Ea era trează că tocmai îi ciripise la geam un pițigoi zumbai-zumbai mare cât o buhă paca-paca și parcă surâdea unui gând ghiduș, asudată cu inocență – îl făcu atent excitatul Kabîzdoh – la măsuța la care-și potolea setea arzătoare de beletristică așteptându-l, să-i sune la ușă cu un buchețel de panseluțe Viola tricolor și să-i zică Am venit, Vanessa! Se întreba amărâta ce e Timpul și manualul liceal unic îi răspundea: o cortină pe care se desfășoară evenimente și comentarii pe care omul / elevul le uită, dar tu, care ca Demiurg ești materie marxistă superior organizată, Dudiță, n-ai să mă uiți după atracția contrariilor și evaluare, pentru că bărbatul aleatoriu devine unic prin iubire, ca un animal de teleloterie câștigător. Dar când, la sfârșit de efort cățărător, extatic de să uite totul ca și cum n-ar fi fost în spate nici o EXCEPÞIE DE LA REGULÃ, ci doar învățare prin descoperire-dezvelire a drumului, a căii, a parcursului curricular spre REVELAÞIA ABSURDITÃÞII DE A ÎNVÃÞA PE ALTUL, cum pierduse deja în hamac criteriul obiectivelor de referință cupuliforme și propulsive, căutând etern altceva, Străchinaru vru s-o muște de-o venă de la gât cu caninul reabilitat prodigios mai mult decât ce-a fost, la momentul oportun, iacă dar, ososul Kabîzdoh îi prinse glezna stângă în fălcile-i din materiale ceramice compozite ultradure, cu amenințarea de a reteza definitiv tendonul cum un condor un ficățel de erou revoltat.
De aceea, mai coborând o scară și furnicându-l a se simți el însuși relativ murdar, ca un furnicar din bălțile Amazonului alungat din scăldătoare de o ceată de rozătoare uriașe capibara, profesorul dădu la purcel cu umană îngândurare.
Skinner al lui făcuse greva foamei mai multe zile, apoi fusese bătut de niște ortaci care voiseră să-l ia cu ei, dar țipase și scăpase, și ACUM se gudura ca un elev, de parcă ar fi absentat Moluscă la înmormântarea Pușii, ținându-i orele bestia de Vizdy de-i ținea cu capul pe bancă în loc să le dea pauză de ieșit. Și acum s-a-ntors să slugărească la școală la Teofan Davidovici Filatov, care tocmai a pus elevi de-a opta și femeile de serviciu să-i spele-n curte splendidul Mercedes blindat, albastru de Voroneț, în timp ce dumnealui citește-n listokul Autonomia locală, parcă doar cu sprâncenele-ie senzitive, editorialul Universitatea Craiova și capitalismul: „România este o țară tipic CAPITALISTÃ, iar futbolul ei intern, un futbol profesionist, un futbol european, un futbol pe bani, un futbol evoluat, un futbol matur, un futbol în care a învins economia de piață, un futbol al realismului că-ntr-un club se investește ca-n firme și că motanus mutantus el trebuie să aducă acționarilor profit, după cum motanus mutantus un manual școlar nu ființează-n esența sa de marfă de valoare de întrebuințare nici întru prof, nici întru elev, ci este pentru autori, să le aducă venituri exorbitante, lor și la care a mai colaborat, ceea ce numai libera competiție pe piață poate decide cât și cui, iară nu un concurs preliminar, ce favorizează decisiv textul hiperștiințific, universitar, inaccesibil elevului real, căci orice explicație cu adevărat didactică, băbească, bazată pe modelarea cu o barză, devine eliminatorie sub acuzația de a avea greșeli de specialitate!
Ipocrita ploaie de laude ale celor șapte analiști pentru… demnitatea cu care universitarii olteni și-au apărat șansele (care șanse, domnilor? șanse la ce?) luând Rapidului titlul și pierzând certitudinea de a intra-n Europa-n Cupa Cupelor, iar în perspectivă urmând a se zbate-n zona nisipurilor mișcătoare ale retrogradării – știut fiind că Giganții nu iartă sfidările celor mici – toată această exaltare a ferpleiului mă și scârbește, fiindcă eroul iberic care a gestionat resursele jucătorilor, risipindu-le-n Bănie și nu pe Lia Manoliu, a frustrat pe suporteri și îndeosebi pe investitori, care nu și-au mai văzut reclamele televizate în toată Europa!
România, domnilor, este deja o țară CAPITALISTÃ și trebuie să ne obișnuim cu gândul că așa cum albul crinului ascunde un galben auriu act de reproducere fertilă, așa și un meci profesionist nu trebuie să facă excepție de la regulă, el nefiind decât actul firesc prin care niște acționari câștigă.
Futbolul se joacă pe bani și pe goluri!”
Atari pertinente analize nu puteau trece neobservate și fură reproduse la Căgiurzia de periodicul Mir Bojii cu permisiunea autorului, care recidivă când am bătut amical pe Ghencea cu numai 3-2 Paraguayul, iar portarul nostru, înjurat, a comis obscenități, indignând publicul neobișnuit cu astfel de reacții într-un templu, fie și al futbolului, după care căpitanul naționalei i-a admonestat pe unii critici că ei incită de fapt împotriva jucătorilor, scriind că sunt bătrâni și că dau șpagă pentru a fi-n formula de echipă la lot, și ce dacă au bani, jucătorii, au, da, au, dar sunt banii lor, au muncit pe ei, când de fapt, la realitățile interne, și economice, și oligopedagogice, a propulsa România ÎN PRIMELE 16 ÞÃRI DIN LUME, ba chiar cap de serie, ar trebui să ne faceți statuie, băi, nu să instigați tribunele să ne huiduiască!
„Cred că soarta domnului Gică Hagi la noi, printre criticii săi care se opun să mai joace, este aidoma celei a lui Hyperion pe pământ – glosa întristat Străchiaru, tot în Mir Bojii după ce se consiliase cu înfloritoarea Vanessa Hlopova de la Orbita TV – și n-ar trebui evitat la nesfârșit un studiu comparativ, preliminar elaborării filozofiei bugetare a guvernului, dacă alte sectoare, ca baletul, justiția, teatrul, școala, beletristica, muzica sau cercetarea au progresat compatibil cu sportul rege! (Să medităm numai la superioritatea futbolului românesc asupra celui britanic comparativ cu oferta de EMISIUNI DIDACTICE a canalelor lor față d-alea d-ale noastre!) Iar dacă nu există viagră-n futbol, domnilor, atunci să ne reactualizăm cele învățate din filmul Cidul, unde chiar decedat și sprijinit de cascadori pe cal, eroul iberic încă-i intimidează pe adversari și, motanus mutantus, creierul echipei noastre naționale prin simpla sa prezență pe teren ar fi un permanent pericol pentru buturile adverse, paralizând din dispozitiv câte doi-trei apărători prin inventivitatea sa imprevizibilă. Adevărul fiind însă că ani buni încă Gică Hagi al nostru este un unicat de valoare și ne va mai aduce, iacă dar, numeroase satisfacții urmărindu-l pe micul ecran sau din tribună!”
Ipoteză străchinară confirmată exemplar în partidele România – Columbia (1 - 0) și mai ales România - Anglia (2 – 1) , analizată însă și disecată sub genericul Numai futbolul ne face fericiți, de Răzvana Mihalache-Hlopova în Analele Orbitei TV, deranjând unele aspirații prematur isterizate disproporționat, ca și alea spre uie, cum că acușica intrăm în finală cu Brazilia, după ce-i eliminăm pe francezi în semifinală, ea sensibilizându-ne că noi am fi umplut piețele chiar și-n cazul anulării pentru fault imaginar în atac a golului victoriei din finalul meciului cu englezii, la urma urmei, de când au venit tanchiștii la Drujba, în 6 Martie 1945, cele mai masive bucurii ale norodului rămânând: 1 ) când a apărat Ducadam 4 penltiuri succesive de la punctul cu var, intrând în Guiness Book și a luat Steaua Cupa Campionilor Europeni și 2 ) tocmai această calificare pentru meciul cu Croația din optimi, cu depășirea aspirațiilor de la cantonamentul de la Săftica, adevărat cântec de lebădă al generației de aur, aur sugerat parcă de părul vopsit oranj, generație futbolistică de excepție a cărei apariție în Est decurge în fond tot din că s-a preocupat multilateralul Nicolae Ceaușescu de creșterea futbolului românesc, și îndeosebi de Steaua București, pe al cărei stadion i-a fost dealtfel și privegheat cadavrul de Crăciun în 1989, care însă nu trebuie idealizat din două motive:
1 ) nu i-a educat pe activiști că, îmbrăcând ACUM tricoul diferitelor partide, a te face parlamentar, ministru, ambasador, bancher, băgător de seamă, șef de agenții, director de regii și de etâcî implică niște răspunderi așa de mari că nu mai ai timp de tâlcșouri, să nu lași să se exprime tocmai specialiștii, adică profesorii de sport, profesorii în general, ca oameni cu experiență în tehnologii de evaluare cum s-a jucat;
2 ) fiind incult, adică fără acea imagine coerentă despre lume pe care i-ar fi putut-o forma un pedagog ca Foma Akimușkin sau ca colaboratorul nostru care semnează Bonobo, obsedantul președinte Nicolae Ceaușescu n-a realizat ce e ăla transcendent și ce e aia meditație, demolând după apariția Solidarității în Polonia cercetarea la noi a unor capacități ale intelectului uman total necunoscute anterior și interzicând însăși predarea-învățarea psihologiei în România, consecința în sport fiind dramatică, plătind jucătorii și echipele noastre un imens tribut de deziluzii ante portas, ratând de regulă ocaziile cât roata carului, sau mobilizându-se și câștigând cu echipe mari pentru a fi apoi eliminate de altele minuscule sau abia scăpând cu câte un rușinos egal!…
Deci domnul profesor Dudu Străchinaru, la Malașa Bibikova pe stănoagă, comenta cu nonșalanță futbol, lăudându-se cu cât câștigă ca gazetar, și că e prieten cu manipulanta de la Orbita TV, asta noua, semn că psihologic nu mai considera, după deces, experiență htonică și resurecție, ceva nefiresc să aibă surse de venit complementare artei didactice, ba era gata și să se angajeze într-o competiție.
Era, iacă dar, prin moarte-înviere alt prof.
Devenise EXCEPÞIA DE LA REGULÃ visată de Cențișor! Și poate chiar mai mult decât atât: câștigul ei la teleloteria vieții – un soț întreprinzător!
Deși se veselea iar, surâzând încă strâmb cu mustața pârlită la lumânarea care se îndoise ca un copil nemâncat la tablă la ascultare, el își depozitase-n zarca Separeului, ca pe un sarcofag cu reziduuri nucleare, nevindecata cheromusofobie, ca incapacitate de a mai face haz de o mizerie ucigătoare pentru familia sa, când alte familii, de mai slabi la învățătură, o duce ca-n uie, ca-n obiectivul de referință al lui Avram, ceea ce atrage automat identitatea sacrificiu = prostie!
Nu mai e de răbdat: îți convine salariul din arhipelagul școlar, rămâi; te consideri ciugulit, te cari, te duci, vere, unde munca e plătită și-ți poți valorifica întregul evantai de competențe, fantezia, tenacitatea…
Sufletește, nea Dudu se comporta de-acum ca un cadavru de mort printre cetățeni. Parcă-și schimbase din greșeală spiritul cu al lui nea Mielu-n cavou, fiindcă nu mai judeca decât în cifre seci, în cheș, totul.
Dădu Brendei materialul Universitatea Craiova și capitalismul, ceru onorariul pe loc, apoi merse la serviciu, la nea Fane Filatov, fără nici o jenă că, într-un fel, murise și înviase: celor interesați că ce-a pățit, le-o tăia c-a jucat înhumându-se o farsă yoghină banală, cu ocazia pomenii de viu! Dacă nu crezi, du-te-n morții mă-tii la Cachita Dolores la starea civilă și convinge-te că nu s-a eliberat nici un act de deces! Omul se ducea, întreba de spravka de moarte a lui Gălușcă, vedea registrul de ieșiri de acte, se crucea de cum se poate acoperi în țara asta orice minune și pleca, spălându-și la Raketta cu vodcă-n chicha nedumeririle și răzbunându-se trecând prin dreptul școlii și murmurând automatic că mohorții mumii voastre de bandiți și de câcați în furtună!
Fiind și sezon de prașilă, iar presulica evitând subiectul – plus că lumea s-a-nvățat de la tembelizorul cetății oligoeducative să nu se mai mire de nimic – evident că vipoii n-au convocat cu acest prilej celula de criză, neexistând nici un fel de stări negative în rândul populației. Cât despre scenariul exploatării cazului ca pe o minune atrăgătoare de pelerini de importanță agroturistică, așa cum ar fi voit Ciuvîrin să-și extindă Popasul, a ieșit cu suspiciune că tocmai el i-a impus lui Moluscă să facă pe mortul drept test de angajare și-n orice caz părintele Panda a exclus cu desăvârșire implementarea mitului, pe motiv că Moluscă e darwinist, deci ateu, și nici Malașa, nici Aculina, Anfisa, Perlita, nici Gaviota, Himena și Palașca sau altă mai bleagă drujbeancă n-ar fi alergat vreodată pe urmele lui alintându-l mistic Învățătorule! Învățătorule! sau ACUM Formatorule! Formatorule! Cât despre colegii de după-amiaza, sicriul cel aproape nefolosit achiziționat la instigarea Ciomolungăi, Săbiuță și cu Șișu îl și întorseseră la Raketta odată cu crucea, răzuiseră scrisul și lăcuiseră în așteptarea altui cadavru – toată osteneala doar pe-o sticlă de vodcă genocid cu trăsnitor miros de pinga și de muie, mai rămânând profelor de recuperat ce dăduseră pe coroană, unele participând însă la pomana de viu de la Blocurile Rușilor, dar altele nu și pretindeau restitutio in integrum. Dar și leafa le venea curând, urmând a returna Cențica fiecăreia cât are pe lista chetei inițiate de Ciomolunga.
Nu mai rămânea de împăcat atunci decât tehnocratul de Frecardo, care din entuziasm că o mierlise un prof, ba încă nu un jeg de rând ci chiar EXCEPÞIA DE LA REGULÃ, singurul care în șase ani de răsfăț îndrăznise lo real maravilloso, avusese inconștiența să-l ia în palme și în șuturi, da, agresatul de Fedul, deși-l educase Iordanka zgârcit, plătise din buzunarul propriu 51 % dintr-o coroană ca din partea a mai mulți elevi! Or, personalitățile clasei de stăpâni în formare, după asta se cunosc, că nu se lasă fraierite ca gloata stăpânită. Ceea ce ca profil psihologic al elevului, domnul profesor Dudu Străchinaru detectase demult! Și ACUM anticipa cu o groază fără margini logica elevului mântuitor al Drujbei noastre că ori i se dau sub o formă sau alta banii de coroană înapoi, ori caraghiosul de pomanagiu de viu trebuie trimis cu-adevărat pe lumea cealaltă, pe o cale sau alta!
Îngrijorat, domnul Dudu baleie cu privirea, de la etaj, îndelung, curtea, în pauza mare, dominată ca de un stâlp al cerului de ex-catargul careului ex-unității de pionieri, stingher și nefuncțional, vag legănat de silfii luminii ca de lemurii stepei, ușor obscen, ca un element arhitectonic uitat la vedere, al unui superfutoar sub cerul liber din timpuri imemoriale, când îl vor fi folosit ca bară de strpteuze giganții ce posedau și planeta ca un tot unitar, acum în încălzire globală. Descoperi hăt departe niște paviani de-a opta de-ai Vanessei care torturau între closete și groapa de gunoi pe un godac de-a șaptea de-al Veturiei: îl tăvăleau prin cioburi și exersau pe el toată gama de lovituri extrem orientale pe care o reținuseră de la tembelizor, neimpresionați deloc de bulionul din râtișorul lui, care curgea încă de pe când mai era pe două picioare și un vlăjgan îi reușise un călcâi așa bine țintit de ai fi crezut că niciodată n-o să-și mai scoată adidasul din gura dușmanului. Animale imparicopitate! își zise Bonobo. N-au decât să se și canibalizeze, că nu sunt eu de serviciu, e Didina… Mai văzu izolați între magazia de lemne și gardul de beton pe supradotatul școlii și pe supersupradotatul ei, ziși SD-ul și SS-ul, cum stăteau ei în ariile curriculare și, ca minieuropeni pe vremuri de Culture Kitsch, mai mult de dragul Haritinei popii decât pentru premiile de câțiva pesos și de vreun roman al REZISTENÞEI LA SCHIMBARE, rezolvau mintal probleme avansate, de liceu și de olimpiade internaționale, din periodicul Evrica, la care îi abonase inspectoarea de științe Saltîciha sau poate cea teritorială, bestia de Kabaniha, în vreme ce tot așa retras, dar dincolo de măslin, spre closete, îl recunoscu cu greu pe Frecardo hârjonindu-se pașnic cu… Esmeralda Malașei lui Harneală de la a șasea și cu Himena Bukamașkina de la a cincea, tot lovindu-le c-un balon transparent gălbui ce rezista cu stoicism loviturilor lui cu șpițul, iar fetițele, mușcând cu poftă din biscuiții înciucalați cu care cavalerul le servise generos, dintr-un cucurucho confecționat din listokul Autonomia locală, i-l tot aduceau sărind într-un picior, ba de colo, ba de dincolo.
Proful cel dornic de o reconciliere cu elevul, fără ură și răzbunare, veni până aproape, zâmbind mieros din mustățile asimetrice, exprimând intenția de a angaja un dialog, sub pretextul fidbecului că bine e că părțile s-au împăcat după ce s-au jignit că s-o ia-n gură, hotărât a negocia bărbătește cu el că, băi tâmpitule, eu n-am banii lu’ mă-ta și tac-tu, să-mi plătesc la salariul ăsta și coroană, după ce o euroinspectoare foarte de stânga, de Unu Mai, Katrina Djorkaeff-Tornado m-a făcut de-am cheltuit de m-am spetit la lecția deșchisă pe Europa, umplând din CAR-ul Inocenciei patru-cinci sacoșe de mezeluri de potol-protocol, achiziție atât de absurdă încât m-am decis să-i atribui o semnificație-n Univers și atunci am jucat scenariul POMENII DE VIU, ca pe un vot de neîncredere în puradeii mei, de mi-a venit ideea în stație, nevenind rata de Cuțarida. Hai dă-te-n mă-ta-n piscină d-aci, Federico, că-ți trec la recapitularea-evaluarea finală un ZECE, și ne-am achitat de cât ai cheltuit, hai te rog eu frumos să semnăm un tratat de bază-n morții mă-tii!
Brusc beli ochii cât cepele de baobab și simți că explodează în mijlocul curții școlii noastre: balonașul avea moț de prezervativ original, c-un fel de bobițe de mărgăritar frustrate, și fetițele-l manipulau cu inocență exasperantă, fluturându-și pletele ondulate natural și parcă având pe chipuri întipărită o expresie feminină târzie, de mândrie sfidătoare că uite, dom’ profesor, noi l-am îmblânzit pe Frecardo cu armele noastre formative înnăscute – nu ne bate, nu ne pune mâna pe obiectivele de referință sau pe aria curriculară, nici pe opțional, și nici măcar nu folosește în comunicare cuvinte din beciul / haznaua limbii comune. Ah, și cât de bine ne simțim noi, fetițe sărace și mișto, cenușărese, lângă acest băiat cu ten uie, care-n ziua cernită când v-a-nmormântat comunitatea pe dumneavoastră, a plecat cu taxiul în capitală, c-un Mercedes galben, să vadă finala Cupei și cum le-o dă președintele la jucători!
NTLPD! (nu te lăsa provocat, Dudiță / dobitocule!)
Dudiță, iubitule, ai doi copii, stai la un loc!
Numai când văzuse – la tembelizor!!! – pe atractiva Silvia Kristel, excelenta-ntrupare din toate pozițiile Emmanuelle a idealului femeii voiajoare din popas în popas, pupând copilași ca o călugăriță, cu muianul rujat peste cine știe ce reziduuri, Cențico, mai trăise el atâta revoltă visceral-pedofilă, ca de străin în cetatea oligoeducativă mondială de consum, ca barbar care deși-și luase, din ajutorul de înmormântare al Pușii, un amărât de video de zgonhen, avea-n raft doar DOCUMENTARE DIDACTICE pure și nu devenise fanul vreunei pornodive autentice, cum băgase mai târziu întâi la videotecă și apoi pe telecablu, domnișorul Astolfo, având ca furnizor din uie, cu prospătură-n vogă, pe Bill Filatov, revoluționând sexul drujbean ca tehnicalități și dovedind surprinzătoarea maturitate de a nu neglija nici acel grund bazal care-i dragostea de iubire.
Dudiță, ai copii, stai la un loc! Strânse din fălci și procedă ferm pe principiile oligopedagogiei sale, în care televiziunea și strada și jigodiile educă pe elev, iar elevul aduce la realitate și chiar la rezultate pe cadrul… didactic. Făcu stânga-mprejur! Răspunse indiferent la bună ziua și se duse la closete, de unde se-ntoarse ca și din experiența htonică a cavoului, alt om, un oligopedagog deplin, pe care-l doare-n extindere și de CARTE, și de EDUCAÞIE și de tot!
„Feodor Stepanovici, idi siuda! – îl apelă el cu o privire cruntă de terminator, la care macacul începu să tremure reflex și se apropie fără să crâcnească, dar gata oricând s-o ia la goană, ca o jigodie maidaneză când vrea s-o mângâie o soție de intușabil. Băi Frecardo – îi zâmbi strâmb și prietenos din mustața arsă la lumânare – dacă vrei să faci treaba aia rușinoasă cu Esmeralda asta și cu Himenușa, FÃ-O, BÃI, DACÃ-ÞI ÞINE! Chiar și-n perimetrul școlii, că nu te mănâncă! Fiindcă și tu ești minor, și ele e minore, și ești sub protecția legii chiar dac-or fi nencepute, nu-ți poate face nimeni absolut nimica! Și nici fetelor nu le poate face nimeni nimic, dacă e decizia lor! Că noi maturii, cel mult ne-am mai râde și noi pe-acilea, ne-am dixtra, am face hihiliză ca de investitorul străin care a rămas cu buzele umflate să silabisească inscripția AICI A FOST INVESTIÞIA MÃ-TII!… Dar, sincer să fiu, de-aș avea și eu odată banii tăi, Feodor Stepanovici, eu i-aș investi tot într-un produs al școlii noastre, ceva mai fin și mai experimentat, aș avea încredere oarbă de exemplu în Gaviota de la a opta, ay de mi!!! aia cu aluniță pe obrazul stâng dac-ai remarcat-o și tu estetic, ca bărbat! Că e inaugurată și competentă, și tu nu poți ajunge cu performanța la extazul tantric suprem teoretic, aproape cotangent cu EXCEPÞIA DE LA REGULÃ, doar învățând activ prin strategii moderne de descoperire euristică pe apucate cu Esmeralda! Că ai sânge nerăbdător și tinzi a te adresa categoriei țintă de-a dreptul, exact ca cum intră și anatomia-fiziologia de-a șaptea direct în organele și funcțiile de reproducere, subliniindu-le importanța constituțională dar excluzând cu brutalitate conceptul de preludiu civilizat, cu duioase reverberații în cultura europeană și în cele exotice! Þie-ți trebuie ceva stabil, mă băiete, dacă te-ai angajat pe drumul ăsta, și cum Gaviota oricând poate fi dusă legată de Săbiuță și cu Șișu înapoi la Vampiru, în locul tău eu aș avea inițiativă și aș negocia de-a dreptul, bărbătește, cu Anfisa Barabanova la voi la Popas! Iar dacă nu poate ea să te servească fiindu-i frică de mă-ta, măcar să-ți aranjeze atunci la camping, niște meditații cu suplinitoarele alea de la Cuțarida, de la liceul Trofim D. Lîsenko, de la Fiokla Malafeevna, care știi și tu din presulică că mai vin la camping cu clienții de pe magistrala Nord-Sud!…
STRÂNGE HÂRTIILE de pe-aici și du-le la groapa ecologică a școlii!”
Halul în care zbierase Străchinaru, de se auzise până la Raketta, și operativitatea cu care Frecardo se supuse tremurând și începuse a colecta năuc la hârtii și la pungi murdare ului pe Didina Arnăutu, care monitoriza de la etaj curtea școlii, fiind ofițer de serviciu. Ea nu-și amintea să-l mai fi luat cineva așa de tare pe zburdalnicul copil, exceptându-l pe Calițoiu care, trezindu-se într-un chestionar la dirigenție cu propunerea bizară, pesemne auzită-n palat, de a se mări leafa numai la profii care au copii supradotați, ceruse precizarea cam naivă, adică să vin la mă-ta să-i concep?, existând însă și conflict politic pe la primărie cu ai lui Ciuvîrin. Oricum, încântată că linia disciplinei cvasimilitare la noi în școală a mai găsit un adept, ea se grăbi spre contradictoriu să nareze ce-a văzut, că domnul profesor Dudu Străchinaru a înviat într-un duh nou, acela al… formatorului autoritar, care nu va mai avea niciodată în lecția lui sonată un pasaj recitativ, unde să cuvânteze de oaia clonată Dolly, de vacile schizofrenice care pierd automat susținerea politică a partidului, de încrucișarea lamei cu dromaderul, de centrii de reacție fotochimică din frunză, de dispariția unei specii la câteva minute, de aeroportul Kobe din Kansai smuls faustic mării, de geniul genetic, de telescop și de laboratorul orbital unde ar putea lucra și ei, de generalizarea geniului uman ca la SD-ul și SS-ul noștri, ci va asculta-n teroare formativă toată ora doar cât e-n programă și le va da la elevi să facă rezumat de-aici pân-aici, cum e cel mai eficient pentru rezultate! (adică să învețe ca și cum n-ar avea formator!!!), plus referate din diverse surse, plus să completeze caietele speciale ale Saltîcihei, și să-i vină cu halat, complexându-i că sunt parcă mai proști și mai tâmpiți decât părinții lor pe același mobilier, ridicându-i în sus de perciuni și de urechi și bătându-i la palmă cu o riglă metalică tifonată, PROCEDURI PE CARE LE-AR FI APROBAT MAJORITATEA DRUJBENILOR, CARE REGRETAU UN REGIM DE ORDINE, dovadă cât de ușor era să-i instigi să-i bată sălbatic și ei, ca apoi să le aduci mulțumiri-întăriri că acum pavianul parcă mai mișcă ceva, urmând ca cercopitecii să considere realist drept fraiere pe Molecula popii sau pe Nașpa, nemaifăcându-și temele și, mai rău încă, tinzând să se relaxeze, să se râză-n orele lor, după ce stătuseră ca niște deținuți de smirnă la Profesorul cel Cumplit.
Observând și el groaza ce băgase în Frecardo, Străchinaru nu-l slăbi nici la ora de zoologie, după ce, aparte, îi recomandă-n pauză niște pornovideocasete didactice, să le ceară și să le închirieze de la Astolfo, care le are sigur, că le-a băgat pe telecablu. Căuta deliberat să devină, cum hotărâse în cavoul lui nea Mielu, un DUR în lupta pentru existența familiei lui, măcar până la Sosirea Investitorilor Străini pe muzică de Vangelis, proorocită de Cronica de la Cuzco, un DUR dotat cu un cinism de o maturitate coaptă, caracterizată prin acea cruzime popularizată în cetatea oligoeducativă de palpitantele scene de tembelizor antidirigenție, în care morții, odată găuriți fără măcar o parodie de proces, doar pen’ că erau niște adversari, n-au nici măcar dreptul la înmormântare, dreptul fundamental al omului cadavru, iar iubita te pupă lângă hoitul însângerat, se excită pe muzică mișto c-ai scăpat-o de dușman, mânce-l-ar para! se bagă aici-șa, în contextul cu omor, ca și cum ai scuipa pe-o murdărie, mesajul promoțional, de obicei detergenți, la care Cențișor anticipând, mârâia că ce, suntem teleelectorat de nespălați?
Așa că, predând fără să mai asculte deoarece cu POMANA DE VIU rămăsese-n urmă cu materia față de planificare, Bonobo, după ce descoperi cu elevii caracterele generale ale mamiferelor, îi puse imediat după obținerea performanței, ca întru asigurarea retenției și transferului să linieze după el dupe tablă și să completeze un tabel recapitulativ cu exemple: membre, felul de hrănire, felul de alăptare și felul dinților la mamifere insectivore; carnivore, rozătoare, erbivore rumegătoare, erbivore nerumegătoare, omnivore-porc și omnivore maimuțe, inferioare și superioare, plus omul ca animal creat de popa Panda, cu mențiunea că dacă sunt niscaiva întrebări, domnilor!
Orice întrebări? Da, dragilor, orice fel de întrebări, numai nu-n debandadă! Dacă sunteți copii silențioși! Cum traducem asta, bre, dom’ profesore, ia spuneți-ne, notr pul dan votr cur?… Este o întrebare banală, fumată, impertinentă, în afară de context, că suntem la zoologie nu la anatomie… da’ cu cine faceți, mă, franceza? Cu Baba!!!… Cu Răzvana, ai?! Daaaa! Întrebați-o pe ea!!! Bine, don’ profesor, eu o-ntreb pe Nașpa, că nu mă doare gura, da’ i spui că Gălușcă m-a-nvățat ce s-o-ntreb și m-a trimes, să-mi traducă asta și să-mi mai deie și minimum șapte diminutive la cuvântul stepă, martoră e și clasa!!! Da, Feodor Stepanovici, s-o crezi tu că Vanessa Hlopova o să și admită, când e de notorietate cu tine, ce supradotat, ce imaginativ în teren, ce nebunatic ești!
Orice întrebări, dom’ profesor?
Nu, c-ași devenit cam neserioși! Dacă vă las slobozi de la ordinea de zi scrisă pe tablă, de la recapitularea maimuței, mă pomenesc că mă luați că ca ce chestie eu, un rahat, pardon! un ratat, care n-am realizat nimic în viață, nu tu vilă, nici padoc de mașini de sport, nici haremul meu, cum adică de-mi permit ca să vă dau sfaturi de viață, să fac orientare, să exercit cea mai neînsemnată influență educativă, lucrând cu materia primă cea mai prețioasă din Univers, cu elevii… Și asta obsedat de teza marxistă sadea că vilele din jur (se uită pe geam) sunt făcute prin hoție directă sau prin hoție indirectă, hoție de stat, hoție de clasă, bazată pe o nedreaptă colectare și redistribuire a veniturilor, printr-o exploatare a vidanjclasului de către upercutclas, fiind inacceptabilă rânduiala ca la muncă egală raportul câștigurilor să fie de unu la zece mii!
Numai că nu mai am chef să rezist prin lectură! Ci prin cleptocultură, dac-oi putea și dac-o ține la sume mici!
Numai relative la om, maimuțe sau mamifere, stimați discipoli, mai accept întrebări de ACUM înainte, după ce mi-am realizat pomana de viu, am murit și am revenit la voi doar ca să-mi țin orele până la sfârșitul anului școlar 1997-1998, ușurat de întrebarea chinuitoare existențialist dacă ne mai mărește ăștia și nouă leafa!
Ce înseamnă, băi don’ profesor, în morții mă-tii, Homo erectus? Vă dă și dumneavoastră coana Cențica pastile din alea americanele de noapte albastră, de zicea la știrile principale pe scurt aseară că le cere pensionarii de la guvern și parlament să le ia compensate de la farmacie?
„Dacă sunteți copii silențioși, am să răspund la această conferință de presulică mai întâi la a doua întrebare. Pe scurt, nu iau din alea, Feodor Stepanovici! Tocmai datorită pachetului de valențe ale soției mele, a căror evaluare corectă-n dolari pretinde oarece experiență și vechime, da-da. coana Cențica, cum i-ai zis într-o viziune contestatar-juvenilă, domnule Frecardo, Cențica mea, pe care doar pui mâna mai liberal și-nflorește, starletă de la Blocurile Rușilor, ale cărei obiective cadru, verzi ca cel mai oriental smarald, ale cărei obiective de referință-n formă de pară încă ațâță performant deși au alăptat doi vampiri, de și pe mine m-au supt de m-am lăsat și de fumat, aaay!… iar de aria curriculară ca porțelanul, de-nfierbânta până ACUM scaunele și fotoliile cu ea, mai bine tac – toate aceste atribute complementare de cauză mă conservă efectiv în cea mai bună formă de participiu, copii, chiar după un riscant experiment probabilistic privind EXCEPÞIA DE LA REGULÃ, care din fericire s-a sfârșit cu bine, când a constatat, nenorocita, falimentul acestei metode punitive de trezire la realitate prin ZDRUNCINARE, inspirată din fiertul sarmalelor de către Staruha Izerghil și din opera și activitatea științifică a lui Ivan Vladimirovici Miciurin, însă prin prisma oligopedagogiei mele, unde prezint eu doctrina miciurinistă a mentorului, a educatorului, conform căreia, prin altoire, un organism încă neajuns la maturitate, de orice formă, animală sau vegetală – deci și umană – poate fi silit și zdruncinat să se transforme repede în sensul dorit de manipulator, cu transmisie ereditară!!! a noilor cunoștințe, competențe și atitudini! Rolul esențial avându-l altoiul. De unde alarma asta din vipoime, că niște ratați, niște lepădături bugetare din vidanjclas, niște golani adunați dupe drumuri, e primejdios pentru societate să facă dirigenție sau consiliere cu copilașii, altoind pe sufletele lor tinere și maleabile și fertile acele trăsături de caracter și de mentalitate care i-au condus pe ei înșiși la pierzanie, sărăcie și dezonoare.
Și iată de ce, de ACUM încolo EU, Dudu Străchinaru, nu mai accept să mai dau EDUCAÞIE decât ca cetățean măcar din mezelclas, ca nea Fane!
Și sunt convins că VOI REUȘI, din moment ce am trecut la test și i-am dovedit-demonstrat la purcica de Cențica că ȘI EU SUNT BÃRBAT, că și EU mă pot deplasa ca un câine matur unde sunt cu insistență solicitat nonverbal-feromonal, în sat la somnoroasa Malașa-n hamac sau mai aproape de casă, în bloc, la vecinic treaza și neferice Vanessa-n librărie, ca să-mi practic meseria de instinct de bază, regândindu-mi demersul evaluativ și aplicând o strategie cu două opriri la boxe chiar cu riscul vieții!… Dar apropo de-a fi-n formă, Homo erectus, ai?… Păi de ce extinderea mea s-a ridicat australopitecul de la Sydney în două labe, măi copii?… Știți?… Ia să vedem, v-ați pus vreodată această întrebare întrebătoare și puțin încuietoare, ai? Vi se pare ușor de răspuns la ea? Vă imaginați oare că el a luat poziția asta, care-n codul mamiferelor este zdruncinător obscenă la masculi și din contra la femele, vă închipuiți cumva că doar în semn de protest pentru că marele rift african, stricând geografia, a lăsat maimuțidele camuflate-n păduri și hominidele expuse-n savană tuturor invaziilor, ca-ntr-o stepuliță ca a noastră?… Păi, e foarte ușor de dat o explicație rațională adaptată-modelată ciclului vostru de dezvoltare, dragilor, iubiților, giboneii mei!
Eu nu mai insist cum s-au desprins din trunchiul comun pe rând urangutanul, gorila și cimpanzeul cel 98 % identic nouă ca material genetic, eu mă gândesc cu duioșie, de mi se zbate inima-n cușca toracică ca-ntr-o zarcă, doar la străbunii mei umani!… Pe terenurile relativ plate din sud-estul marelui rift african, unde sălășluia cândva, așteptând ca Penelopa pe Godot cu ace de gheață-n opțional, strămoșul nostru încă patruped, norocoasa Lucky, culegător de ghebă, hrib, burete-puturos, burete-flocos, mânătarcă, extinderea-calului, gogoașă, băloșel și altele, pe lângă multe fructe zemoase ca ananasul, papaya și kiwi, ce le găsea-n bazar mai ieftine ca merișoarele subcarpatine, mai creșteau în savană un fel de tărtăcuțe, cam cum aveți și voi ca să nu vă plouă-n faringe, adică o specie de dovlecei goi pe dinăuntru și tari, mai mari decât cele de pe la noi din specia Coccinia indica și mai rotunde, aproape ca niște mingii de volei, din alea cum vă dă domnișoara Muriela Tulup când întinde plasa și-i spargeți Haritinei geamul de la laborator cu ele. Ei bine, australopitecul ăsta, care era o maimuță patrupedă mai jucăușă chiar și decât cimpanzeul de azi cel mai sociabil, din minoritatea Bonobo, se amuza cu aceste tărtăcuțe africane sferice, albe cu pete hexagonale negre, lovindu-le cu labele, cu toate patru la început, până a inventat prin descoperire futbolul, sportul rege, și ca să nu mai comită mereu henț cu-alea din față, această specie, ferindu-și mâinile, s-a ridicat treptat în numai picioarele cu care să dea-n balonul rotund, eliberându-și astfel și privirea din pământ, pentru a putea de sus vedea mai cuprinzător, ca suricatele și popândăii, cine e liber pe care bandă, ca să-i dea o pasă genială decisivă. Iacă dar, copii, cum omul a devenit biped tocmai din necesitatea de a practica acest spectaculos și regal sport, singurul care, așa cum zicea și… hm! baba Vanessa, ne poate face fericiți! Deci, în concluzie, așa a apărut ce ai întrebat tu, Homo erectus, Frecardo! Că-n rest, dacă te gândești la prostii, n-are nici o atingere!
Da, Esmeraldo, mânca-te-ar tata, orice întrebări am zis, numai să fie despre vreo maimuță sau despre vreun om, ca să nu deviem din conținutul curricular preanunțat al temei acestei dezbateri recapitulativ-formative sumative pe capitol!
Restrângere de activitate impusă pen’ că la ultima recapitulare eu v-am tălmăcit sintagmele fată de fată și băiat de băiat ca semnificând în literatura hebelogică nu numai înstrăinarea copiilor tranziției de părinții bolșevici, pe care nu-i mai recunosc ca ai lor și atunci își atribuie într-o reverie o altă origine, asta desigur în muie, pe când dincolo de zidul vizelor, în uie, accepția este cu totul alta, aceea de fetiță făcută, prin recombinare genetică asistată de computer, de către o lesbiană, respectiv băiețel conceput prin aceeași tehnologie sofisticată de către un pederast activ sau pasiv. Or, aici am exagerat puțin posibilitățile actuale ale geniului genetic, îmi fac autocritica și m-angajez să mai frecventez pe la colegii mei, la Academie!
„Don’ profesor, ne puteți spune și nouă care e adevărul, dintre atâtea scenarii de presulică, despre cum a murit marele actor de acțiune Bruce Lee?”
„Esmeraldo tată, ayyy! tu provoci o investigație grea și când ai sute de ciuruiți și, conform legii numerelor mari, crește șansa să extragi din urna anchetei adevărul, dar eu n-am reținere, copii, să vă dezvălui absolut tot ce știu și chiar tot ce cred despre acest dosar, anume că regretatul Bruce Lee se afla-n Thailanda, țara sa natală, o monarhie care înflorește liberal, la turnat pe video secvențe dintr-un meci de box mai crud, combinând lovituri aplicate adversarului cu pumnul și cu șutul, Frecardo, în delirul hominidelor spectatoare, majoritatea turiste venite a-și face o idee la fața locului, mâncând ca pe canal Travel, despre civilizațiile Asiei. Și el, înainte de a urca pe platou, se rădea ca omul de dimineață – cu mușchii deja tensionați ca pentru o confruntare – doar pe obraji, la o oglinjoară ovală care mărea pe-o față sferică mai concavă, ca să se fardeze apoi cu făină de orez de la gheișe. Însă Bangkokul ăsta fiind o Veneție a Asiei ctitorită pe un loc cam mlăștinos ca după niște inundații, bun să testezi kok-sagîzul tetraploid ce recoltă dă, se zvonește că s-a-ntâmplat că pe când el își spreia din spuma de ras, albă, pufoasă și cu senzație de mentă, ascultând la un tranzistor Samsung poemul simfonic În stepele Asiei Centrale de Aleksandr Borodin, celebrul compozitor al dansurilor polovțiene din opera Cneazul Igor, pe care eu le mai aud seara pe la roacheri la Katiușa, vai! l-a pișcat pe regretatul star un țânțar anofel de gât, cam de ici-șa unde e carotida mea. Și el, nervos că-l sculase cam devreme regizorul ca să filmeze cu soarele răsărind din ocean, și-a aplicat singur o karată din alea de dobora cu ele doi-trei inamici odată sau un tigru siberian echivalent.
Și i-a fost fatal în zona asta vulnerabilă, Esmeraldo! Cam atâta am auzit și eu despre Bruce Lee! Dumnezeu să-l ierte! Că ne-a-nvățat pe cei buni nu numai cum să ne apărăm de cei răi, dar și forme nouă și proceduri cum să-i exterminăm dacă adevărul și dreptatea, progresul sensului în istorie, sunt în mod obiectiv de partea noastră! Și sunt categoric toate acestea în favoarea la să ne mai mărească și nouă lefile-n învățământ, căci altfel, așa cum se pronunța de Unu Mai euroinspectoarea Katrina Djorkaeff-Tornado, am fi siliți la a proceda la un salt de la protestul prin pichetare și prin grevă, la o REMARXIZARE majoritară a corpului… didactic, ceea ce ar scoate din domeniul intușabilului toate cuceririle revoluționare ale upercutclasului nostru!… Dar despre ce mai lupte, ce incendii de senzație, ce violuri în colectiv, ce mai devastări de primă pagină și ce represalii cu bombardiere compatibile NATO or să se inițializeze aniversar la noi în 2007, vă voi vorbi altădată, feții mei, să nu-mi fac faimă de instigator!!!
Astfel, cu tot felul de improvizații de beleau obiectivele cadru cât cepele de sequoia și stăteau atenți, cuminți, trecu ora la dificila clasă a lui Calițoiu și la ale altora, până la ultima recreație, retras la boxa cu schelet ca la nea Mielu-n cavou, Străchinaru jelind reiterat că uite, fiindcă nu ne mai mărește ăștia și nouă leafa, a ajuns în situația mortală de prof în abandon școlar, tocmai în culmea creativității fiind, la gradul didactic unu, cu două’ j’ cinci de ani vechime, stăpânind arta didactică până la virtuozitate atât în ce privește principiul întâi că cât mai puțină CARTE, cât și-n a respecta principiul al doilea, ăla cu morala permisivității ca de curviștină pe motiv că n-ai, pentru a da EDUCAÞIE, autoritate-n costum de zgonhen, chiar dac-o fi aparținut el unui parlamentar dezbrăcat la Doi Mai, fiindcă și așa instituția școlii, de origine mai puțin divină din perspectivă sistemică decât biserica, armata și prioritar justiția, nu este eternă-n cetatea oligoeducativă, dealtfel multe din funcțiile ei definitorii urmând a fi acaparate de tembelizor (care deja deține monopolul atributului de a injecta idealuri junimii), de câinii stradali dovedind copiilor temători de cum o mai duc ăia bătrânii că se poate supraviețui oricum, de presulică, de sidiroame, de Internet, rezultând în comunitate o megașcoală informală, o grădină a desfătărilor, atractivă la extrem prin jocuri și concursuri, la care va putea participa toată familia, fie că muncește ea la domiciliu, fie că primește acolo ajutor de bezrabotiță.
Deodată, Bonobo percepu ca prin reverie efluvii de indignare feminină pe hol, cam șoptită, dar incomensurabilă, în tăcerea relativă de după golirea de elevi a localului rămas doar cu clasele cu ore târzii, deja băgate, și atunci ieși pe hol din pură curiozitate, mai ales că directorul Filatov, după ce că-și zburlise de mai bine de-un verșok sprâncenele brejneviene cu mulți peri senzitivi, mormăia-n neștire că nu se poate, nu se poate așa ceva, Didino!, ca și cum un mijlocaș defensiv, urcând în atac, ar fi driblat om cu om o apărare până în acel moment crezută impenetrabilă și ar fi marcat un gol de kinogramă.
Deci, lângă mătăhălosul Teofan Davidovici se afla la geamul dinspre curte Fefeleaga cu coc și mărgele chihlimbarii din ambră, care ca ofițer de serviciu mai aruncase de la etaj o ultimă și repede ochire, să constate-n ce măsură au executat toți copilașii ordinul de răspândire, diseminându-se pe la casele lor. Așa descoperise ea cu vigilență ca de grănicer sau de vameș, că-n spațiul îngust dintre magazia de lemne și gardul de beton al Școlii nr. 1 cu clasele I-VIII, se retrăseseră și practicau niște relații relativ incompatibile în principiu atât cu Regulamentul Școlar, cât și cu cel de ordine interioară, unde nu prevăzuse Consiliul de Administrație nici un fel de amenzi pentru astfel de abateri, totuși uite că posibile, iacă dar, eleva Esmeralda a Malaniei Bibikova a lui Harneală și elevul Feodor Federico Frecardo Stepanovici Ciuvîrin, ambii din clasa a șasea, de la Ion Calițoiu, care-n ultima vreme, în goana-i bezmetică după rezultate pentru gradație de formator emerit, face recuperări la matematică în orele de dirigenție, și iată… rezultatele!
Băiatul sta cu ochii-n soarele incaș ce scăpăta în necuprinsul stepei, rezemat cu umerii de zid și avea o țigară albă, superlungă și fumegândă, ținută oblic în colțul gurii pufăinde și crispate de-o îndelungată senzație ca de extaz, în timp ce degetele rășchirate ca niște gheare de condor strângeau posesiv umerii fragili ai fetiței îngenuncheate, acoperiți din când în când de mișcarea spasmodică înainte și înapoi, uneori furioasă, a pletelor ondulate, de un blond cenușiu inconfundabil!
Puternic impresionată, umflându-și și dezumflându-și șuierând pieptul de care obiectivele ei de referință atârnau ca niște dovlecei tamale, palidă ca Baba-Hârca și cu gura întredeschisă auriu, Fefeleaga se uita fix, ca o cameră de luat vederi cu două obiective cadru negre și holbate, și strângea automatic de încheietura mâinii lui subțiri dar păroase, pe Dudiță, scoțând sporadic sunete nearticulate de indignare. Ea suferea în acele momente o copernicană SCHIMBARE A MENTALITÃÞII, detașându-se de mentalul drujbean, pentru că dintotdeauna paradigma ei fusese că elevii urăsc așa de tare școala românească, datorită incapacității cadrelor didactice de a se comporta ca scăpate din tembelizor, încât nici în ruptul organelor n-ar accepta doi copilași să se evalueze în perimetrul instituției de învățământ.
„Mâine, la prima oră de după-amiază, Didină! – îi decise managerul soarta, cneazului Partidei Drujbenilor, deocamdată elev Frecardo, încă înainte ca supradotatul să finalizeze și să-și tragă fermoarul. Mâine, facem careu mare-n curtea școlii și prelucrăm cazul cu întreg efectivul de babuini din ciclul gimnazial! Păi școală suntem noi aici sau ce?… Am ajuns ca la Fiokla Malafeevna la Cuțarida? Nu se poate, nu se poate așa ceva!”
„Nu se poate, nu se poate așa ceva!” – achieză Didina gospodărește spre Străchinaru al ei, ca și cum i-ar fi expandat tumoral niște cozonaci în aragaz, ieșind nu numai din tăvi, ci și din cuptor.
Și îl încadrau-escortau jucăuș pe Filatov la fereastră, ca Rafael și Roza pe Ivan Petrovici Pavlov, la Koltuși, dar și la Vațuro…
„Fie-mi iertat, Teofan Davidovici, că mă opun – interveni gospodin Bonobo cu o voce sonoră ca din cavou deși-și apropiase buzele prehensile de pavilionul urechii stăpânului – dar mă întristează că la grelele răspunderi asumate în școală și în comună și la noi în gubernie, cu eventualele alegeri anticipate la Căgiurzia, pentru Duma Municipală, mai poți fi atât de încremenit în vechiul proiect educațional și să nu observi că noi ne aflăm ACUM în plin colaps oligopedagogic: ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim! Căci, așa cum susține al doilea principiu al oligopedagogiei mele, școala a fost degrevată de funcția educativă, acest rol fiind însușit, până ne mai mărește și nouă leafa și ne recăpătăm autoritatea socială, de câini, de cartier, de familie, de presulică, de tembelizor îndeosebi, de canale, unde înveți… ce se vede! Și dumneata ești de acord cu mine că nici din cel mai bun documentar BBC nu reții mai bine ca cu pixu’ n mână dintr-o carte de la British Council Library, deosebirea dintre darwinism și lamarckism… Dar mai este ceva care mă face ostil ideii careului, stimați colegi: faptul că dacă nu pot anticipa ar sări pe noi nesănătoasa de Malașa, mi-e foarte clar însă cum va reacționa mă-sa lui Frecardo, gorgona de Iordanka: puternic represiv!”
„Ei, ce va face concret Iordanka ta? – deveni parcă și mai bătăios nea Fane Filatov, auzind numele nevestei rivalului său. Îți spun eu ce-o să facă, fiindcă ea este principalul vinovat: o s-o despăgubească pe Malașa!… Mai bine Iordanka ta să aibă luciditatea minimă necesară, dacă i-a lăsat pe mână casete porno lui Frecardo, și să cedeze, ducându-se cu supradotatul ei la concretizat pe la fetele din Cuțarida sau din Galapagos sau să-i aranjeze discret la doi pași, cu Anfisa Barabanova, la camping la Popas, nu să-mi facă mie acilea școala bordel, că încă n-am legalizat prostituția la noi în republică!”
„Îți spun eu ce nacazanie ne va aplica Iordanka! – se rățoi și Străchinaru văzând că pitecantropul de director nu înțelege românește. La banii ei, o să convoace de la Căgiurzia vreo televiziune-n Drujba, din alea de-nțeleg, spre a-și injecta publicitatea, să cucerească atenția elevilor ș’ a părinților batjocorind corpul didactic ca pe o adunătură de INTELECTUALI DE ZGONHEN, încât va reieși că nouă educatorilor încuiați (cum ne consideră și arendașii noștri, adresându-se teleelectoratului mai mult decât nouă!) ne mai trebuie încă două’ j de ani până să ne formăm că elevii au dreptu-n uie să-nvețe de la tembelizor ca dintr-o școală alternativă și să… concretizeze chiar și aici-șa-ntr-un local din muie, dacă nu cumva o să ne pomenim, Didino, că pur și simplu nici n-a existat ce-am văzutără, deoarece nu avem nici o picătură de probă la dosar, nici cât pentru clasica diversiune teroristă, c-un bun manipulant renascentist și cu doi-trei lămuritori profesioniști, putându-se lesne hihiliza pe canale norodul că ni s-a năzărit nouă de foame!”
„Dă-i în cozonacii mă-sii, Teofan Davidovici! – oftă Didina Arnăutu, dezumflată și descongestionată, ba chiar înduioșată remarcând cum, după finalizare, Frecardo îi oferă cu infinită tandrețe Esmeraldei să tragă și ea un fum, înainte de a arunca scârbit chiștocul și de a se retrage din câmpul vizual al nepoftiților spectatori. Din partea mea, ca femeie și mamă impresionată, la vechimea noastră, eu ce-aș putea spune să te consiliez mai bine, tovarășe director? Decât că să nu ne pripim, ci să mai stăm și să judecăm cu înțelepciune cazul, să n-o pățim… Cine mai știe, Dudiță, dacă nu cumva asistăm aici la o superpoveste de dragoste, care parcă cere o gingașă peliculă de protecție tocmai ca să ne poată revigora chiar și pe noi, reciclându-ne prin prospețimea ei! În fond, mai devreme sau mai târziu, cu unul sau cu mai mulți, în școală sau printre activitățile extrașcolare, conjugal sau extraconjugal, poziționată la putere sau în opoziție, tot aia e! Dacă decizia e a ta… Tot ce putem face, stimați colegi, e să arătăm cu delicatețe celor doi flagranți nebunatici măcar că știm că s-a ajuns la niște abateri, deși e greu de spus de la ce abateri! Așa că eu propun ca fiecare dresor să convoace și să încheie un proces-verbal cu părinții de la clasa lui, din care să rezulte în mod delicat că școala le recomandă ca să nu recomande la cercopitecii lor vizionarea emisiunilor paralele parcursurilor noastre curriculare, marcate pe colț cu elemente iconice simbolizând a se cere aprobare de către minori ca să se desfete cu toată familia, dacă nu li se interzice expres! Și cu asta, suntem complet acoperiți, protejați, și n-avem treabă pe urmă ca să mai scotocească ăștia ai Iordankăi și să panorameze cu videocamera pe la closete, pe la fațadă, geamuri sparte și gunoaie, prin clase linoleumul ferfeniță, ca să nu mai vorbesc de ce interviuri otrăvite s-ar putea fabrica peste drum, la Raketta, cu opiniile guralivului domn Fafulea despre colega mea de catedră, Răzvana Mihalache!”
Lăsă mânuța păroasă a lui Bonobo și coborî grăbită și îmbujorată să verifice dacă băiatul o conduce acasă ca un cavaler pe angelica Esmeraldă, ori se despart în dreptul discotecii Raketta, el ca un autentic bărbat oprindu-se la joace căutând senzații mai tari decât cele de după magazie.
Filatov nu zise nimic, cu inima cât o cucaracha, de parcă deja i-ar fi răvășit oamenii canalelor școala. Porni îngândurat spre cabinet, cu o expresie durabilă de consternare, ca a unui porc anunțat pe mobil că vine Ignatul, datorată poate nu atât micului spectacol cu valențe pur oligopedagogice de defulare, de formare fidbec a formatorilor de către formatați, cum prevede oligoteoria, cât prodigioasei perspicacități de care dădea dovadă acest Dudu Străchinaru după inițierea htonică organizată în contextul pomenii de viu, care subalternl, aplicând principiile oligopedagogiei, ca știință a ce se poate și ce nu cu amărâții, înțelesese înaintea lui că nu e bine de făcut careu, fiindcă dreptatea este întotdeauna a Iordankăi, nu a Malașei!
Seara, după vecernie, stele de rubin congestionară cerul fumuriu și fascinant al stepei în curs de reînțelenire, se făcu mai răcoare, mult sub pragul de disconfort termic și domnul profesor de bio Dudulac Străchinaru, ieșit din Blocurile Rușilor ca să mai ia aer și să mai dea din aripi, poposi ca din întâmplare la palatul străjuit de mesteceni de Carelia al lui nea Fane Ciuvîrin, nu înainte de a o evalua folosind metode active, pronunțat participative, neobișnuit de surescitat, pe, ACUM preasupusă ca o Esmeraldă silitoare, Inocencia, în final el cerându-i pe un ton extrem de preocupat, să-i mai explice o dată pe ce-și bazează ea credința asta nestrămutată a reușitei tranziției familiei lor din vidanjclas în mezelclas!
„Dudiță, Dudiță! – îi luă ea capul în mâini sucindu-i-l alternativ, ca să se trezească, zdruncinându-l precum pe o oală de sarmale să nu se prindă de fund, așa și el să nu se complacă-n condiția de INTELECTUAL DE ZGONHEN. După cum se știe, băiete, ăsta s-a căcat în scăldătoare! zice microgrupulețul umanoid, pizmuind pe-ăla de dobândește fără muncă o mare sumă de bani. Eveniment favorabil care ție n-o să ți se-ntâmple niciodată dacă nu te pistonează cineva, deoarece, așa cum observa și mamica, tu ești un bărbătuș cu caracter nonprofit! Iară mie, când am mângâiat-o, ea mi-a relatat, în enunțuri intonative de dificultate și lungime progresivă, că eu când eram mai mică m-am căcat efectiv în scăldătoare! Performanță confirmată și de tăticuțul meu când l-am mângâiat! I-am spus-o și părintelui Ankifie, și Staruhei Izerghil și lui Ninel Calițoiu când te-a adus ultima oară beat și am mai zăbovit cu el la un păhăruț de cornată în bucătărie! Am, în concluzie, toată mentalitatea de învingătoare să-i strig Sorții în față: Și eu m-am căcat în scăldătoare! Și dacă n-am convins-o prin strategia practicării virtuții și dacă n-am îngenuncheat-o prin exasperanta EXCEPÞIE DE LA REGULÃ, o vom constrânge noi altfel să achiezeze la refuzul nostru de a conviețui în căcat până la… prima pomană de-adevăratelea nu de-a v-ați ascunselea! Totul este să ne zbatem, să acționăm, să nu vrem să ne îngroape veselii proprietari ai țării, și ai SISTEMULUI, în vidanjclas, pentru singura vină că ne-am făcut din vocație slugi ale școlii românești!
Fiindcă două lucruri am înțeles și eu din pomana ta de viu: 1) cât de periculoasă este ACUM practicarea virtuții, îndeosebi pe calea cea mai grea, aceea a EXCEPÞIEI DE LA REGULÃ, care poate fi letală și 2) că ăștia n-o să ne mai mărească în vecii vecilor și nouă leafa pe bune, în dolari nu-n bumăști, ci mai degrabă-și vor crea școli particulare pe lângă televiziuni, cu profesori reali, nu lipsiți ei de griji, dar care-și pot lua prospătură din librării, ca cumularzi, fără a rupe alimente de la gura copiilor… Ah și ce-aș mai citi și eu o carte bună, Dudiță! Dudiță! Nu mai poci!”
Acest țipăt ca de o senzație de nonprotecție și, ca niște lasere cu clorofilă, obiectivele cadru ale fetii Pușii lipite pe el, domnul Dudu Străchinaru realiză satisfăcut că orgoliul de origine burgheză din secolul XII al nevestei a fost frânt și că i se dă undă verde să se emancipeze din dezonoranta sa profesie de milog bugetar didactic, plecând cătinel de jos în sus, dar sigur, decât să mai aștepte la nesfârșit să-i vină dumneaei tranșa de la teleloteria pentru reabilitarea închisorii animalelor din Căgiurzia, mai ales c-o dăduse-n bară, amărâta, cu EXCEPÞIA DE LA REGULÃ, recentul experimentum crucis dovedind-o profitabilă mai degrabă pentru cele două partenere alternative, Malania și Răzvanessa.
Simțindu-se fortificat și decis ca Schumi reintrat în pistă cu rezervorul plin pe pneuri noi după două opriri la boxă, ca om liber, iacă dar, se prezentă Dudu Străchinaru nu fără demnitate la interfonul lui nea Fane Ciuvîrin, care-n ținută de mare ceremonie, în halatul de shogun, după ce l-a felicitat călduros pentru moarte și resurecție, i-a mărturisit că vede-n renunțarea la recitativul profului cu imagini despre lume, ca secvență a scenariului lecției, plasată de regulă între reactualizarea celor învățate anterior și prezentarea conținutului și a sarcinilor noii învățări, ca și în aderarea la cultul exigenței până la cafteală, dar doar ca bătăiță la aria curriculară, cheia biruinței modernizării la noi în învățământ, unde problema este ca formatorii să muncească de șapte ori mai mult, îndeosebi la scriptologie, pe salarii de șase ori mai mici decât limita decenței, gonind cu limba scoasă după performanțe olimpice, deci imediate, ceea ce de fapt nu pretinde vreo artă didactică superioară celei a temnicerului sau a universitarului, arhisuficientă fiind nițică oligopedagogie, măcar stăpânirea principiului străchinar de unificare-focalizare a acțiunii școlii ACUM restrâns sfincterizat pe ceea ce POATE ea în mod realist să facă performant:
NU educație, NU carte, DA dresură, DA rezultate!
Drept pentru care s-a încheiat la repezeală-plesneală prezentul proces-verbal de tratat de bază-n limba comună.
Apoi domnișorul Frecardo l-a decorat pe dascălul său în cele bune, dăruindu-i și pentru Inocencia un evantai traforat de el în placaj subțire din nothofagus și invitându-l la un șeptic, pe o măsuță ornamentală multilemn, cu tăblia din lepacho, cu picioarele din quebracho și cu intarsii din lepidodendron învechit artificial, ceilalți doi parteneri fiind nea Fane și doamna Iordanka Ciuvîrina, abia ieșită-n megabikini din piscină spre a-și acoperi c-un fel de poncho rubiniu având un soare auriu și vesel pe el, trupul ei robust și impunător, de autentică nevastă de patron șugubăț.
„Da, preamilostivă doamnă – confirmă Dudu Străchinaru ferindu-se a vorbi neîntrebat – am de întreținut doi copii făcuți cu Inocencia înainte să adoptăm EXCEPÞIA DE LA REGULÃ ca strategie de virtute câștigătoare anticipat pe la cele teleloterii. Doi copii deosebit de reușiți, pe care eu i-am educat de mici mai filozofi, încât atrași pe la vitrine, să procedeze ca cadrul… didactic Diogene, carele preumblându-se prin acea ateniană piață-mbelșugată mormăia că ia uitați, copii, câte lucruri DE CARE EU NU AM NEVOIE!” „Milostivă, nemilostivă, mie să nu mi te adresezi cu doamnă, ci cu DOAMNÃ PATROANÃ sau, în perspectivă, DOAMNÃ DEPUTATÃ!… N-ai făcut bine, Srăchinare! – clătină din cap Iordanka întrebându-se pe ce treaptă a formării conștiinței morale se află totuși formatorul ăsta: cunoștințe? convingeri? sentimente? Noi investitorii serioși – mărturisi ea – ne chinuim de-am pariat pe-o economie și o societate de consumație, promovată prin televiziuni ca-n uie și tu văz că ne sabotezi, manipulând românii de mâine să filozofeze în loc să bea, să mănânce, să asculte casete, să vadă emisiuni, să se încalțe, să se îmbrace, să se higienizeze, să folosească toată gama aparatelor electrocasnice de la mixer la vibrator, mobilier ergonomic, automobile, animale de agrement etâcî etâcî, atitudine retractilă ce poate micșora veniturile anumitor importatori, falimentând întreprinderi și generând șomaj masiv, când sarcina ta pentru care erai plătit la școală era să-i lămurești în morții mă-tii pe elevi, și prin ei pe părinți, cum trebuie văzut corect, că NU PREÞURILE de la Raketta, de la Statornicia sau de la Popas sunt mari, CI SALARIILE SUNT MICI! Iar soluția constructivă e nu să aștepți ca milogul să vă mai mărească și vouă leafa, ci să te zbați pentru a cumula cât mai multe salarii și, dacă reușești, inclusiv prin meditații sau negoț cu publicații, atunci nici prețurile n-or să te mai frământe atâta, iar ca atitudinar, te vei ridica împotriva subculturii nemulțumirii, dacă nu prin pamflet, măcar prin intervenții de relativizare. Gen ce dacă ți-a murit, fă, copilul sau chiar mă-ta, doar mai suntem șase miliarde de pământeni!!!”
„Învățământului – a rostit aici câteva vorbe memorabile, deși alături de replică, Străchinaru – i se poate face orice, preanobilă doamnă, dar absolut orice, de la sovietizare până la uiere, că nu piere, fiind dealtfel singurul SISTEM care poate îndura orice aberații fără a intra într-o disoluție generală. Și aceasta pentru că el dispune de niște resurse… umane mai de elită, supracalificate, capabile de un comportament rațional chiar atunci când ar primi de la arendași prin vechili instrucțiuni de aplicare absurde la legi sau ordine și mai absurde! Rău e doar că nu prea avem elementarul bun-simț de-a justifica, într-o notă de prezentare, în preambulul tuturor documentelor majore, CARE ESTE BAZA TEORETICÃ a deciziei de-a supune tineretul mai degrabă unui învățământ de dresaj Skinner decât unuia al trăirilor revelatorii Maslow!
De aceea, venit-am aici-șa să mă fac pompist-analist, cu profesiunea de credință că eu am încredere neștirbită că Noua Revoluție Școlară își va atinge obiectivele țintite indiferent de aprobarea, dar și de împotrivirea mea, care aș fi dorit doar să se dea o șansă speciei profesorului cititor de CÃRÞI în lupta pentru existență cu formatorul cel robust și nemofturos, care se formează doar prin NOTIÞE de pe la reciclări și acțiunile metodice… Altminteri, decizia care mi-a venit cât m-am sustras rutinei zilnice, căzut în cheromusofobie și apoi în coșciug și în final în cavou, fiind definitivă și, zică lumea ce-a zice, eu de la 15 iunie 1998 curent, când prăznuind moartea lui Eminescu, birui-vom cu 1-0 Columbia lui Gabriel García Márquez, terminându-se și școala, eu voi începe să lucrez efectiv la benzinărie noaptea, cu Anfisa Barabanova și cu paznicii sub umbroșii tamarini. Dar și până atunci, mărturisesc c-aș vrea să mă inițiez deja în acele analize-sinteze din revista presei de afaceri, care ca cumul înseamnă înc-o juma de salariu. Motivația acceptului și a rugăminții mele fierbinți de a fi angajat IMEDIAT fiind că eu am avut în familie necazuri cu propriul meu deces și, anterior pomenii de viu, m-am înglodat în niște datorii stupide la CAR-ul Inocenciei, pregătindu-mă de o lecție deșchisă pă Europa, care a fost și cântecul meu de lebădă în această carieră rușinoasă pentru un intelectual adevărat. Nu regret decât că n-am plecat din arhipelagul școlar mai devreme, încă din 1990, când devenea limpede, dar ți se părea absurd, că de la Mineriadă se va ajunge la Mizeriadă și noi, cărturarii inferiori de zgonhen, preuniversitari, vom pica din mezelclas în vidanjclas și vom ajunge batjocura societății românești, cum a pățit ca studiu de caz chiar Maricusa mea, că o curta un băiat întreg, nu ca Leonardo, intenționând s-o evalueze și chiar mai mult decât atât, dar când a auzit dobitocul ce sunt părinții fetei, a fugit mâncând tot pământul. Poate încă mai fuge și nu exclud s-auzim de el numai de bine de la australopitecul de cumnatu-meu de la Sydney, de la Jocurile Olimpice. Da’ dacă n-oi mai hi prof, poate s-a-nturna, că se schimbă motanus mutantus și statutul fetei mele!” „Gata, nea Dudule! S-a făcut!” – a achiezat fără ezitări patronul pe când contabila da din cap mare și aprobativ. Apoi l-a decorat încă o dată în aceeași zi și l-a strâns la pieptul său călduț și reavăn sub halatul de shogun și i-a tras un pupic chiar pe mustața pârlită la recviem, reabilitându-i-o deplin, și i-a mai și numărat, fără a cere aprobare decât din ochi de la Iordanka, avansul pe analizele-sintezele lunii mai, temător să nu se ducă să-și ofere competențele la Buțai sau, mai probabil la Filatov, care tocmai îi telefonase, măgulindu-l că ce fecior întreprinzător are, dar că și el ține-ntre resursele umane ale unității școlare un element c-un creier cu care nu-i e frică!
Dar ființa care l-a pupat de mii de ori și chiar mai mult decât atât a fost Cențișor, mare și foarte mare fiind emoția ei că abia ieșit din cavou, domnul Străchinaru are deja portmoneul mai încărcat ca oricând în ultimii opt ani, ca și cum, din plină Mizeriadă! ar fi-ntors timpul înapoi până înainte de Mineriada din 1990, devenind ACUM și un bărbat independent de statul distributiv.
Iar în seara următoare, a vorbit la telefon timidul de altă dată domn Dudu Străchinaru cu însuși excelența sa Generalul, aranjându-și să mai aducă niște bănișori acasă, asistând el atât la Liceul Miciurin din Căgiurzia, cât și la Liceul Lîsenko din Cuțarida, pe de o parte la exagerat de intransigentul bac care se proiecta să dezonoreze prin statistici profii – și într-adevăr ei n-au mai făcut grevă, ratând tocmai acea teribilă iarnă 1998 / 1999 de-au ieșit minerii la luptă și s-ar fi putut uni cele două mari armate într-o alianță invincibilă, încât nici aviația NATO n-ar mai fi putut proteja guvernanții de alegerile anticipate – iar pe de altă parte, să supravegheze cu Cențica la ultimele examene de admitere în liceu din istoria învățământului românesc.
Totodată, fosta sa amantă, sanguinara Saltîciha, i-a aranjat la Căgiurzia ca să mediteze niște liceeni terminali ce optaseră pentru biologie la bac și anticipaseră că va fi dur în scopuri mediatice și că cine nu-l ia din prima, oricum vor suporta părinții cât nu merită cheltuielile la a doua, veste ce a atras alte cascade, și anume Niagare, de pupături, de la doamna învățătoare Inocencia.
Însă, cum se putea citi și-n horoscopul lui, nu se sfârșise bine ultimul an școlar cu structură tri-mestrială din istoria învățământului românesc și încă de la 1 iunie 1998 seara, într-o benefică zi de luni de început de săptămână și de lună, domnul profesor, știind că și așa multă carte, iar educație nici atâta, nu se mai face la spartul târgului, luă în primire benzinăria mai devreme decât aranjaseră, ceea ce avea să aducă la bugetul familiei sale neașteptat mai mult decât un salariu în plus, întâmplare instructivă, confirmând ce spunea și Emil Cioran despre stilul francez, că cine atacă își creează și ocazii pe care nu întârzie să le fructifice, obligând adversarul să greșească.
Surpriza asta fiind că de localul familial cu specific național La familia Morometzilor, rămâneau importante cantitativ resturi culinare neconsumate de clienți, îndeosebi dulciuri depășite, care luau calea troacelor de la porcii Popasului, dar cu puțină bunăvoință se putea păstra câte o gălețică de plastic și pentru amărășteanul de la Blocurile Rușilor, Skinner, care tot primind-o matinal, adusă pe cornul bicicletei, prinse a se înălța ca un cric, din eclere, sarailii și cataife ca din hormoni de creștere, rivalizând cu râtanii părintelui Ankifie, despre care, din zavistie, satul șoptea fără să probeze, c-au în meniu colivă și colaci și alte delicatese!
Pentru că nimeni nu poate să se smulgă din vidanjclas spre mezelire dacă nu trece și prin insomnii, și prin unele compromisuri chiar, a fost acest iunie 1998 epuizant-stressant până chiar lângă EXCEPÞIA DE LA REGULÃ, că trebuia Dudiță să fie noaptea treaz cu banii, iar până la vacanță, și ziua, cu elevii, care parcă simțind că pleacă din arhipelag, îl întrebau abia ACUM frecvent de oaia clonată și de urechea crescută pe spinare de șoricel, însă nu mai voia el să le dea detalii care nu-i aduceau nici un beneficiu!
Oricum, nu se sfârșiseră bine Mondialele de Futbol 1998, prin victoria țării gazde, Franța, asupra Braziliei cu Ronaldo bolnav, și prin concertul celor trei tenori de importanță planetară, că patronul de la Popas, nea Fane Ciuvîrin, uluit de competența, conștiinciozitatea și devotamentul lui nea Dudu, intrigat îndeosebi de cinstea lui vecină cu debilitatea mintală, și în mod excepțional de capacitatea sa de a lucra diferențiat cu clienții și, criteriu decisiv, bazat pe REZULTATE, pe saltul cifrei desfacerilor după ce din inițiativa inovativă a noului angajat s-au plantat pe șosea numeroși ustoi și machoni cu avertizoare optice și chiar acustice de stație de benzină, unde poți servi o tamarinată răcoritoare și reconfortantă cu Anfisa Barabanova, evidențiindu-se la paznicul novice și preocuparea de a-și înnoi și moderniza permanent metodele, de a se forma în permanență ca vânzător de combustibili petrolieri, prinse drag de el și-l trecu de la chinuitoarea și întrucâtva periculoasa muncă de noapte, la muncă de zi, spre disperarea altor slujbași, încredințându-i sarcina de a alerga de colo colo, spre Cuțarida, Căgiurzia, Curitiba, Cuzco, Bucaramanga, ba chiar spre Balcic, spre Iași, spre Cluj-Napoca și spre Cetatea Albă, cu aprovizionarea Popasului, rezultând de aici noi sporuri salariale și un fel de acceptare limitată, un parteneriat de câștig cu anumite condiții provizorii.
Iar către 5 august, adică de Înainteprăznuirea Schimbării la Față, într-o miercure istorică în destinul vieții sale și al familiei sale era nea Dudiță cu camioneta lui nea Fane Ciuvîrin după marfă la angrouri spre Voluntari, spre Europa, la chinezi sau la arabi, și-a dat el bot în bot pe șosea cu elevii lui, cu nea Săbiuță și cu nea Șișu, care erau mandatați de stăpânii lor mafioți, comandați pe mobil din penitenciar de Harneală, ca să achiziționeze o cantitate apreciabilă de ulei de bunică, cam cât ai umple cu el piscina Iordankăi în scopuri speculative. Salutare - salutare! Puteam bate Croația dacă jucătorii noștri ar fi abordat meciul la adevărata lor valoare? Puteam! Numai bine! Sănătate! Mai merge el ce mai merge, dă de cine? Dă de Gaviota și de Vampiru, mânca-ți-aș familia, care voiau, nu se știe de ce presați, să se scape de exact tot atâta ulei, exact o piscină, cât le trebuia la ăilalți doi angrosiști, dar repede, repejor, dându-l aproape pe degeaba pe tot, ca și cum ar fi avut nevoie urgentă de numerar!
Pentru prima oară în viață, Dudiță a luat de undeva mai ieftin și a dat în altă parte mai scump. Și, cum executase recent, la pomana de viu, un fel de condamnare la pedeapsa cu moartea, se imunizase: el n-avea a se mai teme de a sta-ntr-un penitenciar, dealtfel instituție de bază a cetății oligoeducative, către care avea chemare zbierând la băutură la Katiușa că dac-ar fi sigur că le rămâne la urmașii lui niște bani cât să intre ei nu în upercutclas, ci măcar în mezelclas, atunci personal ar face și zece-douăzeci de ani de pârnaie fără să cârtească, fiindcă salariul în învățământ e științific calculat să nu-ți ajungă nici de cărți, dar să te mai salți, oricât ai munci, din haznaua vidanjclasului!
A riscat prin EXCEPÞIE DE LA REGULÃ să lucreze ca complice cu Șișu, Săbiuță și Vampiru, cu mafioții, și a câștigat!
Într-o singură zi cât în cinci ani de muncă de rob la catedră!!!
Pentru prima oară, el învăța în afara școlii, făcea action learning, se perfecționa în ale vieții, devenea învățăcel de la cetatea oligoeducativă, care, iacă dar, nu consistă doar în familie, canide de gunoi, cartier, presulică și tembelizor decât în măsura în care afli, dar nu aplici, că e posibil să te gândești să iei câteva miliarde dintr-o bancă, perfect conștient că nu îi vei mai înapoia vreodată și că suma e prea mare ca să mai ai neplăceri!
Dar, ca orice mascul chibzuit, el n-a ciripit nimic de tunul ăsta la familie, ci a băgat milioanele la broacheri, cu indicații de plasament câștigătoare ÎN TOTALITATE! De la ce servicii le avea el informațiile? El și le procura pe baza analizelor-sintezelor economice de la serviciul de analist economic, că doar nu era idiot să-i dea marile idei de afaceri lui Ciuvîrin, când avea și el familie, ba chiar cu un copil mai mult și, de la Maricusa, vreo Pușică-n devenire!
Și a mai fost și întâmplarea ținând de lo real maravilloso cu Julieta-n bazar la Căgiurzia, o elevă a lui de-i ziceam noi Juli, că manglea pixuri, și, fiind ea cam rapidistă, el i-a zis din memorie cum o chema, că ce vinzi tu, Giuleștino, aici-șa, la masa asta pliantă? Că i se făcuse milă paternă de ea, era excitat să n-o bată patronul, nu prea având clienți la ora aia matinală, pe lângă moschee. Luați, serviți, don’ profesor, cât mai multe taloane, că știu eu c-o să câștigați sigur! Iară cine se uita la ei nu mai putea de plâns, fiind treaba pe-ncepute, pe la iunie, și nu știai cui îi era mai milă, lui de ex-elevă sau elevei de încă jigăritul ei de prof.
A riscat și a câștigat! Devenind și superstițios, modificându-și până și concepția despre lume, schimbându-și complet mentalitățile!
Căci NU existau explicații raționale pentru extracția familiei sale din vidanjclas! altele decât poate inițiala EXCEPÞIE DE LA REGULÃ, prin care Inocencia a făcut, printr-o strategie de virtute, pentru soțul ei viu și familie, un demers compatibil cu altor femei din literatură pentru el mort! Care familie, după ritualul de schimbarea firii prin POMANA DE VIU, își inversase și ea cu 180 de grade mentalitățile, încetând absolut orice rezistență la schimbare!
Doamna învățătoare Inocencia Străchinaru, fată ambițioasă de negustori bimilenari, anticipând că din 1999 dispare admiterea la liceu, sau devine un fel de loterie, băgându-se-n loc capacitate, pe română, mate și naționalism, greutatea concursului testând flerul de investitor, abilitatea divinatorie și informativă a părinților de a băga exact unde trebuie dosarul progeniturii, își luă ea niște cărți de geografie și istorie și se puse de le grilui și le itemí de le mergea fulgii, încât până să se apuce și inerta de Ciomolunga de meditații la naționalism, mai toți copiii de-a opta erau deja foarte avansați în pregătire la doamna Străchinaru, la Blocurile Rușilor, la un preț nepiperat!
Astfel, contribuind masiv la INVERSIUNEA VALORILOR la noi în republică, ea mai aducea-n casă regulat câte șapte-opt salarii pe lună, permițându-și curând să mai schimbe din mobilier, lenjerie, veselă, decorațiuni interioare și altele, plus ce da la Gua și Cica.
(Dar restanțele la întreținere le păstra intacte, bănuindu-și vecinii că AU, dar atâta vreme cât ține, nu plătesc. Și atunci, de ce să fie ea mai fraieră!)
Îmbătată de câștig, fără a mai spune soțului, ea contactă un negustor de manuale și, la prima acțiune metodică, se-nțelese cu colegele ei din diferite unități școlare din sudul guberniei că optează cu toatele și mai lămuresc și pe altele să opteze doar pentru manualele acelui șmecher, că le iese și lor un procentuleț, ceea ce se făcu, iar Cențica atâta se umplu de bani din procentoiul ei că trebui să dea o explicație Drujbei, care vocifera deja că cum de le merge Străchinarilor așa de bine cu banii de la o vreme, ceea ce și făcu pe Orbita TV, deși prefera să nu se fi dus la tâlcșoul ăla cu femei reușite, că și-așa era-n relații glaciale cu Vanessa, ca Kamciatka cu Alaska, având semnele ei că Bonobo o evaluase și pe asta, deoarece dumnealui o apăra pătimaș până și de critici perfect îndreptățite și constructive, cum ar fi reproșul că ex-profa, din capul primei apariții la Orbita TV, și trăsese un toc de extindere limbii române, obligând-o să ni se adreseze la persoana a doua singular, la per tî, ca de la preafericit la amărât, ca de la upercutclas la vidanjclas, ca de la tanchist la fascist, ca de la bețivii de la Raketta la slugile școlii.
Concomitent, se îmbunătățeau, cum era și normal, din moment ce reapăruse în toată consistența sa liantul financiar, relațiile părinți - copii! Mai ales că veterinarul Genaro și tatăl biolog își luară inima-n dinți și, întâi în Drujba, apoi în Galapagos, în Cuțarida, în Cuzco, în Curitiba și-n împrejurimi și, în scurtă vreme, într-un areal cât toată mica noastră gubernie, se apucară de urgențe de calitate, scoțând subcomponentele la purcei, înțepând găini, încrucișând câini, organizând deratizări, potcovind cai, claponind cucoși, stopând creșterea negativă a ficaților la gâște, ajutând să nască vaci însămânțate de taurul comunal, sau artificial fecundate de ei înșiși, de li s-a dus faima de puteau intra și-n politică chiar în Anul electoral Eminescu 2000, dac-ar fi resimțit vreo acută nevoie de imunitate și prescripție!
Dar nici Maricusa, văzând mutațiile pozitive din comportamentul familiei ei nu se lăsă mai prejos. Ci vizitând mai des pe părinții de care o legau puternice superconexiuni afective, adusă frecvent de Leonardo cu Porșoiul, apoi conducând autonomă, când un Mergedes, când un Bemweu, când o Toyoată, ea inițializă a ține prin metode moderne contabilitatea la mai multe firme, eficientizând-o receptiv, și mai ales a consilia pe bani patronii generoși din toată gubernia, în diferite probleme de management, marketing, conosament, economic growth, fulfilling, planning the risk, advertising, leasing, consulting-engineering, global barter, decision making, problem solving, implementation fucking, building economic performance, existing și expanding, aducându-și astfel aportul ei filial la creșterea popularității și puterii familionului Străchinaru.
Și simțindu-se-ntr-o-nsorită auroră de dimineață prevestind legalizarea prostituției mai tare-n capital ca deobicei, nea Dudu propuse din senin patronului un parteneriat că să-i lase lui, ca-ntr-un fel de locație de gestiune cu chirie clară, partea de camping a Popasului, stagnantă pe limita rentabilității. Nea Fane admise, dând din umeri, că oricum nu câștigase mare lucru acolo înainte, investise numai ca să nu se piarză banii de la sine, însă râmase gânditor și cam cu buzele umflate când în câteva zile căsuțele deveniră irecognoscibile-ntru ființă, văruite, revopsite, bibilite, puțulite, dotate cu dușuri cu apă caldă și mai ales cu closete-n interior, nu la tufișurile cu tarantule, de ți-era mai mare dragul să vii cu cine ți-e drag și să le-nchiriezi, pentru care finalitate, băgă proful microbuz gratuit dus-întors spre Căgiurzia, unde erau bărbați generoși cu bani, și spre Cuțarida și Galapagos, unde erau femei generoase fără bani, asigurându-și, prin discreție absolută și servicii confortabile, o clientelă statornică, selectă până la gusturi rafinate ca al drogurilor și acceptabilă disciplinar prin însăși plăcerea savant dozată, câștigând ambii asociați onorabil și împărțind frățește, ceea ce le dădu încredere reciprocă să dezvolte în niște hrube la forturi un foarte lucrativ trafic de arme, muniții, piese de schimb aeronavale și terestre, echipamente complexe de detecție și de calcul, ca și senzori, fotocelule și integrate de la sateliți dezafectați.
Trecu astfel repejor vara lui 1998, cocorii zburau spre sud și apăru în dresor dorul de elevișori, iar prudența-l îmboldea cu baxul să se-ntrebe dacă nu e deja cazul să se lase de afaceri, din moment ce și-a asigurat de SALARII PE VIAÞÃ femeia și copiii și nepoții, deși din afară nu se prea vedea decât că făcuse rost de trei hectare pe Spălătura, în întregime teren parcelabil pentru construcții la șosea, o Volvoloancă de zgonhen cât să se miște de ici colea sau pân’ la Biblioteca Academiei la Sala de Studii cu presulică (dar ACUM nu mai avea răgaz nici să frunzărească Sămănătorul!), plus, acasă și la camping, câte un computer legat la Internet pe bursele de valori din țară și din străinătatea mai apropiat-accesibilă.
Ultrasuficient cât să câștige stima și mândria concetățenilor.
Dealtfel, schimbările-n bine din atitudinea afectivă a satului față de ex-prof se manifestară cu putere chiar de marți 2 iunie 1998, de îndată ce un paznic peon de la căsuțe, cu limba și cerul gurii amorțite de cocoloșul fibros de coca mestecat toată noaptea, îl recunoscu în lumina trandafirie a aurorei cum, în combinezon și cu șepcuță colorată, tocmai își băga furtunul în rezervorul clientului, încasând banii într-un chimir pe care și-l pipăia des. De atunci încolo, disprețul tacit sau explicit pentru condiția sa de parazit social pe un buget rupt contribuabililor de la guriță, gratuităților pe transport, fondului de pensii, medicamentelor compensate, ajutoarelor de șomaj sau de inundații etâcî etâcî, nu-l mai resimți deloc, ba cetățeni maturi, total necunoscuți, îl salutau cu slugărnicie, când trecea călare pe velociped, cu un vesel și tovărășesc Ai să trăiești, nea Dudule!
Chiar și înfumurații meseriași mecanizatori de la Blocurile Rușilor, care în republica activiștilor nu că nu-l salutau și se uitau la el ca din turelă, dar nici măcar nu-i răspundeau la salutul lui de maidanez curtenitor să nu fie rupt de vreun lup domestic, dintr-o dată și-au ajustat comportamentul, abordându-l ca pe un simbol al puterii locale, c-un vioi și democrat Ai să trăiești, nea Fane Dudule!
Ex-proful Dudu Străchinaru devenise paradigmatic EXCEPÞIA DE LA REGULÃ în Drujba noastră, din perdant, schimbându-și mentalitatea, devenise reușitor, era Reușitul nostru!
Pentru ca sărind sportiv în mașină, instruit de ginerele Leonardo, care-i luă el, prin octombrie, Volvoloanca, dându-i Porșoiul lui, să ajungă să fie admirat – la scenă deschisă – chiar de oameni de filieră tehnologică, profil auto, specializarea tinichigiu de caroserii bușite, că ce mișto șofează, zicându-i-se fără jenă că ‘ Ai să trăiești, nea Șumi!, cu referire transparentă la marele șofer de formula unu, pilotul Michael Schumacher.
Și, la drept vorbind, nici nu se prea putea să nu delapideze domnul profesor Dudu Străchinaru dragostea drujbenilor când o cucerise pe aceea a binefăcătorilor săi, convocând celula de criză și propunându-le o idee de afaceri care îi lăsă multă vreme amuțiți și cu ochii visători, prin simplitatea și îndrăzneala ei.
Trebuia ca soțul Maricusei să găsească o colaborare externă (o și găsise!), Teofan Davidovici Filatov și generalul Vasea să se preocupe de a asigura acoperirea cu hârtii pe partea educativă, iar Mitrașa Buțai – pe partea administrativă, că nea Fane Ciuvîrin a acceptat din capul locului să doneze un teren dinspre pădure, unde era un ring de dans din beton cenușiu-albăstriu, care și dăduse prin extindere ideea Școlii pilot modulare româno-euroatlantice Foma Akimușkin. Această instituție, creată pentru a crea o clasă plitică, așa cum tanchiștii au zămislit una similară pentru a zămisli o breaslă literară, avea să constea experimental și inovativ-creativ dintr-un postament betonat circular, cu raza de 21.25 metri, circumferința fiind astfel de 133.50 de metri, tot acest spațiu putând fi aranjat, cu ajutorul unor glasvanduri din placaj pe rulmenți, după necesitățile procesului instructiv-educativ sau chiar după capriciile formatorilor sau ale formataților, obținându-se săli de clasă mai mici sau mai mari, hexagonale sau în trei colțuri, după voință și mai ales după natura secvenței de parcurs curricular.
Proiectul, necunoscător de noțiunea de profesor, întrucât cei ce predau între glasvanduri erau înșiși elevii și se tot formau unii pe alții prin rotație, fu totuși consacrat de nea Fane Străchinaru memoriei dascălului său enciclopedist Foma Akimușkin, mai ales că prezenta avantajul, foarte apreciat de euroinspectoarea Katrina Djorkaeff-Tornado, ce mai că n-a căzut în aria curriculară de invidie când a constatat, că educația se forma la pădure, spre / în forturi, aproape numai în mijlocul naturii, pe unde zburdau nechezând de fericire Udaloi și cu Zurka, iar Frecardo va înălța lângă Fortul 13, din esențe de lepacho și quebracho, cu intarsii de trandafir, tec, acaju, abanos, nuc și acacia, poarta maramureșeano-japoneză cu orgolioasa inscripție Mcdondo maestro de todas las ciencias.
Bani a avut familia Străchinaru – cele două kilograme de aur la turbincuță pe care panicarda de Pușa, în haosul din 13-15 iunie 1990, decât să vină ungurii lui Havel, papa de la Malta sau monarhia și să i le confiște, după ce le scăpaseră de Legea 18 sub Nikolai Andreevici Gutalinșcik, a eticii și echității averilor, preferase să le strecoare-n sicriu la nea Mielu sub ceafă decât să le bea cu curvele lui golanul strâns de Inocencia de pe drumuri – au mai dat și asociații, urnindu-se șantierul, apoi a venit pe muzică de Vangelis și investitorul străin și-n cele din urmă arendașii noștri, ai SISTEMULUI, au înțeles importanța proiectului și i-au dat prioritatea de la buget meritată, declarându-se defavorizată acea parte dinspre pădure a satului, și vizitându-se des, în scopuri uneori populiste, cu escale la Popas la camping.
Prestigiul noului așezământ depășind cu mult nivelul gubernial, pentru că Filatov și Vizdela, pe baza experienței lucrului lor în echipă, au configurat profilul Școlii pilot modulare româno-euroatlantice Foma Akimușkin, nu numai pe etosul local din stepuliță și pe genetica și ameliorarea leporidelor, ci și pe bubaline și bizonide în noul spațiu excedentar, încercându-se chiar aclimatizarea de struți de pampas, dromaderi de pustiu și girafe vulcanice, cum și preconiza poemul oligopedagogic străchinar pentru suflete moarte-n perspectiva accentuării caniculare a efectului de seră, dar rămânând multă vreme nesoluționată problema utilității de atribuit, după abandonarea lui de către elevișori și călăii lor, localului istoric de la Școala nr. 1 cu clasele I-VIII, dărăpănat și greu de întreținut chiar luat în patrimoniul primăriei, s-a recurs în ultimă instanță la căutarea unei soluții de privatizare, statul fiind cel mai rău administrator.
S-a făcut licitație mare, anunțată în listokul Autonomia locală, în periodicul Mir Bojii și în alte publicații.
L-a luat Cențica.
Din niște bani ai ei, 100 hârtii de câte 100 dolari, agonisiți urcându-se regulat cu cearșafurile pe bloc, până când i-a aruncat cărămiduța verzuie-n decolteul cu obiective de referință-n formă de pară pilotul unui avion de recunoaștere invizibil, rătăcit în misiune către spațiul aerian al comuniștilor sârbi, dar distrându-se depistând diseminându-se dinspre izba Staruhei Izerghil bobițe de argint viu trimise-n misiune spre toate azimuturile și căruia i se făcuse milă de învățătoare, detectând-o cu aparatura sa sofisticată de ochire, când s-a urcat picătura de mercur vrăjită pe ea, că n-are literalmente chiloți, luându-i Maricusa ultima dată pe toți din casă, chiar dacă nu aveau asugurată ei o calitate care să impună respect partenerului la o evaluare externă, și ce bușită era psihic că nu ne mai mărea și nouă leafa, fiind Mizeriadă jos și veselie mare sus.
Deci, fata Pușii a perceput mai bine decât mulți alții valoarea poziției localului dezafectat al fostei școli, în satul cu gospodăriile convergente stradal chiar către el, la intersecția șoselei Cuțarida-Căgiurzia cu magistrala Nord-Sud, nu departe de locuri de interes turistic precum biserica popii Panda, cimitirul Reînvierea cunoscut pentru șerpișorii lui terapeutici Dracula drujbensis și pentru parapovești cu resurecții de învățători, și nu în ultimul rând, primăria în stil clasic stalinist, durată de tanchiști și de deportați bănățeni, cu o aripă transformată de Corela Drob în expoziție permanentă a realizărilor drujbenilor sub conducerea clasei politice locale.
Fulgerător, întreaga gubernie văzu cum firma drujbeană Școala nr. 1 cu clasele I-VIII se schimbă în Gostinîi Dvor, denotând un fel de han medieval, cum din cărămidă roșie și din pietroaie mari gardul se îngroașă și se înalță, înmugurind la colțuri turnuri mici de pază și lansând unul masiv pentru Salvador Fafulea și serviciul său de TAXE chiar deasupra porților de la intrare.
Curând TIR-uri după TIR-uri, prin curte, porniră aprovizionarea de pe rampe prin ferestrele de la parter ale fostelor clase, iar furnicarul cumpărătorilor spori zi de zi, aruncându-și obolul în poala Cențicăi.
Și iată că veni pentru nea Fane Străchinaru și consacrarea deplină în mezelclas, deși de mult își permitea să se facă față foștii colegi care așteaptă la buturugă rata de Cuțarida, că nu-i mai cunoaște.
Ca să-l protejeze să nu mai moară și să-nvie iar, de ultimul 15 septembrie festiv cu popă și primar din istoria învățământului românesc în perspectiva înnoirii fundamentale a structurii anului școlar care mută startul pe ziua de-ntâi, într-o seară de marți, domnul Stepan Ilici Ciuvîrin lansă indicativul Þăranul e pe câmp, convocând celula de criză în ședință solemnă de primire de nou membru, acordându-i-se ex-profului o bilă albă ca să nu-i mai pară rău de chemarea clopoțelului, de buchetele de flori oferite, pe sărăcie, cu o mentalitate de cum ai da șpagă, ca și de distribuirea manualelor pe bază de tabel cu rubricația: al cui, ce fel, an, editură, stare. Și ca să i se bage mințile-n cap că, în genere, pozițiile în comună sunt deja ocupate după o planificare pe termen lung! Ba i se și dezvălui franc că, după Buțai, vine Filatov la primărie, iar dacă va încerca cineva ceva cumva, acela nu se va putea ridica decât atâta cât i se va permite, deosebirea între încrezutul de Marinică Drujbescu și nea Fane Străchinaru fiind că învățătorul s-a dat cu alde Calițoiu, pe când proful de bio l-a părăsit la timp pe tovarășul său de la Katiușa.
Era mai mult decât sperase chiar Cențica, această admitere în mezelclas! Căci de la bairamul, chiolhanul, grandiosul pipiripao al consacrării dobândite în numai trei luni, iacă dar, surâsul, care parcă i-l mâncaseră gândacii de bucătărie atâta vreme studiați, carcalacii, cum se zice că le spun marinarii cu care rămân și ei ostatici prin porturi exotice, hrănindu-se cu tatu, cu leneș, cu tapir, cu mangustă, cu furnicar, cu coati sau cu megașoșoi capibara, surâsul, surâsul, surâsul îi reveni soțului ei iubit de parcă s-ar fi pregătit să candideze!
Vreme de trei luni, nea Fane suferise nu numai de cheromusofobie, ci perfect egal de oligofagie și oligodipsie, purcica de Cențica mai adunând grivnă cu grivnă capital și din economia la mâncare și băutură, dar de cum gustă el din delicatesele ceremoniei inițiatice, la localul familial, prinse a pune cărniță la obraji și la burtică, devenind treptat-treptat un om cu greutate, pe care să-l respecți de cum apare-ntr-o veselie la tâlcșou pe Orbita TV și aruncă poante cu care gloata nu poate să nu fie de acord, cum ar fi cele două paradoxuri ale colapsului oligopedagogic român: primul, că la corpul nostru didactic coeficientul de inteligență trebuie să fie cu extrem de mult sub media națională, fiindcă dacă erau cu adevărat deștepți, dascălii erau azi cu toții oameni de afaceri în comerț sau în instituții și întreprinderi de stat; al doilea, că pretenția Băncii Mondiale și a altor factori de civilizație euroatlantică să ne occidentalizăm învățământul este justificată numai în măsura în care se bazează pe o sincronizare a salarizării, de să ne mai mărească și nouă leafa ca o condiție de stenbai; în rest, NOI ar trebui să fim de fapt cei care să dăm altora lecții, atât prin olimpicii noștri nepereche cât și prin evidența strivitoare că mai toți vipoii clasei noastre politice, toți specialiștii care s-au afirmat, s-au format înainte de… aia din decembrie 1989!
Noul statut al familiei Străchinaru a devenit public prin bairamul, chiolhanul, grandiosul pipiripao de la Popas, despre care au relatat pe larg Brenda, Astolfo și Vanessa Hlopova, ca singuri oameni de presulică prezenți, dar și mulți neacreditați au vorbit, de bine! cu mici excepții, desigur, generate de zavistie, cum se întâmplă totdeauna când un om pe care-l cunoști că nu era mai înzestrat ca tine progresează cât de puțin.
Cum se convinse Dudiță însuși, curând, de la cine nu se aștepta!
Sta-n plin septembrie sub sicomor și se uita la cum i se rotește capitalul, înmulțindu-se ca kok-sagîzul tetraploid în stepulița ce-i părea, sub caniculă, un imens și pârjolit de secetă teren de futbol african oranj. Era și cald, ca-n Africa sau ca la Bucaramanga și, pe carosabil, dinspre podul dupe Spălătura, venea o siluetă de om mititel, spiritualizat prin îndelungată oligotrofie, de nu-l mai interesa nici futbolul, după cum o lăsase mai moale și cu femeile. Și nici cărți nu prea mai citea! Că nu-i reactualizaseră pensia și-i coborâse sub a unor femei de serviciu ale sale ce deși-și aprofundase cândva extinderea-n opționalul lor, de mult le uitase, domnul ex-director jerpelit și jegos Foma Akimușkin, care era și oligopot, bea foarte puțin, și mergea cu undița pe Hodivoaia și pe Ampoița, mai puțin pe Spălătura, utilizând doar carcalaci de momeală, deci vizând a captura doar somon, salmonelă și hamsii anchoas, pricăjite ca niște țâri.
„Băi Diță – îl sfătuise el de bine la început de meserie în arhipelag – nu-i mai ține, băi nesocotitule, doar în note de doi și trei, că tot tu, pe urmă, o să le dai pe nemerit, călcându-ți pe inimă, note de opt și de nouă ca să-i treci, nebuuunulei!”
„Băi Dudule – îi spusese tot el, ca vechil, la o țuică de papaya, galben-portocalie cum ciocul râzător al tucanului, fiartă iarna la o lecție deșchisă, înfrigurați în stepă sub un crivăț venit din Verhoiansk via Vorkuta, trimiseseră elevii acasă și făcuseră procesul-verbal din burtă, așternându-se apoi pe vodcă și cești după cești de maté de un verde uleios ca obiectivele cadru ale Cențicii, ascultă aici la mine, ca să ții minte cât oi fi-n’ vățământ: cele mai mari calamități în branșa asta sunt FIARELE! Ca alde Ion Calițoiu, Veturia Lazaridi și Didina Arnăutu, de la voi, care obțin rezultate dând cu pulanul în copil și atunci te obligă părintele și pe tine de erai domn cu ei să dai cu pulanul, că altfel te ia clasa de mai fraier, că doar e o bestie în devenire și copilul de om! Ãștia, băi, carnivorele arhipelagului, răstoarnă valorile, împiedicându-le a se decanta natural, ca drojdia și vinul, ele fac ca mediocritatea, stârpitura, lepra leprelor, învățând de bătaie, să scoață scoruri mari pe la teste și examene și atunci i se urcă la cap! I se urcă, se bagă-n politică, se face șef, mediocritatea, mă, lepra, stârpitura, axoinvertitul, și, în final, tooot pe noi ne strrrâââânge de gât!!! Așa că nu te mai chinui tu cu TOÞI cretinii, deasupra a ce pot în mod natural! Că și-așa îi dă familia la meditații de INVERSIUNE A VALORILOR, iar mâine or să aibă clase și școli cu plată! Fă-ți, dar, prelegerea ca Immanuel Kant la Kaliningrad și cine-i interesat în cosmogonie, ÎN ACESTE VEACURI DE SFÂRȘIT DE OM, bine, cine nu, dă-l în opționalul mă-sii de la Musée de l’Homme!”
„Băi Dudulache – îi strigă el ACUM de departe și chiar îl scuipă cu meșteșug, de la vreo trei arșini, ca pe baltă, să se strângă peștii electrici puraké – ești un jeg! Un jeg!!! Asta ești! Ai dezertat de la restructurarea învățământului, te-ai dezonorat la vândut benzină tocmai când era nevoie maximală de oamenii cei mai competenți din țară, cei mai citiți, cei mai puri, cei mai dezinteresați, cei mai creativi-inovativi, cei mai generoși, ca să se concentreze idealist unde se forjează azi generațiile de mâine și unde se simte deja un exces polemic de dresaj Skinner, care impune a repune în drepturi tradiția lecției românești de la domnu’ Trandafir încoace, focalizată pe un gestionar de ocazii de instruire de tip maslowian, creator de experiențe emoționale memorabile (peak experiences)! Ești un jeg! Și cu mine ai terminat-o! Ești un om mort pentru mine. Mai bine n-ai mai fi înviat decât să fi renunțat tu la catedra ta de luptă, la catedrala ta, la amvonul tău, la tancul tău, la fortul tău, de bunăvoie, iară nu prin restrângere de activitate c-a scăzut efectivul de elevi! Jegule! Jegule! Să nu te mai văz, profesore! Piei din ochii mei, profule! Futu-ți belemniții mă-tii de… formator!”
Zise, depărtându-se fredonând Lângă samovar stau cu Mașa mea, o romanță moscovită pe care o prinsese în tinerețe de la ofițerii tanchiști. O mână de cărniță umană murdară și poate necomestibilă, numai piele și os, cum sunt peștii din tundră, să nu dai nici mucii pe ea, dar câtă seninătate senilă în albastrul din ochi! Ca de director care a ieșit la pensie și are 60 de dolari pe lună, iar o femeie de servici de-a angajat-o tot el, evaluând-o, deci a ieșit mai târziu, după altă lege, ea are 90 de dolari, dar o să se mai recalculeze ca să se reașeze și să se coreleze. Însă e bine, dom’ le, să nu gândești, să fii senin, ca să nu te tâmpești și tu. De frică!
Bine, dom’ le, dar eu mor! Ce dracu!
O seninătate pe care nea Fane a pierdut-o poate pentru totdeauna. Tare m-am ticăloșit! șopti el și-și aprinse cu bricheta de platină o havană cubaneză. Brusc văzu oranj de mai multe ori, raz, dva, tri! pentru că nu mai fusese înjurat, ba nici măcar jignit, de foarte multă vreme! Băi Akimușkin! ACUM elevul are mai multe de învățat de la mine ca când mai eram cadru… didactic! Așa s-a călit oțelul! Așa se reciclează cadavrele didactice în cetatea oligoeducativă din republica răsprofilor, băi prostule! Ba pe ai mă-tii! Tu-ți kok-sagîzul mă-tii de reacționar!
Dar, catalizat, i se făcu o poftă nebună de-o senzație ca de spiritualități, să zboare și să fie cu Vanessa Hlopova de apărea zilnic pe Orbita TV cu ochii ei galbeni ca ai lui Buxtehude-al școlii, după un generic cu sputnice, cățele cosmonaute de avangardă, maimuțe urlătoare guriba care cântau experimentalist către dresor că Școala este foarte grea / Mai bine-ar fi fără ea!, brazilience prășind cucuruz pe Spălătura cântând în cor Cucurucucuuu!, precum și adolescente din specia Pax oligodidactica pupându-se pe taburi cu tanchiști de la Musée de l’Homme chiar de Înviere-n Parcul de Cultură și Odihnă I. V. Stalin, peste mesajul că noi asigurăm competența medială pentru o societate cognitivistă, în care se vor manifesta capacități ale intelectului încă necunoscute-n istoria ființei umane!
„Hai să facem o faptă bună, Vanessa! Hai să ne zbatem întru protecția elevului supradotat copil de export, cum am fost eu și m-am ratat, asupra căruia se vor năpusti ACUM ca pumele toate cadrele… didactice, în goana după rezultate care să le justifice salariile!… Ei bine, eu propun cu autoritatea mea de mare sponsor generos, ca ce elevi iau la testele sumative semestrial-recapitulative, din ianuarie și iunie, punctaje peste 80 %, ăia să poată absenta legal cât vrea mușchii lor și să nu mai fie obligați să se prezinte decât tot la niște lucrări scrise, ca să-și urmeze netulburați cărarea, să citească multe, multe cărți, FIINDCÃ ROADE EXCEPÞIONALE, PEDAGOGIA SCOATE DOAR UNDE ELE S-AR IVI ȘI FÃRÃ EA! Restul e oligopedagogie.”
„Dar este total anticonstituțional, iubitule! – răspunse fără ezitare subdirectoarea Orbitei TV. Nu putem aplica două regulamente școlare diferite, unul pentru elevi performanți și altul pentru cei… normali, care se bat cap în cap, nu se pupă deloc! Ca să nu mai zic nimic că trendurile bat de fapt spre omogenizarea societății!” „Și altfel, ce extinderea mea mai faci tuuuuuu?” – șopti el cântat, în fond indiferent că poate fusese cândva copil de export supersupradotat, dar brusc înnebunit că EA aparține acum generalului Vasea la Căgiurzia și nu mai e receptivă oricând la etajul unu la Blocurile Rușilor, între Cențica și purcel.
„Scriu Paludes! – chicoti subtil Vanessa Hlopova, că tot cultă rămăsese! Da' tu, Dudiță scump?… Tot cu fata Pușii mai trăiești?… Că de Malașa, am aflat de la serviciul nostru de știri că i s-a-ntors Harneală!… Mai știi tu versurile alea ale tinereții noastre?” „Je suis le ténébreux, – le veuf, – l’inconsolé / Le prince d’Aquitaine à la tour abolie: / Ma seule étoile est morte, – et mon luth constellé / Porte le Soleil noir de la Mélancholie.” „Brava, ai fost de milioane! Chiar și trăind în mlaștini! Dar ai aflat ce înseamnă El Desdichado? Ia uită-te-n dicționarul spaniol-român de buzunar!” „Știu! Înseamnă Amărâtul!… Scriu Oligopedagogia!” – se eschivă furios nea Fane Străchinaru de la detalii ce-ar interesa pe General și-i închise-n nas, cu buzele tremurându-i sub mustață de frustrat ce era, telemobilul.
După care, gândindu-se la Cențișor și mai ales la viitorul copilașilor săi biologici, Genaro și Maricusa, poate dependent și de o pilă la Vasili Lukici Hlopov, expedie în grabă fostei sale colege, ACUM slobozite și ea din arhipelagul școlar, următorul fax doveditor al activităților ținute:

S U M A R

1. Obiectul și metoda oligopedagogiei
2. Poemul oligopedagogic
3. Elevul supradotat, copil de export
4. Principiile fundamentale ale oligopedagogiei
5. Proiect de activitate didactică desăvârșită
6. Descongestionarea materiei prin atragerea resurselor umane
7. Reciclarea cadavrelor didactice în cetatea oligoeducativă

Își dăduse repede seama că nu putea rupe cu Vanessa și cu serviciile Orbitei TV, în perspectiva unor alegeri anticipate în republica răsprofilor, când cu o bună și cinică politică de alianțe toxice în contra naturii, dar suportabile lucrativ, bun cunoscător al gloatei și al firii omenești, dibaciu gospodar și strălucit manager român, capabil să sfințească locul, un notoriu subiect de studiu de caz că te poți sălta activ din mizerie-sărăcie ca și din moarte-deces, el încarna portretul-robot al candidatului capabil să-i fure lui Buțai primăria, fără a o transfera vreunuia din frații Filatov, cum venea rotația cadrelor conform unei planificări învechite, negate de noile trenduri progresiste. Și, după scrutin, știa el ce-are de făcut, în eterna și fascinanta, mica noastră gubernie.
Vizavi de biserica popii Panda, în părculețul dintre Raketta și Statornicia, în măsura-n care ajung pân-acolo eventuale cabluri electrice de sudură, trase de la școala-angrou sau de la dispensarul care poate fi azvârlit la pădure declarându-l spital, luând și intravilanul din curtea primăriei, exact la intersecția drumului mătăsii cu-al ambrei, sub inscripția Bine ați venit în Ciudad de Mcdondo, conchistadori!
În Europa, între uie și muie, cam unde-i ACUM butucul din trunchi comun de plopi Populus tremula, cu furnici cannela merda, de așteaptă lumea pe el la rata de Cuțarida, pe care tanchiștii o bagă când vrea ei, între două intervale de succedare.

SFÂRȘIT