agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-03-02 | [This text should be read in romana] |
XLIV
După așa-zisa revoluție, românii au sperat că o vor duce mai bine. Mai bine în ce fel? Nici ei nu știau ce vroiau cu adevărat. De fapt cei care au luat conducerea țării după Nicolae Ceaușescu și-au însușit toate fondurile realizate în timpul comuniștilor, fonduri care aparțineau de fapt întregului popor român. Și ne-am trezit peste noapte cu marii bogătași ai țării, pe care ni-i fâlfâie prin fața ochilor atât ziarele, cât și televiziunea. Indivizi care mai de care mai dubioși. După ce au terminat cu fondurile statului (cu toate că au fost destule), s‑au gândit ei că și amărâții de jos ai societății au mai strâns câte un ban pentru înmormântare sau chiar pentru zile negre. Și așa au inventat diferte forme de a le fura banii. Românii, în naivitatea lor, nefiind obișnuiți cu astfel de hoții, și-au depus bruma de bani în bănci, care ulterior s-au falimentat. Degeaba au plâns, au strigat, au amenințat, depunătorii au rămas fără bani. Cine era să le facă dreptate, tocmai hoții care conduceau și puseseră la cale această mârșăvie? Ema se mira cum de românii învățaseră așa de repede aceste escrocherii la care numai americanii ocupau locul întâi în lume, după părerea ei. O lume pură și cinstită, creată în cei cincizeci de ani de comunism, se lăsa manevrată și furată fără să opună nicio rezistență. Cultura, sănătatea, învățământul și industria, agricultura de toate gradele, au fost puse la pământ. O minte diabolică pe zi ce trece animalizează poporul român, împingându-l să ajungă în faza de sărăcie de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial. Toți cei care vin la televizor sunt niște fanfaroni, cu buzunarele pline de dolari, cu vile, cu piscine, și ne promit că în următorii douăzeci de ani românii o vor duce mai bine. Dar în situația în care majoritatea populației nu are să pună pâine pe masă, cine va trăi să apuce timpurile promise? Dar bogătașii o duc bine acum, nu trebuie să treacă douăzeci de ani să aibă ce mânca. Ema se gândea la ce povestea George când erau copii și ce dreptate a avut el când spunea pe patul morții să nu voteze niciodată copiii lui pe țărăniști și liberali, care în tinerețea lui au dus țara de râpă. Comuniștii, pe care îi blamează toți acum, au ținut cu cei săraci. Din sărăcime, oameni de seamă au ajuns să învețe, pentru a putea pune țara pe picioare. Acum nimeni nu pomenește de perioada lui Gheorghiu Dej, în care toată lumea trăia bine. - Tată, spunea George, nicio formă de conducere a omenirii nu este mai odioasă decât capitalismul. O mână de oameni sunt bogați și sug sângele celor săraci. Să dea Dumnezeu să nu vă întoarceți niciodată la ce-a fost. Și uite că ne-am întors! gândea Ema. George se zvârcolește în mormânt și nu-i vine să creadă că și copiii lui vor fi asupriți de sistemul capitalist, care a cuprins aproape întreaga omenire. Cine a fost patriot și-a semnat singur sentința. Cei care conduc lumea i-au eliminat, înlocuindu-i cu trădători de neam și de țară, ba mai mult, s-au folosit de masele largi pentru a scăpa de cei care de fapt țineau ce dreptatea. Ema privea neputincioasă la grozăviile de la televizor și nu înțelegea cum guvernanții dădeau regelui Mihai casele și banii, când ei, după patruzeci de ani de muncă, nu-i ajunge pensia nici să-și plătească întreținerea. Aceste castele aparțineau țării, deoarece fuseseră construite cu sudoarea oamenilor de rând. Ele aparțineau țării, iar acum nimic nu mai era al românilor. Erau nopți când Ema nu putea să doarmă văzând toate aceste fărădelegi, și dorea din suflet să apuce ziua în care se va revolta toată sărăcimea de pe globul pământesc, să‑i adune pe cei bogați și să-i forțeze să mănânce din gunoaie, așa cum obișnuiesc o parte din români. Cei care au pus umărul la reconstrucția țării după război acum au ajuns muritori de foame. Oameni care au format generațiile care conduc țara acum au fost marginalizați, iar o parte dintre ei cerșesc pe stradă, fiind muritori de foame. La televizor, nicio emisiune nu este educativă, toate sunt bazate pe sex, pe hoție, și se folosește un limbaj de te dor urechile. Nemernicii îndeamnă copiii să facă sex, exact în perioada când copilul se formează pentru a ajunge un copil sănătos. Din această cauză după revoluție majoritatea sunt infantili, atât la trup cât și la minte. Îi învață să devină onaniști, lucru ce pune în pericol sănătatea mentală a copiilor. Oare cine are interes să facă din tineretul român o generație de degenerați? Toată tinerețea Emei a fost chinuită de un vecin care era onanist. Cum ieșea din bloc, tipul o aștepta și, cum o vedea, își scotea membrul și începea nenorocirea de care suferea. Acum este un bătrân cu părul alb și strigă pe stradă: ”Jos Iliescu! Trăiască Ceaușescu!”, a fost internat la diferite spitale pentru reabilitare; cu tot tratamentul a ajuns un ratat. De ce nu li se explică copiilor în școli, ca pe timpul comuniștilor, cât de periculoase sunt toate aceste apucături? Cine dirijează din umbră degradarea tineretului român, care fumează, se droghează, bea și face sex înainte de a împlini optsprezece ani? În timpul comunismului majoritatea copiilor făceau diferite sporturi fără bani, lucru ce era foarte bun, și nimeni nu se gândea că sexul trebuie să cuprindă mintea și sufletul unui copil nevinovat. Au mers până acolo încât se propunea prin mass-media să se facă lecții de sexologie încă de la grădiniță. În loc să-i învețe o limbă străină, ei vor să-i dezvolte copilului intereseul pentru sex, în perioada cea mai pură a puiului de om. Oare la ce le-ar folosi copiilor de doi‑trei ani, care nu știu adunarea și scăderea, să știe cum se face sex? Iar educatoarele, când intră în clasă, să-i găsească pe copiii făcând sex în loc să învețe o poezie. Pentru că micuții nu au discernământ și ce zice ”doamna educatoare” e totul pentru ei. Așa gândea Ema, privind-o pe Meri cum se reabilita de când venise în Balta Albă. - Mămicule, ce mâncare bună ai făcut, mie mi-a plăcut de când eram tânără conopida, te superi dacă îți mai cer o porție? - Vai, mamă, cum poți să vorbești așa, dacă vrei poți mânca toată cratița! Și Ema i-a mai dat o porție. - Scumpa mamii, acum că m-am săturat, ar merge și o ceșcă de cafea... - Bine, mamă, trebuie să vină Sideroza, vei bea cu ea, știi că este specialistă în făcutul cafelei. Când s-a întors Sideroza de la serviciu au băut toate trei. Meri s-a scuzat că este obosită și s-a culcat. - Ai făcut foarte bine că ai adus-o pe mamaie la noi, e atât de fericită, când a venit de la Nelu nu speram c-o vei pune pe picioare, arăta ca o moartă, numai coșciugul îi lipsea! A mâncat cu atâta înverșunare că s-a îngrășat și arată foarte bine. - Da, dar o cam supără Ada, mereu se ceartă amandouă! - Nu trebuie să pui la inimă, Ada se joacă cu ea, iar mamaie nu poate s-o înțeleagă fiindcă e prea bătrână, important este c-o iubim noi! Asta contează, restul este destul de suportabil, în afară că tu muncești atât de mult iar Nelu s-a obișnuit cu banii noștri, cu toate că mamaia nu stă cu el. Azi a venit la serviciu și mi-a cerut cinci milioane de lei! - Doamne, ce tupeu are omul ăsta, a uitat că vroia să-mi taie gâtul cu sticla de bere? Dacă nu eram iute de picior îmi făcea ca lui Laurențiu, când a băgat cuțitul în el. - Mămico, vreau să-ți spun ceva, dar nu te superi... - Spune, știi că nimic din ce vine de la tine nu mă deranjează! - Știi, eu o iubesc mai mult pe mamaia decât pe tine, între mine și ea a fost ceva special, nu pot să-ți explic prin cuvinte, dar tu, care ești atât de evoluată, cred că mă înțelegi... Pentru un moment Ema a simțit cum i se oprește inima în loc. Deci Sideroza și la vârsta aceasta își dădea dragostea oricui, numai ei nu. Nu era geloasă pe Meri, ea merita dragostea Siderozei, doar ea o crescuse când Ema trudea la serviciu, dar așa gândind, fata nu avea menajamente pentru mama care numai viața nu și-o dăduse pentru ea. Ce cruntă a fost viața pentru Ema, cu cât a dat mai multă dragoste celor pe care i-a iubit, cu atât aceștia au găsit de cuviință că ea nu merită nimic. S-a uitat prostită la Sideroza și, încercând să-și ascundă durerea din suflet, i-a spus că sentimentele nu se dictează, poate ea nu merită să fie iubită. Da! foarte interesant, gândea Ema, nu cumva a plătit în viață atât de scump pentru că ea n-a cerut nimic în schimb celor pe care i-a iubit? De la ea țâșnea dragostea dezinteresat, cu toate că se simțea superioară lor, ea îi trata ca și când lucrurile ar fi stat invers. Ce crudă e viața! A trăit pentru alții, pentru ea n-a cerut nimic, dar până și propriul copil o pune pe Meri înaintea dragostei pentru ea. Poate trebuia să se prețuiască mai mult, să se iubească numai pe ea, poate așa atrăgea și dragostea celor pe care i-a iubit. Un sentiment dureros îi cuprindea inima. Sideroza își va da seama ce mamă a avut lângă ea atunci când va muri, dar va fi prea târziu, o vor cuprinde remușcările, și asta nu e bine. - Ema, vino, mi-e rău, fata mamii, nu știu ce să mă fac... - Mamă, ce ai? Ești plină de zaț de cafea, Doamne, în ce hal ești! Sideroza, vino și ajută-mă, i-ai dat mămicii prea multă cafea pentru vârsta ei, a vomat-o toată! - Să sunăm la salvare, eu nu mă pricep, nu știu ce să-i fac, te rog sună tu... A venit cu salvarea un medic cam trăsnit, niciunul din răspunsurile Emei nu-l mulțumeau. Au îmbrăcat-o pe Meri și au dus-o la Spitalul de Urgență. I se spărsese un vas de sânge din stomac și prin el se scurgea sângele, care semăna cu zațul de cafea. Au chinuit-o pe bătrână toată noaptea, eliminându-i din organism sângele pe care nu reușise să-l vomite. Au dus-o într-un salon și i-au pus perfuzii și respirație artificială. Dar se simțea din ce în ce mai rău. Săraca Meri, tocmai când era fericită, cineva care se joacă cu viața noastră i-a curmat această fericire. După trei zile și trei nopți doctorii au considerat că este prea bătrână și n-o pot ajuta cu nimic. Așa că le-au dat-o acasă, povățuindu-i pe cei din familie să-i cumpere cele trebuincioase pentru înmormântare, deoarece în cel mult două zile va pleca dintre cei vii. Sideroza i-a cumpărat lucrurile cele mai frumoase și mai scumpe, vroia să-și arate încă o dată dragostea infinită față de Meri. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy