agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-01-22 | [This text should be read in romana] |
VII
Se apropia PaÈ™tele. Un soare călduÈ› de primăvară invadase întrega natură. Dacă n-ar fi bătut vântul totul era perfect. Florile din grădina coanei Nina înfloriseră. La fel È™i pomii. Era un parfum de narcise È™i zambile care-È›i răscolea sufletul. Doar vântul era duÈ™manul lor. Parcă era gelos pe atâta frumuseÈ›e. Căuta să fie È™i el băgat în seamă, aÈ™a cum se pricepea de atâtea secole încoace. Ema era îngrijorată că va rupe florile prin suflul lui necontrolat. ÃŽi È™i era milă de ele, dar se gândea că proprietăreasa va crede că fraÈ›ii ei au făcut acest rău. Vântul îi sufla rochiÈ›a, care i se ridicase până în cap. O avea din primăvara cealaltă, era cusută de mână de Meri, dar cum nu avea multe, nu mai arăta bine. Proprietareasablestema È™i ea vântul, care îi făcea stricăciuni în grădină. - Uite, Ema, aici mi-a rupt o groază de zambile È™i narcise! Nu se potoleÈ™te deloc! Nu È™tiu ce să fac! Toată munca mea se duce de râpă. - Nu fiÈ›i supărată, aveÈ›i destule! Trebuie să înceteze odată. AÈ›i văzut dumneavoastră primăvară fără vânt? AÈ™a se întâmplă în fiecare an, dar ele sărăcuÈ›ele rezistă. - N-ai venit pe la mine de mult timp. ÃŽÈ›i sunt datoare să-È›i cos o rochie. Uite, se apropie sărbătorile! Pot să‑È›i fac o rochie frumoasă; È™i tu ai fost corectă cu mine. - Am s-o rog pe mămica să-mi cumpere un material. Mi-ar plăcea unul alb cu buline albastre. ÃŽmi plac mult bulinele. - Bine, poate mă ajuÈ›i în continuare, ai făcut treabă bună. - Nu pot, doamnă, am lecÈ›ii multe, pictez, citesc, învăț. Nu stau bine cu timpul. - Cum vrei ! Seara când George lua masa, Ema o roagă pe Meri să-cumpere un material alb cu buline albastre. Bine roagă-l pe taică-tu, È™tii, el este cu cumpărăturile. Dar cine vrei să-È›i coasă rochiÈ›a? - Tu, spune George repede. Nu i le-ai cusut tu de mână până acum? - Nu tăticule, vrea coana Nina. - Asta este croitoreasă cu ifose de la Paris noi nu dispunem de atâția bani cât cere ea. Nu-È›i ajunge toată bursa pe un an. Nu categoric, È›i-o face mă-ta. - Fata nu plăteÈ™te nimic, intervine Meri. Tot anul a ajutat-o la lucru, îi e datoare. - Cum tu ai lăsat fata noastră s-o servitorească pe zâmbata aia ? Unde È›i-a fost capul? Să nu aud în casa mea asemenea vorbe. De-aia muncesc de-mi iese sufletul, copiii mei vreau să ajungă oameni cu carte. De ce nu a pus-o pe fii‑sa? Þi-ar trebui o mamă de bătaie È™i È›ie È™i fetii. Și George s-a sculat de la masă enervat. - Tăticule, dar materialul tot mi-l iei, pentru că îmi este datoare, altfel am trudit din greu atâta amar de vreme! - Pentru că aÈ›i făcut pe la spatele meu, nu ar trebui să-È›i iau! Mă mai gândesc! A doua zi George a venit cu materialul promis, întinzându-l Emei fără cuvinte. Ea s-a grăbit să-l ducă proprietăresei. I-a făcut o schiță de parcă era un fluturaÈ™ cu aripioare în buline albastre. Se minuna de ce bine arăta. S-a dus la È™coală îmbrăcată, n-a avut răbdare s-o îmbrace în ziua de PaÈ™ti. Zilele se încălzeau. Natura în mărinimia ei înverzea tot. Strada era plină de pomi fructiferi È™i mulÈ›i, foarte mulÈ›i duzi. Seara, miresme de toate florile formau parfumul cel mai rafinat. ÃŽn curte era o bancă zidită, unde stătea proprietăreasa până târziu în noapte È™i citea. Ema se aÈ™eza lângă ea È™i îi respecta cititul. Acum È™tia È™i ea ce înseamnă să citeÈ™ti. Rezerva bătrânei față de ea, care după o zi de muncă (ca femeie în casă) mai È™i citea, o impresiona în mod plăcut pe fată. Să fii atât de bătrână È™i să-È›i placă cărÈ›ile, e un lucru minunat! ÃŽÈ™i ia inima în dinÈ›i È™i intră în vorbă cu ea: - Doamnă Fernandia, în ce limbă e scrisă cartea dumneavoastră ? Eu mă uit È™i nu înÈ›eleg nimic! - Este în limba germană. - Ce rău îmi pare, nu cunosc decât limba română! Cred că este minunat să È™tii È™i altă limbă. - Da, fetiÈ›o, pentru că multe cărÈ›i nu sunt traduse. Iar cele în limba maternă, în È›ara noastră unii le-au ars de frică, după război. N-am înÈ›eles de ce s-a dat voie să se facă această crimă. Noi nu avem cărÈ›i, au dispărut, generaÈ›ia ta poate apucă să citească din literatura universală. Eu le-am citit când eram tânără, dar cei de vârsta nepoatei mele, Nina, nu cred că vor pune mâna curând pe o carte bună. Și de altfel ea nu prea citeÈ™te. - Doamnă, îmi place să stau de vorbă cu dumneavoastră, nu vreÈ›i să-mi povestiÈ›i È™i mie din cărÈ›ile pe care le-aÈ›i citit? Dumneavoastră din germană, iar eu să vă povestesc din cărÈ›ile pe care mi le aduce fratele meu de la colegii lui. Nu toÈ›i oamenii È™i-au ars cărÈ›ile, eu cred că numai cei cărora nu le-a plăcut să citească au făcut aÈ™a ceva. Eu nu am nici o carte a mea, citesc numai din împrumut. Când voi fi mare o să-mi cumpăr toate cărÈ›ile care vor apărea È™i o să le iubesc ca È™i când ar fi copiii mei. - EÈ™ti o fetiță deosebită, e frumos cum gândeÈ™ti ! ÃŽn fiecare după-amiază după ce termin treaba È™i tu lecÈ›iile, vino aici pe băncuță să ne povestim fiecare ce am citit! Prietenia lor era sufocată doar de răutățile È™i gelozia Vioricăi, care făcea tămbălău cât era curtea de mare pentru ca cele două să nu se poată auzi când vorbeau. Din când în când bătrâna striga: - Mare pesevenghi eÈ™ti, Viorica... Rău copil! Nu semeni cu sora ta! - LăsaÈ›i-o, doamnă! Nu aveÈ›i cu cine vorbi. Ea face totul împotrivă. De când era mică mă chinuieÈ™te. Am mâncat o bătaie din cauza ei de era să mor! Poate cu timpul se va transforma. - Nu, fetiÈ›o! Oamenii se nasc fără să semene între ei. Fiecare își are cursul vieÈ›ii dinainte stabilit. Ea nu va fi niciodată ca tine, iar tu nu vei fi ca ea. Eu am citit în cărÈ›i că mulÈ›i copii au fost furaÈ›i de borfaÈ™i È™i puÈ™i să înveÈ›e meseria lor. Pe unii îi băteau de-i omorau, dar refuzau să fure, să dea la alÈ›ii în cap, să fie altfel decât le era firea. Preferau să moară! După cum v-am studiat eu, tu È™i Nelu sunteÈ›i niÈ™te copii deosebiÈ›i, asta o să ajungă rău iar Constantin parcă n‑are suflet! Nu-l interesează decât corcoduÈ™ele È™i dudele doamnei Dumitrescu. De când e omul copil îți dai seama câte parale face! - E sora mea È™i o iubesc! Dar în momentele mele cele mai plăcute, hop apare È™i ea stricând tot farmecul, îmi este ruÈ™ine cu ea! Bătrâna a dat din cap luându-È™i cartea să-È™i facă lectura de după-amiază. Ema s-a ridicat ruÈ™inată, plecând spre casă. Viorica rânjea în urma ei, că i-a făcut-o È™i de astă dată. - Da! Poate bătrâna avea dreptate. Și atunci eu n-o să simt dragostea din partea ei niciodată! ÃŽl iubesc pe Nelu! El la fel! Dar cu un băiat nu poÈ›i discuta ca între fete. Doamne, de ce ne-ai dat calvarul ăsta? Nu am suferit destulă foame È™i sărăcie, trebuia să ne dai È™i o soră care nu ne iubeÈ™te? Oare avea motivele ei? Măcar È™tie pentru ce nu ne consideră fraÈ›ii ei? Sau din cauza războiului? A fost născută tocmai în momentul când lumea era răvășită, când tăticul fugise de la regiment È™i se ascunsese în podul casei, unde era È›uica È™i vinul. Ema era răvășită; toate aceste amintiri o îmbolnăveau È™i atunci i se declanÈ™a hemoragia pe nas. AÈ™a pățise È™i de data aceasta. A intrat în casă cu pumnul plin de sânge, s-a spălat, s-a aÈ™ezat în pat, a ridicat o mână în sus È™i a început să plângă încetiÈ™or. Ce bine că nu era nimeni acasă... Meri era mereu plecată la o vecină È™i o ajuta la treabă. Venea seara târziu, înaintea lui George, cu câte ceva de mâncare pentru copii È™i cu o brumă de bani. Sosea istovită. Cum să-i spună Ema incidentul avut cu Viorica? Prefera să închidă în sufletul ei toate aceste întrebări fără răspuns. SimÈ›ea că face parte dintr-o lume pe care nu o înÈ›elegea. Poate s-a născut prea devreme sau prea târziu. Nu se simÈ›ea bine în lumea în care era. Oamenii ar trebui să fie buni, să-È™i unească forÈ›ele, să nu fie săraci È™i bogaÈ›i. Nici numai săraci sau toÈ›i bogaÈ›i. Ci o medie de a trăi È™i a face fiecare ce È™tie că va aduce progresul omenirii. Să nu fie hotare între țări, invidie între popoare, să vorbească aceeaÈ™i limbă È™i fiecare, în oricare parte a globului s-ar afla, să cunoască necazurile altor popoare È™i să le ajute, nu să le trimită bombe. Ei i se părea că nimic pe lume nu este mai minunat decât omul. Că nimeni nu are dreptul să dispună de viaÈ›a altuia. Omul trebuia să se nască È™i să moară de bătrâneÈ›e, nu cum au murit cei doi fraÈ›i dinaintea ei. Oare cine dispunea de sufletele lor nevinovate? Cine È™i pentru ce avea nevoie de viaÈ›a acestor micuÈ›i? Sunt întrebări la care nimeni nu se încumeta să dea răspunsuri. Bătrâna ei prietenă doar dădea neputincioasă din cap È™i nu se încumeta să discute lucruri atât de complicate cu un boÈ› de copil îmbrăcat în rochiță albă cu buline albastre. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy