofesc, uită complet de unde-au plecat și zbiară de sus la slugile școlii românești ca Malașa la vite că să nu mai mugească după creșteri salariale. Alții însă, își conservă conștiința de cetățeni care au a învăța ceva pe alții, de la catedră sau de la gazetă, dar se întind pe o plajă de cam prea multe lefuri, devin cumularzi, o duc excelent, visează ciolane sau vreun voiaj sponsorizat dezinteresat, așa încât în problemele interne devin OPTIMIȘTI, au intervenții de relativizare a mizeriei, au iluzia de om sătul că tranziția poate trena la infinit, iar dacă mai iau atitudine sporadic în Sămănătorul, ei n-o fac pentru ca apostolii noștri să le tălmăcească oamenilor muncii pe la stănoage și prin cârciumi frangleza eseurilor lor, în care nu detectezi neapărat intenția de a comunica cu gloata, de unde și suspiciunea că ei se implică, se angajează, îmbracă tricoul atitudinarului mai mult ca să se-ncaiere-ntre ei pentru ierarhie, lămurind cine e INTELECTUALUL DOMINANT al epocii decât ca să se smerească drept sinceri coautori ai unei subculturi a nemulțumirii !”
„La noi la Drujba – se înroși de jenă și legitimă mândrie pe cicatrice patronul Stepan Ilici Ciuvîrin – INTELECTUALUL DOMINANT e Frecardo al meu, un autentic supersupradotat, un SS. Ei ! ce mă fac eu și cu Iordanka mea cu el, frate Vasea ?… Că noi în muie n-avem niște COLEGII de SS, cu pregătitori de rezultate ei înșiși SS, ca să-și merite banii de la părinții generoși, interesați ca agonisita lor de-o viață s-o lase unor urmași competenți măcar cât Brenda și Astolfo sau cât Bill Filatov ! Sau ca Maricusa și Genaro, care au fost și ei niște supersupradotați, poate, și-n orice caz e limpede ACUM că n-au optat ca niște cretini pentru meseriile de câcați-excremente în ploaie-precipitații ale părinților !…”
Nea Fane Buțai, după ce demonstrase că finanțarea școlilor trebuie făcută pe numărul de elevi, cointeresându-le astfel a aduna cât mai mulți, nu pe câți profi, se retrăsese de mult, pretextând a se ușura prin cele tufișuri, apoi tiptil urcase-n microbuzul vatamanului Salvador Fafulea, îndrumați pe mobil de Aleksașka Agheev, plecat cu gipul și mai de mult, spre un impexar din Cuțarida, că lichidează stocul, niște conserve și niște tipizate interesând minibigul Statornicia.
„Cu adevărat câcați în ploaie ! – oftă într-un târziu Moluscă. Eu, de pildă, domnu Vasea, cu privire la salarii, adică la ADEVÃRATA occidentalizare a educației, aceea bazată pe profesori culți din CÃRÞI, nu reciclați ca la școlile staliniste de partid de niște instructori după niște conspecte, eu, ah ! de-aș avea două bivolițe negre, pe Zorika și pe Docika, să ies cu ele la păscut în zăvoiul Ampoiței, chiar pe-aci-șa pe lângă camping, iar seara să le mulg personal, nu cu nod, ci la două degete, și să vând din lapte, hai să zic că doar jumate din cât mulg, în Drujba, sau la Cuțarida, și cu ce-mi rămâne de-o brânză, să-l duc la Căgiurzia-n bazar, sau la puradeii mei, în ce piață din Capitală le-a conveni lor ca să-l valorifice, păi mie-mi iese c-aș ieși mai câștigat decât din salariul de bază cu toate sporurile, indexările și premierile posibile până-n 2000, care pariez că vor fi sub ritmul inflației !” „A câștiga mult mai mult ca mic văcar este avantajul destul de relativ al branșelor productive ! – surâse puțin stânjenit Generalul. Și trebuie să le spunem cinstit elevilor că există și meserii mai ciudate, unde te duci pe filieră profilându-te ca boul de muncă, din vocație, iară nu specializându-te ca ghepardul să câștigi aristocratic din manuale alternative ! Grav e însă că-n cetatea oligoeducativă predomină sentimentul romantic că toată marea proprietate este un furt, consecința fiind că mulți admirăm-invidiem la un vipoi la tâlcșou nu opinia ce-și bagă, ci trăsăturile lui morale, curajul, bravura, cutezanța, spiritul de jertfă pentru familionul sau familiardul de care aparține, îndeosebi eroismul ereditar sau congenital mergând până la martiriu, de a face glume cu sute de mii de fraieri simultan – c-ai dracu proști trebuie să inovezi mereu modalități tentante de comasare a averilor, că individual n-ai ce scutura de la fiecare ! – golindu-le în același timp pe la spate, profitând de buna lor dispoziție, toate depunerile, cu avantajul de a deveni blindat ca un tanc la orice praștie a justiției ! Numai că când vom ieși din muie să intrăm în uie, Dudiță, or să ne impună ăia o ajustare a salarizării nu numa’ n beneficiul universitarilor, ca resurse umane de actori politici răsprofi de la noi, sau de cumularzi mai mult sau mai puțin atitudinari, ci și-n ideea de a reține-n arhipelag competențele de la profii inferiori, liceali și gimnaziali, ca tine, de la învățătoare și educatoare, ca Cențica, de la femei de serviciu și paznici, ca Praskovia, ca și de la diferiți colaboratori !… Adică, ce morții mă-tii, mă Dudiță, că văz că te uiți la grătar cum suflă Anfisa-n mici când vorbesc EU, tu crezi că eu sunt mulțumit de ce salariu am ? Îți închipui tu că n-aș pleca la Orbita TV pe așa vremuri de Culture Kitsch, dacă vine investitorul străin pe muzică de Vangelis și acest vis gubernial de a avea o televiziune a noastră prinde aripi ?” „Mă gândeam, Generale, că premianta asta a mea, Anfisa, nu mai are nici o încredere că învățătura este o cale de succes mai sigură decât… infracțiunea, în care vede doar o loterie că m-o prinde caraliii sau nu ! Cențica mea, în definitiv, nefiind mai puțin infractoare ca Harneală al Malașei, dacă râvnește să fure banii la alții sub pretextul norocului, la teleloteria animalelor, mentalitate ce se constituie teologal ca o gravă ispitire a Domnului nostru ! Și nu m-aș mira deloc dacă nu cumva toți participanții care speră la teleloterii, pe lumea cealaltă nu vor fi cu toții în Hades, la secția Ispitire, pedepsiți să lectureze CÃRÞI, începând cu tratatele de probabilități ! De unde rezultă că la cererea comunității locale etâcî etâcî, nea Vasea, e benefic la suflete să băgăm niște opționale, vorbesc pe cinstite – c-a plecat Aleksașka ! – despre arta de a fura, a da șpagă și a te acoperi cu acte, iar pentru ciclurile superioare, eu aș propune pentru săracii mei un opțional despre căile de atac să-ți reduci sau de a evita pedeapsa penală, ori, odată primită de bine de rău condamnarea, cum să-ți scurtezi până la eventuală anulare medicală durata detenției, cum s-o fragmentezi prin suspendări și, în orice caz, de alcătuit un breviar despre cum să ne petrecem cât mai agreabil, adică citind, inevitabilii ani de pușcărie !” „Da, mă Moluscă – admise inspectorul – ținând seama de indicele înalt al infracționalității la noi, așa e ! Poate că ai dreptate, așa și este, că o bună parte din cercopiteci părăsesc școala fără să fie instruiți cu privire la această importantă epocă a vieții lor, anii de penitenciar, care e în mod cert o subcomponentă a educației pentru viață și n-ar trebui să ne rușinăm de ea din moment ce o nobilă mare doamnă ca Saltîciha vă pretinde să cereți copiilor referate mult mai indecente, despre cum să ne protejăm organele senzaționale, care să se citească și să se dezbată în clase mixtate ! Din partea mea, dacă părinții se preocupă de un opțional pe o temă serioasă ca pârnaia, organ respectat al cetății oligoeducative, să mor în pușcărie cu toată familia dacă nu ți-l și aprob, fără nici un fel de atenție din partea ta, cu condiția să-mi aduci semnăturile lor, ca să fim acoperiți la acte !” „De aceea, Generale, vă cer permisiunea să-l invit mai des pe domnul plutonier Agheev la orele de dirigenție !” „Chiar te rog !” „Iar când o scăpa de la penitenciar și va veni să-i semnez de alocație pentru Esmeralda, am să-l rețin puțin și pe Harneală al Malașei, să povestească magoților noștri despre închisorile sale…” „Mă rog, nu văd de ce nu !… Dacă ești absolut sigur că va fi ca finalitate o acțiune cu efecte benefice, în plan atitudinal și afectiv, față de noțiunea de pușcărie, invită-l !” „După care, el va traversa la pocher electronic la Filatov la Raketta, iar Esmeralda lui cea cu părul blond cenușiu va zice din guriță melancolica romanță Dă mamă cu biciu-n mine, / că n-am ascultat de tine ! și toți cinocefalii vor lăcrima, înțelegând potopiți de jalea acestui fadó, de ce e benefic să fim ascultători de binefăcătorii noștri și să ne însușim toate competențele din opționalul de arta manglelii !” „Perfect dom’ le ! Să mi-l întocmești neapărat cu tot ce-i trebuie, ca să-l multiplic și să-l diseminez ca paradigmă de programă de opțional, cu argument, planificare anuală și semestrială, cu obiective cadru, cu obiective de referință, cu recapitulare și evaluare, cu bibliografie și cu ce dichisuri mai prevezi c-ar putea cere pentru punctajul de aprobare tipicara, creața, algoritmica de Kabaniha când s-a-ntoarce din Uruguay să ia la rând directorii, fiecare cu proiectul curricular al școlii ca segment de plan managerial în dinți sau în plăcile dentare, rugându-i să transmită din partea ei cadrelor să fie atente la reciproca evaluării, anume evaluarea tocmai a bugetarilor care organizează și dirijează procesul de predare-învățare la noi în republică… Sau mai bine cere de la Răzvana capul de tabel crosscurricular dat de mine la consfătuiri pentru demers lăbărțat pe mai multe arii curriculare ! Iar dacă la standardele de evaluare îmi vii cu niște descriptori de performanță concepuți fără definirea mărimii determinate, fie ea vectorială sau scalară, sau fără precizarea instrumentului de măsură, a unităților și a protocolului după care se fac determinările, ca și fără identificarea surselor de finanțare dezinteresată a proiectului de către sponsori generoși, te previn că nici n-o să-ți semnez curriculumul, vei fi în ilegalitate cu opționalul ăsta despre cum se fură la noi, și n-ai decât să te descurci cu Garda Financiară când ți-o tăia lipsă orele, chiar dacă ele au fost efectuate deoarece titlurile din planificare coincid cu cele din caietele de notițe ale elevilor și sunt consemnate identic în condicuța de prezență a școlii !”„Dacă tot îi învățăm să fie întreprinzători – ieși din somnolența sa relativă-selectivă, ca a parlamentarilor, nea Fane Ciuvîrin – poate că n-ar strica să le deschidem ochii drujbenilor noștri încă de mici că e benefic să nu șutești cu țârâita, ci să țintești totdeauna spre sume care să-ți asigure imunitatea necesară până la prescripție, cum ți-a fost scris !…”
Deși-l asculta, mareșalul nobilimii de la noi din județ nu reținu propunerea patronului sau se gândi că nu e bună decât pentru școlile cu plată ale upercutclasului, mai atent fiind spre zăvoi, la Perlita, o bucătăreasă cu figură oportunistă, optimistă și roză ca spumele de fragi, care tocmai da la câinii aproape sălbatici oase fierte, piei, cartilaje, dar și merdenele, băscuțe și pizze prea de tot expirate, cu proprietăți organoleptice de până și porcii din cotețele de după closetul privat cu ușă traforată a inimioară, le refuzau politicos strâmbând din rât.
