Într-o cameră de la parterul unui bloc din centrul Băii Mari am ascultat fascinată un cântec interbelic în limba idiș, întitulat „Papirene kinder” – copii de hârtie . Un cântec care deplânge singurătatea părinților părăsiți de copiii plecați să-și caute norocul în lume, lăsând în urmă doar fotografiile. Mihai Eisikovits cântă cu simțire vechea melodie, privind, la rându-i, fotografiile atârnate pe perete ale celor două fiice; una stabilită în Israel, cealaltă în America… Dar astăzi nu mai e ca pe vremuri, există telefon, iar avioanele survolează mările și oceanele în câteva ore. Fiicele îl sună foarte des și-l vizitează an de an. Și totuși, Mihai Eisikovits este înconjurat de „papirene kinder”, zeci și zeci de desene în creion, al căror număr sporește în fiecare zi. Desenele, alcătuite din câteva linii esențiale, prezintă cu nostalgie și ironie scene din viața de zi cu zi a populației evreiești habotnice și sârguincioase din satele și orășelele maramureșene. O parte din ele a fost cuprinsă în volumul „Ce a fost … nu mai este”, publicat în 2007 la Editura Gutinul din Baia Mare. Cărțulia cu coperte albastre dezvăluie scene dintr-o lume spulberată de Holocaust. Copiii care se grăbeau către cheider (școala primară evreiască), bărbații adunați la sinagogă, mama care aprindea lumânări de Șabat, nuntașii care joacă„mitzva tanz” (dansul în care băiatul și fata țin capetele unei batiste), bătrânul peticar, librarul ambulant, cărbunarul, săpunarul, plugarul, muzicanții kleizmer, cârciumarul, învățătorul talmudist și cerșetorul mai există doar în amintirea supraviețuitorilor din ce în ce mai bătrâni și mai puțini la număr. Fiecare desen este însoțit de un comentariu în limbile română, maghiară, engleză și idiș, câteva cuvinte care întregesc povestea creionată din câteva linii.
Prefața și postfața volumului sunt alcătuite din cuvinte simple, care merg la inima cititorului. Iată ce scrie autorul care trecuse de 85 de ani atunci când și-a publicat cartea.
„Stimate Cititorule,
Nu sunt școlit în domeniul artelor plastice, însă desenul mi-a plăcut încă de pe vremea când eram elev la Liceul Petru Maior din Gherla. Dorința mea a fost să asigur amintirea acelor maramureșeni, oameni pașnici și sârguincioși, care au fost nimiciți împreună cu familiile lor, FÃRÃ NICI O VINÃ, numai din cauza ideilor preconcepute și a barbariei umane. VÃ ROG ca prin această prismă să priviți desenele. Dacă le categorisiți stângace, nu mă supăr. Sper, totuși, că scopul meu este evident: CA NEDREPTÃÞILE ȘI TRAGEDIILE SÃ NU SE REPETE, SÃ FIE ÎMPIEDICATE DIN TIMP !”
Cu stimă,
Eisikovits Mihai”
Mihai Eisikovits s-a născut și a învățat la Gherla. A ajuns la Baia Mare de abia în 1941, când a fost convocat la detașamentul de muncă din armata maghiară. Dar n-a stat mult pentru că a fost trimis pe front. A construit terasamente de cale ferată, drumuri forestiere din bârne și a săpat tranșee. Printre tovarășii săi de suferință s-au numărat și mulți evrei maramureșeni, de la care a învățat limba idiș și a aflat multe despre modul de viață al acestei populații simple și profund evlavioase. Cei mai mulți dintre ei au pierit pe întinderile înghețate ale Ucrainei. Mihai Eisikovits a avut norocul să scape, deși în 1944 a căzut prizonier la sovietici, a construit terasamente de cale ferată și drumuri forestiere din bârne, de astă dată lângă Kaliningrad, și a scăpat abia în 1948.
Mihai Eisikovits a împlinit 89 de ani, dar este încă în putere. Cântă cu simțire „papirene kinder” și continuă să deseneze. Zeci și zeci de desene despre detașamentul de muncă din Ucraina și prizonieratul din Uniunea Sovietică. Zeci și zeci de „copii de hârtie”, care așteaptă să pornească în lume într-o nouă carte.