agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-08-05 | [This text should be read in romana] |
Un roman pentru mase
Motto: “Cel mort fusese un personaj voluntar È™i dezordonat. BărbaÈ›ii voluntari È™i dezordonaÈ›i au un sfârÈ™it misterios, chiar când sfârÈ™esc în patul lor.†“Revolta femeii îl surprindea, cu toate că își impusese să nu-l mai surprindă nimic la femei. Poate doar capacitatea lor de a depozita instinctiv argumente pentru tot soiul de cauze obscure.†Tudor Octavian, Afară din joc Am treizeci È™i patru de ani. Scriu. Desigur, o fac cu patimă. Cu încrâncenare È™i furie. Cu patos. TinereÈ›ea mă îmboldeÈ™te să procedez astfel. Deunăzi, pe când sorbeam încetiÈ™or din cafeaua portugheză, sălcie, un bun prieten mă avertizase: - EÈ™ti un ermetist. N-ai pic de fir roÈ™u în povestiri. Faci prea multă poezie, eÈ™ti dificil… Eu înghiÈ›eam de zor bobiÈ›ele negru-tăciune ale nemulÈ›umirii. Redactorul-È™ef al ziarului provincial unde activam, un individ chel, gras peste fire È™i bărbos aÈ™ijderea, mă sfătuise, aÈ™ezat cu fundul său lat pe un colÈ› credincios de birou: - Astăzi se cer lucruri uÈ™urele, publicul a căpătat gusturi noi. Scrie ceva suplu, pipărat È™i… ei bine, frapant. Lumea se dă în vânt după stupoare. Se impunea grabnic să-mi revizuiesc părerile despre viață È™i despre artă. Am treizeci È™i patru de ani È™i trebuie să revin cu picioarele pe pământ! Banca, un monstru de ciment È™i oÈ›el, pândeÈ™te omenirea de furnici a oraÈ™ului. ToÈ›i îi datorează câte ceva. Ziarele au scris despre bătrâne senile care păstrează în safé-uri cârnaÈ›i mumificaÈ›i. Și despre măcelari de cartier cu o duzină de conturi proaspăt deschise: în imperiul cărnii amantele costă, iubirea nu-i decât un foculeÈ› verde, tămâios È™i È™antajist. Pătrund în sala imensă unde se fac Depunerile È™i se extrag cu cleÈ™tii degetelor, umeziÈ›i de emoÈ›ie, Profiturile. Par un student întârziat, răvășit de ieÈ™irea-mi promptă din biblioteca singurătății universale. Aerul răcoros îmi provoacă frisoane. Aici este Sala Infarctului, lăcaÈ™ul funest al deriziunii. ÃŽndărătul ghiÈ™eului, o duduie mâzgăleÈ™te cifre într-un catastif. Apoi, cu glasul ascuÈ›it, neplăcut, al unei coÈ›ofane îndestulate: - Ce pofteÈ™te domniÈ™orul? Mă simt lezat. Eram ferm hotărât să mă comport normal. Drept pentru care îmi îngroÈ™ vocea, dându-mi ifose: - Profitul, regele profit…, mamzel. Duduia mă priveÈ™te chiondorâș. - Numele. - Alexandru Machedon. Instalator de vise. - Nu interesează profesia. PropoziÈ›ie din cuburi de gheață: ceaiul clientului sărac este întotdeauna amar È™i rece. TotuÈ™i, destinul se lasă gâdilat în bărbie din când în când. ÃŽnsă numai de către mâini pricepute. Din care pricină pun la bătaie chiseaua cu dulceață: - Eu, unul, sunt pentru matriarhat, coniță! Categoric. - Poftim?! - PerseveraÈ›i cu drăgălășenia. Vă prinde de minune! Duduia păleÈ™te. Urme de cerneală tipografică îi înegurează obrajii osoÈ™i. Supărarea fulgerătoare a acestei tigve de culoarea cerii proaspete are un iz de nuveletă sordidă, imprimată pe hârtie de ziar. Dau din umeri. FemeiuÈ™ca protestează vehement. - Vă bateÈ›i joc de oamenii simpli. Intelectualilor! Vipia proletară din timbrul său vocal mă amuză. Ceva este în neregulă. Suntem, totuÈ™i, într-o afuristă de bancă. - Vă consideraÈ›i… simplă? O femeie ca dumneavoastră. Replică instantanee. Duduia încremeneÈ™te. Salvată de la înec de-un pix cu mină roÈ™ie pe care-l strânge în braÈ›e ca pe-o parâmă de avarie. - Femeile ca noi au produs atâtea generaÈ›ii de studenÈ›i obraznici. V-aÈ™ putea fi mamă! Aha! Chestiunea s-a lămurit. Dânsa se doreÈ™te bătrână È™i înÈ›eleaptă. - Dar aveÈ›i un ten… de caisă. SunteÈ›i de vârsta prunelor scumpe. FiÈ›i fără grijă, coniță! Ce naiba?! perorez fără rost. Aproape înduioÈ™at. Un pitac de aramă cade zornăind pe pervazul de marmură al ghiÈ™eului. - Sărăntocii ăștia, murmură cineva. Am omis, din nepricepere, legea organică a scenetelor penibile: martorii oculari capătă vocaÈ›ii momentane de moraliÈ™ti. - E o greÈ™eală, răcnesc. Eu sunt milionar. Pruna din dosul gemuleÈ›ului regulamentar nu-È™i poate stăpâni o grimasă. De indignare, subÈ›iorile îi put, probabil. Frigărui cu fricoase funcÈ›ionare dantelate, iată un privilegiu cerebral de neocolit pentru zurbagiii oraÈ™ului. - Vă numiÈ›i Alexandru Machedon, nu?! - Până ieri, da. - Ce vreÈ›i să insinuaÈ›i? - Oho! Rânjesc. - VorbiÈ›i limba cărÈ›ilor de budoar. Insinuare… Psalmodiez. Feroce È™i mieros, deopotrivă. - Domnule. Timbru vocal metalizat. Musai să mărturisesc adevărul. - Instalator. ConfecÈ›ionez È™i căzi pe comandă. - Nu interesează profesia, v-am spus doar. - RepetiÈ›ia e mama indolenÈ›ilor. - Nu fiÈ›i grobian. - Purcelul își cere drepturile. - LuaÈ›i-vă pitacul È™i… amanetaÈ›i-l. Duduia face haz. Un haz nebun. - La Muntele de Pietate se produc minuni la fiecare centimă. - Pruna mea, eÈ™ti crudă. - Cum vă permiteÈ›i?! ÃŽn spatele meu, foÈ™găieli. Insecte nevricoase își pigulesc manÈ™etele scrobite în ajun. Urme sonore de tocuri-cui investesc ațâțări crase în banca singurătăților mele. - Să vină directorul! - Cee? - M-aÈ›i auzit, pruna mea fină. Voi să cuvântez cu centurionul. Sunt un gladiator ofuscat. Duduia pare nenorocită. - Ce rău v-am făcut, domnule Machedon? - Pruna mea, nodul gordian care mi s-a înfățiÈ™at nu-i trebuÈ™oară de-un pitac. Ceasul rău. Să vină directorul. Insectele nevricoase bodogănesc. Directorul seamănă cu tatăl Patriei noastre. Există ceva epocal È™i amoniacal în fiteÈ™care vârf de piramidă administrativă. Are degete păroase. Eu, unul, urăsc falangele mustăcioase. Degetele bunului director îmi par niÈ™te morse leneÈ™e, lovite de albinism. Zac plictisite prin preajma buzunarelor. Cazemate din stofă scumpă. - Domnule… Machedon, mă nedumeriÈ›i. - Marile spirite produc mari nedumeriri. Capela Sixtină dăruieÈ™te imense guri căscate fotografilor inspiraÈ›i. Se clefăie de nedumerire la auzul numelui de Brunelleschi. - Dar valoraÈ›i un pitac! Ce-i tot daÈ›i cu sfânta RenaÈ™tere?! - Vai, nu se poate! SpuneÈ›i-mi, citiÈ›i? - Pe silabe. Sunetele îmi produc torticolis. - Mie, tuse măgărească. - Ne înÈ›elegem. Un pitac, numai atât. - E puÈ›in… - MunciÈ›i mai cu sârg data viitoare. - Sunt scriitor. - Amin! Eu sunt bancher È™i nu mă plâng. - Bancherii scriu banderole pentru numerar. Sau folosiÈ›i prune pentru chestia cu pricina? - Nu înÈ›eleg. - Câtă înÈ›elepciune! Nici eu. Lumea de astăzi s-a dezvățat să gândească. - Poporul a obosit. E sărăcie. VedeÈ›i doar! - Mi s-a cerut un roman pentru mase. Un ghidon de bicicletă pentru grăsani. Pentru trufe dolofane. PedalaÈ›i prin pagini È™i vă veÈ›i da jos burta neÈ™tiinÈ›ei. Trăiască abdomenul cultural suplu! - SunteÈ›i un visător. DoriÈ›i profitul în bancnote, pesemne. - Deloc. Anumitor lucruri le stă bine în fier. Altora în bronz. - Statuile oraÈ™ului sunt splendide, domnule Machedon. - Dar pline de găinaÈ›. Istoria oferă autografe în codalb de guano. - ÃŽn concluzie. - Nu vă impacientaÈ›i. ÃŽmi datoraÈ›i un milion. - Pentru ce? - Pentru impertinență. Vă voi imortaliza. - FotografiaÈ›i? - Numai cu stiloul. - Fâs. - Poc! - Atunci? - Romanul meu va debuta în banca proaspăt văruită a domniei voastre înÈ›elepte. Vă veÈ›i pereniza rafturile. - Lucrez cu bani gheață. Himerele mele sunt pur sexuale. ÃŽmi pare rău. - Și mie. Rămân însă la milionul meu. - La ce bun? - Excelent! Fiindcă nu-mi va folosi la nimic. - Vă cred. - Un soi de drept ultrapersonal la prostie. Aspir la titlul găunos de Cucuzel al inutilității. CedaÈ›i? - Am de ales?! Romanul pentru mase, copilul afectat de sindromul Landon-Down al scriitorului de rând, conÈ›ine fiinÈ›e lăcrimoase È™i catolice, biete animale umane, fenomen strict antropometric, cărora Duhul BlândeÈ›ii le-a oferit blana de oaie a Rolurilor Pozitive. Este cum nu se poate mai firesc, într-un atare cadru, să fiu copleÈ™it de bunătatea execrabilă a unui director de bancă: am primit milionul. Pentru care am mulÈ›umit cuviincios. Cât despre festivitățile de rigoare, È™ampania fusese destupată cam demultiÈ™or, secretarul general al trezoreriei era un dobitoc patentat È™i, în plus, sughiÈ›a într-una, cu o plăcere perversă de sodomit, iar vicedirectorul lipsea. Amănunte devenite ignobile între timp. ÃŽn final, afișând un zâmbet insipid de recunoÈ™tință într-un colÈ› tâmp de obraz, mi-am luat rămas bun de la pruna mea demnă È™i am plecat hai-hui pe bulevardul General Esposito. Ramón Maria Del Valle-Inclán mai vorbea încă despre Don Juan. Un Don Juan urât, catolic È™i sentimental. Cam cum mi-aÈ™ fi dorit È™i eu să strecor în păginuÈ›ele mele ieftine. La vie c’est dure. Femeia pe care o urmăresc de cinci minute are fundul osos È™i este roÈ™cată precum merele creÈ›e din țările meridionale. Duce de braÈ› o poÈ™etă hidoasă croită dintr-o piele incertă de crocodil. Nici bestiile fluviale nu mai sunt ce au fost. ProstituÈ›ia manufacturieră înfloreÈ™te tocmai datorită unor asemenea proaste obiceiuri: hămesite, jivinele se lasă doborâte cu alice! ÃŽnÈ›elegeÈ›i, nu o pot ciupi de fund. Ar pârâi pelvisul. Sau osul sacru? ArtiÈ™tii puÈ™i pe È™otii posedă o viziune aparte despre anatomie. O ciocănesc pe umărul stâng, lung precum un umeraÈ™ standard, cu-n deget făcut cârlig de rufe rococo. DomniÈ›a poartă o rochie înflorată, văratică. Motive din paÈ™nica Martinică îmi fac cu ochiul. Gauguin, Gauguin?, e plecat în permisie, deh. Se simte lipsa unui penel de maestru. - Ce poftiÈ›i? mă iscodeÈ™te o voce de amantă madrilenă cu polipi în neregulă. Și, evident, nu aÈ™teaptă să-i dau bineÈ›e. Se grăbeÈ™te, nu o femeie de rând se depărtează acum de mine, lunecând misterios pe trotuar, ci o girafă parfumată, cumva rătăcită în decorul de azbest È™i mochete sobre al capitalismului sălbatic, cabrându-se toată pe tocurile ascuÈ›ite È™i lungi de-o jumătate de stânjen. Insist. O ciocănesc pe umăr de parcă aÈ™ bate la uÈ™a căsuÈ›ei de turtă dulce din povestea nesăbuită a unui ventriloc nordic. Simt mitologia întărindu-mi-se. Pot scrie una ca asta într-un roman pentru mase. Face parte din sordidul intelectualicesc servit între două porÈ›ii de filosofie cuneiformă: citiÈ›i marile răbufniri scolastice în proză, conÈ›in cu toatele È™iraguri solemne de servitoare violate în miez de noapte, de amoruri călugăreÈ™ti, de vrednice delapidări nepedepsite. Cu asemenea mici mârșăvii cititorul este È›inut în priză. - Ce poftiÈ›i, domnule necunoscut?… Nu v-a spus mămica să nu staÈ›i de vorbă cu femei străine?! ZâmbeÈ™te, îmi întoarce iarăși spatele, grăbeÈ™te pasul. O fugăresc precum cerbii în rut femelele slabe de înger. Fiind în joc ficÈ›iunea, îi suflu-n ureche: - Vă doresc cumplit. Tocmai am înhățat un milion. Ea se opreÈ™te din mers. Se întoarce spre mine, lujer graÈ›ios de floarea-soarelui. ÃŽmi zâmbeÈ™te din nou, ca o nefumătoare sigură pe sine. - E în regulă. Am crezut că mă iubiÈ›i. - Sunt Alexandru Machedon, singurătatea mea cu ochii negri, nu PuÈ™kin. - AveÈ›i paloÈ™ È™i nu stil, să înÈ›eleg? RoÈ™esc asemeni unui cuceritor de mucava. Apoi rostesc o grozăvie. - Sunt pentru însămânțările din Săptămâna Oarbă. PropoziÈ›ia seacă a unui agronom al dorinÈ›ei. Mă-nfior, eu-însumi. Ea ridică, înspre zenitul albăstrui È™i pustiu al unui ciob mizer de boltă cerească, sprânceana dreaptă, ursuleÈ› de întunecime frumos cadrilată. Se prinde-n jocul dezmățat. Femeie! - Votez cu amorul cauciucat în viluÈ›e discrete. Mă extaziez după piscine în doi. Un milion, spuneai, puiule? Dădusem peste mama, tot aÈ™a cum în persoana directorului dădusem peste tata. Era chiar dânsa, mama Magdalenelor, zeiÈ›a cu-n cercel de sticlă roÈ™ie în streaÈ™ina casei. Am mers la hotel, viluÈ›ele discrete fuseseră arvunite cu strășnicie de dame temerare È™i matinale. Ideile bune se nasc veÈ™nic în căpățânile altora. Am fumat împreună un pachet întreg de Camel amărui. Þigările duhneau cumplit a ud de cămilă. Imortalizat în carton poleit, arhetipul bietelor dobitoace, un cămiloi stilizat, făcea bale de poftă, azvârlit pe noptieră. Am făcut sex precum doi păduchi homosexuali disputându-È™i acelaÈ™i fir de păr molâu: fund în fund. Cu totul cam un sfert umilitor de ceas, după care anahoretul dumbrăvii mele È™i-a dat cu apă sfinÈ›ită-n creÈ™tet, roÈ™u la față de ruÈ™ine. Ce mai bărbățelul inutil! Pe întuneric, sunt persiflat. - EmoÈ›iile, puiule. Replică dintr-un foileton popular. Indigest pentru minÈ›ile noetice, domnilor. - Draga mea, taci. Ea tace. PreÈ› de un sfert de chiÈ™toc. - Ce-ai de gând să-ncoÈ›openeÈ™ti cu biÈ™tarii? - Singurătatea mea, nu fii brută. Ea râde. - Am vrut să te-ncerc, domnule necunoscut. BărbaÈ›ii cu un mădular ca al tău sunt daÈ›i dispăruÈ›i la grădiniță. Eu, furios. - Singurătatea mea, voi căpăta complexul puÈ›ei de lână dacă nu te potoleÈ™ti. ÃŽl citisem pe Freud din scoarță-n scoarță. Când să-l înhaÈ› de coperÈ›ile-i de cioclu È™i pe neica Jung, fusesem depistat de o bibliotecară aprigă. - Nu oferim prilejuri de onanism mucoÈ™ilor, mi se retezase macaroana din capul locului. Era pe vremea când în È›inutul adipos al pomeÈ›ilor mei trăia o specie de bureÈ›i gălbiori, anihilaÈ›i vremelnic de un terapeut răbdător cu alcool iodat 1% È™i alintaÈ›i de mama cu apelativul calin “bubuliÈ›eâ€. Magdalena era cultă. Drept care tăcuse. Fumam în draci. Buzele noastre frigeau, îngreÈ›oÈ™ate. - EÈ™ti măritată? mormăie plictisul meu cărunt, abisal. Un moÈ™ virtual care-mi acreÈ™te pe nepusă masă visurile parfumate vag ale unei tinereÈ›i nesăbuite. - ÃŽÈ›i pasă? mă întreabă ea, plictisită în felul ei. - Dacă nu aÈ™ fi hotărât să înjghebez un roman pentru mase, te-aÈ™ iubi. Femeile agățate pe stradă de-o ciocănitură în umăr merită visate. Au oase memorabile, sunt sigur, fiecare. - Eu n-am nici pic de fund, iubitule. Femeile nocturne sunt plinuÈ›e. AÈ™a pofteÈ™te doamna erecÈ›ie. - EÈ™ti o curvă tragică, È™tii? - Sunt doar o curvă, nu-È›i fă vise. - Singurătatea mea cu ochi negri, când ne mai vedem? Și ea îmi spune. Stau pe un jilÈ› din fier forjat. ÃŽmi È›in picioarele sub o măsuță È™chioapă pe care ceÈ™cuÈ›a de cafea portugheză tronează albă la față, rotund pachebot de porÈ›elan. Din coÈ™ul de vapor plin cu lichid sălciu al bastimentului încremenit pe faÈ›a de masă slinoasă cercuri jucăuÈ™e de abur se dau de-a dura. Fumez iarăși, cu voluptate. Una dintre bucuriile sigure ale vieÈ›ii. ÃŽmi È›ine companie firoscoasă momentul precis al zilei la care sunt, cu desăvârÈ™ire, lipsit de viziuni originale asupra dramei mele aparte: enurezisul. MotoraÈ™ul È™ovăielnic al creierului meu, un rotor de modă veche, face nani, drăguÈ›ul de el. Port o discuÈ›ie cu Alter Egoul meu insaÈ›iabil, Napoleon Bonaparte. Fiind mic de statură, nu pot pretinde mai mult. - Þi-a fost dăruit un milion. Ce intenÈ›ionezi? - Să îmbătrânesc liniÈ™tit. - Vei da socoteală, cu siguranță. - Cu siguranță. Bunului Dumnezeu. - Ce vor spune ceilalÈ›i? - Că-mi cănesc sufletul. Fac tracÈ›iuni pe roÈ™cate înÈ›epate, în paturi cu polog. - EÈ™ti infantil, puiule. ÃŽncep să-i cred pe medici. - Sunt romanÈ›ios. Timefact. Sumbru asemeni oricărui neînÈ›eles veritabil. Dacă vrei să È™tii, din când în când singurătatea mea asumată îmi provoacă zăbăluÈ›e. Inexplicabil. - Vrei să fii geniu. - FireÈ™te. Nu pot să nasc copii. Ce altceva am de pierdut?! Iată-ne ajunÈ™i la mobilul întregii acÈ›iuni: geniul. Visul juvenil al oricărui neisprăvit. Un vis sagace. Trebuia să-l întâlnesc, drept pentru care m-am înfiinÈ›at la teatru, cintezoi flămând după beatitudine, gătit cu-n papion în picățele fumurii, de împrumut. Păream degajat È™i plin până-n măduva oaselor de veselia cadaverică a suferinzilor de constipaÈ›ie cronică. Tremuram, năduÈ™eam È™i abia mă abÈ›ineam să nu izbucnesc. ÃŽn concavitatea de os a tâmplelor, viermele Enurezisului rodea cu pasiune. O scurgere incontinentă de viziuni bolnăvicioase. El, sobru È™i catifelat, directorul băncii ce-mi girase destinul sibilin, mă tachina. Afacerile îi merseseră de minune întreaga dimineață. SoÈ›ia lui. Slabă ca o aÈ™chie, înÈ›eleaptă ca o salcie tânără. Genul care se dă în vânt după pronunÈ›ia latinească a diferitelor porÈ›iuni anatomice ale bărbatului. - Vă place teatrul, domnule Machedon? - FireÈ™te, sunt în branșă, îi retez eu elanul. Ea nu pricepe. CâtuÈ™i de puÈ›in. - Interesant autor, nu credeÈ›i? - Doamnă, piesa se referă la ispită. Eva dându-i un măr lui Adam. Dumneavoastră, femeile, È™tiÈ›i totul despre ispită, nu greÈ™esc, nu? Ea roÈ™eÈ™te. Are È™olduri băieÈ›eÈ™ti, nas de vaporean pribeag È™i buze precum două râme veÈ™tede. - Dar… Profitând de neatenÈ›ia momentană a tăticului Rostchild, îmi apăs buzele cu arătătorul mâinii stângi, încetiÈ™or. De parcă aÈ™ palpa o splină neastâmpărată. Ea se zgâieÈ™te la degetul meu ascuÈ›it de intelectual. Răsună gongul. Tăcere. Cortina. Ne găsim într-un parc, pe înserat. ÃŽn prim plan, o bancă încăpătoare. Fundalul este asigurat de trei pomiÈ™ori anemici È™i de o lună perfect rotundă, din hârtie poleită. Pe bancă stă îngândurat un individ cu barbă căruntă. Poartă o cămașă de bal peticită È™i cam jegoasă de gulerul mototolit al căreia spânzură un papion carnavalesc. Pantalonii negri, cu bretele, È™i o pereche formidabilă de cizme viÈ™inii, împintenate, îi întregesc costumaÈ›ia. Cel de-al doilea personaj, care va fi anunÈ›at de ecoul unor paÈ™i grăbiÈ›i, este un tânăr slab, înveÈ™mântat într-un costum elegant. Poartă pantofi de lac, cu vârfuri ascuÈ›ite, baston cu măciulie argintată, plastron È™i mănuÈ™i de culoarea cafelei. Papionul negru, cu croială sobră, îi conferă un aer solemn deÈ™i bizar. Pare mult prea tânăr pentru misiunea încredinÈ›ată. Tânărul: (după ce aruncă priviri circumspecte în dreapta È™i-n stânga, cumva jenat) Hhm… Preabune domn, mă iartă că… te întrerup! Dar soarta mi te-a scos în cale. Bărbosul: (privindu-l È›intă) Amin! Cu soarta nu-i defel de joacă, aici, în parc. Nu când te-ai rătăcit pe lună plină… Tânărul: (fericit, tresare) ȘtiÈ›i, aÈ™adar?! AÈ›i înÈ›eles? Bărbosul: (își face cruce, parcă nerăbdător) Doamne-fereÈ™te! Tânărul: Dar cum, atunci?! (ca pentru sine) Ce idiot! Bărbosul: Nu spune asta. ÃŽn colÈ› cu înÈ›elesul stă dracul gol… Un tânăr fără pălărie, ca dumneata, e musai rătăcit, e musai prins în mreje, aici, în parc. Nu e degeaba lună plină! Se spune că ielele își fac de cap într-astfel de nopÈ›i. ÃŽi ademenesc pe neÈ™tiutori È™i-i îneacă în iazurile lor secrete. Funestă noapte, tinere! Nu-i de umblat pe străzi acum. Căci întunericul peÈ›eÈ™te. Tânărul: (în È™oaptă, către spectatori) Put a absint ielele astea jucăuÈ™e. Un singur demon stăpâneÈ™te singurătatea, după cum se vede. Dar acesta-i bobul de strugure. (se întoarce, îl contemplă pe bărbosul îngândurat) Preabune domn, pe-aici, aproape, se află strada Generalul Juarez. Chiar È™eful meu direct (arată înspre culise) m-a încredinÈ›at că-i cu neputință să nu o nimeresc. ÃŽn faÈ›a parcului, lângă Aleea ÃŽndrăgostiÈ›ilor. O stradă lungă, bine luminată. O È™tii? Bărbosul: La naiba È™i cu strada asta! O È™tiu ca-n palmă. M-am perpelit un ceas pe ea… Parcă mai poÈ›i să râzi de cei ce cred în stricăciunea ielelor. Am aÈ™teptat È™i a fost cea mai lungă dintre aÈ™teptări. Ah, nici nu-È›i închipui cum m-am împotrivit de tare vrăjilor. PuÈ™toaice magice pofteau să mă farmece, să-mi întunece privirea, să-mi fure sufletul, dar eu, nimic! (își bombează pieptul) Un grenadir rămâne până la moarte grenadir! AÈ™a că i-au înhățat pe cei trei puÈ›oi de orășeni. Firi slabe, ptiu. Sânge dezlegat cu apă. Răcneau din butoaie ipochimenii, dindărătul capacelor, cu maÈ›ele-n gât: Godot! Godot! Salvează-ne, Godot! Salvează-ne! Scheunau, potăile. Nici mie nu-mi era lesne, căci întunericul peÈ›ea È™i se întrezăreau… walpurgiile, ielele ăle mai năroade dintre toate, doamnele puÈ›ului È™i ale funinginei ude, dar n-aveam suflet de dârvală. Și dă-i cu Godot în sus È™i cu Godot în jos, smintiÈ›ii… Tânărul: Vai de mine! Vai de mine! Cumplit am mai întârziat… Ce nenorocire! BieÈ›ii de ei, îi vor vâna cu arcuri. Iar eu voi fi mustrat amarnic… Ce nenorocire! Bărbosul: (mirat peste măsură) Tu eÈ™ti Godot?! Tânărul: (izbind cu bastonul în podea) Dar cine altul?! Eu sunt Godot! (ca pentru sine) Am dat greÈ™, afurisită întâmplare, am dat greș… ReputaÈ›ia mi-este È™tirbită. Nu mai sunt decât un coÈ›car, un farsor de doi bani. Generalul Juarez a înghiÈ›it un mit. Omul care a semnat cel mai ruÈ™inos armistiÈ›iu din istorie mi-a tras clapa postmortem. Un general putrezit îl răpune pe Godot. Bărbosul: Nu te impacienta! Cu siguranță i-o fi ridicat vreun sergent de stradă. Află că am auzit È›ignale. Somnul lumii face drăgălaÈ™e alergii poliÈ›ieneÈ™ti când vrei È™i când nu vrei. Boală boierească, ciomăgitul! Acum pesemne că îi toacă mărunt în vreun subsol. De la Godot È™i pân’ la anarhie nu e decât un pas. PoliÈ›ia nu se încurcă cu miorlăituri metafizice. Ce mai contează că ielele îți sug sufletul când ditamai sergentul îți sfarmă È™alele cu bâta. Carnea doare cel mai tare, d’aia e carne. Tânărul: (se aÈ™ează pe bancă, lângă mărul dolofan È™i È™apca soioasă a bărbosului; își prinde capul în palme) Ce nenorocire… Și nu pricep defel cum de s-a întâmplat! Aleea ÃŽndrăgostiÈ›ilor era o uliță respectabilă. Iar eu am căpătat orbul găinilor asemeni ultimului grăjdar afumat. Eliberarea mea va însemna de-acum încolo apostolatul baligii. Nu le voi mai da salvare nefericiÈ›ilor, ci putoare. Bărbosul: Godot, drăguÈ›ule, nu-i chip de-mpuÈ›iciune aici. Poate de cea morală. Că-n noaptea asta dracu’ însuÈ™i pesemne că a mirosit tămâie. Ielele cădelniÈ›ează întotdeauna, năroadele. Și dănÈ›uiesc în jurul iazului secret. Iar noi sforăim în somnul cel mai adânc din lume. Chiar Lucifer, prinÈ›ul turbării, duhovnicul smoalei, ÃŽncornoratul supreme, zi-i cum pofteÈ™ti, a adormit. Neghiobul de mine, l-am aÈ™teptat aiurea. Eu, care i-am serbat numele în taină. Care l-am adulat, am jinduit. (răcneÈ™te) Patruzeci de ani în pustiul sufletului meu am tânjit. Am implorat. M-am schingiuit cumplit. Cu mâna mea, m-am fript. Cu propriile-mi degete, m-am sfâșiat. Demonul n-a binevoit să se înfățiÈ™eze. Și mie Generalul Juarez mi-a jucat festa. Tânărul: (contemplându-l, mirat) Zău?! Și È›ie Generalul Juarez… (ironic) L-ai aÈ™teptat pe dracu’?! Bărbosul: (bățos) Nu râde, căci râsul prostesc stârneÈ™te ielele! O fi zevzec coÈ™marul meu, dar nu-i înÈ™elăciunea cu care tu îți macini supuÈ™ii din butoaie. Eu vreau un singur lucru. Să-l întrec, să mă măsor cu-acest pirat universal, cu Dracul cel mai drac din câți îmi vor pica în labe. Tânărul: (râde) Godot nu e o-nÈ™elăciune ieftină, preabune domn. E însuÈ™i mitul drastic al neliniÈ™tii. E puntea către lumea dorurilor. Bărbosul: Sanchi. Un adevăr elementar, my dear Watson. Un popă răspopit le predică tâlharilor resurecÈ›ia cerându-le să fure zdravăn ca să aibă apoi ce ispăși… Mă tem că ni s-au rânduit minuni mai mari, Godot preascumpule! Tânărul: (se ridică în picioare, nerăbdător) ÃŽmi pierd vremea… Adio, zelos discipol al Satanei! Te las cu bine! Bărbosul: (alarmat) Hei! Nu poÈ›i pleca, nefericitule! Prea ai fost pasăre rară. La ora asta însă, colivia e încuiată cu o sută de lacăte. Iar afară cumetrele îți vor veni de hac într-o clipită. Crezi că-i ceva înălțător să putrezeÈ™ti în ieleÈ™teul tainic?! Bagă de seamă, l-au pus pe întuneric să te peÈ›ească. E noaptea lor. Și noaptea nenorocirii noastre. Eu, primul dintre blestemaÈ›i, te conjur. Rabdă. Nu-i decât o singură noapte. Până È™i demonii sunt puÈ™i la încercare acum, darămite carnavaleÈ™tile figuri ale unui dramaturg englez scăpătat. Uite, ca să mă crezi, încearcă-È›i forÈ›ele cu mărul ăsta imbecil. Dă niÈ›eluÈ™ cu tifla tragediei. (i-l întinde) Ia-l, ce mai stai?! Tânărul: (È™ovăielnic, acceptând mărul) Un măr de plastic?! Sau aievea?! Dumireș… Bărbosul: Taci! Să n-aud înc-o dată vorba de ocară! MuÈ™că È™i vei afla… ÃŽn faÈ›a lui, simÈ›urile tale au orbit. EÈ™ti pe tărâmul magic, doar. Nu-È›i poate fi dat să pipăi circumspect minunea, Godot! Oi fi tu prinÈ› al alienării, dar eÈ™ti un prinÈ› minor. Minunea te transfigurează, te ațâță. Minunea te È™i îngroapă, dreptu-i. Dar fiecare dintre ele este o răscruce. O cutie a relelor bine temperată. PoÈ›i târgui nebunia cu cel mai fraged gust de scorÈ›iÈ™oară dintre toate. Te poÈ›i ciorovăi ca o precupeață. Dacă te pricepi, chiar È™i de È™terpelit se mai află câte ceva. Un minut-două de fericire trecătoare. Ori de nesăbuință. ÃŽndată te vei face tot ce meriÈ›i să fii. Pe mine unul, mă aÈ™teaptă, fireÈ™te, balanÈ›a de onoare. Pe un talger, condiÈ›ia trufașă de broscoi râios. Pe celălalt, cu îngăduință, un balonaÈ™ de săpun. Fiul guÈ™at al ielelor sau un nimic lucios, iată-mă-s. Tu însă ai un viitor impenetrabil chiar È™i pentru mine. De ocolit, n-ai cum să-l ocoleÈ™ti. Doar dacă nu intenÈ›ionezi să transformi banca asta în azil de noapte. Þi se cuvine muÈ™cătura. E noaptea ielelor. Potopul subtil. (gesticulează) Vraja funestă È™i fundamentală, ptiu. Nici o împotrivire nu-È™i are rostul. Eu, care am ucis cu patimă, eu, care am iubit cu nesaÈ›, eu trebuie să îți ofer mântuirea. Cea de-a doua naÈ™tere care, È™tii È™i tu, Godot, se face întotdeauna prin rahat. Exilul tău de Hermes s-ar putea sfârÈ™i. Nu vei mai fi un cărăuÈ™ de suflete eliberate, ci un titan. N-ai să-È›i mai pierzi clienÈ›ii în dosul Aleii mortuare a ÃŽndrăgostiÈ›ilor, căci după strălucirea ta se vor călăuzi până È™i cei mai încercaÈ›i dintre navigatorii sufleteÈ™ti. (exaltat) Vei fi Luceafărul de Dimineață al nerăbdării, dar pentru asta, muÈ™că! Tânărul: Mă ispiteÈ™ti! ÃŽntr-adevăr, e-un măr ciudat… mărul acesta fără sens. Pardon, Karamazove! Bărbosul: ÃŽn măr stă totul. Armonia È™i extazul. Lingoarea È™i nebunia. Blestemul adamic. Harul lumii ăsteia întregi de neisprăviÈ›i religioÈ™i. ÃŽntâlnirea mea cu Lucifer È›ine de el. De tine, Godot! Vremelnicia nesfârÈ™ită aÈ™teaptă. Ai să muÈ™ti? Tânărul: (în È™oaptă) Nu-i a bună… moÈ™ul nu e numai È›icnit, ci È™i exaltat! Ce pecingini pot să zacă-n măruntaiele oraÈ™ului. Ce sceleraÈ›i! S-ar fi cuvenit să mă grăbesc. Să stărui. (pare deznădăjduit) Să isprăvesc din vreme socotelile… Da-i întuneric beznă! (priveÈ™te în jur, îngrijorat) Cumplită noapte. Zău că ielele pândesc după colÈ›. (tare) Nu-mi trebuieÈ™te mărul tău, Karamazove! Bărbosul: Te-mpunge frica? Judecata-È›i strâmbă păleÈ™te în faÈ›a singurei probe veridice a mântuirii?! Mitul lui Godot are călcâie slabe, s-ar spune. EÈ™ti un neguțător bicisnic de îndoieli pustiitoare. Dacă nu te supui, ielele or să te înece. Iar eu nu voi miÈ™ca un deget în ajutorul tău. Tânărul: Dezgustător! Ce pofteÈ™ti de la mine, defapt? Bărbosul: Să afli că-n orice înÈ›eles zace Diavolul! Că nu te poÈ›i grăbi cu niciun înÈ›eles din lume. Că nu poÈ›i cere să fii lămurit, nimănui. Nimic mai simplu… Eliberarea cea adevărată se găseÈ™te chiar în incertitudine. Doar că, precum ambrozia, e inefabilă. Tânărul: Lălăituri scolastice! PiÈ™oarcă de Ev Mediu… Să nu pricepi e un coÈ™mar. Mediocritatea-i o carceră. Bărbosul: Oho! Ce vehemență! Adevăruri proaspăt cicatrizate. Degeaba. ÃŽnchisoarea ta a fost devalizată. Din sufletul tău s-a scurs liniÈ™tea. Godot în încurcătură, melodramatic spectacol! Tânărul: (se reaÈ™ează pe bancă, incitat; pune mărul la locul lui, cu grijă) Și cum te mai împaci cu Dumnezeu, Karamazove? Cum treci prin vămile cereÈ™ti ale singurătății? Sau poate că trăznetul divin nu te-a atins nicicând?! Răspunde-mi! EÈ™ti domnul încercării, doar. Grenadirul care-i va frânge cerbicea lui ScaraoÈ›chi, bietul de el. (gânditor) Nu îmi imaginez de ce, dar desluÈ™esc într-asta cumplite asemănări cu năzuinÈ›ele chinuitului celuilalt, Bulgakov. Cameleonul rus să fie, în fapt, un paricid cu gusturi fine?! Dostoievski părea un individ cinstit. Te-a făcut barbar, brutal, cusurgiu. PătimaÈ™ de bună seamă, dar curvar È™i beÈ›iv notoriu. Un aliterat vânos, cu cizme de măcelar. Ce s-a-ntâmplat? Bărbosul: Dostoievski a făcut carceră din pricina mea. Nu eÈ™ti vulgar când ucizi ca mine. Poate că nici nu mai eÈ™ti uman. ÃŽncerci cu toporul trăinicia tragediei greceÈ™ti, dar îți lipseÈ™te ceva din mujicul beat ce-o trosneÈ™te pe maica Evdochia drept în moalele tărtăcuÈ›ei cu parul. Crimei celor asemenea mie nu îi vei simÈ›i izul sănătos de bălegar. Jaful trupesc îi este străin. Nu-i poftesc banii, îi vreau sufletul. Când ucizi ca mine eÈ™ti garanÈ›ia potopului. Demonul încercării definitive. Singurul cu drept să reînceapă lumea. Singurul din afara ei. PrinÈ›ul vremelniciei nesfârÈ™ite. (străbate scena cu paÈ™i mari, răcneÈ™te) Dostoievski È™i cu mine suntem sortiÈ›i să ne perpelim în imaginar. Jigodiile cele mai zdravene ale civilizaÈ›iei moderne. Sufletele noastre afurisite vor sluji drept candelă dezmățului cerebral a milioane de laÈ™i. Vom frige cumplit în măruntaiele păcătoÈ™ilor. Vom fi prezenÈ›i în sudoarea fiteÈ™cărui condamnat. Noi doi vom aproviziona suferinÈ›a cu naÈ™terea crimei. Vom filigrana dezaxarea cu modelul nefast al cosmogoniei. Adevărul singurătății, Godot, este fiul meu. Odrasla genunii mele. (schimbare de ton) După care, cu certitudine, îi voi strangula spiritul. Hainele pe care mi le-a rânduit el sunt sculamentul È™i ambiguitatea. Am să-i zdrobesc mitul cu un mit È™i mai mare. Un mit ca un stei pe fundalul Gheenei. (îngenunchează în faÈ›a băncii) Spune-mi cine a trecut prin Iad înainte. Căci eu vreau să trec È™i mai înainte! Vreau să dau în lături baierele coÈ™marului. Mă înăbușă derizoriul lui. Sunt la cheremul celui mai sarcastic aer rarefiat din univers. Imaginea funebră a patimei. Incubusul. Trebuie să îl înghit pe tatăl meu. Să mă las rupt de cai. Să întrupez martiriul cel negru. Iată rugăciunea mea. (se scoală) Bulgakov, zici? Ce soartă de pigmeu! ÃŽmi este silă de tergiversările sibiline. Dumnezeu are darul înscenării. Teatrul divin e teatrul mântuirii. Singura monedă palpabilă. Cea calpă. Zarul măsluit din tureatca bunului creÈ™tin. Adevăr grăiesc numai nelegiuiÈ›ii. Numai farsorii. Saltimbancii. UcigaÈ™ii. Violatorii. (îi dau lacrimile) Să bei din cupa morÈ›ii e cel mai falnic sfârÈ™it de modus ponens. Magister ludi e toporul. Izbăvirea mea. Tânărul: (impresionat) AÈ™a?! Atunci,… la naiba! Ce ai de gând, defapt?! Te temi de înÈ›eles, dar urăști contradicÈ›iile. Vrei să te măsori cu diavolul, însă È›ii cu tot dinadinsul ca eu să muÈ™c din măr. De ce nu muÈ™ti tu însuÈ›i? Nu-i de tăgadă că enigma care te obsedează va pieri. Dilema omenirii înviate se va sfârÈ™i liniÈ™tită. Poate că însuÈ™i coÈ™marul furibund se va autodizolva. Bărbosul: Mai degrabă am să aÈ™tept. Păcatul originar ne este sortit. Ni se potriveÈ™te precum o cămașă de bal nou-nouță, dar nu eu sunt cel menit să o îmbrace. Poate fiindcă aluatul noii lumi e trupul tatălui meu. Părintele prihanei nu are niciun privilegiu pe tărâmul magic al solitudinii. ÃŽn schimb, unul ca tine va muÈ™ca din nadă. Piratul fermecat, lugubrul domn, se va înfățiÈ™a într-o clipită. Nu mă grăbesc. (își suflă nasul zgomotos într-o batistă albă, uriașă) MuÈ™că din măr sau cară-te! Tânărul: (se ridică de pe bancă, ia mărul, îl întoarce pe toate părÈ›ile) Aici începe înmormântarea ta, Karamazove. Fie! Am să-È›i slujesc coÈ™marul. (râde dispreÈ›uitor È™i duce mărul la gură) AÈ™a? Bărbosul: (hotărât) AÈ™a! Lumina se stinge brusc. Răsună câteva acorduri grave. Cortina. Piesa se intitulează “De ce nu mai vine Godot†și a fost scrisă de Valentin, un prieten. Serile de teatru îmi provoacă stări de graÈ›ie la miez de noapte, în staÈ›ia de tramvai: prin vocile personajelor clincheteÈ™te, când nici nu te aÈ™tepÈ›i, geniul vocal al Recitărilor Inspirate. Un germen al Răului, spătos precum arcurile porÈ›ii Brandemburgului, își face loc în mine, din melodia fiecărei fraze rostite pe scenă, un mineral preÈ›ios, spart din fiece cuvinÈ›el de-o daltă nevăzută, îmi alunecă în buzunarul de la piept. Pe partea inimii, îndrăznesc să afirm, dat fiind că romanul pentru mase trăieÈ™te. ÃŽn staÈ›ia de tramvai, pustiit de aÈ™teptare, viaÈ›a de papirus a teatrului mă sufocă. Plumbul topit al vocalelor fermecate mi-este turnat pe gâtlej! Revăd cu ochiul minÈ›ii scenele, È™optesc dialogurile înspre pâlnia de fontă a unui capac de canal. E ironia sorÈ›ii, hrana-mi bezmetică cu otravă de slove. Am nevoie, glăsuieÈ™te butada, de-o atare beÈ›ie. Valentin se amuză. - Hrana spiritului cere viermi de mătase. Mănânci replici ca un È™ef de trib. - Sunt bolnav după sunetul distinct al talentului. - E un sunet dezolant. Monedă calpă, scumpul meu Dionis. - Eu unul îl ridic la rang de vaccin. Sper că într-o bună zi îmi va fi inoculat de-o pană măiastră. - Idem, aiuritule. Prusacii de astăzi sunt burghezi pântecoÈ™i, scoÈ™i din minÈ›i de autografele promițătoare È™i scâlciate ale autorilor dramatici aflaÈ›i la prima tinereÈ›e. NeÈ™tiutori, aceÈ™tia sfidează Universul Profitului È™i Câmpiile Eleusine ale InvestiÈ›iei cu bucățele inofensive de hârtie. Flutură în mâini, burghezii transpiraÈ›i, afiÈ™ele multicolore dăruite de mioapa brunetă È™i zaharisită dinlăuntrul Casei de Bilete. Fac gălăgie È™i aÈ™a se È™i cuvine: doar au plătit cei trei firfirici regulamentari, dumnealor, musai se face întorsul acasă în tovărășia unei fărmituri resemnate, indiferent care, din dramaturg. - Parcă am vinde cremvuÈ™ti, È™opteÈ™te nemulÈ›umită o supraveghetoare de sală. SimÈ›ul estetic se pitulase îndărătul unui ecuson modest. - E vremea lor, frumoaso în halat. Ea zâmbeÈ™te, cu prudenÈ›a plină de înÈ›elepciune grăitoare a proaspăt divorÈ›atelor. Sunt un domn necunoscut, pot fi domnul cel rău. ÃŽl aÈ™tept pe Valentin de mai bine de un sfert de ceas. Cârciumioara “PlevuÈ™ca†ne aÈ™teaptă, cu tandreÈ›e, de mai bine de o viață. TinereÈ›e neghioabă. Mergem prin mijlocul străzii. Bezna nepământeană a cartierului muncitoresc pășeÈ™te alături de noi, È›inându-È™i răsuflarea de mucegai È™i urină de câine. Miroase a noapte pură, un miros aparte, îmbătător. Sunt nedumerit la culme. - ÃŽn general, de ce doi bărbaÈ›i? Un paricid È™i un cosaÈ™ de suflete. Valentin chicoteÈ™te. - Pourquoi pas? Până la muÈ™cătură, sexualitatea nu exista. Pentru renaÈ™terea lumii mi se par mult mai potriviÈ›i doi bărbaÈ›i. Oricum, publicul nu a înÈ›eles nimic. - Eu, aÈ™ijderea. - Mincinosule! Știu bine că ai prevenit-o pe-o cuconiță uscată la focul mărunt al manualelor de grădinărit despre prezenÈ›a ispitei. - Manuale de grădinărit? - Bunele maniere sunt veÈ™nic nedesÈ›elenite. O metaforă nefericită. ÃŽmi aprind o È›igară. - Da, cred că ispita este prezentă. Acceptată, ea este ispită până la capăt. Respinsă, rămâne un facsimil. Un joc al sorÈ›ii. Dar pentru ce îngădui paricidului să ofere un măr? - El, singur, a fost atins de aripa morÈ›ii. Mă dau în vânt după arhangheli resuscitaÈ›i. Ridicarea din păcat, c’est mon truc. Dar, spune-mi, m-ai urât? E rândul meu să mă hlizesc. Nebunul vitreg, Valentin. - PuÈ›in? PuÈ›in? MărturiseÈ™te, măi Barabas. ÃŽi fac cu ochiul dulăului de beznă nepătrunsă purtată în lesa fină a unui vârcolac de fum. Þigările îmi conferă luciditatea unui asasin de profesie. - PuÈ›in. Valentin aplaudă. - EÈ™ti un măgar pe cinste. S-au brodit bine drăciile, a-ntâia. - Văd că nu ai nevoie de mine. - Mai spune-mi, iubitule. - Te declar un Atlet al penelului, un Divin al vocabulei. Vei moÈ™teni ploaia de aur È™i, poate, pe Diana. Cățelele se dau greu duse. Mă enervează să scrii despre mine. - Olimpianule, mă iartă. Ce să fac, ai devenit un bucățoi din existenÈ›a mea. O conservă de prietenie, s-ar zice, deÈ™i nu dau doi bani pe prostioare dintr-astea. ÃŽnsă toate crâșmele din oraÈ™ mi-amintesc cât de mult am băut cu tine. Chestiune vitală a nedezlipirii noastre perpetue, Jupiter. - Par eu atât de noros? Sunt damnatul tău favorit. - Ispita înceÈ›oÈ™ează, iubitule. Iar moartea te va îmbrățiÈ™a, ca pe noi toÈ›i. Nu-mi vorbi de damnare. - De ce Godot? De ce Karamazov? - EÈ™ti un Godot. Un degustător de suflete. StăpâneÈ™ti sălaÈ™ul poemelor răposate. Un paricid asemeni mie te ispiteÈ™te. O cronică de-a-ndoaselea, dacă vrei. DezlănÈ›uirea scorpiei. Fac È™i eu ce pot. - Doar să-mi È›ii isonul, atâta voiesc, Valentin, parÈ™ivule. - Nu te pot urma. Călătoriile lui Ulise sunt defapt solitare. Trirema sa conÈ›ine fantome, nebunie, otravă. Pot numai să scriu. Să anticipez. - Unde să plec? Mă prefac mirat. Sângele stă să-mi îngheÈ›e în vine: Valentin are darul Cititului Interior? O, zei! - Recidivezi, iubitule. Ai un pact ticălos cu Minciuna. Aici te înăbuÈ™i. Picioarele È›i-s pe ducă. Vei peregrina, musai. - Unde să plec, îngere negru? Crâșma ne înghite pe nemestecate. Un dumicat zdravăn, puturos. Mă trezesc cu un cuÈ›it înfipt în È›eastă. Ochii mi se zbat precum gălbenuÈ™urile uleioase pe limba de jăratic a tigăii. ÃŽnÈ›epenită într-un hău de stomac, iarba de mare dintr-o salată răposată între măselele mele frenetice îmi stârneÈ™te greÈ›uri de beÈ›iv cu state întinse de serviciu. Oricum, milionul, cățelandru credincios, mârâie drăgăstos din buzunar, vestindu-mi Amurgul Zeilor AbstinenÈ›ei. Trebuie numai să scriu un roman pentru mase. Voi ferici cârduri de gospodine. TrupeÈ™e făpturi vor lăcrima îmbelÈ™ugat. Mă sună ea, mama Magdalenelor. - Ce faci? Nada. Femeilor nocturne nu le prieÈ™te ziulica; tactul lor seamănă izbitor cu călcătura voinicoasă a unui excavator pus pe vrednicie. - Meditez. Am un concert la maÈ›e opărite, cu mine-n pat. - Nu te-ai schimbat. - ÃŽn doiÈ™pe ore?! Nu mă simt bine pe post de cameleon de budoar. - Facem o plimbare? - Unde? - ÃŽn port. Și a închis. Valentin nu se înÈ™eală niciodată, împieliÈ›atul. ÃŽntr-un caiet cu cotor viÈ™iniu. “DimineÈ›ile, aveai repeziciunea vieÈ›uitoarelor înfometate: erai aspră, agilă, pragmatică. Alergam, împreună, spre împărățiile oarbe ale metroului, iar eu mă împleticeam. Ne despărÈ›eam, adesea, fără să te îmblânzeÈ™ti. Þie ziua nu È›i se potriveÈ™te, deloc.†Nu o iubeam câtuÈ™i de puÈ›in, dar ea se pricepea la una ca asta mult mai bine decât mine. Femeile rămân niÈ™te creaturi străine de noi toată viaÈ›a. Contactele intersexe sunt mai degrabă niÈ™te scurtcircuite. Mă refer, fireÈ™te, la Magdalena, într-un roman de duzină profunzimile seamănă cu niÈ™te râpe sfioase pe marginea zăplazului: între noi doi a fost Ceva! Faci un pas greÈ™it È™i te-nfunzi până la gât, insolvabil mizer ce eÈ™ti, în Hârjoneală Lubrică de CreveÈ›i Tineri. AÈ™adar, noi doi am avut o relaÈ›ie furtunoasă. ÃŽn port am fost de patru ori. Eu vizitam danele părăsite, ea discuta pe È™optite, intramuros carevasăzică, cu un pescar coÈ™covit de milenii de cabotaj. Fumegoasă arătare. Brabantuescă. Un harponier de pe timpuri, mustăcios È™i beÈ›iv. ÃŽn port, Cybelă descoperită de cetaceul lichid al Oceanului, se află cheia tuturor răspunsurilor. De aici am cumpărat galera. Cu bani peÈ™in. - Vei fi înmormântat cu fală. Un mausoleu vrednic de tine îți va adăposti oasele. - Am fost un vagabond. - Scrierile tale te oferă gol-goluÈ› posterității iubitoare. - Mă tem de încurluiri. Prefer coÈ™ciugul de rând, È™mechere. Stejar È™i lambriuri, ca pentru un slujbaÈ™ mărunt. - Dar n-ai să mori. - Nu. Voi învia. Sunt o pasăre Phoenix jumulită. Cer îndărăt gloria penelor mele translucide. - Manuscrisele nu pier. - Cel care a spus-o s-a stins de tristeÈ›e. - Malagambism. - Posibil. ÃŽnsă rămân la crezul meu de vagabond. Voiesc să pasc iarba dulce a anonimatului. - ToÈ›i confraÈ›ii tăi scriu de zor. Și publică din răsputeri. Tu pofteÈ™ti să crăpi. - Am È™i de ce. Rostul meu pe lume nu-È™i află sensul. - Nihilistule! - Dramaturg răsuflat! - De acord. Sunt o otreapă. SchingiuieÈ™te-mă cu limba ta vioaie, messire. - Valentin, parÈ™ivule, nu se poate renunÈ›a la ispită? - Atâta vreme cât nu-i cazi în mreje, ispita nu există. Mărul fără sens, rătăcitorule. Până la muÈ™cătură totul este neant. Lumea n-a început pe furiÈ™. Big Bang, amore mio. - Ispita mea e moartea. - Sau viaÈ›a. Dincolo de moarte trebuie să se afle ceva. - Mă opresc în prag. Ce e dincolo de moarte rămâne un dar. - EcuaÈ›ii emoÈ›ionale, scumpete. N-ai să crăpi. Te vom oxigena cu forÈ›a. - Am un milion. Voi aranja să mor. Nu sunt iubit È™i nu sunt înÈ›eles. - Brelocuri, stimabile. ÃŽncuie-È›i pliscul, grabnic. Afară trece dricul invidiei. Cel mai fanfarizat dintre hoituri. O mănăstire a dezmățului lingvistic. - Și, totuÈ™i, se poate renunÈ›a la ispită? - Ai încercat să bei? - Beau ca un armăsar însetat din jgheaburile cârciumilor. Sec butoaie întregi. Beau până È™i zaÈ›ul din doage. Zadarnic. Mă-mbie NefiinÈ›a. - Lasă deoparte spurcăciunea de măr. Să bem! - Să bem È™i să facem teatru! Magdalena pare îngândurată. Nu se fardează niciodată. ÃŽn schimb, înfipte-n pieliÈ›a moale, opacă, se clatină lunulele vrăjmaÈ™e ale cearcănelor: ochii ei negri îmi dau târcoale dindărătul firicelului de ață al fumului fin de Camel cartonat. ÃŽi răspund. - Mă gândesc să săvârÈ™esc Călătoria. Un destin accelerat, cum pofteÈ™ti. Un tur de bicicletă metafizic. Vorbesc prea mult. - Unde pleci? Cuvintele pleznesc sec, lovite cu vârful limbii. Mă doare toată goliciunea mea. - ÃŽntr-o Peregrinare demnă de Ulise. Insula uitării stă chezășie visului meu. - Nu-s mortale peregrinările astea? - Căile Domnului sunt de nepătruns. - Mă faci să mă simt ca la biserică. O să-mi pun chiloÈ›ii înapoi într-un acces de remuÈ™care. - Nu te teme. Gaura ta nu-mi stârneÈ™te neantul. Confuziile de doi bani mă ocolesc. - Sunt prea simplă pentru lujerul matale de scolastic. Nu crezi că È›i-ar fi mai bine să te-mpreunezi cu o mână harnică? Și suge zgomotos din È›igară. E goală, brună, plină de arcuiri molcome. Hefaistos, suflându-i jar circazian în foale, pesemne că È™i-a uitat mustăcioara între pulpele ei. Stă È™i-acum periÈ™orul acela acolo, la îndemână. - Curva mea tragică. - Ai rătăcit lumile, căposul meu slab. Te È›ii de mine ca de pupa unei punÈ›i salvatoare. Vrei să mă calci în picioare. Rânjesc. - EÈ™ti victima ideală, singurătatea mea. - O singurătate cu sifilis. Nu simt nimic. Apa îndepărtată a Oceanului sombrează în neant. Văd doar Corabia, înecată, pe fundul minÈ›ii. - Ce discuÈ›i tu cu harponierul ăla jalnic? - E Hermes. Porumbelul meu călător. - Un guguÈ™tiuc ros la încheieturi, mai degrabă. - Te deranjează un bătrân? - I se mai scoală? - Am să-l întreb. ÃŽn cimitirele navale agonizează perpetuu câte-o bărcuță vrednică. - Nu-i a bună. Pe moÈ™ul ăsta trebuie că-l excită gramofoanele. Pâlniile de astăzi nu mai sunt ce au fost. - Pe ici, pe colo, se mai găsesc merinde È™i pentru sobiÈ›e, ai grijă. - Puteam să jur. Obsesiile tale îți vor veni de hac în curând. - La Sfântul AÈ™teaptă, puiule. Sau mai curând, sărmană Magdalenă. Am vizitat galera. Arhitectonică suplă, forme prelungi de carnasier acvatic. Lemn uns cu ulei de măsline. Ageamiul de mine a încredinÈ›at valurilor È™ase sute de piese de aur. Corabia figurează în catalogul Kochler la numărul 313: vas de război, un deplasament de 98 tone, 40 vâsle de lungime medie, cabine de lux. O minunăție ucigașă. Am cumpărat nubieni. ÃŽnalÈ›i, spătoÈ™i, muÈ›i ca o fântână stearpă, întunecaÈ›i precum Iadul. Nubienii din întâmplările tenebrice ale unui secol expiat. Messire, uneltele îs gata, m-a vestit negustorul, întrebuințând tonul grav al portăreilor misericordioÈ™i. Nu-mi plac privirile-i hoÈ›eÈ™ti. Pare un farsor, se îmbracă precum un circar scăpătat. Un genovez mi-a dăruit o busolă cioplită în alabastru. Nu-i o busolă, ci un petec de adevăr ceresc. Va fi la ea acasă în Hăuri. ÃŽi mulÈ›umesc, tulburat. Genovezul se pierde în mulÈ›ime, intrând în Eternitate. ÃŽn faÈ›a mea, Oceanul nesfârÈ™it se zbuciumă. Plecarea stă să-nceapă. O coborâre în Adânc, mi s-a explicat. Scriu în jurnalul de bord. Sleit, aneantizat. 24 noiembrie iubire ca a noastră nu va mai fi, iubita mea/ atât de-amară cât să lege într-o zadarnică părere/ neantul de lumină, ca înaintea vieÈ›ii… Lumea va fi rescrisă, din temelii. Pentru mine, unul. Seara, la teatru. Lumânări din ceară roÈ™ie, fanioane, muselinuri grele. Sunet slab de vioară, scârțâituri de contrabas auriu. Un dirijor clăpăug își freacă È™oldurile strâmte de pupitru. Miroase de la o poÈ™tă a săpun, a alcool scump, franÈ›uzesc, de contrabandă È™i a săruri contra leÈ™inului. Lorniete, pretutindeni. Himere înveÈ™mântate în fracuri de o eleganță severă. Cadavrele îmbălsămate în mătăsuri ale domnilor burghezi fac miÈ™cări sacadate, de cucuvea pipăindu-È™i creanga. Doamne exsangvinizate îmi aruncă priviri de acuarelă impresionistă. Chipuri de mort, moace de vampir. Valentin, balerin È™ugubăț, face piruete È™i-È™i râde în barbă. Este resortul nevăzut al lumii lor de miezul nopÈ›ii. Este Dramaturgul. Lumea ca teatru, va glăsui în eter un înÈ›elept neluat în seamă. Patria Mucavalei. Directorul băncii îmi taie calea. Din dosul unor colonade corinthice, nevastă-sa mă ignoră voit. - Domnule Machedon,… ce plăcere. Eu zâmbesc răutăcios. Am fost eliberat. Eliberat de călătoria spre adânc. - Cum o mai duce pruna dumneavoastră? - Vă rog? - FiinÈ›a blajină din sertarul de sticlă. FuncÈ›ionara de la ghiÈ™eul Profitului. Directorul se înveseleÈ™te subit. - Aha! Aceea. A născut doi iepuri. Interesant. - Verzi? mă interesez. - CenuÈ™ii. Era o iepuroaică de duzină. Acum avem un castor. Roade cam mult, însă se dovedeÈ™te eficient. - Mă bucur pentru lemnăria Băncii. Ar fi fost trist să se isprăvească totul în ciment. - FiÈ›i fără grijă. Furniturile noastre-s de căpetenie. Cum merge romanul? - Copăcel. V-am prezentat în culori luminoase. Și soÈ›ia. Directorul roÈ™eÈ™te. - Nu trebuia. Anumitor lucruri le stă bine în fier. Altora în amoniac. Vă mai amintiÈ›i? - Pitacul a fost sfânt la mine. Când veÈ›i citi vă veÈ›i convinge că nu greÈ™esc. - Deci, un roman pentru mase. - Pentru popor, fireÈ™te. Răsună gongul. Tăcere. Undeva, în față, Oceanul nepătruns. Incognito, Oceanul. Cortina. Ni se oferă priveliÈ™tea unui ring de box: mai precis, un soi de È›arc cu pereÈ›ii din frânghie. Deasupra căruia scena este traversată de o sârmă groasă susÈ›inând un bec chior È™i un umeraÈ™ cu o superbă cămașă de bal înfățată în celofan. Un bărbat între două vârste, slab, bărbos È™i cu ochelari, se antrenează în ring; este îmbrăcat într-un halat de pluÈ™ de culoare purpurie È™i poartă bascheÈ›i; mâinile sale schiÈ›ează lovituri fulgerătoare È™i are un joc de picioare dibaci. Reporterul pătrunde în scenă din stânga; poartă haine de blugi È™i tricou negru. ÃŽn mâna dreaptă duce un microfon. Reporterul: (agitându-se, surescitat) Domnule Hercule, sunteÈ›i gata?… ÃŽn sfârÈ™it, lumea va cunoaÈ™te motivaÈ›ia dumneavoastră. Imboldul È™i jocul subtil. Domnule Hercule, trăim o zi fericită, înălțătoare. Sensul unei existenÈ›e miraculoase se va dezvălui admiraÈ›iei tuturor. Bărbosul: (mirat, oprindu-se o clipă) Existență?! Barbară confuzie, tinere jurnalist… (aparte, boxând de zor) Lumea neruÈ™inată nu merită altceva decât o mare de lumini È™i umbre, asemeni ei. Un meci de box e mult mai potrivit oricăror efuziuni romanÈ›ioase. Un meci de box, cu sânge din călimară. O luptă până la ultima picătură de cerneală. Un tablou cu îngeri crăcănaÈ›i. Reporterul: (alergând încoace È™i încolo) Afară, carele de televiziune aÈ™teaptă. Hămesite. VeÈ›i fi văzut în miliarde de televizoare. Hercule boxând! Va fi triumful legendei È™i al tehnologiei. Grecia antică… Bărbosul: (nerăbdător) Grecia antică s-ar fi topit de râs. Eneilor le-ar fi sărit cupele din mâini de-atâta hohot turbat. Un Hercule vârât în cutiuÈ›e de plastic. Un erou tulburător în porÈ›ii de Coco Chanel. Parfum de prestigiu. Reporterul: GlumiÈ›i, pesemne! Lumea de astăzi vine din ecran. Bărbosul: Lumea de astăzi e puhavă È™i îndobitocită. Reporterul: (enervat) Vă gustă meciul, în schimb. Iar Muhammad Ali vă divinizează. Bărbosul: Aiurea! Muhammad Ali i-un negru furibund ce-abia aÈ™teaptă să-mi stâlcească oasele după ritualul vostru tâmpesc. ÃŽn timp ce inÈ™ii mărginiÈ›i vor înfuleca hamburgeri, cu ochii ieÈ™iÈ›i de-un cot dinaintea televizoarelor. Reporterul: BoxaÈ›i pentru legendă, pentru drumul fără întoarcere. BoxaÈ›i pentru veÈ™nica tinereÈ›e a spiritului. Bărbosul: (iese din ring, face câteva miÈ™cări dezordonate, apoi se pregăteÈ™te de È™pagat; Hercule nu mai este tânăr) Nu. Boxez pentru zădărnicie. Sunt învrăjbit È™i robit de pofte nemărturisite. Mi s-a dat pe neobservate È™i am acceptat fără preget darul cumplit al neliniÈ™tii. Eu, care am omorât Harpiile. Dragele vestitoare ale spaimei. Câtă minciună! (se trânteÈ™te pe podea, ridicând lateral un picior) Reporterul: (în genunchi, lângă el) Hercule,… vă îndoiÈ›i? (în È™oaptă) Atât de cruntă va fi bătrâneÈ›ea eroului. AtleÈ›ii nu au sens decât în tinereÈ›e. Bărbosul: (îi întoarce spatele, schimbând picioarele) Nici urmă de îndoială într-un destin pe jumătate zeesc. TrupeÈ™te sunt om, dar mintea mi-e de oÈ›el È™i lavă caldă. Nu,… îndoiala nu are ce căuta în grajdul lui Augias. Bălegarul este de netranscedentat, tinere jurnalist! Reporterul: Lumea vă iubeÈ™te, Hercule, fiÈ›i fără grijă! SunteÈ›i salvatorul fiinÈ›ei vii. Cel ce răpune lesnicios chiar È™i mistreÈ›ul cu colÈ›ii de argint. SunteÈ›i motorul poeziei… (gâfâind aproape) SunteÈ›i hrana oricărei patimi! Bărbosul: (se întoarce, îl priveÈ™te È›intă) Aha! Sunt grogul de dimineață. HarnaÈ™amentul sufletesc. Sfântul dubios vărăt sub cămașă să vă poarte noroc la slujbă. FuncÈ›ionarul È™tampilează precum fălosul Hercule, s-ar zice. Iar instalatorul cu umeri de Atlas îți râcâie-n closet asemeni mie slobozind pe Cerber. ÃŽnÈ›epenise, vezi dumneata, rahatul. Văleu, ce-aÈ›i mai făcut din mine! (se reapucă de È™pagat) Reporterul: (È›opăind în jurul lui) Nu-i de glumit, să È™tii, nici cu instalatorul. Iubirea adevărată spurcă. ÃŽngerul mânjit cu fecale e de-al nostru. Dar, Hercule, să ne întoarcem la eveniment. (È›ipă în microfon) Trăim din plin hazardul unei miraculoase zile, iubiÈ›i ascultători. Căci Hercule celestul înfrunta-va pe negrul fără seamăn, Muhammad. Scântei ieÈ™i-vor din lupta de furtună. (aparte) Vă veÈ›i înviora, fiinÈ›e de nămol cu subÈ›iori bâhlite. (către bărbos) Hercule, mărturisiÈ›i odată ațâțătoarea taină. VorbiÈ›i, eroule boxer! Bărbosul: (fluturând braÈ›ele) Sunt… stânjenit! Mă copleÈ™eÈ™te grija insului de rând. A tolănitului comod într-un fotoliu cât un stat de om. Transpir voios însă, aflaÈ›i, pentru umanitatea mâncătoare de Big Mac. Iar… în particular, îmi port cu frenezie È™i zâmbet imbecil durerile de È™ale. Reporterul: (îngrijorat) O afecÈ›iune-ascunsă?! Ce spune medicul? Bărbosul: Doar că îmbătrânesc. Mă aneantizez sorbind chintale de suc de morcovi. Devin, pe zi ce trece, un erou de mucava, cu muÈ™chi de gumilastic. Reporterul: Ascultători fideli, voi, gospodinelor duioase, eroul de nestăvilit își râde-n barbă. Este vesel È™i încrezător. Și plin de vervă, doar îl auziÈ›i. AtleÈ›ii noÈ™tri râd întotdeauna. Au dinÈ›i superbi, perlaÈ›i, cu toÈ›ii. Râd galopând È™i râd sărind peste prăjină. (aparte) AtleÈ›ii noÈ™tri râd chiar când sfârÈ™esc fără suflare. Hoiturile lor asudate râd. (zbiară) Meciul secolului, doamnelor È™i domnilor! Bătălia lui miazăzi cu miazănoapte. Olimpul contra Africii de fiare! Bătrâna lume băgându-se în corzi alături de lumea nouă. (cumva trist) Hercule, e musai bătălia? VorbiÈ›i! Bărbosul: Lumea se naÈ™te dintr-un meci de box. Suntem atomii răzleÈ›iÈ›i ai celorlalte evuri. Eu È™i vigurosu-mi oponent, Ali. Istoria ne-a desemnat în rol de broaÈ™te, de iguană È™erpuind sub ape. Ab ovo. Vom pasiona ihtiologii. Peste milenii vom deveni Adam È™i Eva. Doi figuranÈ›i asexuaÈ›i, dând brânci viitorului! Reporterul: (visător) Un om obiÈ™nuit să poarte ghioaga mai rar musteÈ™te-n vorbe dulci ca mierea. Dar Hercule e un poet desăvârÈ™it. Un pictor al cuvântului exotic. Eroule, omenirea îți aÈ™teaptă evlavioasă istovul! Pătimirea spinării tale, descătușător de Prometei. (râde ca din senin, își dă ochii peste cap) Un pronostic, olimpiene! Vei învinge? Vei prăvăli uriaÈ™ul negru la podea? (aparte) E-o muncă mistuită de mitologie, boxatul… Bărbosul: (gânditor) Ali este vânjos precum leul gigantic din Nemeea. Ori precum taurii de-aramă. Baroase-s pumnii lui! Mă voi strădui. Reporterul: Eroul există doar pentru luptă. Lupta-însăși înseamnă victorie. Panta rhei. Bărbosul: Existență, iarăși?! Suferim cu toÈ›ii de această obsesie. Hercule nu poate exista fără puterea lumească. Fără minabila, atât de minabila strășnicie pământească. Fără nimicnicia putreziciunii. Muncile sale nepreÈ›uite sunt duse la bun sfârÈ™it de-un mort-viu, de-un preaascultător Golem. Reporterul: (acoperind microfonul cu palma) Ce vreÈ›i să spuneÈ›i, domnule Hercule?! Puterea lumească? Bărbosul: (făcând un joc dibaci de picioare) Tihna, neprihănite jurnalist! Tihna cea sfântă… Nu-i este cu putință lui Hercule, sărmanul purtător de ghioagă ghintuită, să zăbovească, oricât de măruntă i-ar fi odihna. (exasperat) Vreau să mi se dea voie să greÈ™esc! ÃŽmi pretind dreptul inalienabil la a dezamăgi, cu scadenÈ›a pe loc! Tânjesc după fericirea mucegoasă a înfulecătorilor de Big Mac. Iată-È›i puterea lumească, neastâmpăratule reporter! Să zaci trebuie să fie uluitor de bine. Reporterul: (alarmat) Eroule, noi suntem viermi de lut. FiinÈ›e muritoare, bezmetice. Ne regulăm, tuÈ™im È™i râgâim. Atât! Tu singur ai imemorialul. Edenul, visata pierdere a memoriei. Bărbosul: (boxând în dreapta È™i-n stânga) Mirosul sputei este un parfum fermecat pentru mine. Eu asud indoor. Sunt un brigand de iluzii. Un farsor zidit în amintirea unui munte. Reporterul: (È›opăind, iarăși) Ba nu! Hercule, v-a fost dat să boxaÈ›i. Meciul secolului. Hercule, semizeul alb, contra lui Muhammad Ali, semizeul negru. Caleidoscopul perfect se va închega tacit în seara luptei voastre. Bărbosul: (È™opteÈ™te) Un înÈ›eles în alb È™i negru. Dat lumii pe moarte. Doar că sânge de culoarea azbestului va curge. Reporterul: (exaltat) Vă iubim…, eu vă iubesc, vă veÈ›i găsi pacea! Odihna nestânjenită, salvatorule. Dar trebuie să boxaÈ›i! Trebuie să… Bărbosul: (îl opreÈ™te cu un gest; se reîntoarce la È™pagat) ÃŽn amurgul bătăliei totul va fi fără închipuire de târziu. Până atunci, însă, s-ar putea întâmpla să gust din viață… Reporterul: (uluit) Din viață, Hercule?! Ce fel de viață?! Bărbosul: (zâmbind, blând) ÃŽn nici un caz imundul despre care-mi predici cu osârdie, părtinitorule. Cred că părticica de viață ce-o voi simÈ›i pe limbă ascunde un dram de iubire femeiască. O senzaÈ›ie maximă. Un suprem pământesc. Reporterul: Sfinte Sisoe! Bărbosul: (amuzat) Hei, fii pe pace, nu pitesc nicăieri muierea lui Putifar. ÃŽnsă mă paÈ™te gândul să îmbrac nuntescul vestmânt trimis de ea, iubita mea frumoasă ca primăvara… Reporterul: (arătând spre umeraÈ™) CămaÈ™a de bal? Moartea È›esută cu migăloasă cruzime de Nexus, centaurul? Te-ncumeÈ›i? Bărbosul: (melancolic) Vezi? Chiar tu, un jurnalist fără scrupule, o ființă predestinată superficialelor vestiri, mă consideri, în sinea-mi, muritor. ÃŽntrevezi fără greÈ™ lumescul din pieptul meu găunos (se bate cu pumnii în piept) de erou televiziv. Mă cinsteÈ™te îndoiala ta, prietene. M-ai ridicat pentru o clipă la rangul de om. (chicoteÈ™te) Nu-i aÈ™a că munca de final, ieÈ™irea din decor, se dovedeÈ™te nesperat de lesnicioasă? Tot ce am de făcut e să las să-mi lunece cămaÈ™a peste umeri. Și gata! Reporterul: (îndurerat) Bine, dar… îmbrăcatul cămășii nu-i faptă mai prejos de aruncatul prosopului în meciul cu semizeul negru. Cu siguranță, nu poÈ›i abandona! Lumea… Bărbosul: Lumea nu are deloc nevoie de umărul lui Atlas. Lumea va fi la fel, orice am face noi. ÃŽnsă Thanatos È™i ale sale odrasle neÈ™tiute vor rămâne cu buzele umflate, căci am de gând să-i fac pe plac iubitei mele! Reporterul: (cade în genunchi) Să mori, Hercule? Tu, cel mai dârz, cel mai îmbătător dintre eroi? Bărbosul: (pătrunzând în ring) Deloc să mor. Să ard puÈ›in. Să putrezesc oleacă. Să simt ce-nseamnă să fii om. Și să mă izbăvesc de munci, pentru vecie. (smulge cămaÈ™a de pe umeraÈ™ È™i îi sfâșie acoperământul de celofan; se pregăteÈ™te s-o îmbrace) Reporterul: (rămas în genunchi, își face cruce) Amin! Cortina. Magdalena fumează. Eu repet întrebarea. - Ce discuÈ›i tu cu harponierul ăla jalnic? Singurătatea mea cu ochii negri mă fentează. Are abilitatea unui maestru de scrimă elveÈ›ian. - EÈ™ti gelos? Lighioana! Oceanul pândeÈ™te, cuminte. - Pe unchiul Noe? Tăcere. Blestemată tăcere. - Ar suna ridicol. O curvă sifilitică propovăduind metempsihoza. - Þi-e frică? - Sunt o ființă lucidă. Primitivă, dar clară. - Iar eu mă pregătesc de Neant. Orice mă poate incita. Magdalena suge cu poftă din chiÈ™tocul de Camel amărui. - Mă peÈ›eÈ™te Moartea. - Ascult. - Știi ce fac eu de câteva săptămâni încoace? Știi unde mă duceam când m-ai cumpărat pentru futaiul tău nemaipomenit? - Sunt ochi È™i urechi. - EÈ™ti un fleÈ›. Am fost peÈ›ită de Moarte, puiule. M-a distrat să merg cu tine. ÃŽnÈ™elam NefiinÈ›a cu-n purice. - Pe atunci aveam un milion virgin. Azi mă mulÈ›umesc È™i cu poziÈ›ii mai È™ubrede. AÈ™adar. - Nu pricepi o iotă. - ÃŽs doar un biet bărbat. Hermes? - Duce scrisorile mele în largul Oceanului. Le pune în sticle de vodcă, cetluieÈ™te gâturile È™ipurilor cu ceară de-un pitac È™i le azvârle-n Gol. Poftim citat măreÈ› din harponierul tău jalnic. Răspunsul îl primesc la han. - GlumeÈ™ti. - Vorbeai de brută, frățioare? - Iartă-mă. - Pentru Dumnezeu. ÃŽmi întinde o foiță de hârtie chinezească, ieftină. 2 decembrie, în Gol Domniță scumpă, LucruÈ™oarele È›i-au ajuns cu bine. Am pregătit un pat cu polog, precum ai poftit. Muselina-i niÈ›eluÈ™ cam gălbenită însă de soi. Nu te teme să sai în băltoacă. Să-nghiÈ›i apa, dintr-un foc. Va fi dulce precum mura pârguită. Vrând să te strângă în braÈ›e, al tău Neființă Ariadna mă priveÈ™te drept în ochi. Valentin, palid la față È™i cuprins de remuÈ™cări, ne-a însoÈ›it în port. - Messire, totu-i un simplu joc de cuvinte. O năuceală pentru burjui È™i coafeze. Eu nu pot prezice nici măcar viitorul gândacilor din propria mea bucătărie. - GreÈ™eÈ™ti. Nimic nu e altceva decât un joc de cuvinte. CămaÈ™a lui Nexus: nu sunt. Singurul lucru ce poate fi. - Alexandru, te implor. ÃŽl sărut pe fruntea înfierbântată. - Adio, balerin È™ugubăț. EÈ™ti o steluță, iubitule. Să È™tii. Galera se desprinde încet de cheu. Danele sunt pustii. Mână în mână, eu È™i Magdalena mărșăluim spre Neființă. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy