agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-02-11 | [This text should be read in romana] |
XXIII
Ploaia cădea cu picături mici È™i dese. Geamurile vagonului în care se întorceau de la Sinaia se umeziseră. Fata se chinuia să vadă câmpurile pline de verdeață. Ici-colo era câte o căruță din care coborau țărani cu greble sau cu sape. Erau majoritatea bătrâni. Câțiva copii alergau câte un câine prin lanurile de grâu. Floarea-soarelui crescuse mare È™i aÈ™tepta să înflorească. Tinerii plecaseră în oraÈ™, în fabrici unde se plătea bine. Cu banii pe care-i câștigau È™i cu produsele de la colectivă lumea începuse să trăiască bine. Nimic nu le lipsea. Formaseră o familie mare, în care È›ineau unii la ceilalÈ›i. Numai chiaburii care reuÈ™iseră să se strecoare printre ei mai puneau beÈ›e-n roate. Dar erau puÈ›ini la număr. Majoritatea înÈ›eleseseră că trebuie să pună umărul la muncă. Altfel se eliminau singuri din colectivele în care lucrau. AÈ™a era românul nostru, aÈ™tepta ca fiecare val al istoriei să aducă ceva bun È™i pentru el. Acum speranÈ›ele nu-i fuseseră înÈ™elate ca în alte perioade prin care a trecut. Ema gândea toate acestea, amestecând istoria cu gândurile ei de femeie măritată. Tot ce s-a întâmplat între ei a fost un dezastru. Dacă la atât se rezumă legătura aceasta sfântă dintre femeie È™i bărbat, de ce s-or grăbi toate fetele la măritat? De la vârsta de paisprezece ani dorea să crească cât mai repede, să se mărite È™i să ajungă mamă. ÃŽÈ™i dorea din tot sufletul o fetiță, pe care o desena mereu în tablourile sale. Când nu avea bani să-i facă lui un cadou de ziua onomastică, îi picta tablouri, îi făcea albume de fotografii È™i desen. Toate le construia filă cu filă. Tot aÈ™a făcea È™i la serviciu. Nu era coleg sau colegă să nu aibă în casă tablouri făcute de ea. Până È™i comandantul avea. Din salariile pe care le primise trebuise să contribuie la cheltuielile socrilor pentru nuntă. AceÈ™tia spuneau că È™i părinÈ›ii fetei trebuie să contribuie. Dar de unde? Avuseseră o casă de copii, de unde să pună bani deoparte? Și acum întoarcerea la BucureÈ™ti; oare ce-i va aduce viitorul? Dacă se va mai putea vorbi că va exista un viitor È™i pentru ea. Când au coborât din tren, socrii îi aÈ™teptau. El încerca să dea situaÈ›iei un înÈ›eles, ea stătea încruntată È™i răuvoitoare. - Bine aÈ›i venit! Cum a fost? Am auzit că aÈ›i avut o vreme foarte frumoasă! Noi n-am discutat nimic despre întoarcerea voastră. Mă-ta È™i cu mine ne-am gândit să vă luăm să staÈ›i cu noi. V-am pregătit săliÈ›a, antreul în care ai copilărit tu. Locul e strâmt È™i patul pentru o singură persoană. Acum la început este foarte bun. Ce ziceÈ›i? Ema spera să locuiască în camera ei de È™aisprezece metri pătraÈ›i, mobilată cu cea mai frumoasă mobilă care se găsea atunci, nu într-o celulă de un metru jumate pe doi. Se uită rugătoare la Decebal, implorându-l să nu primească propunerea tatălui său. El, neÈ›inând cont, spune: - Dacă voi doi aÈ›i hotărât, înseamnă că este foarte bine! Ea nici nu era întrebată. I se dăduse sentinÈ›a È™i nici nu era ascultată să vadă dacă a greÈ™it cu ceva sau nu. Totul în familia lor era monoton. Seara, când se întâlneau în patul pentru păpuÈ™i, nu puteau să adoarmă decât strângându-se în braÈ›e ca È™i când erau o singură persoană. Băiatul, înfierbântat de căldura trupului celei care îi era nevastă, încerca să-i facă ceva. Atunci mama, care auzea miÈ™cări în pat la o oră aÈ™a de târzie, venea È™i-i deranja spunându-le că a uitat să-i închine. Și făcea cu mâna o cruce mare deasupra