2.

Un profesor ucis cu lovituri de satâr

Directorul adjunct al Grupului Școlar Industrial din localitate, profesorul Alexandru Smărăndeanu a fost găsit în locuința Izei Sticlaru fără suflare și cu multe leziunii la nivelul capului. Menționăm că Iza Sticlaru este profesoara de biologie a aceluiași grup școlar și că...

Nu avusese puterea să citească mai departe. Deodată, văzu negru în fața ochilor, mâinile și picioarele începură să-i tremure, respirația îi deveni greoaie și broboane mari de sudoare îi acoperiră fruntea. «Nu se poate, nu se poate, nu se poate...» – șoptea îngrozit, repetând mecanic, fără să vrea, aceleași cuvinte.
Își reveni repede, panica ce puse stăpânire pe el dură doar câteva secunde. Își aprinse o țigară, aruncă o privire la ziarul ce-i căzuse din mână și citi:

IFORMAÈšIA ZILEI
Vineri, 06 iunie, 2006

«Ziua a șasea, luna a șasea și al șaselea an din noul mileniu – interesantă combinație: șase, șase, șase – șasesuteșaizecișișase, parcă ar face parte din profeția nebunului profet. Dar astăzi e luni!» – îi fulgeră deodată prin minte.
– Luni, doi iunie, – șopti bucuros într-un fel și se uită la ceasul cu dată de pe mână și pe urmă la calendarul de perete, de unde-i zâmbi o fată în bikini și cu țâțele goale, stând călare pe o roată de mașină cu jantă spițată.
– Luni, doi iunie, – repetă din nou, după care adăugă furios: – Cine naiba face astfel
de glume cu mine?...
Nervos, hotărî să meargă la chioșcul din colț, de unde își cumpăra zilnic ziarul și să-l ia la rost pe vânzător, până acesta mărturisește cine îl puse să-i vândă un ziar cu o dată anticipată și cu vestea morții lui pe prima pagina.
«A făcut-o pentru bani pungașul, sau e o farsă a vreunui amic?... În orice caz e o glumă de prost gust».
Tot drumul, până la chioșcul de ziare, clocotind de furie, repeta în gând cuvintele de ocară cu care îl va lua în primire pe vânzător, însă când văzu liniștea de pe chipul acestuia, ochii lui senini și zâmbetul din colțul gurii, a la Jonh Wayne se mai potoli și nu mai fu atât de sigur pe el.
– ’neața dom’ profesor! Da’ încotro atât de grăbit? – îl întrebă vânzătorul de ziare.
– Ascultă Mitică, spune-mi așa ca între bărbați, de la mine n-o să afle nimeni
nimic, de unde ai avut ziarul?...
– Ce ziar dom’ profesor?
– «Informația zilei», pe care mi-ai dat-o astăzi...
– Păi, astăzi e luni, știți că nu apare «Informația...» – spuse mirat vânzătorul.
– Tocmai de aceea te întreb, pentru că mi-ai dat ziarul de vineri, de vinerea viitoare
din șase iunie...
– Vai de păcatele mele dom’ profesor. De unde să am eu ziarul de vinerea viitoare,
și apoi dumneavoastră nu ați mai trecut pe aici azi, cum puteam să vă vând ceva?...
– Zici că nu am trecut azi pe aici? – se miră de data asta Alexandru
Smărăndeanu.
– Ha-ha-ha!... – râse distrat vânzătorul. – Dumneavoastră glumiți cu mine și eu
credeam că... Ha-ha-ha!...
– Da Mitică, am glumit, nu te supăra pe mine!
– Ei, cum să mă supăr dom’ profesor, mai ales pe dumneavoastră.
Era sigur că în dimineața aceea fusese la chioșcul de ziare, deoarece ieșise să-și
cumpere apă minerală, e drept că băuse aseară două sticle de vin, necăjit că pierduse echipa lui preferată de fotbal, dar nici chiar așa să nu mai țină minte a doua zi dimineață dacă ieșise sau nu afară din casă.
Intrând în casă, se uită prin bucătărie după sticla de apă minerală, însă nu o găsi nici pe masă, nici în frigider. Ei fir-a-r să fie, poate uitase să ia apă, dar ziarul?... Va lua ziarul și-l va duce la poliție, în fond și la urma urmei e treaba lor să descopere cine se ține de asemenea farse idioate.
Intră hotărât în dormitor și se aplecă să ridice de pe jos ziarul, dar deodată îi îngheță sângele în vine. Pe prima pagină a ziarului scria:

REALITATEA SPORTIVÃ
Vineri, 30 mai 2006

Va urma.