agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-12-30 | [This text should be read in romana] |
Scoate calul, pune șaua, vreau să plec, a-a-a, că această zi e roșie și plină de sfială ca o mireasă în prima lună de lehuzie, măi cârciumar, măi, și precum babele la sfânta taină a spovedaniei, după o noapte de cuminecătura făcută numai cu vin dens, rozaliu și plin de parfumuri grele, măi cârciumar, măi, pe la poarta mândrii mele, vreau să trec, o-o-o, că și Ghebosul era îmbârligător și plin de taine și meșter în codoșlâcuri făcute pe la asfințit, când sângele e tulbure și năvalnic, ațâțat și misterios, în vreme ce hogeacul lui, cu două odăi, era loc de pelerinaj, de aranjamente, de întâlniri tainice și pline de răsfăț, până la revărsatul zorilor alburii și până când amanții de ocazie și de tocmeală rămâneau răvășiți de sațietate. Aoleo, eu te-am iubit, copilă, a-a-a, că și viața e plină de culoare, ca un fluture tulburat de atâtea lumini răsărite în iatacuri dosnice, când freamătă inimile și sufletele se-nfiripă și devin armonice pline de sunete tandre și extatice. Din astfel de orânduieli și neprețuite servicii se învârtea gașperul meu, ca un adevărat binefăcător, câtă vreme nimic nu e mai de preț decât să te pui chezaș în dragoste și să te înfășișezi, plin de milostenie, în calea tulburaților de mirosul dulce al gingășiei năuce. Pe Ghebos îl cadorisise bunul Dumnezeu, în mare puterea lui, și c-o mândrețe de cocoașă în spate, că altfel și numele i-ar fi fost uitat și nici calea atât de dens ațintită, a-a-aoleo, cât să-i stea fracul mai pe dungă și sacourile să pară aranjate ca la expoziții de dame famate și de telelei plini de mofluzime și de arici grei prin buzunarele strâmte. La cârciuma din pădure, măi cârciumar, măi, să bem vin, să mâncăm mure, aoleo, că năuc sunt și parcă nici suficiența acestor vremuri nu mă mai satisface, când, hop-hop, mă simt ca un arțar bătrân unde sufletul tău și-a făcut cuib și a săpat o scorbură adâncă unde-și ascunde ibovnicul, aoleo, măi, că și nenicul cu apucături de hotru, de coață și de garid, înalt cât scândura de la gardurile caselor sărace și virl precum fătălăii de harem, făcea bani frumoși și numărați cu tocmeală din închiriatul cu ora sau cu noaptea, când patul lui devenea loc de hagialâc, de scormoniri și de înviat povești și păcate grele. Că lacrima ce-ți curge, din anii tinereții, a-a-aoleo, nu este alinarea, a-a-a, ci întristarea vieții, căci astfel se întâmplau vremurile, în desfătare și mângâieri, în amorțire și intensitate, numai nașparletul, după ce-și încasa mangoții, spunea că se face nevăzut și că se duce să numere pașii pe uliță, cât să-și vadă drăgăstoșii de cele lumești atât de felurite și de plăcute firbințelii inimii. Și veneau pe săturatelea, când coțăiala e atât de plăcută și de binevenită, căci prin odaia strâmtă se perindau spălătorese de cazarmă, pudratele, comerciantele de lalele și de leșie, leșinate și-opărite, scămoșatele, beleuze, coane preotese, rapandule și adolescente cu sfârcul sânului abia săltat și roșu precum floarea de mac, cumetre, domnișoare de pension ce știu atât de frumos a cânta la vioară, vădane și părăsite, neveste-mplinite, grasele și bătutele, machitoarele și îngălatele, dar și cumetrii și răpănoșii, chelboși și plini de mâncărimi, mulangii și carmoliști cu gâtul subțire și-alunecos de-atâta trăscău, pușcăriași și vaporeni, obosiții, palmatorii, fețe de ofițeri sinucigași, gropari și scamatori de nimicuri, arămari și comercianți de tinichele, zăpăuci, gușați, candrii și vopsitori până la ultima spiță, căci și dragostea e sortită să fie împlinită și să fie consumată în icnete și-n poticneli, dar asta numai până într-o seară târzie, cu cer fără lună, când un apucat, ce lucra cu pricepere și cu folosință între picioarele unei mândre ce lăsase vorbă că-i plecată prin vecini, a văzut într-unul din pereții hoceacului o lumină subțire de lumânare din seu de oaie, căci și Ghebosul, plin de pofte neîmplinite și de râvne necoapte, făcuse o ieșire prin care să poată privi și asculta, cu luare-aminte, din camera cealaltă, că numai așa se simțea și el satisfăcut, cocoș și bărbat, câtă vreme și patima mângâierii de sine e privită cu înțelegere și cu învoială, dar nu și de candriul din acea noapte, a-a-aoleo, care a găsit de cuviință să-i îndrepte spatele cât să-i fie de învățătură de minte și cât să poată sta rezemat de laviță și de fundul de la copârșeu, a-a-a, aoleo, că așa a fost găsit în zori, gol și plin de unsoare, drept ca o beldie și nemișcat de-atâta plăcere perversă dusă până la sufocare, a-a-adio, dragă Nelo, aoleo, că și viața se scurge printre muzici săltărețe și pline de dichis, când și eu mă preumblu, plin de armonie și liniște, pe această cărare care nici ea nu știe unde se îndreaptă, adu vin, adu pelin, măi cârciumar, măi.
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy