II
Karo

Mi s-a parut
ca totul moare
cand nu sunt imprejuru-ti
si nu te stiu...

- Trezeste-te Karo! Ai vizitatori!
Era paznicul celulei in care baiatul acela cu ochi albastri si par negru ca abanosul nu mai lung de linia umerilor era inlantuit cu catuse mari din adamantiu. Imediat ce fu trezit, acesta incepu sa urle si sa se zbata, tragand din rasputeri de lanturile mari si grele de care ii atarnau mainile. Nu renunta sa se zbata decat atunci cand vazu cine intra in celula.
- Inca te mai inclini in fata mea? Credeam ca ma dispretuiesti mai mult de atat!
Tanarul nu spuse nimic, privind mai departe in pamant fara sa scoata vreun sunet. Era mult prea tacut si mult prea linistit decat de obicei.
- Ce se intampla, Karon. Ai incetat sa te reazvratesti impotriva-mi?
Un zambet amar se ivise pe fata baiatului. Cum putea sa se razvrateasca acum, cand era prizonierul lui, fara niciun drept asupra puterilor pe care le avusese odata si fara niciun drept asupra propriilor aripi.
- Ce cautai pe Pamant? De ce langa ea? Si pentru ce atata tacere acum, cand te-am readus in casa in care te-am creat? In casa Ta! Sau nu mai consideri locul acesta ca fiind „acasa”?
Aceeasi tacere din partea lui. Insa privirea i se ridicase si isi privea Temnicerul in ochi. Nu izvora nimic din ochii lui, nici ura si nici razvratire, nimic care sa de-a de gol ceea ce simtea cu adevarat, dar Temnicerul stia deja. Se apropiase prea mult de el, iar acum tanarul avea sa sara asupra-i, ceea ce se si intampla. Dar aproape in acelasi timp lanturile se trasera in peretele de bazalt smucindul inapoi si lovindu-l. Aceeasi privire doar ca acum se citea durerea in ochii aceia albastri. Lovitura paruse a fi foarte puternica, iar Temnicerul se apropie de el.
- Inca ma mai urasti, iubitul meu? Inca iti mai urasti creatorul? Pacat.
Isi apropie mana de fata lui si ii mangaie obrazul. Tanrul isi smuci capul din mainile celui ce il legase de peretele acela. Temnicerul ii prinse capul cu ambele maine si i-l intoarse catre el, iar apoi il saruta cu pasiune de foc, incat tanrul se inmuie aproape instantaneu.
- Te iubesc!
- Esti liber, Karo, si vreau sa o cunosti.
Lantusile disparura instantaneu, iar puterile ii revenira. Isi desfacu aripile fara nici cea mai mica problema intinzandu-le cat mai mult, ca apoi sa le ascunda provirii paznicului. Creatura aceea ce il pazise atata timp era mai mult decat malefica, dar stia ca erau la fel de necesare si lucrurile rele pecat de necesare eraui si cele bune.

Se trezise de cateva clipe. Inca nu se putea dezlipi de caldura patului acela si de goliciunea proprie, asa ca se intinse lenesa la loc. Nu era acolo. Facusera dragoste toate noaptea, daca putea fi numita noapte. Si totusi pe taramul acela existau zi si noapte la fel ca in lumea ei. Nu se simtise niciodata atat de in siguranta, atat de protejata si de calda. Era oare El, cel care ii dadea toate acele sentimente? Ce frumos era El... cel a carui amanta devenise.
Intreaga sala in care dormise se schimba intr-o sala de oaspeti imensa atunci cand ea se ridica din pat. Observa ca era deja imbracata cu cea mai simpla si mai usoara rochie alba pe care o vazuse pana atunci. In mijlocul salii se afla o masa imensa cu tot felul de mancaruri pe care ea nu le mai vazuse. Gusta cate putin din fiecare, fara sa se sature din ceea ce manca.
- Vad ca sala s-a acomodat deja cu gandurile tale, Karin.
Se intoarse un pic speriata, dar il afla pe El.
- Multumesc pentru aceste lucruri. Sunt minunate.
- Ma bucur ca iti plac. Sala aceasta e creata pentru tine, si va indeplini orice dorinta pe care o vei avea.
Karin se arunca la gatul Lui, inlantuindu-L si srangandu-L cu putere, in timp ce se lasa la randu-i stransa in bratele lui.
- Si totusi nu intleleg un lucru. De ce ai nevoie de mine?
- Sa punem ca am niste idei mai excentrice, spuse El zambind. Si sa mai spunem iubita mea ca din clipa aceasta ai puterea unui inger.
Karin se dadu inapoi, in timp ce sala se transforma intr-o imensa incapere acoperita de oglinzi. Nu vazu absolut nimic schimbat la trupul ei, nici nu isi dorea acel lucru, dar pentru prima oara dupa mult timp isi observase iara trupul. Imediat rochia de pe ea deveni neagra, iar aripile i se desfacura in spate intinzandu-se dintr-o parte in alta in latimea salii. Ramasese uimita de splendoarea aripilor, de stralucirea si transparenta lor partiala. Isi dori imediat sa isi ia zborul, dar isi retrase gandul acela. Era inca o existenta materiala asa ca hotara ca tot ce o lega de material sa dispara. Imediat se forma un vartej in jurul ei eliminind cu usurinta materialul, pana ce ramasese numai Karin, iar Rodica se pierdu in materia palatului Eterianei. Isi lua apoi zobrul prin peretii camerei catre sera, unde intrand se ridica pana in inaltul cerului si cobora cu o viteza uimitoare.
Apoi, intelese. Bucuria se transforma in liniste, in cladura. Era un Inger, si inca unul inzestrat cu puteri imense.
- E timpul Karin. E timpul sa vezi si ultimul taram, dupa care vei fi libera sa vezi orice taram vei vrea tu.
Vocea Lui venea de langa ea. Era mult mai frumoasa decat pana atunci, mult mai melodioasa, realiza ca un o existenta materiala nu putea perceape vocea aceea, iar daca i-ar fi fost permis sa auda vocea unui Inger ar fi fost schimbata pe vecie, mult mai devreme decat ar fi trebuit. Il lua de mana iar el incepu sa urce catre cerul serei.
Taramul in care patrunse parea a fi plin de lumina, iar forma lui Eter se schimba din nou, emamand o caldura imensa. Era oare acela sentimentul pur sub care Cei Doi dainuiau peste lumea creata de Ei? Si atunci de ce simtea in preajma lui Eter mai mult decat acea caldura, de ce simtea alaturi de el ceva extrem de ciudat? Curand incepura sa intalneasca alti Ingeri ale caror triluri se inaltau catre inaltimile acestui taram, si le vazu infatisarea. Multi dintre ei pareau a semana cu barbatii, multi dintre ei aveau parul blond si ochi de culoarea cerului senin. Oriunde privea nu vedea decat acea culoare a cerului senin, acel albastru pal combinat cu pete de alb.
- Acesta este ultimul taram, infinit, populat numai de existenta spirituala.
- Iar Acesta este Dumnezeu, spuse Karin privind spre sursa de lumina ce se apropia de ei. Iubirea pura, neconditioata, caldura si energia intregii existente sub orice forma ar fi ea.
Curand un chip se contura alaturi de ei, fara a le spune nimic. Karin simtea nevoia sa ingenuncheze in fata maretiei Celui in a carui preajma statea, dar acesta nu o lasa.
- Bine ai venit printre noi, Karin, fiica a apelor.
Chipul acela zambi. Stia deja ca ei, ca de altfel si ea acum isi puteau alege orice forma doreau. Nu avu curajul sa spuna nimic, nu stia ce sa spuna, se afla in prezenta Existentei Priordiale.

- Cand am fost la El, Eter... am simtit... de ce nu simti si alaturi de tine ceea ce am simtit alaturi de El? Adica... sit tu emani acelasi lucru, dar e diferit si nu pot spune care e motivul pentru lcurul acesta.
- Ti-am spus, Karin, eu sunt un pic mai... excentric. Sunt creatia Lui, M-a creat pentru a fi mereu in contradictoriu cu el, dar nu in modul in care voi il vedeati pe Pamant, Karin.
- Am vazut si am simtit acel lucru. Iubitul meu, Eter... Tu esti partea razvratita a Lui.

Intoarsa din nou in sala din castelul Eterianei, Karin deveni din nou Rodica. Se trezi din nou in trupul acela suplu si frumos pe care il avea in stadiul de existenta materiala. Niciodata nu crezuse ca pana si creatorii lumii din care fac parte au ajuns sa traiasca printre ei. Oare ce ii facuse sa se apropie atat de mult de rasa umana? De oameni. Sala se transforma din nou in baia din noaptea trecuta, piscina cu apa fierbinte, in care Karin se cufunda alene. Tot ceea ce simturile ei ii traduceau din caldura acelei ape, nu se compara cu ceea ce simtise ca Inger, ca existenta spirituala.
- Aici intervin Eu, din nou Karin, dar povestea asta va voi spune-o amandorura mai incolo.
Eter era la intrarea in sala, iar in spatele lui se mai ascundea o umbra, o alta fiinta care iesi din umbra Lui si pasi inainte. Aceasi ochi, aceasi pleata, acelasi trup firav... Karin privea uimita la tanarul acela ce isi desfacu aripile in fata ei, cu o gratie fara margini.
- Alex!... Tu? Aici?
- Nu, nu ma numesc asa. Cel putin nu aici, in lumea aceasta. Eu, sunt Karo, iubitul si amantul Diavolului. Eternul si amagitul iubit al lui Eter.
- Of, copilul meu, nici acum nu ai inteles. Poate ca am gresit eu...
Eter se du-se spre el si il lua in brate, in timp ce buzele i se apropiasera de gatul acestuia. Karo isi dadu drumul molatec in bratele Lui, nu Ii putea rezista; nu Ii putuse rezista niciodata. Il iubea, dar mai ales Ii era mereu sclav si amant fara nici cea mai mica impotrivire. Iar sarutul Lui,... acea gura de nectar pe care nu o mai gustase de atata timp...
- Va las acum. E timpul sa faceti cunostinta. Karin, curand va exista raspuns pentru multe din intrebarile tale, dar acum, vreau sa faceti cunostinta.
Se intoarse si, dand se plece, se opri inainte de intrare, spunand fara sa se intoarca:
- Si, Karo, fii cuminte de data asta. Fara executii spectaculoase. Stii la ce ma refer.

Trupul lui Karo deveni dintr-o data gol, iar aripile ii disparura. Se avanta in piscina cu apa fierbinte catre ea, fara macar sa clipeasca. Parea sa fie mult mai obisnuit cu puterile acelea decat ea. Oare de cat timp era cu El? Si oare putea vorbi de notiunea de timp pentru Ei?
Se opri in fata ei, asteptand parca o porunca, iar in gandu-l ei nu se putea auzi decat vocea Lui: Saruta-l! Va fi al tau! Se apropie de el cu miscari lenese si ii inlantui trupul cu bratele-i gingase. Karo o privea cu caldura, dar aproape indiferent. Buzele i se apropiara usor de ale lui mai intai abia atingandu-le ca si cum ar fi gustat o cupa cu nectar, iar apoi se aruncara asupra lor cu salbaticie, iar el raspunse cu acelasi sarut salbatic in timp ce bratele lui se incolacisera in jurul ei.

- Nume meu era, Tarun. Eram general in armatele germana in acum mai mult de doua mii de ani. Tatal meu, un mare calator si cuceritor, un om mare de statura, blond cu ochi albastri umblase mult pe vremea lui. Murise pe campul de lupta alaturi de legiunile romane, lasand in urma in cetatea Romei o femeie tanara cu un copil al carei par brunet il mostenise, dar care avea ochi albastri precum tatal sau.
Copilul acesta a crescut repede, si a dorit sa calatoreasca, sa invete. Astfel ca din Roma a mers mai intati catre Gallia, iar apoi catre Hispania, dar ca si in Roma obiceiurile devenisera apropiate de cele ale romanilor. Am mers chiar si in partea necucerita a Hispaniei, am invatat multe de la barbarii din insula numita apoi de catre voi Anglia. Multe credinte ciudate, diferite fata de cea in care eu fusesem crescut in Roma.
M-am indreptat apoi catre tarile germanice, in care influentele romane nu patrunsesera decat foarte putin. Aveam optsprezece ani cand plecasem de acasa, iar acum implineam douazeci si trei. Stiam sa vorbesc limbile germanice si invatasem multe prin locurile pe care le colindase. Dar in niciun alt loc nu intalnisem oameni blonzi si cu ochi albastri cum povestea mama mea despre acela ce imi fusese tata. Si ei, multi dintre ei au fost surprinsi sa vada un om cu par brunet si cu ochii albastri. Spuneau ca foarte rar intalneau asemenea oameni si ca astfel de oameni nu erau intalniti decat de granita cu tara marilor cuceritori, cum il numeau ei. Au fost foarte uimiti, cand firav cum eram am reusit sa il infrang pe unul din cei mai mari luptatori ai lor.
M-au luat atunci si m-au dus la seful unuia din triburile din apropierea Imperiului Roman. Deoarece conflictele dintre germani si latini incepusera de ceva vreme, mi-au spus ca vor sa fiu spion pentru ei, iar au am acceptat. Eram fericit ca aveam sa ajung din nou acasa desi trecuse un timp destul de mare. Acasa am descoperit totul distrus. Mama fusese inselat si furata si ajunsese sa fie vanduta ca sclava pentru un mare conducator din Grecia, casa noastra era acum locuita de alti oameni, pe care nici macar nu ii cunosteam. Un alt imparat era acum la conducerea Romei. Oamenii vorbeau peste tot despre atacarea triburilor germane.
M-am intors din nou la conducatorul care ma trimisese in tara mea si i-am spus sa iisi gaseasca alt spion, iar pe mine sa mapuna in fruntea unei armate. A ras. Mi-a spus in fata ca nu putea sa creada ca eu m-as putea impune in fata unei armate a lui. L-am provocat la lupta in fata tuturor si a pierdut. A acceptat, iar corpul acela de armat a ramas invincibil timp de doi ani.
Atunci a venit pentru prima oara la mine si m-a luat cu El. Am inghetat cand s-a materializat in fata mea si mi-a spus ca vrea sa merg cu El. Nimic mai mult. M-a adus aici ca si pe tine, m-a transformat in inger. Nu pot sa nu zambesc cand ma gandesc ca m-am indragostit de el la fel de repede ca si tine. Era atat de frumos cu ochii lui vrezi, cu parul scurt si ciufulit. Stii ca nu e imaginea lui asta? Ca arata precum majoritatea ingerilor, e blond, are parul lung si are ochi albastri? Dar el nu mai accepta de mult imaginea aceea. S-a indragostit de imaginea acelui batran care ti-a aparut pa Pamant, si care in tinerete arata ca imaginea pe care eu ti-am creat-o in amfiteatru. Eram gelos, pentru ca El se indragostise de altcineva in afara de mine.
Dar sa ma intorc la povestea mea. Mi-am folosit imediat puterea de inger sa o scot pe mama mea din problemele pe care le avea. A ajuns in ultimii ani ai vietii ei cea mai respectata femeie din Abydos. I-am aparut ca sfetnic in vis, spuanandu-i ca ne vom intalni in curand si ca sunt bine, si am sfatuit-o sa se mute din Grecia dupa ce i-am creat un statut foarte bine vazut pe vremea aceea.
Eter nu s-a suparat pe mine. In fond nu influentasem cu nimic istoria Pamantului. In schimb Dumnezeu nu s-a prea bucurat. Nu si-au mai vorbit timp de o suta de ani de-ai nostri. Nu stiu care a fost motivul adevarat. Aparitia mea ca Inger sau faptul ca mi-am bagat nasul si am modifica destinul mamei mele.
Mi-am petrecut apoi intregul timp fiind amantul lui si iubindu-l enorm de mult. Imi daruise viata eterna si fericirea. Stiam mai multe decat putea sti orice pamantean, dar curand am invatatmai mult. Am reusit sa vad minunile lumii create de Ei, am vazut taramurile create pentru suflete, si in sfarsit L-am vazut si pe Dumnezeu. A acceptat sa ma vada mult mai tarziu.
Am petrecut sute de ani privind uimit la modul in care evoluau oamenii pe parcursul drumului lor in istorie. Am ramas uimit cand imperiul sub care eu crescusem s-a scindat iar apoi a disparut de pe fata pamantului, m-a intrigat apoi perioada aceasta prin care trece omul, numita de voi perioada informationala.

Apoi ai aparut tu. Iar El a inceput sa te urmareasca cu frenezie. Pentru ce? Ma intrebam din ce in ce mai des, eram mandru, stiam ca ma are pe mine si nu vroiam sa renunt la el. Vroiam sa ma razbun, sa te fac sa dispari, dar orice as fi facut nu de fapt nu faceam absolut nimic. Existenta spirituala nu poate fi distrusa decat de Ei doi. Asa ca m-am hotarat sa ma distrez un pic pe seama ta. Am patruns in lumea ta, am facut in asa fel incat sa intru la facultatea de lietere alaturi de tine, si sa iti fiu coleg. Da, Alex. Te-am urmarit timp de doi ani la rand, in timp ce El nu ma mai cautase deloc. Ce era timpul pentru El? De altfel si pentru mine. Dar pe parcurs ce te urmaream, Karin, m-am indragostit si eu de tine, iar apoi, in ziua in care ti-am jucat cartea aceea cu Diavolul, El m-a chemat si m-a intemnitat. Pentru prima oara gresisem, dar eram prea orb sa vad lucrul asta. Nu am vrut sa accept ca ceea ce facusem era o greseala. Nu te-a afectat cu nimic pentru ca El a fost acolo sa te protejeze. Dar nici ce protectia lui nu a fost prea mare nevoie. Ati evoluat mult voi oamenii de la ultima mea vizita pe Pamant. Nu prea mai aveti incredere in religie voi; ati gasit metode sa explicati totul.
Si S-a intors la mine, dupa ce pe tine te-a adus in lumea asta, iar Dumnezeu a dorit sa te vada mult mai repede decat pe mine. Mi-a spus ca te-a adus in lumea mea, iar eu i-am cazut la picioade pentru a doua oara. Inainte sa ma sarute din nou in temnita aceea pazita de cele mai groaznice fiinte ale taramului acesta Il uram, dar acum am inteles. Karin, noi suntem iubitii Diavolului, vom si amanti si iubiti de acum inainte pentru el cat si pentru noi.

- Vad ca va intelegeti bine.
Karo si Karin erau in patul din sala care acum devenise a amandurora.
- Da, iubitul meu, e ceva gresit in asta?
De fapt ii urmarise de cand plecase, iar ei stiau asta. Nu aveau de ce sa se supere. Facusera dragoste, iar acum aveau sa isi arate dragostea fata de el.