patului. SoÈ›ii tineri stăteau nemiÈ™caÈ›i, dându-i mamei impresia că a auzit greÈ™it. DimineaÈ›a, Decebal încerca s-o împace. Când erau singuri la bucătărie, se repezea, o lua în braÈ›e È™i o umplea de sărutări. Tresăreau speriaÈ›i. Soacra era mereu prezentă apostrofându-i: - Puiule, nu-È›i e ruÈ™ine? Ce-o pupi atâta? L-ai văzut tu vreodată pe tac‘tu făcându-mi mie aÈ™a ceva? Mai terminaÈ›i cu prostiile astea, că-mi fac scârbă! Și aÈ™a ajunseseră la începutul lui noiembrie că nu se sărutau È™i nu mai făceau nimic din ce ar trebui să facă doi tineri căsătoriÈ›i doar de câteva luni. Vremea începuse să se răcească. Fata nu avea lucruri groase pentru iarnă, nu vroia să aducă. Dorea să-l lămurească pe soÈ›ul ei că ar trebui să se ducă să locuiască în camera lăsată goală. Era decisă să-i spună chiar în seara asta, după masa de seară. De când se mutase la ei, Ema încercase s-o ajute pe soacră la treabă, dar aceasta refuza cu răutate. Vroia să-i demonstreze fiului că ea era în plus. Nu avea nevoie de ajutor. ÃŽn seara asta se simÈ›ea înfrigurată. Soacra mesteca în mămăligă cu spatele spre ea. Vede în cuier o haină veche È™i se acoperă cu ea. Soacra se întoarce să pună mămăliga în farfurie È™i vede fata îmbrăcată în haina băiatului. - De ce te-ai îmbrăcat în haina lui Puiu? La noi nu se obiÈ™nuieÈ™te aÈ™a ceva! - Mi-a fost frig, mamă, eu n-am lucruri groase la mine! - Să te duci cu el să-È›i aduci, că vine iarna, n-o să te îmbraci în paltonul lui! Socrul intră bucuros în bucătărie, adulmecând bucatele cu nările larg deschise, dar când dă cu ochii de fată o apostrofează încruntat: - Ema, altceva nu găseai să pui pe tine? O să se supere Puiu! Ea săraca spera ca măcar soÈ›ul ei să-i ia apărarea. Ce crimă înfăptuise? De frig luase o haină jegoasă care era în cuier la bucătărie È™i se acoperise cu ea. - Mamă, mamă, ce frumos miroase! De mult vroiam să-È›i spun să mai faci mămăliguță cu brânză. Ema, ce e asta? Te rog să nu-mi mai îmbraci lucrurile, dă-mi haina! Fata începe să plângă încetiÈ™or. Lacrimile i se amestecau în farfurie, făcând o combinaÈ›ie ciudată cu mămăligă È™i brânză de vaci. N-a putut să mai mănânce. A lăsat haina pe spătarul scaunului È™i s-a dus în antreu să plângă liniÈ™tită. Da! Era decisă! Dacă mâine nu venea acasă unde stătea ea, de la serviciu nu se va întoarce aici. Cei trei È™i-au terminat masa liniÈ™tiÈ›i. Nu se găseau vinovaÈ›i de nimic. Mai târziu Ema va constata cu stupoare că au crescut un monstru la fel ca ei. Toate visele È™i idealurile ei vor fi strivite de acest om, care nu avea nimic sfânt în el. - Ai plecat de la masă ca proasta! PărinÈ›ii mei au avut dreptate! Noi nu ne purtăm unii la alÈ›ii hainele, aÈ™a cum e la voi! - Bine, aÈ›i avut dreptate! De mâine direct de la serviciu mă voi duce la mine acasă; dacă È›ii la mine vii È™i tu! - Ce, eÈ™ti nebună? Trebuie s-o pregătesc pe mama! Nu putem pleca imediat. - Nu este obligatoriu să vii È™i tu! Stai cu ei! Mămica n-a zis nimic când am plecat de-acasă. M-a lăsat să vin la voi, credea că vom fi fericiÈ›i, dar din ce în ce ne este mai rău. Treaba ta, faci ce vrei! Ema nu s-a întors. Meri s-a speriat când a văzut-o slabă È™i gălbejită. Parcă nu era fata ei. Fusese È™i o zi friguroasă. Paltonul cu care era îmbrăcată nu-i È›inea de cald. Seara a făcut temperatură mare. George a chemat Salvarea. Răcise puternic. Doctorul îi avertizase că nici cu nervii nu stătea prea bine. Trebuia să aibă liniÈ™te È™i să ia medicamente. Decebal a venit după o săptămână cu ce avea pe el È™i cu câteva lucruri puse în sacoșă de maică-sa. ÃŽi adunase tot ce era mai vechi din casă. Meri cu George se mirau de trusoul cu care îl trimiseseră părinÈ›ii, când fata lui avea tot ce-i trebuia. Dar ăsta era jocul. Fetei lui i-ar fi trebuit alt bărbat. SimÈ›ise el bine că nu era nimic de capul lui. La început însurățelul se purta rece È™i distant. SimÈ›ind căldura sufletească din familia fetei a început să se ducă tot mai rar acasă la părinÈ›i. Căuta să evite toată răutatea cu care îl primea maică-sa. FraÈ›ii Emei îl tratau ca pe unul de-ai lor. El avea impresia că are trei fraÈ›i. Se simÈ›ea bine, lucru ce nu a trecut neobservat părinÈ›ilor. - Puiule, eu zic să vă mutaÈ›i de-acolo! Uite, văru‑tău pleacă ataÈ™at militar în Turcia pentru cinci ani! Vasilica m‑a informat că e de acord să vă mutaÈ›i la ei, vă lasă o cameră liberă! - Tată, È™tii, aici ne-am simÈ›it bine! Acum doi ani nici nu ne gândeam la aÈ™a ceva. Ema trebuie să nască, nu pot să-i schimb iar locul, are nevoie de mama ei! Când împlineÈ™te copilul două luni trebuie să înceapă serviciul, cu cine lasă copilul? - Cum, mi-ai ascuns că este însărcinată? FaceÈ›i totul de capul vostru, să vezi ce se va supăra mă-ta! - Nu puteam să vă spun! Am vrut să fie decizia noastră. Suntem majori. Dealtfel spuneaÈ›i că dacă rămâne însărcinată până termină facultatea È™i avem nevoie să trecem pe strada voastră, să mergem pe trotuarul celălalt. De-aia nu v-am spus! - Și cu facultatea cum rămâne? - Cum să rămână, mergem înainte! - Să È™tii că eu nu vă dau niciun ban! Prea le faceÈ›i toate de capul vostru! Propunerea cu Vasilica rămâne în picioare. Vă puteÈ›i muta când vreÈ›i. Durerile naÈ™terii au apucat-o pe Ema la miezul nopÈ›ii, pe cincisprezece august, de Sfânta Maria. Salvarea a dus-o repede la spital. ToÈ›i credeau că naÈ™te foarte repede după durerile pe care le avea. De emoÈ›ii È™i durere, când s-a dat jos de pe masa de operaÈ›ii a călcat în găleata cu lături rămasă după pregătirea pacientelor. - Uite, proasta dracului a vărsat mizeria asta în tot salonul, nu vezi pe unde calci? - Vă rog să mă scuzaÈ›i, de durere nici nu mai È™tiu cum mă cheamă È™i câți ani am! Am greÈ™it, iertaÈ›i-mă! - Nu-È›i mai cere, fetiÈ›o, atâtea scuze, intervine un doctor tânăr, ea pentru asta e plătită! Ce, Lino, pentru prima dată ai vărsat găleata? Poartă-te frumos cu pacientele! Nu-È›i cunoÈ™ti lungul nasului! Am să te spun È™efului că le înjuri! - Doamnă, trebuie să vă duceÈ›i în rezerva dumneavoastră! Noi v-am pregătit pentru naÈ™tere, dar la dumneavoastră cred că mai durează! La primul semnal să ne anunÈ›aÈ›i! Câteva ore Ema a îndurat chinurile morÈ›ii. La un moment dat a simÈ›it că a făcut pipi pe ea. Murea de ruÈ™ine, după povestea cu găleata, acum femeia de serviciu va turba când va vedea că i-a udat È™i patul. Intră o asistentă frumuÈ™ică È™i tânără. - Cum vă simÈ›iÈ›i, nu e niciun semn că ăla mic vrea să vă cunoască? - Am niÈ™te dureri îngrozitoare, dar vă rog să mă iertaÈ›i, poate mă ajutaÈ›i dumneavoastră, să nu mă spuneÈ›i femeii de serviciu, am făcut pipi în pat, mor de ruÈ™ine! - Să vedem despre ce este vorba! A! Nu e pipi, vi s‑a rupt apa, trebuie să vă duc în camera de naÈ™teri! Ema s-a chinuit până la opt È™i jumătate. Era sleită de puteri. Broboane reci ca gheaÈ›a o scăldau. Celelalte viitoare mame È›ipau È™i-È™i blestemau bărbaÈ›ii pentru ce le făcuseră. Doctorii È™i surorile erau obosiÈ›i de atâtea blesteme È™i È›ipete. - Doamnelor, ar trebui să luaÈ›i exemplu de la fetiÈ›a asta, care nu scoate niciun sunet! Nu faceÈ›i decât să vă enervaÈ›i! Nu v-ajută cu nimic! - Da! StaÈ›i toÈ›i pe lângă ea fiindcă e frumoasă, pe noi nu ne băgaÈ›i în seamă! - Vă înÈ™elaÈ›i, vi se pare dumneavoastră că nu are dureri! UitaÈ›i-vă la faÈ›a ei, unde atâta frumuseÈ›e, e schimonosită de durere! Noi avem experiență, È™tim pe cine doare È™i pe cine nu! E o fată inteligentă È™i-È™i dă seama că È›ipând n-ar realiza nimic. AÈ™a ar trebui să faceÈ›i toate! Și doctorul dă să iasă. Ema îl prinde încetiÈ™or de mână. - Domnule doctor, le-aÈ›i certat, săracele, degeaba! Și mie îmi vine să È›ip la fel. Mă chinuiesc de la miezul nopÈ›ii, vă implor, faceÈ›i-mi cezariană, nu mai pot suporta! Ceva nu este în regulă. Prea durează mult! Doctorul rămâne consternat. Fata asta avea dreptate. Trebuia să facă ceva. O consultă din nou. Da! Se apropie sorocul. - LenuÈ›a, veniÈ›i repede, fata asta naÈ™te! ForÈ›aÈ›i cu toată puterea, altfel nu facem nimic! - Domnule doctor, de când am venit numai asta fac, dar nu iese! Ema nu putea vorbi. Buzele i se lipiseră de dinÈ›ii uscaÈ›i, cerul gurii îl simÈ›ea fierbinte, ca prin vis îl aude din nou pe doctor: - Fii puternică, nu te da bătută, altfel vei muri È™i tu È™i copilul! Fata nu mai reacÈ›iona, cu ultima rămășiță de viață ea ascultă sfaturile doctorului, aude ca dintr-o altă lume un plânset de copil, mirarea doctorului că este prea greu față de cum era dezvoltată mama. Ema nu mai simte încercarea disperată a celui mic de a ieÈ™i din ea È™i se scufundă toată într‑un abis. Un con de lumină s-a deschis în faÈ›a ei, care avea intrarea în pământ. La capătul conului, un tunel întunecos continua drumul. Fata se simte pierdută. A murit È™i copilul ei a rămas fără mamă. DorinÈ›a ei de mică, că va avea o fetiță, s-a spulberat. SimÈ›indu-i ezitarea de a pleca într-o altă lume, conul o aduce înapoi pe masa de naÈ™tere È™i începe să audă iar ce era în jurul ei. Doctorii se agitau cu tubul de oxigen deasupra ei. Ea simÈ›ea că se sufocă. Euforia È™i starea de bine pe care o simÈ›ise în lumina orbitoare a fascicolului de lumină nu mai era. Dispăruse. Acum simÈ›ea sufocare È™i durere. Cineva o cosea jos. SimÈ›ea împunsăturile acului, nu putea să spună nimic. ToÈ›i făceau cu ea ce vroiau. ÃŽntr-un târziu deschide ochii È™i vede că deasupra ei era doctorul care‑i luase apărarea. - A! Uite că ai deschis ochii! Ai avut dreptate, după ce te-am lăudat atât ne-ai făcut figura! O jumătate de oră ne-a luat să te aducem din lumea cealaltă! - Nu trebuia, mă simÈ›eam aÈ™a de bine…eram atât de fericită, nu mă mai durea nimic, eram uÈ™oară ca un fulg! - Nu È›i-e ruÈ™ine? Ai o frumuseÈ›e de fetiță, brunetă ca dumneata! Era să-mi scape din mână, are patru kilograme! AÈ™a îmi mulÈ›umeÈ™ti? Mă superi! - Domnule doctor, înainte de a mă lua valul, am auzit că-i uraÈ›i ceva fetiÈ›ei mele. Ce-i spuneaÈ›i? - O băteam pe fundul ăla gras È™i-i uram să ajungă o curvă mare, că astea au noroc! - Poate că aveÈ›i dreptate! ViaÈ›a pe care am avut-o până acum nu mi-a adus niciun pic de noroc, poate fetiÈ›a asta să fie norocul meu! Vă mulÈ›umesc din suflet pentru ce aÈ›i făcut pentru noi două! - Nu ai pentru ce să-mi mulÈ›umeÈ™ti, nu mi-am făcut decât datoria, pentru asta am învățat atât, să ajut oamenii! Pe la nouă È™i jumătate, o soră i-a adus-o s-o vadă. De sub scufiță îi trăsese pe obrăjorii ăia mici breton È™i perciuni negri È™i deÈ™i. Era ca un bibelou. Abia a doua zi, când a luat-o în braÈ›e È™i i-a dat să sugă, Ema È™i-a dat seama ce sentiment măreÈ› este să fii mamă. Și toată viaÈ›a ei o va închina È™i o va sacrifica pentru acest copil minunat. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy