Dacă ne-ar fi mai ușor să vorbim poate am înțelege copacii.
De ce, metafizic vorbind, există scorburi? De ce, psihanalitic, pacientul care desenează un copac cu scorburi în el este nevrotic? Pentru că îngustimea care ne-a fost hărăzită
de undeva de sus ne permite această interpretare searbădă. Copacii s-au născut odată cu iarba și alcătuiesc natura, acest dat pe care ne este atât de greu să-l înțelegem. De ce au copacii scorburi? De unde știu eu, cu gândirea mea limitată, că nu este un mod de exprimare, prin analogie cu organul vorbirii umane(gura)? Chiar daca pare atât de primitiv, iar biologii vor sări să conteste afirmația, copacii au un limbaj al lor(metafizic..). Noi nu vedem decât coaja lor, pentru că suntem prea superficiali pentru natura care ne-a fost oferită. Cum se explică faptul că o plimbare în sânul ei( și nu vorbesc de cel siliconat, industrial, ci de cel natural, umed) ne liniștește atât de mult? Nu cred că există vreo mașinărie mai "perfectă" decât viața unui arbore, chiar dacă pare extraordinar de aberant..la prima vedere.