agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-02-28 | [This text should be read in romana] |
XXXIX
Întoarcerea Emei la unitate a produs mare bucurie. Lucrarea pentru ”Aplicația de la Neptun” trebuia să fie terminată repede. Generalul Milea dorea s-o studieze în amănunțime și să vadă ce mai trebuie făcut. Colectivul de muncă știa prin ce a trecut Ema, îi respecta durerea și doliul, dar treaba trebuia făcută. A venit și ziua mult așteptată. Generalul Eftimescu, împreună cu toată suita lui, au venit să vadă lucrarea. Toți cei care au luat parte, în frunte cu șeful de birou, așteptau ca cei veniți săd ea verdictul, dacă s-a căzut pe soluție sau nu. Generalul Eftimescu s-a întors spre șef și l-a întrebat: - Îmi imaginez că tot colectivul prezent aici a lucrat! Dar partea artistică se vede că a lucrat-o un singur om! Cine a făcut așa ceva? Șeful a încremenit, înseamnă că Ema nu a căzut pe soluție și generalul este supărat. - Avem o tovarășă în birou. Ea face partea artistică la toate lucrările, de când ceilalți au fost luați la Comitetul Central! - Bine, bine...și unde este acum? De ce nu este cu voi? - Ioane, du-te și adu-o pe Ema! Cel vizat a dispărut imediat. - Ema, ce dracu te-ai ascuns aici și ești albă ca varul? Tovarășul general Eftimescu întreabă de tine! - Cred că mi-a fost frică, credeam că lipsa mea va trece neobservată! Toți o așteptau, întorcând privirile la intrarea ei. - Bună ziua, tovarășe general! - Dumneata ai executat această lucrare? - Eu – tot ce-a aparținut de relieful hărții, iar subscripțiile și partea tactică – Ion cu întregul colectiv. - Așa deci, să știi că lucrarea, tovarășă Ema, nu este frumoasă...este extraordinar de frumoasă! Felicitări! Pentru că ai depus un efort atât de mare, mai ales că am auzit că ți-a murit tatăl, să te pregătești, săptămâna viitoare te luăm cu noi la Neptun! N-o să faci nimic! Pentru ce avem nevoie îl luăm pe Ion și câțiva băieți, dumneata să te plimbi și să te odihnești! Ești de acord? - Vă mulțumesc, tovarășe general! Ema s-a întors acasă bucuroasă, să-i împărtășească Siderozei succesul neașteptat avut la unitate. Încă era emoționată când a intrat pe ușă. - Bine te-am găsit! Trebuie să plec la Neptun, vor să mă răsplătească pentru lucrarea ce mi-a luat toată noaptea să o migălesc! - Du-te, mami, și așa arăți ca o stafie, arăți groaznic de când a murit tataie! - Te descurci singurică? - Desigur, două săptămâni nu sunt o veșnicie! I-au dat o cameră splendidă, unde era ea și visurile ei. Toți o iubeau și-o respectau. Cei de la alte unități, pentru că nu o cunoșteau, o numeau „femeia în doliu”. Le plăcea această femeie tristă și cuminte, care nu supăra pe nimeni. La cantină se grăbeau să-i oprească loc la masa lor. Se ducea mereu la altă masă, pentru a nu supăra pe nimeni. După o săptămână de odihnă, brusc amintirile i-au invadat toată ființa. Stațiunea aceasta i-a amintit de toate plimbările făcute la brațul locotenentului. Stând pe bancă pe malul mării, stropi reci ajungeau din valurile învolburate până la ea. Stătea așa singură, cufundată în visarea ei. Fugea cât putea de oameni, și mai ales de cei care îi făceau curte, crezând că i-a murit bărbatul și este văduvă. Durerea pe care o simțea în toată ființa n-o va părăsi toată viața. Va fi o boală de care va scăpa doar în mormânt. Succesul lucrării tactice de la Neptun îi făcea pe toți s-o respecte și s-o admire pentru talentul ei. Generalul Milea o saluta ridicându-și mâna la chipiu. Nu-și dădea seama dacă o cunoștea din colaborarea altor lucrări. Era un om distant cu subalternii, dar corect, și-i prețuia pe cei care făceau treabă bună. Ema vorbea zilnic cu Sideroza la telefon, și-i trecea dorul de ea. Noaptea până târziu nu putea adormi, gândind mereu unde a greșit în relațiile cu cei trei bărbați care au marcat-o pentru tot restul vieții. Dacă după primul și al doilea a mai urmat și al treilea, acum nu va mai urma nimic. Locotenentul îi dăduse, în puținul timp cât au fost împreună, tot ce-și putea dori o femeie. De acum încolo nu va mai urma nimic. Inima ei strivită va mai avea putere să bată doar pentru a mișca organismul să funcționeze, pentru a-și târî zilele care i-au mai rămas de trăit. Față de lume, iar trebuia să arate că nu-i pasă. Că pe ea n-o poate doborî nimeni și nimic. Aplicația s-a terminat. Suită în tren, și-a ales un loc lângă geam, pentru a vedea clar meleagurile românești, care-i dădeau un sentiment puternic patriotic. Mulți au fugit prin alte țări. Ea nu era de acord cu ei. Niciodată nu și-a dat seama de unde simțea această dragoste de țară. Dacă ar fi fost bărbat s-ar fi luptat cu toți cei care ar fi încercat să-i facă rău... - Ema, te gândești la răsfățul celor două săptămâni? Pe noi ne-au terminat, poate ne dau cei de la unitate câteva zile de odihnă, altfel simt că plesnesc! a întrerupt-o Râgnețu rânjind invidios. - Îmi pare rău pentru voi, nu eu am cerut să plec la Neptun, puteam foarte bine să rămân la unitate! - Lasă, lasă, nu te mai scuza, poate dacă eram și eu femeie eram tratat la fel... - Credeam că vă bucurați pentru mine... - Nu te supăra, am vrut doar să te tachinăm! Ema știa că nu era așa. Toți băieții au invidiat-o pentru cele două săptămâni petrecute la Neptun, în afară de Ion, care se bucurase sincer că merge cu ei și se va odihni. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy