Cu ochii mici si umezi de copil speriat și nasul cârn lipit de fereastra inghețată privea afară. Nu se aștepta să vină... De altfel niciodată nu i s-a îndeplinit vreo dorință. Simțea că era de datoria ei să aștepte și așteptarea o făcea să radieze. Nu știa ce e dragostea. De câte ori venea vorba de ea se ascundea după degetul arătător de la mâna dreaptă. Mereu mâna dreaptă... Norocul ei că încăpea acolo și nimeni nu o vedea roșind. Era așa frumoasă când roșea! Dar ea nu știa, mititica. Îl toooot aștepta pe El să vină și să o învețe să iubească pentru a putea ieși de după deget-degetul arătător de la mâna dreaptă- și atâta tot. După ce-și va umple buzunarele cu iubirea lui-pentru că nu se mulțumea cu o fărâmă-El putea să plece de unde a venit. Cât de mult o încânta gândul de a băga mânuța-i mică în iubire... și să scoată câte puțin atunci când are nevoie. Dar curând avea să afle că iubirea nu se ține în buzunar. Până atunci îl aștepta...