agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-07-13 | [This text should be read in romana] |
Săritură în gol. Asfaltul se cutremură.
Ploaia lăsa pe geamurile aburite stropi mari, sclipind și înmulțind stelele ce se întrezăreau printre norii negri. Zgomotul mașinilor din stradă, acel zgomot al apei plesnite de cauciucurile negre, îl făcu să tresară. D. se simțea cuprins de un tumult de emoții. Golul din stomac nu îl făcea decât să simtă, din ce în ce mai puternic, bătaia necontenită și sigură a propriei inimi. Ieși să își aprindă o țigară în balconul apartamentului său de la etajul 7. Mirosul ploii, curat ca stropii ce îi mângâiau obrajii, îl trezea. Stropii reci îi stârneau câte o idee... Încerca, se străduia să se gândească la altceva. Trezirea o dictă telefonul. Răspunse cu o voce joasă: - Da... - Bună D. Urâtă vreme. Tocmai bună pentru a te sinucide. - ... Urmă o liniște scurtă. Un bubuit îl trezi din uimirea pe care i-o pricinuise telefonul. Se simțea foarte liniștit. Se așeză pe fotoliu. „Urâtă vreme. Tocmai bună pentru a te sinucide.” Începu să râdă, dar nu ca un om normal, ci ca un nebun, un râs dement care ar îngheța sângele oricui l-ar fi ascultat. Inimaginabil. Când se opri observă câteva pete roșii pe pantaloni, apoi pe cămașă. Era plin de sânge. Mâinile erau atât de roșii încât se sperie și fugi în baie să se spele. Baia era plină de dâre roșii, ca și cum cineva ar fi fost târât pe gresia albă. O găsi în cadă. Era soția. - Nu... Ce am făcut? Cum s-a întâmplat asta? Cum de nu îmi aduc aminte? Telefonul îl sperie iarăși. Îl lăsă deoparte. Sună de șapte ori și se opri. Peste două minute sună iar. Tot de șapte ori. Îl ridică. - Alo... Cine e acolo? Cine dracu` e acolo? - ... Nu răspunse nimeni. Se așeză pe același fotoliu. Furtuna își continua drumul. Se ridică. Intră în dormitor. Era o închipuire? Soția dormea pe patul alb, iar fața îi era cuprinsă de o grimasă înfiorătoare. Zări o foarfecă pe noptieră. Își dădu două palme. Chipul soției i se parea tot mai întunecat. O lovitură verticală împinse vârful foarfecii în pieptul dezvelit al femeii. Nici o zvâcnire. Nimic. Nu mai știa unde lăsase pachetul de țigări. Îl căută. Se uită pe fereastră. - Ce nori negri... O vreme perfectă pentru sinucigași. Dacă ar mai și ploua...
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy