agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1600 .



Viața ca o furtună I
prose [ ]
Viața ca o furtună I

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [aidasofy ]

2010-02-22  | [This text should be read in romana]    | 




De cele mai multe ori destinul joacă feste. Fiecare om speră că lui nu i se pot întâmpla lucruri distructive, fapte ce dor sau care lasă urme. Întotdeauna aceste sunt pentru alții. Dar ea, viața aleargă ca nebuna în răsărit de soare sau prin nori, prin vânt sau ploaie. Trece pe lângă tine uneori nevăzută, lăsând doar urme adânci în inimă, dezastre și furtuni ireparabile.
Pia Mincă și Mioara Velea, două femei tinere de aceeași vârstă, 25 de ani, erau colege de serviciu într-un combinat chimic din sudul țării și într-un apartament dat de instituție, Piei. Inginere amândouă în domeniul chimiei. Fetele s-au cunoscut prin anii '70.
Pia, minionă, cu chip plăcut, blondă cu păr ondulat natural, ochi albaștri și frunte lată pe care-și aranja bluclele rebele, era ardelenacă. Divorțase de un soț dur, crescut în mod spartan de familia sa, tracasată de regimul comunist. Ambele familii, atât a Piei cât și a fostului soț fuseseră încadrate în statut de chiaburi și drept urmare, copiii lor fuseseră exmatriculați din liceu de partidul comunist, după puțin timp de la instalarea acestuia la putere. Partid ce prima dată de oamenii cu valoare morală dorise să scape, fiindu-le frică de inteligența și de puterea lor în cuvânt.
De fapt, acest lucru îi uniseră pe cei doi. Însă perseverența și dorința de a se lua în piept cu oprimatorii, îi determinaseră să-și continue studiile, viețile lor rămânând totuși marcate. Plecați din Ardeal în Moldova, la un combinat chimic constataseră nu după multă vreme, că nu se pot înțelege, fiecare căutând o altă persoană pe umărul căruia să plângă. După divorț, Pia Mincă plecase în sudul țării la un alt combinat chimic. Fiind printre primii angajați și o persoană importantă, deoarece cunoștea foarte bine limba engleză, beneficiase de niște privilegii, printre care primirea unei locuințe din fondul combinatului.
Mioara Velea, moldoveancă, nu fusese căsătorită. Avea buletin de București, lucru foarte important și care se obținea greu în acele vremuri. Însă din același motiv nu putea primi locuință, una dintre condițiile primordiale fiind domiciliul definitiv, în orașul respectiv. La buletinul de București nu se renunța nici în ruptul capului.
Mioara era o ființa misterioasă, melancolică, necomunicativă. Înaltă, osoasă, cu trăsături frumoase, bine definite, avea părul lung și negru ca mura, ce constrasta cu ochii verzi de topaz, iar buzele veșnic fremătătoare, sporeau farmecul și misterul în care se învăluia. Nimeni nu știa aproape nimic despre ea sau despre familia ei. Doar că rămasese de la 16 ani fără mamă și că avea un tată și un frate, undeva printr-o comună sau un sat din Moldova, căruia nu-i dezvăluia niciodată numele. Nu ținea legătura cu familia. Prietenia cu Pia o formase oportun, deoarece aceasta o primi în apartament, încă de la angajarea ei în combinat.
- Mioara, ne trebuie și nouă un covor, spuse Pia într-o după amiază. Mult mai umblăm noi pe parchet să ne rupem ciorapii? Cum să facem?
- Îl cumpăr eu, Pia.
- Nu la asta m-am referit, să știi. Nu a fost nici un fel de apropos, e doar o constatare.
- Am înțeles. Am spus că-l cumpăr și gata, scurta de obicei discuția Mioara.
A doua zi veni cu covorul pe umăr, ca și cum nu avea nimic. Se părea ca putea purta multă povară pe umeri-i lați.
- Doamne, de ce nu mi-ai spus să vin să te ajut, măcar...Mioara.
- Lasă, nu a fost mare lucru.
- Bani de unde ai avut așa repede?
- De la C.A.R.
- Când vei pleca de aici, la casa ta, poți să-ți iei covorul. Până atunci o să cumpăr și eu unul.
- Când voi pleca de aici, n-o să-mi trebuiească acest covor sau altul.
- Ce vrei să spui ?
- Păi în Australia nu s-or găsi covoare? Îl iau pe ăsta cu mine, Pia?
- Mioara, gândul tău de a pleca în Australia este aproape o himeră. Mai bine îți găsești un băiat și te căsătorești aici, în România.
- Aici? Niciodată! spuse foarte hotărâtă și furioasă Mioara. Tu dacă te-ai căsătorit, ce ai cîștigat?
- La noi a fost altă situație. Veneam fiecare cu câte o povară în spate. Pe noi ne-au unit problemele, nu dragostea.
- De unde știi, că nu am și eu o povară, în spate?... dragă Pia.
- Sunt aici să te ascult.
- Nu... nu acum, poate altădată...poate...
Apoi Mioara se închidea în ea, câteva zile. Nici noaptea nu o ducea mai bine. Pia simțea că ea nu doarme, deși dormeau fiecare în altă cameră. Mioara se ducea la bucătărie, își făcea cafea, lua câte o carte și pachetul de țigări cu ea, iar dimineața o aștepta cu o ceașcă de cafea caldă.
- Iar n-ai dormit Mioara?
- Am dormit câteva ore.
- Uite, ce propunere am eu: să mergi la un psihiatru. Merg cu tine dacă vrei.
- Nu acum... poate o să merg vreodată, acum nu simt nevoia.
Și așa treceau zile după zile. În vara aceea au avut parte de multă distracție. Pe același palier cu ele locuiau tineri, fete și băieți, de la combinat. Și cum toate sunt bune și frumoase la tinerețe, se uneau în grupuri și plecau la munte, aproape la fiecare sfârșit de săptămână. Luau corturile, rucsacurile cu mâncare și cu cheltuială puțină, petreceau clipe frumoase. Ele erau printre primele invitate, datorită Piei care era sufletul drumețiilor. Mioara făcea față destul de bine, în sensul că era săritoare, știa să facă de toate, dar tristețea din privirea ei nu dispărea. Trăise fără mamă de la o vârstă destul de mică.
Mitu, un băiat din grup, economist, un tip foarte volubil cu mult spirit al umorului, îi făcea curte. Nu prea avea cui. Impasibilitatea Mioarei îl cam dezarma, deși lăsa impresia că nu-i displace total, dar totul până la prima atingere. Atunci sărea ca arsă.
- Stai Mioara, n-am vrut să-ți fac nimic, am vrut doar să te mângâi.
- Þi-am spus cumva că am nevoie de mângâierile tale?
- Așa mi s-a părut, glumea băiatul.
Seara, pe când se revărsa parfumul din Mâna-Maicii-Domnului, ce urcase până la etajul II, la ele în balcon, fetele stăteau pe șezlonguri pentru a savura mireasma parfumată. Între ele pe o măsuță, cafeaua aburindă și Kentul ispiteau la vorbă. Pia încercă să o descoase:
- Mioara nu-ți place Mitu? Ce cusur îi găsești? Se pare că el te place.
- Nu mă interesează.
- Eu cred că ar trebui să te intereseze. Nu-l lași nici să te atingă. Eu îl găsesc un băiat chiar drăguț, manierat și are răbdare multă cu tine, calități rar întâlnite la băieții de azi.
- Pia, tu știi că eu vreau să plec...
- Bine dragă, dar până pleci...
- Până plec stau singură, clar? răspunse rece și dur Mioara.
- Bine dragă, bine și ce te burzuluiești așa la mine, că nu ți-am zis mare lucru.
Mioara se ridică brusc și o zbughi în camera ei, unde se trânti pe pat, în hohote de plâns. Pia o urmă destul de aproape dar nu prea știa cum să reacționeze, deoarece nu mai asistase la astfel de ieșiri ale prietenei ei. Se apropie totuși de pat, se așeză încet și începu s-o mângâie pe creștetul capului.

va urma

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!