agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-02-13 | [This text should be read in romana] |
Traian Botic e mic, negru și subțire. Bugetar din tată-n fiu, n-a cunoscut bogăția, în schimb a avut întotdeauna timp liber. Urât din naștere, a fost mereu ocolit de femei și, din lipsă de activitate, a citit toate cărțile bibliotecilor din Constanța. La șaizeci de ani, acest bagaj intelectual acumulat în cursul anilor de abstinență, a dus la formarea lui într-un renumit scriitor de schițe umoristice.
La această etate, frustrările îl chinuiau din ce în ce mai rar, iar femeile de vârstă apropiată arătau din zi în zi mai jalnic, astfel că viața lui de celibatar își găsi în sfârșit liniștea. ... până în ziua când a întâlnit-o pe Elena Berechet. În clipa aceea, inima lui, care până atunci a dormitat învelită într-un piept alb și slab, i-a fost brusc asediată de frumusețea și delicatețea Elenei. Era o tipă liniștită, blondă, grasă, cu sânii promițători și început de gușă, calități care l-au emoționat pe Traian și, în cele din urmă, l-au determinat s-o iubească necondiționat. Tragedia a început marți, după orele de program. Au ieșit împreună în parcul din localitate la o bere și doi mititei cu muștar. Ca s-o înveselească și să-i demonstreze cât era de scriitor, i-a citit patru schițe umoristice despre mamă, publicate la o revistă de specialitate. Citea tare, cu dicție, pe două, uneori trei voci, iar poantele plesneau una după alta ca niște elastice de chilot. Cu toate că amândoi erau intelectuali, ea nu a râs la nicio schiță, de fapt n-a afișat nici măcar un zâmbet. Din nefericire concluzia era clară: iubita lui avea simțul umorului atrofiat. De necaz, după fiecare întâlnire cu Elena, se ducea în fața oglinzii și își smulgea câte una sau două duzini de fire de păr. După o lună de întâlniri amoroase, cu multă iubire în suflet și foarte puțin păr pe cap, a cerut-o de soție. De la restaurant au plecat direct în voiaj de nuntă, într-un sat, unde Elena avea o mătușă cu o gospodărie dotată. După noaptea de chef, obosiți dar fericiți, s-au tras amândoi lângă sobă, el cu gândul la sex, ea cu gândul la Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război. - Ce ne facem, Traiane? - Cum adică ce ne facem? - Nu vezi, am simțul umorului atrofiat. - Se rezolvă, iubito. Să-ți citesc o schiță premiată anul trecut la Mamaia și o să vezi cum îți revine pe loc simțul umorului. Traian își puse ochelarii și îi citi textul, ba la final bufni el însuși într-un hohot de râs. Însă chipul de sfinx al Elenei nu prezenta nici urmă de zâmbet. Mai mult, începu să plângă. - Dragă, nu te îngrijora, o încurajă Traian după ce risipi câteva smocuri de păr în baia situată în afara locuinței. Nu te îngrijora, o să mergem la psiholog, la Ionescu în capitală, e asistent la psihiatrie. O să îți recomande și medicamente. Atunci îi veni ideea salvatoare. Merse la bucătărie și luă o sticlă cu whisky veche de zece ani. Reveni în cameră, își sărută soția și îi turnă în păhărel lichidul galben-miraculos. După ce l-a dat peste cap (pentru că Elena știa într-adevăr cum se bea whisky), îi mai citi o schiță umoristică. Tot despre mamă și tot degeaba. Repetă procedura, umplu alt păhărel cu whisky și iar citi o schiță despre oamenii grași. Zadarnic. Încă două smocuri de păr, alt păhărel cu whisky, iar Elena adormi în șezut, dreaptă ca un fotoliu cu spătar, astfel că Traian fu nevoit să-i scoată papucii din picioare și s-o întindă în pat. Nu-și mai smulse nimic, în schimb căzu pe gânduri și în cele din urmă, adormi. La un an de la această întâmplare au divorțat pe motiv de nepotrivire de caracter, iar peste încă un an, Traian s-a recăsătorit cu Ileana. Noua lui soție era veselă, brunetă și urâtă, în schimb râdea la toate schițele umoristice. De fapt râdea și la cinematograf și la restaurant, ba uneori râdea în somn. Atunci Traian se trezea nervos și mergea la toaletă, unde se liniștea privindu-se în oglindă. Ca o fantasmă, de fiecare dată, apărea în spatele lui fața grăsună a Elenei care nu zâmbise niciodată la schițele lui, în schimb acum râdea și se ținea cu mâinile de pântec. De la aceste treziri nocturne, Traian se subțiase și mai mult, mânca rar și nu mai scria schițe umoristice. De fapt, nu mai scria deloc. După șase luni divorță și de Ileana, renunță la citit, renunță și la serviciu, pentru că împlinise vârsta pensionării, se apucă în schimb de pescuit. Orice s-ar spune, acest hobby îți dă mai multă satisfacție decât orice nevastă și decât orice schiță umoristică. Uneori, în timpul plimbărilor solitare din parc, îi mai venea câte o idee pentru o schiță. Atunci se întorcea cu spatele la aleea pietonală și își smulgea sprâncenele, pentru că păr în cap nu mai avea de mult. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy