agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 4447 .



Jurnal la intimplare
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [nepotul lui rameau ]

2005-04-10  | [This text should be read in romana]    | 




Germaine Sterian
(1967-1973)

Era spre iarnă in Bucuresti, Germaine schițează in cărbune
profit de neatenție să cobor sub masă,
ma ascund sub fusta ei ca să-mi continui visul
nestingherit, eram pe un munte incă cu zăpezi pe piscuri ,
ne era frig și ne cuibaream unul intr-altul căutind căldura ne băgam măinile in buzunarele celuilalt, găseam nuci,
scrisori de dragoste, tuburi de culori, lumina Orionului
chemat să lumineze in serile făra rost,
pensulele mele, un nud al tău neterminat,
un patefon răgușit cu romanțe Maria Tănase
ochelari de soare, pălării de plaje, poza bunicului, chei
care nu deschid nimic, talentul icoanelor din Moldova
arta ei care se va curma dureros, fără rațiune in 1973.

Boston
(martie 2002)

..In zilele acestea un loc linistit devine greu de imaginat
in lumea mea lucrurile par neschimbate, doar oamenii
sunt mai deconcentrați mai tacuți. ca pauza dintre două reclame la TV.
Iar tu vrei sa fii cu mine, știu senzația, momentele
in care eu vreau sa fiu doar cu tine ,să vorbim scenarii de film, castele in Spania. pirghia care ține tot universul meu renăscut din trei vorbe pe un ecran neutru, tu zici că viața e frumoasă da, e frumoasă așa sălbatica și neprevazută, ciudată și intortocheată mi se pare ca te știu de mulți ani ca pe un iubit uitat și regăsit. Mi-e dor sa ma ții de mină.
Să ni se impletescă degetele strins in vibrația unui dipazon cosmic să fim imprăstiați in miliarde de stropi
de lumină, aș fii vrut in noaptea aceia doar să ne iubim așa fară noimă..

Liceul Lazăr
(clasa XI)

Anita are niște sani fantastici. Toți căutăm tertipuri cum sa-i atingem. De Svetlana sunt indragostit lulea. Are zulufi aurii, săni mici și o față limpede, ii scriu zilnic
bilețele cu "te iubesc" dar nu semnez din timiditate .
E colegă de bancă cu Mariana Staub o evreică cu buze
mari senzuale. Ne evitam reciproc ca sa nu dăm motiv de bărfe.
In pauze fumez țigari Golf cu Mihai Enescu și Iulian Sava ca să ne calmăm. Unul din noi propune să mergem duminica cu bicicletele la Snagov. Accept imediat. 35 de km de sudoare.

Arta insultei.

Anul 4 la construcții. Colegi simpatici ,materia
suportabilă. Cu Miki Leibner, George Grasu, Dan Vintilă fac petreceri săptăminale, mai toate la mine acasă in piața Kogălniceanu.
Grasu aduce benzi cu muzică : Bee Gees, Elvis, Celentano .
Dansam rock sau slow strins, Veronica mă
respinge sistematic, chiar face bășcălie
de petrecerile mele. E o tipă inaltă, slabă, osoasă
locuiește la un cămin studențesc. Simt ca mă antipatizează,
o chestionez, ea simuleaza durere la o măsea de minte.
Luni ajung devreme la facultate, desenez cu creta pe tabla clasei de termodinamică o Veronică nudă urmarită de o carie enormă cu penis erect.
Nu a mai vorbit cu mine pina la examenul de diplomă.

Doina
(7 ani de vid)

E studentă la matematică. Nu se aranjează cu amicul meu Sergiu care mi-o "paseaza" dupa o excursie la Sinaia.
Cad pe bec imediat, e tare frumușică fata asta delicată.
Dragoste platonică. Am răbdare. Fac parte din generația care
știe sa ridice banalul la rang de eveniment.

Teatrul Național

Nimeresc la "Nepotul lui Rameau" în superba regie David Esrig. Avid de teatru devorez piesele lui Brecht, Ionesco, Becket, Miller.
Teatrul bucureștean prin anii 60 pare singura instituție
necomunista. E foarte greu de procurat bilete dacă nu ai pile. Mori de vint. Ascult la radio poezii citite de Emil Botta ."Seara pe deal" îmi dă lacrimi și acum după 40 de ani.Far in ceață.

Jazz
(my life passion)

Capăt împrumut 3-4 discuri de jazz . Coltrane , Ella Fitzgerald, Oscar Peterson Trio, Miles Davis. Amazing. Ce revelație.Ascult și desenez, de fapt copiez pe cei mari din cărți cu reproduceri de artă.
Mai ales Madona lui Durer ma fascinează.
Imi place Klee, Modigliani, Maillol. Modiliagni e ușor de copiat dar coloritul îmi dă de furcă. Nu am bani pentru uleiuri de calitate.
Ascult Night Train de sute de ori și nu mă satur. Trec la Bach si Brahms, amicii zic ca sunt o mutație, ce Margareta Păslaru nu e buna? Cu Angela Similea am fost coleg de liceu in clasa a 10-a. Nu o apreciam, cred că devenisem nițel snob...

Livia
-nedatat-

Locuiesc pe planeta dorului
cum aș locui într-un pumn închis
ținut aproape de gură
așteptînd să coboare
respirația ta peste el

sa-mi dea samînța vie
din care să creasca privirea mea către tine

Brațari de sunete
să coboare la ieșirea nopții
în ele păsari străvezii
își aduc puii ca-n cuiburi
spre ai deprinde cu gustul zborului înalt
printre brațele noastre îmbrățisate...

E-mail
(31 oct 2001 )

..Nu-mi găsesc locul, doar cînd exersez, mă arunc în somn
cu voluptatea disperată a gamblerului care a pierdut tot.
lumina toamnei mă pironește în albastru strălucitor
Vreau să fiu cu tine vn celălt albastru cu pești transparenți să mimez ca trăiesc. Cele mai grave hotarîri le iau toamna acum visez ca mă ții de mina și păsim într-un tablou de Klee, promit sa fiu cuminte..

Cărți, cărți

Moartea Patriarhului. Incerc Ulisses. Il întalnesc pe Camil Baciu acum lector la Sorbona. Discutăm despre umor și cibernetică.
Ma întreabă dacă am vazut the Rose of Cairo.
Ador filmele lui Woddy Allen. Marga zice ca ma identific cu el neurotic și obsedat. Aș vrea eu să am geniul lui.
Cineva mi-a trimes carți din Romania: Paler, Cioran, Nichita Stănescu, Cărtărescu. Citesc uimit.
I am speachless. Deci așa se scrie în necomunism?
Au cazut barierele slavă domnului.
Netul în schimb e plin de texte antisemite,
ultranaționaliste, cu gust de ură, simt un popor care își
despică viscerele în neputință. Refuz să mai citesc.
Doina, acum solid măritata, mi-a trimes poze cu vila mirobolantă a familiei Ceausecu la Snagov.
Oare cîți au murit de foame în anii aceia plini de "victorii" ?

E-mail
(1 Dec 2001)

..Sigur că sunt femeie, mi-ai atins punctul vulnerabil
morala nu are nimic de-a face cu setea de viață, intensitatea unei batai de inimă adevarată.. ce
crezi ca am simțit dincolo de vorbele tale? o atracție
intensă ca și cum m-ai fixat cu privirea din partea
cealaltă a unei încăperi plină cu lume la o petrecere
sofisticată, îmi amintești de povestrile lui Marguerite
Duras cu senzualitatea prelungidu-se de pe pagini
pe buze flăminde de sărut..

Viena
(iunie 1997)

La muzeu, emoție imensă, întilnesc originalul Madonei lui Durer.
Bine că am renunțat la pictură, mă faceam de rîs.
Dunarea nu e albastră de loc. E curat murdară.

Snagov
(probabil vara lui 64)

deci ajung la Snagov cu colegii epuizați de pedalat,
pe malul lacului descoperim un țigan Manolache -
fara un dinte în gură - beat, cînta balade triste
acompaniate la un țambal soios din care Manolache
scoate un melos aboslut genial. Pur flamenco, dar nu știam pe atunci .
Un țiganuș de 3-4 ani fumeaza țigari cerșite
de la trecători, căinii vagabonzi
asteptau oase de la fleicile făcute pe carbuni, femei
din sat cu basmale in cap purtau coșuri cu fructe de vinzare,nu cumpăram nimic că nu aveam bani, zăceam pe plaje cu o bere Azuga de 4 lei, singura afordabilă.
Ma gîndeam la Manet, doamne ce pictura se putea realiza
cu țiganii aceia pitorești între sălcile Snagovului.
Berea își facu efectul diuretic, vizez tufișurile de stuf
toaleta "au air libre" și surpriză..
ascuns în stufărișul des, un cuplu face dragoste atît de pasionat că nu m-au auzit, ea e desupra, o femeie foarte slaba, își ridicase fusta, în timp ce bărbatul gemea în extaza, purta un maieu negru ca jonglerii de circ, eu ințepenit de frica de a fii simțit, dau să fug dar curiozitatea mă ține pe loc, e prima oara cind vad sex pe viu ,mai țin minte și azi fesele roz ale femeii muncind cu sîrg bărbatul acela trîntit spre cer.
Am mai mers și în alți ani la Snagov, nu uitam să cercetez prudent stuful dar farmecul verii lui 64 dispăruse pentru totdeauna.

Leira
( Oct. 2000)

Sa iau Luna
și s-o ascund naibii undeva
Ca sa nu mai existe
sa nu ne-o mai cerem
unii altora, așa,
doar de amorul artei
dacă n-am învățat
pină acum să o lăsam
sa apună, sa răsară
și în noi, neobosit.

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!