„M-ați întrebat de metoda oligopedagogiei – reveni Străchinaru la aspecte teoretice precum vaca la evaluatorul comunal. De bază este, desigur, comparația, comparația cu alții, pe care o fac mereu săracii mei, pentru că există-n softul lor o pedagogie ascunsă, infraarhetipală, deoarece nu doar mamiferele, păsările, reptilele, peștii și viermii își educă tineretul, ci și mai jos pe palierele evoluției se practică meseria asta, la insecte și bacterii, încât, ca să fac un spirit mai de glumă indecentă, aș zice că nu prostituția este cea mai veche profesie, cum se spune la tembelizor, ci arta didactică le întrece pe toate în primitivitate, pentru simplul motiv că și prostituția asta se învață ea cumva, măcar prin action learning, prin descoperire, dacă nu prin inițiere, e ceva dobândit-după, e o competență-formată-ulterior, în societate, ține de problem solving, de conectică, de un cuplaj cvadruplu – cognitiv, afectiv, motor și relațional – nu poate fi un atribut uman înnăscut…”
„Atât prostituția ca evaluare reiterată pe bani cât și educația comunitară – observă plictisit de oaspeți nea Fane Ciuvîrin – nu se pot practica pe scară largă și la un înalt standard organizatoric decât condiționate de un anumit nivel de dezvoltare multilaterală a societății, a forțelor de producție în special, care să permită persoanei ce își oferă la schimb, ca marfă, trupulețul sau spiritul, să primească altă marfă în loc, anume una încorporând aceeași cantitate de muncă fizică și intelectuală. Dealtfel, numai atunci când și-au asigurat, ca mine, toate cele necesare traiului, se simt oamenii protejați să-și facă o plăcere cu adevărat senzațională calitativ, de o prospețime cvasidumnezeiască, urmându-și instinctul spre exploatarea sexului și a învățăturii.”
„Ba deloc ! Te contrazic ! Am un puternic contraexemplu ! – explodă ideatic și făcu semn facial Dudiță Generalului să mai desfacă o sticlă, cu marginea brichetei pân-o veni Anfisa cu figura și cu tirbușonul, dar acesta aștepta aprobare de la Ciuvîrin și n-o primi deloc. Există, domnilor, în literatura de specialitate, cazuri celebre cu niște cimpanzei aparte, mai negri, mai păroși, mai ciufuliți pe frunte, mai iubeți, mai sociabili și mai inteligenți, cunoscuți sub numele de Bonobo, cum mă poreclește popa Panda pe mine, al dracu. Eu am văzut într-un documentar serios, că în anumite nișe ecologice de pe cursul superior al Amazonului, dincolo de cataracte, spre izvoarele comune cu Rio Magdalena și cu Orinoco, atunci când masculul dominant își privatizează ciorchinele de banane, el nu mai permite accesul femelelor – și chiar al unor efebi seducători și pentru om – decât contra unei singure mărfi în sistem barter : sex ! Sex ! Sex ! Sex ! Iacă dar, dragă patroane și dragă generale, că așa cum demonstrează aceste comunități Bonobo, nu e nevoie de producție de mărfuri sofisticate sau de nu știu ce organizare spirituală, pentru ca să apară pe planetă și prostituția, și educația !”
„Nu se poate compara educația dată de maimuțe cu manipularea dată de la om la om !” – încremeni la ideile inițiale Stiopa Ciuvîrin și aici domnul inspector general Vasea îi zâmbi complice, gest care nu scăpă neobservat de un profesor obișnuit de la supravegheri să fie foarte băgător de seamă.
„Pentru a funda o oligopedagogie fertilă, adică o pedagogie a săracilor, specializată pe clasele de bobletici și de infractorași – deveni involuntar Moluscă rece și aulic prin dicția sa variabilă datorită parodontozei, dar și amintindu-și că singura consecință a străduinței sale de a converti la darwinism pe popa Panda fusese că acesta începuse să-l cam ia de bărbie zicându-i chiar și în public care mai e viața ta, mă Bonobo ? – pentru a facilita, domnule inspector Vasea, implementarea occidentalizării educației naționale (care nu este numai fezabilă, este și necesară și nu va introduce brusc tensiuni în SISTEM), metoda comparativă este cea mai performantă, fiindcă este perfect adecvată condițiilor noastre concrete, adică sărace. Observația sistematică, băgătoria de seamă, imitația, schimbul de experiență bine gândit, bine proiectat, bine realizat, prelucrarea desăvârșită a datelor, ancheta reportericească pe urmele sesizărilor săracilor mei și îndeosebi testul, sondajul, chestionarul dat elevilor și părinților, dar și excursia de documentare în țările cu elevi, părinți, formatori și manageri normali, iată numai câteva căi euristice către scopul de atins, algoritmul, la care se anexează tot ca metodă corelativă, metoda dacă ne mai mărește și nouă leafa să nu dăm la popor paradigme negative, să facă comparații pe listele rușinii, de restanțieri la întreținere pe la blocuri !”
Din păcate, Generalul, retras în tufișuri, se depărtase. Împovărat de bere, ceruse Anfisei să-i descuie vreo căsuță cu cerdac folcloric, și să i-o trimită pe rozalba Perlita c-o cafea cu aromă de camping, ca să se trezească înainte de-a se-ntoarce-n Căgiurzia, lăsând pe altă dată stingerea conflictului reclamat recent de părinții mai înstăriți de la școlița din cartierul Galapagos, micuță și neperformantă la olimpiade, deci propusă pentru casare, transportându-se pavianii zilnic din mahalaua asta la Școala nr. 1 cu clasele I-VIII din Drujba, a lui Teofan Davidovici Filatov, unde ar fi beneficiat și de laborator funcțional, și de iepurii Vizdelei.
Și veni un iz de mlaștini sau de abur de fermentație de prin prejurul păduricii, unde descărcau la-ntâmplare căruțe de gunoi menajer drujbenii, ba chiar împingeau vrejii de pe câmp, la putrefacție cu foi de varză, și văzu Moluscă arbori de cauciuc crestați să-și prelingă latexu-n tigve, sub cucuvele țipând la un cer negru și plat ca o placă de cavou ca de pian, iar interlocutorul se întrei oranj în ochii fără ochelari ai profului ce râgâia solemn de parc-ar fi fost un fin și neutru observator teleportat cu cameră ascunsă, din Ciudad de Mcdondo, la o bere cu aromă de rațiune pură, de basamac, de cvas de ienupăr și de rație la Kremlinul Kaliningradului de la nord de Yalta.
Deodată nea Fane scoase din buzunarul de la piept al halatului pixul și bonierul din care da uneori amenzi la salariați, îndeosebi bucătăresei Perlita, căreia i le și scădea efectiv la salariu, nu ca Anfisei.
Aceste secunde i se părură lui Moluscă lungi cât veacul și simți că încărunțește la gândul prăpăstios că va trebui să achite singur o consumație de la care se sustrăseseră pe rând plutonierul Agheev, primarul Buțai și ACUM inspectorul școlar general Vasili Lukici Hlopov, mareșal al nobilimii de la noi din gubernie, care nu candidase la alegerile pentru Duma Municipală a Căgiurziei, având unele necazuri cu Firma RODIS & MARODIS, importator direct, la care era acționar majoritar.
Dinspre forturi se auzi lătratul baritonal critic al fachirului Kabîzdoh și Moluscă își aminti de EXCEPÞIA DE LA REGULÃ și că-și inițializase cu păcat agenda zilei, cerșind puțin trunchi comun Malașei Bibikova, în timp ce lățosul Murugoi îi lingea de lăptic somnoroasei piciorușele desculțe.
„Doamne, ai grijă de copilașii mei, Genaro și Maricusa !” – șopti, ținând capul aplecat ca așteptându-și sentința.
Aprigul patron Stiopa Ciuvîrin desprinse din clei un pătrățel de hârtie galbenă tipizată și pe dosul ei imaculat scrise cu grafie latină :
1) nici Harneală și nici alți băieți cu facultate, unii și cu… masterat, ca Șișu și cu Săbiuță, recidiviști de le-ai fost diriginte, deși e necalificați, n-ar sta ca tine pe nici nouăzeci de dolari pe lună la Școala nr. 1 cu clasele I-VIII din Drujba, titular pe catedra de bio, gradul didactic unu, două’ j’ cinci de ani vechime ; chiar și ăștia se zbat, băi, am informații că lucrează ca cascadori pe TIR-uri, la magistrala Nord-Sud !
2) am post liber la benzinărie, îmi trebuie bărbat, da’ serios, de noapte, tura zero-șase, venit garantat, o sută cincizeci de parai lunar ca pompist, plus sporuri în funcție de desfacere !
3) plătesc analize-sinteze, adică revista presei economice de specialitate pentru patroni, pagini de interes din cotidiene cu oamenii de afaceri, rezumate dezbateri tâlcșou privind tranziția, alte surse, cincizeci de dolari minimal, plus venit nelimitat în caz că sugestia este productivă !!!
„Cincizeci de dolari minimal pe analiză-sinteză !!!” – avu un tremur spasmodic al mustății Dudu Străchinaru, deloc interesat însă și de a părăsi munca la clasă cu elevișorii pentru un serviciu de noapte dangeros, chiar dacă mai înnoptau la Popas doi paznici înarmați, Anfisa Barabanova uneori, Perlita alteori, precum și călători suspecți, atrași de rusticele căsuțe de lemn.
„Nu pe fiecare informare, ci pe lună ! Drept ce mă iei ? Candidat ? Fundație ?" – se enervă patronul și se uită ca un procuror la el.
Apoi făcu un semn de întrebare sub ofertă și îi întinse instrumentul de scris cu pastă cadrului… didactic.
Care bifă !!! Fără ezitare. Fără să se consulte cu Cențica lui. Două linii scurte și nervoase, în semn că achiezează la propunerea indecentă, anvizajată de nea Fane fără să-i pese că răpește SISTEMULUI o competență de valoare. Sau poate că, mascul de-o rară demnitate și pedagog de vocație, nou-angajatul de noapte pompist la benzinărie aplica fetii Pușii legea talionului, ale cărei valențe educative sunt cunoscute din Antichitate, luând decizii majore de capul lui, motanus mutantus cum și ea la zodieră, la solomonara Staruhă din pădure, care act exclusivist mai treacă-meargă (el nu știa de Udaloi !), era pardonabil, dar uite că recidivase cu popa Panda la niște spovedanii, dese, cel puțin suspecte tocmai în contextul ușurinței cu care dânsa a achiezat să implementeze, într-o familie fără vocația martiriului, EXCEPÞIA DE LA REGULÃ, concretizată în greva conjugală de protest față de politica distributivă a Providenței, făcută publică prin declarația de bază că urmează să-și înghețe opționalul până nimerește animalul câștigător la teleloterie pentru prima tranșă de ajutoare !
Dar dacă nu câștigă ? gemu Bonobo, frunzărind distrat Bîrjevîe Vedomosti, un buletin bursier uitat de Ciuvîrin pe scaun, de fapt ediția de seară, Vecerniaia Bîrjiovka, pe care Generalul i-o adusese încă de dimineață.
Cucuveaua paca-paca rătăcită, vindecată-n noiembrie 1996, țipă iarăși promorțional din podul hanului la el, sugerându-i să mai analizeze cu discernământul care-l caracterizează, trezindu-l din euforie, acuzându-l că totuși s-a cam pripit, ca un Bonobo care nu amână, situat filogenetic mai aproape de ființa maimuțană decât de Homo pauper !
N-am ce face ! da el din umeri. Pentru că predarea integrată a științei comasează orele, desființând din catedrele de fizică, chimie, biologie, și așa rărite de implozia demografică datorată mizeriei, slăbind de tot concepția despre lume a tineretului, în favoarea popii Panda, a vrăjitorilor și a horoscopistelor. Și tocmai ACUM providențialul patron de l-am ajutat cândva c-o vorbă bună pe la Calu, Veturia și Didina, să-l treacă, îmi oferă o alternativă salarială, doar că ignoră VOCAÞIA mea că-s prea mămos să-mi las Vizdelei puișorii de-a cincea, formați în ciclul primar de Cențișor, căreia tocmai i-au adus, sărăcuții de ei, două luni în urmă, prinosul lor de recunoștință eternă, sub formă de mărțișoare și de săpun de-ăla duru pentru spălat aria curriculară cu el.
„Eu accept fără nici o obiecție, dar ce-o să zică Cențișorul meu ?” – mormăi într-un foarte târziu, tremurând din tot puținul său corp răcit de bere.
„Să se gândească Cen-ți-șorul tău – replică sarcastic nea Fane – că aici e vorba nu de cenți, ci de dolari ! De mulți dolari ! Să estimeze că veți strânge un anume capital, și că vom putea, cândva, să și colaborăm pe anumite relații ! Dacă, de pildă, Iordanka mea o reuși să-și înființeze colegiul de supersupradotați în care, nu mă sfiesc să ți-o spun fiindcă e banii mei, Feodor va fi unul din capii de serie printre admișii de geniu !
Da, de geniu ! Fiindcă Frecardo al meu publică demult eseuri de tip obiectiv, structurate și nestructurate, în reviste pentru copii, activează ca prezentator în emisiuni radio TV la primarul Buțai, face parte dintre copiii actori într-un film documentar și-ntr-o piesă de teatru la Căgiurzia, după ce l-a remarcat Vasili Lukici. El realizează creații originale în versuri sau în proză, dovedind imaginație creatoare, pe care le citește colegilor în echipă, participă la concursuri de ghicitori și de integrame de cultură, a investigat noi metode de reciclare a îngrășămintelor organice, obținând compostul, întocmește fișe de lectură ale cărților citite suplimentar din proprie inițiativă și fișe biografice ale autorilor, realizează planșe relevante, fotomontaje, albume, insectare, ierbare, osuare, a confecționat un acvariu din cuva unui acumulator auto, un captator solar dintr-o cuvă foto și o muză dintr-o curvă ca Perlita, precum și diferite montaje electronice ca cățel muzical, sonerie și girofar, selectează informații din mass media și dupe pagini web dupe Internet, compune fotomontaje tematice, machete, practică diferite sporturi extreme, colecționează timbre și surprize, eșantioane de roci sau minerale, scrie reportaje, note de călătorie, ca și un jurnal propriu, face fotografii și documentare video, scrie scenete pentru teatrul de păpuși și, în fața oglinzii, ține cuvântări sau dă interviuri cu un zâmbet seducător…
Iar voi, Străchinare, ați avea prioritate la angajare la fundația Iordankăi, că vă apreciem de când am fost și noi elevi. Nu știu însă dacă acest vis e fezabil. Deocamdată, meditați mai bine c-aveți de la mine o șansă s-avansați înainte ca statut social în republica răsprofilor, una fiind când copiii voștri vor zice la vreun interviu că am părinți cadre… didactice și alta e să arunci poanta fină că taica e la o benzinărie, iar mamica e casnică !”
„Repet, domnu Ciuvîrin, eu accept, capitulez necondiționat, dar nu știu Cențica… Tocmai de aceea, oare n-ar fi mai bine să ardem hârtiuța asta ?”
„Nnnu ! De ce, dom’ le ? Păstrați-o, ca pe un document istoric imortalizând cele convenite împreună ! Dar grăbiți-vă, că am mai mulți pretendenți pe cap, iar revista presei oricum mi-o face fratele Vasea, însă nu prea are timp și dă rasol… Și-și reține-n folos propriu unele informații ! Nu acuz ! Eu, dintr-o veche experiență, știu însă că oricum trebuia de mult să-l dublez, fiindcă un analist vede una, altul alta… Știi, Dudule, e ca la un târg de mostre când n-ai voie să fotografiezi și atunci o iei sumativ, unul ochește o porțiune, alții alta, apoi aduni toate rapoartele și faci o sinteză coerentă… Cât despre căutările de te frământă-n pedagogie, poate că de la Popas, din aceste singurătăți vegheate de buha paca-paca de la forturi, în nopțile magice în care Skinner al vostru, tu nu știi, dar eu sunt informat de pădurarii mei, că fuge de la Blocurile Rușilor pentru a detecta cu râtul, pe sub frunzișul putred din pădure, apetisant-paradisiacele trufe, adică lo real maravilloso pentru el, poate că motanus mutantus suspendându-ți vremelnic condiția de cadru… didactic, cum el nocturn pe aceea de porc, vei putea și tu medita altfel la oligopedagogia pe care zici c-o fundezi, să-ți iasă ca un text micuț dar clasic, un Tractatus cu o aforistică de neclintit, deoarece vei avea timp berechet, între doi rari clienți nocturni, să rumegi la rece toate argumentele pro și contra la benzinărie, sub tamarinii împarfumați !”
„Înțeleg, dar… cum voi ostoi istovitorul dor de elevișori ? – lăcrimă Străchinaru. Plus că eu nu sunt numai oligopedagog ! Ci și biolog și aș mai vrea să lucrez, să-mi continui activitatea în specialitatea mea, în ultimul timp studiind, pe Murugoi și Kabîzdoh, ca voluntari mcdondieni, reflexologia glandei antiperspirante la canide, într-un colectiv pluridisciplinar condus de drăguța de Daria Nikolaevna Saltîkova, care a lucrat în anii trecuți pe mama lor, Glinka, și pe Buxtehude, dulăul comunitar al școlii noastre, dovedind cățelei cu argumente genetice irefutabile că nu el este tatăl biologic al celor doi frățiori diseminați la doi stăpâni ! Am obținut deja, rezultate subtile în special la manipularea glandei antiperspirante, cu posibile cândva aplicații suave la deodorante umaniste și n-am vrea să părăsim nebrevetat un asemenea filon !”
„Treaba voastră ! Mai gândiți-vă !” – căscă extenuat nea Fane și se retrase fără să salute, spre benzinăria de sub umbroșii tamarini, lăsându-l pe domnul Străchinaru să-și termine berea în cea mai deplină liniște.