Când Dumitru intră în odaia lui Klontz, acesta începu să-i vorbească pe ocolite, conducând discuția spre ceea ce dorea să-i spună.
– Ascultă-mă cu atenție te rog! De nouă ani, de când stai la mine mi-ai devenit mai drag decât fiul meu! Am făcut tot ce am putut să te scap de oaste, iar acum cred că a sosit timpul să te așezi la casa ta, să fii propriul tău stăpân și gospodar, să ai pământul tău, caii tăi, vitele tale... tu nu vrei asta?...
– Ha-ha-ha! izbucni în râs Dumitru. Ca să devin un așa gospodar ar trebui să mai slujesc vreo nouăzeci de ani.
– Nu Dumitre! Poți deveni foarte repede, numai dacă îți dorești asta... totul depinde de tine!
– Păi, dacă depinde de mine... sigur că vreau! – zâmbi Dumitru.
– Sunt gata să-ți dau două hectare de pământ, o pereche de cai, lemn pentru casă, poți s-o faci cât de mare vrei și acești bani, spuse Klontz ridicând ștergarul, de sub care se ivi o grămăjoară de bani.
– Câți bani sunt acolo? Întrebă uimit Dumitru.
– Destui Dumitre! Destui cât să ajungi un gospodar înstărit, sau chiar comerciant!
– Și pământ spuneți că sunteți gata să-mi dați?
– Și pământ... Dumitre! Două hectare și o pereche de cai și lemn pentru
casă...
– Dar de ce nu-mi spuneți ce trebuie să fac pentru a obține ceea ce îmi oferiți? spuse gânditor Dumitru.
– Ești un flăcău isteț Dumitre! Poți să refuzi ceea ce vreau eu să-ți propun și atunci la ce-ți folosește să știi?
– Dumneata unchiule crezi în noroc? îl întrebă, deodată Dumitru.
– Norocul și-l face fiecare cum vrea. Vezi Dumitre tu acum ai posibilitatea să-ți alegi norocul: ori devii un gospodar înstărit ori...
– Ori rămân un amărât mămăligar întreaga-mi viață.
– Văd că nu am greșit considerându-te un flăcău isteț! râse Klontz. Eu sper că vei alege ceea ce crezi tu că e mai bine pentru tine.
– Eu sper la fel!
– Ei și atunci? întrebă ușor nerăbdător Klontz.
– Nu vreau să rămân calic întreaga-mi viață, așa că nu voi da cu piciorul la noroc, căci sunt sigur că nu o să-mi mai iasă și altădată în cale...
– Eram sigur pe tine Dumitre și mă bucur că nu m-ai dezamăgit. Ești foarte isteț Dumitre! repetă pentru a treia oară Klontz.
– Da unchiule, sunt foarte isteț și tocmai de aceea înainte de a primi propunera dumitale vreau să știu dacă ești de acord să-mi dai în scris că voi primi pământul și-mi dai jumătate din banii de pe masă.
– Nu ai încredere în mine Dumitre?
– Nici dumitale nu ai încredere în mine! spuse hotărât Dumitru.
– Nu e vorba de asta, dar ca să trec pe numele tău pământul, mai trebuie să semneze doi martori, altfel hârtia nu are nici o valoare.
– Asta știu și singur unchiule, dar eu vreau să scrieți hârtia acum, în care să menționați că-mi dați pământul pentru cei nouă ani în care v-am slujit cu credință, iar pe urmă, după ce mă achit de treaba pe care o să mi-o dați, găsim doi martori și gata.
– Mi se par corecte condițiile tale, spuse Klontz scoțând din sertar toc, hârtie și o călimară de cerneală. După ce scrise și semnă actul i-l întinse lui Dumitru și începu să împartă banii în două.
– Ați uitat să puneți data de astăzi unchiule! i-a atras atenția Dumitru.
– Un fleac! O să pun data când vor semna martorii, dădu din mână Klontz.
– Nu unchiule, puneți data de astăzi! nu se lăsa Dumitru.
– Fie! Mie îmi e indiferent, cu dată sau fără dată...
După ce reciti hârtia, Dumitru o băgă în buzunar, iar jumătatea de bani pe care i-o întinse Klontz, în chimir.
– Și acum vă ascult!
Petru Klontz nu știa cum să înceapă, dar Dumitru îl ajută:
– Spuneți-mi, nu vă sfiiți! Știu că o nu o să-mi cereți să fluier în biserică.
– Vreau să ucizi un om!
– Pe cine? nici măcar nu tresări Dumitru.
– Pe Maxim Surduc!
– Pe student?
– Da!
– Aveți cumva un plan?
– Am! Și încă unul foarte simplu: când am fost împreună la braconaj am văzut că ești un foarte bun țintaș, tragi ca un adevărat profesionist cu toate că, datorită mie nu ai făcut armata!
– Și după planul dumitale îl voi împușca într-unul din restaurantele Clujului? Ha-ha-ha! râse forțar Dumitru, crezând că astfel va alunga încordarea ce se instalase între ei.
– Nu! O să tragi în el mâine în pădurea de la Gorșlog!
– Dacă va fi acolo...
– Va fi!
– Singur?
– Nu, fii atent! Mâine mergem la vânătoare...
– Noi doi? îl întrerupse Dumitru.
– Tu nu, doar eu cu profesorii, cu bătrânul Magas și cu Poliancek. Vom sta la pândă sus pe dealul Voroteț, iar gonacii vor goni mistreții din pădurea Gorșlogului în sus prin mlaștinile de la Kotovo. Printre gonaci vor fi și Maxim Surduc cu fiul me Iacob și cu ceilalți doi studenți. Iar acum, ascultă-mă cu atenție! Tu, ca să nu te vadă nimeni, o să te duci în zori și o să te ascunzi în râpa Gorșlogului de unde o să-l urmărăști din spate, iar când ajunge la mlaștini te apropii și-l împuști. Ți-am pregătit o carabină și trei gloanțe, cred că îți e deajuns unul, dar pentru orice eventualitate... zâmbi Klontz scoțând de sub pat arma.
Maxim tăcea.
– Pe urmă, arma o ascunzi în Poiana Ursului, cobori în Valea Vișeului și treci pe la Iurkuț, mi-a spus că are o iapă de vânzare, o iei și pe urmă o să mă înțeleg eu cu el la iarmarocul din Sighet! Vezi te întorci roată prin Groapa Necuratului! Ai înțeles?
– Am înțeles unchiule! Acum plec, iar dimineață în zori o să fiu în râpa Gorșlogului.
– Așa Dumitre și ai grijă! Spuse Klontz și pentru prima dată în cei nouă ani îi întinse mâna, însă acesta prefăcându-se că n-o vede ieși afară din odaie.