agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-02-24 | [This text should be read in romana] |
XXXVI
”Iubito, te aștept să-ți petreci concediul cu mine la Arad. Mai avem o lună de teren și ne întoarcem la unitate. Vreau să-ți arăt orașul în care m-am născut și am crescut! Aici sunt locuri minunate, pe care trebuie neapărat să ți le arăt! Vom trăi împreună clipe de vis! Te aștept cu nerăbdare...”, așa îi scria într-una din scrisorile care nu mai aveau loc în sertarul biroului. Ema s-a grăbit să-și ia concediul. De foarte mult timp nu plecase în zilele de concediu. ”El” nu avusese niciodată timp și pentru ea în cei zece ani pe care-i petrecuseră împreună. Pur și simplu dispărea și se întorcea refăcut și odihnit, fiind indiferent la privirea întrebătoare a Emei. O întreba doar așa, din întâmplare, când își ia concediul, fără să se angajeze cu nimic. Acum se schimbase situația. Era chemată cu multă insistență și dragoste de un bărbat care știa precis ce-și dorește. S-a grăbit, să nu se lase așteptată. Afară era încă întuneric când s-a urcat în tren. Era speriată de drumul lung și de faptul că-l parcurgea singură. Întotdeauna pleca în concediu cu Meri și Sideroza de când era despărțită de Decebal. Îi era frică de locotenent, să nu uite că a invitat-o și s-o lase singură într-un oraș pe care nu-l știa decât de pe harta țării. Dacă nu va veni? Unde se va duce? Se va întoarce cu primul tren care va avea ruta spre București. Costumul de doc alb cu care era îmbrăcată îi prindea bine. Era un august fierbinte. Zâmbea cu satisfacție uitându-se în geamul de la tren. Părul blond pe care îl avea acum îi dădea un aer diafan. Părea și mai tânără ca până acum. Mulți bărbați din tren îi zâmbeau curtenitor. Ea se făcea că nu vede avansurile lor. Se gândea la locotenent, cum va primi noua ei înfățișare. Pentru a scăpa de gânduri și privirile insistente ale călătorilor, și-a scos o carte să citească. Zgomotul trenului și gălăgia din compartiment o derutau. Nu înțelegea nimic din ce citea. A lăsat cartea și-a închis ochii. Prin fața ei treceau amintiri din copilărie, din școală, din serviciu, și se sfârșeau cu dragostea locotenentului. Oare ce va urma? Multe i se întâmplaseră. O viață plină, nici nu șia dat seama când a trecut. În loc să se simtă o femeie bătrână, tânărul acesta o făcuse să-și piardă noțiunea timpului. Culmea! Nu mai simțea oboseala de mai înainte. Se simțea chiar foarte bine. Dacă nu venea? Ei, nu venea și gata! Vedea și ea Aradul. Tot îl desenau de sute de ori pe hartă. Toți spuneau că este printre primele orașe interesante din țară. A deschis ochii. Trecuse mult timp cu aducerile-aminte. Trenul oprise într-o gară. Unii coborau plini de bagaje. Mai erau două stații și a treia era Aradul, unde trebuia să fie așteptată... Locotenentul era îmbrăcat civil. Parcă mai crescuse și era cu o față zâmbitoare și fericită. Puțin contrariat de înfățișarea Emei, s-a repezit să-i ia bagajele, le-a pus puțin mai departe și s-a repezit la ea, neținând cont de cei din jur, a sărutat-o pe păr, pe obraz, pe gură, strângând-o la piept cu putere. Când și-a reventi i-a mărturisit: - Mi-ai făcut o surpriză extraordinară! Nu-mi închipuiam să-ți stea atât de bine blondă! Mă obișnuisem cu părul tău grizonat. - Mă bucur că-ți place! De când eram copil mi-am dorit să fiu blondă. Până acum nu am avut curaj și nici pentru cine. Acum am vrut să o fac pentru tine! Dar și tu pari schimbat de când nu te-am văzut! - Și eu m-am chinuit să-ți fac o surpriză! După ce terminam lucrările, în fiecare zi făceam exerciții la sala de gimnastică. O femeie ca tine nu poat merge cu oricine pe stradă! M-am străduit să arăt și eu cât de cât! De ce să se uite lumea pe stradă numai la tine? Vreau să se uite la amândoi! Să formăm o pereche! - Și cum ai făcut mușchii ăștia? - Prin gimnastică, alergări, haltere și mai multe! Dar hai să luăm un taxi! Au ajuns acasă plini de încântare. Se priveau consternați de asemănarea lor fizică și sufletească. Delicatețea acestui bărbat Ema n-o mai cunoscuse până acum. Stăteau ca de obicei, mână în mână, și simțea un fluid dătător de viață. Acum, lângă acest bărbat, trăia lucruri minunate și până în momentul de față nimic n-o deranjase din partea lui. El știa fără s-o întrebe tot ce-și dorea. Ema vroia ca această vrajă să nu se termine, să fie veșnică. - Uite, iubito, aici vom sta numai noi doi tot concediul! Am să-mi dau silința să te simți ca-n paradis! Am să te răsfăț și am să-ți arăt cât de frumos este Aradul! - Oricum era, pentru că în el s-a născut și a crescut mama ta, care a făcut un băiat ca tine! Un om minunat! Cred că în proporție de unul la un milion se nasc asemenea oameni... S-au sărutat cu patimă. Ema mergea pe un drum neted și drept, vorbea și simțea normal, se comporta așa cum își dorise să aibă relația cu Decebal, dar atunci nu fusese posibil. Pentru a simți și face lucruri minunate, trebuie să-ți găsești partenerul de aceeași calitate cu tine. Altfel totul se duce de râpă. Legătura sufletească mare și poezia tandreței dintre locotenent și Ema dădea savoare legăturii lor trupești. Venea așa, de la sine, ca și când întorceai câte o filă la o carte bună pe care o citeai și-ți plăcea atât de mult că o mai citeai încă o dată, în speranța că va avea cât mai multe file. Ema nu mai simțea jenă și nu se mai rușina de goliciunea trupească când se iubeau. Părea totul atât de minunat că avea impresia că trăiește un vis continuu, din care nu vroia să se trezească. - Ema, de ce ții ochii închiși de fiecare dată când facem dragoste? - La început mi-era frică de tinerețea ta! - Și acum? - Acum cred că din obișnuință... - Eu te rog să te uiți în ochii mei! Mie îmi place să te privesc, să-ți urmăresc fiecare tresărire a feței, iar ochii tăi îmi spun dacă totul e bine sau nu. Îmi ascunzi multe trăiri ale tale pe care eu vreau să le cunosc. Mâine mergem la Mureș să ne scăldăm! Să vezi ce minunat e! - Eu nu știu să înot, și-mi este frică! Nu intru în apă, doar facem plajă! - Nu-i nimic, te învăț eu! Păcat că nu ai învățat până acum! S-au sculat dis-de-dimineață. Orașul Arad era minunat în arhitectura lui veche. Ce a impresionat-o pe Ema era curățenia străzilor și a șoselei. Curțile erau pline de flori. Mureșul era liniștit și încălzit de razele strălucitoare ale soarelui, care părea că-i îndeamnă pe cei doi îndrăgostiți să se simtă cât mai bine. Nimic și nimeni nu mai era prin apropiere. Doar din când în când câte o pasăre trecea pe deasupra lor, geloasă că n-o băgau în seamă. - Ema, hai să facem întrecere, cine ajunge primul la pomul de acolo! - Bine, dacă te prind îți dau slipul jos! Și au început să fugă. Au ajuns amândoi în același timp. El nu știa că ea făcea în fiecare dimineață gimnastică. S-a mirat că nici măcar nu obosise. Au luat-o înapoi spre locul de unde au plecat. - Pentru că am ajuns amândoi deodată eu zic să ne dăm amândoi costumele de baie jos! - Nu se poate, dacă trece cineva? - Adineaori cum vroiai? - Era altceva, pe tine ca bărbat putea să te vadă gol, dar eu? - Lasă mofturile! Pe aici nu trece nimeni să ne vadă! El s-a apucat s-o dezbrace. Îi umbla cu atâta delicatețe pe corp încât, cuprinsă de fiorii dragostei, a fost pentru prima dată când ea a avut inițiativa. Au făcut dragoste în mijlocul naturii. Trupul lui tânăr și viguros, plin de patimă, să te facă să simți că ești pe undeva în cer și nu pe pământ. Ema avea impresia că s-au desprins amandoi de pe sol și continuă să facă dragoste în stare de imponderabilitate. Că ei plutesc și vor pluti așa mereu, el și ea, fără sfârșit... - Cred că de fiecare dată când facem dragoste murim câte puțin! - De ce spui așa ceva? Mie mi se pare că plutesc, că nu mai sunt eu! - Pentru acest lucru! Eu era să mor odată și știu ce înseamnă! Până atunci îmi era frică de moarte, de atunci nu! Am simțit o stare de bine așa cum simt acum, când fac dragoste cu tine! - Și chiar de-ar fi așa cum spui tu, nu-mi pare rău! Și eu simt exact cum zici tu, dar îmi este bine! - Eu nu-i înțeleg pe cei care fac sex fără să se iubească! Mi se pare ceva inutil! Un timp pierdut și energie degeaba. Ar trebui încă din școli să li se spună copiilor că fără dragoste sexul nu face doi bani. - Da, ai dreptate! Întotdeauna mi-am dorit o relație ca a noastră! Nu știu ce se va întâmpla cu noi, dar mai departe nu poate fi nimic! Cu cât trece timpul descopăr în tine că sunt mai multe femei, una mai deosebită decât alta! Asta mă pune la grea încercare, parcă aș da cu fiecare mereu alt examen. - Ai spus-o foarte bine! Eu așa fac, îmi pun partenerii și prietenele la anumite examene, de care ei nu-și dau seama. Majoritatea au greșit față de mine. Tu ești primul care ai trecut cu brio examenul la care te-am supus! - Și ce faci când cei examinați greșesc? - Nu le spun nimic, pentru că tot n-ar înțelege! Mă retrag fără cuvinte și-i ocolesc. Eu dau totul în dragoste și prietenie numai dacă mă conving că cei cu care am relații merită! Altfel îmi retrag ambasadele și ei rămân cu un mare semn de întrebare. - Și dacă eu sunt un prefăcut și ți-am înțeles acest joc și mă comport așa cum îți place ție? - Asemenea lucruri le simt! Într-un an de zile, cât m-ai curtat, era imposibil să nu greșești! Atât durează examenul meu, un an. Poate mai târziu o să te schimbi, să te saturi de mine și să te îndrăgostești de altă femeie. Acesta este dreptul tău, mai ales că ești mai tânăr ca mine! Dar atunci e bine să-mi spui, eu îți voi reda libertatea sentimentelor, și e firesc să discutăm și să ne despărțim ca doi prieteni. Când unul din parteneri este atras de o altă persoană nu mai este nimic frumos! Totul pare o mocirlă, așa că e bine să gândești bine când faci un pas și să fii sigur că ceea ce ai găsit îți va da aceeași satisfacție! Nu se găsește la tot drumul ceea ce este între noi doi! - Privești puțin cam egoist, poate îți este frică că te voi părăsi ca ceilalți și vrei să mă sperii! - Îmi pare rău că gândești astfel! Eu nu cunosc sentimentul acesta! Este purul adevăr, eu sunt mai mare decât tine, tu abia acum intri în viață. Te vei convinge pe pielea ta că a fost purul adevăr! Legătura noastră va dura numai cât vrei tu, iar pentru mine nu va mai urma nimeni și nimic! Am trăit atâtea sentimente pline de puritate încât nu vreau să le murdăresc cu altcineva! El n-a mai zis nimic. Gândea la fel ca ea, deschisese această discuție și o provocase intenționat, să vadă cum gândește. Ema, ocupată de examenul ei, nici nu-și dădea seama că și el o supunea tot la așa ceva. Locotenentul era fericit, gândeau și simțeau la fel. Concediul petrecut cu el la Arad a fost cel mai plăcut din viața ei. Dacă n-ar fi fost dorul de Sideroza totul ar fi fost perfect. Aproape în fiecare seară vorbeau toți trei la telefon. Totul era bine de ambele părți. La întoarcere au venit împreună. Formau o pereche plăcută privitorilor. Erau bronzați, iar Ema se rușina când cei din compartiment îi sfătuiau să facă copii cât sunt încă tineri. Îi luau drept tineri căsătoriți și le urau casă de piatră. Toți erau mirați că cei doi semănau atât de mult. Legătura celor doi, cu toate că o țineau secretă, începuse să fie percepută de cei de la unitate. Cei care o curtaseră pe Ema fără succes erau geloși pe tânăr, iar fetele de vârsta lui îi făceau curte, simțind că este un om de valoare. Cei doi se țineau de mână strâns, fără să poată să-i desfacă nimeni. Se desfătau cu dragostea lor, lăsând timpul să le decidă destinul în complexitatea lui, arătându-le calea cea mai bună de urmat și lăsând-o pe Ema să-și ia tot ce era mai sublim de la viață. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy